Football club's appeal withdrawn; annulment claim upheld as inadmissible, courts' lack of jurisdiction confirmed

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din 12 decembrie 2017, reclamanta A. "A." (fostă A. "A.") a chemat în judecată pe pârâtul B. în calitate de jucător profesionist de fotbal, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 53/10.10.2017 pronunţată de Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal, suspendarea efectelor acestei decizii până la soluţionarea definitivă a dosarului şi pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia nr. 138. F din 5 octombrie 2018, a admis excepţia privind necompetenţa generală a instanţelor române.

A respins ca inadmisibilă acţiunea în anularea deciziei arbitrale nr. 53 din 10 octombrie 2017 pronunţată de Comisia de Recurs a F.R.F, formulată de reclamanta A..

A respins cererea de suspendare de executare a Deciziei arbitrale nr. 53 din 10 octombrie 2017 pronunţată de Comisia de Recurs a F.R.F., ca neîntemeiată.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., împotriva sentinţei civile nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă a declarat că renunţă la judecarea recursului şi a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ. .

Prin încheierea nr. 196 din 31 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Hotărârii nr. 99/20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 18 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, cererea recurentei-reclamante A., privind renunţarea la judecarea recursului şi la judecata cererii formulate în temeiul art. 520 C. proc. civ. şi a reţinut:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Astfel, în ipoteza renunţării la calea de atac, aceasta echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul intimatului.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurentei în sensul de renunţare la judecata cererii de recurs, respectiv de achiesare la sentinţa civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, reprezintă un act de dispoziţie al acesteia, care nu este supus cenzurii instanţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. la sentinţa civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Totodată, manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ. reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, instituit de prevederile art. 9 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând că recurenta a declarat expres că renunţă la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ., faţă de manifestarea de voinţă a acesteia, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 463 C. proc. civ., ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. la sentinţa civilă nr. 138. F din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în temeiul art. 520 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2020.