Res judicata bar on restitution of interest under abusive credit clauses following partial nullity of variable rate term

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2018, sub număr de dosar x/2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să dispună:

1. obligarea pârâtei la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către instanţa de judecată în dosarul x/2010,

2. obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza unei clauze lovite de nulitate absolută parţială, nulitate constatată de instanţa de judecată în acelaşi dosar nr. x/2010, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi care la momentul sesizării acestei instanţe au fost cuantificate la suma de 17.520,51 de euro pentru contractul de credit încheiat de reclamantul A. şi, respectiv, la suma de 53.121 de euro pentru contractul de credit încheiat cu reclamantul B.;

3. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 şi a art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei în baza clauzei abuzive, de la data efectuării plăţilor şi până la data restituirii integrale a sumelor solicitate;

4. obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare având în vedere dobânda contractuală în cuantum de 1,5%, pretinsă de reclamanţi;

5. să constate că, începând cu data de 2 august 2016, pârâta a majorat unilateral şi abuziv cuantumul dobânzii contractelor de credit de la valoarea de 1,5% la 3,5% pe an, fără acordul liber exprimat al împrumutatului A.;

6. să dispună scoaterea din evidenţa biroului de credite a reclamanţilor.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere că reclamanţii solicită instanţei de judecată obligarea pârâtei la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de către instanţa de judecată în dosarul x/2010 şi la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă, de la data încheierii contractelor de credit şi până la realizarea acestei obligaţii, iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 216/2019 din 5 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Zalău a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B., având ca obiect pretenţii, acţiune în constatare şi obligaţia de a face, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin sentinţa civilă nr. 217 din 21 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea reclamanţilor A. şi B. şi s-a dispus obligarea pârâtei C. la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de instanţă în dosarul nr. x/2010 şi la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza unei clauze contractuale nule absolute parţiale, nulitate constatată de instanţă în dosarul nr. x/2010, de la data încheierii contractelor de credit şi până la data plăţii efective şi integrale a acestor sume de către pârâtă, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale calculate conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/20000 şi a art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011 de la intrarea în vigoare a acesteia, asupra tuturor sumelor de bani plătite de reclamanţi în baza clauzei abuzive, de la data efectuării plăţilor şi până la restituirea integrală a acestor sume.

A fost obligată pârâta la emiterea noului grafic de rambursare aferent contractelor de credit aflate în derulare nr. x din 10 iulie 2008 şi nr. 42 din 3 octombrie 2007, cu dobânda de 1,5 pe an.

S-a constatat că, începând cu data de 2 august 2016, pârâta a majorat unilateral şi abuziv cuantumul contractelor de credit enunţate anterior, de la valoarea de 1,5% pe an la 3,5% pe an, fără acordul liber exprimat al împrumutaţilor.

S-a dispus scoaterea din evidenţa biroului de credite a reclamanţilor şi a fost obligată pârâta la 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea cererii de apel şi schimbarea, în tot, a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin încheierea din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei I Civilă din cadrul instanţei şi a declinat soluţionarea apelului către secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Cluj.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin decizia nr. 638 din 8 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta C. S.A., în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 217 din 21 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o, în integralitate şi, în rejudecare:

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimata C. S.A., şi, în consecinţă:

A respins, ca inadmisibile, petitele nr. 1 şi 5 ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A respins, pentru autoritate de lucru judecat, petitele nr. 2 şi 4 şi, pe cale de consecinţă, a respins petitele accesorii nr. 3 şi 6, ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A obligat reclamantul A. la plata sumei de 3.374,34 RON şi pe reclamantul B. la plata sumei de 3.374,34 RON în favoarea pârâtei C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în faţa primei instanţe.

A obligat intimatul B. la plata sumei de 5.452,58 RON (3.611,98 RON taxă judiciară de timbru şi 1840,3 RON onorariu avocaţial) în favoarea apelantei, iar pe intimatul A. la plata sumei de 3.564,42 RON (1.724,12 RON taxă judiciară de timbru şi 1840,3 RON onorariu avocaţial) în favoarea apelantei C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în faţa instanţei de apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 638 din 8 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, numai cu privire la respingerea pentru autoritate de lucru judecat a petitelor nr. 2 şi 4 şi cu privire la respingerea petitelor accesorii nr. 3 şi 6 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea sunt menţionate în considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub număr de dosar x/2018

În dezvoltarea motivelor de recurs, au susţinut, în esenţă, că, anulând hotărârea primei instanţe şi admiţând apoi excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel nu a analizat, în mod corespunzător, în sensul reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apărările prezentate de către recurenţii-reclamanţi, pronunţând o decizie care încalcă exigenţele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi care, în egală măsură, încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.

Au apreciat ca fiind excesivă concluzia Curţii de Apel Cluj, în sensul că prima instanţă şi-ar fi încălcat obligaţia de motivare a hotărârii când, într-o exprimare sintetizată şi esenţializată, a argumentat că în cauză nu se pune problema reluării judecăţii pe fond cu privire la sumele pretinse de către reclamanţi în cauza pendinte, aspect de altfel, neinvocat de apelanta-pârâtă în apelul formulat.

Recurenţii au susţinut că elementul de noutate în raportul juridic dedus judecăţii în cauza de faţă este conduita contractuală abuzivă a intimatei-pârâte, care s-a opus unei negocieri reale şi efective, urmare a deciziei pronunţate de Înalta Curte.

În opinia recurenţilor, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că, sub aspectul cauzei, există identitate între litigiul finalizat cu pronunţarea de către deciziei nr. 2123/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cererea de chemare în judecată ce face obiectul judecăţii în prezentul dosar.

Au menţionat că, străin de natura cauzei, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că ar fi fost invocate aceleaşi temeiuri de drept izvorând din caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, astfel încât, între cele două petite de cerere, de restituire a sumelor încasate nedatorat, ar exista tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Cauza în raportul juridic dedus judecăţii, arată recurenţii, diferă fundamental de cauza raportului juridic avut în vedere la judecata precedentă.

Ca atare, în mod greşit a considerat instanţa de apel că situaţia în cauza de faţă este identică celei din cadrul primei judecăţi.

Totodată, au apreciat recurenţii, instanţa de apel nu le-a analizat susţinerile din apel şi nu a dat un răspuns cu privire la semnificaţia şi consecinţele juridice ale elementului de noutate, constând în atitudinea intimatei-pârâte, care se opune unei negocieri reale şi efective.

Omisiunea instanţei de apel de a răspunde acestei chestiuni esenţiale pentru dezlegarea problemei de drept deduse judecăţii a avut drept consecinţă perpetuarea "sine die" a unei situaţii în care consumatorii, în persoana recurenţilor, rămân victime ale profesioniştilor şi, de asemenea, a avut drept rezultat lăsarea fără efect a deciziei nr. 2123/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Susţinând modalitatea improprie, incompletă şi inadecvată în care instanţa de apel a analizat şi a prezentat argumentele sale pentru a anula hotărârea primei instanţe şi, ulterior, pentru a soluţiona excepţia autorităţii de lucru judecat, consideră că instanţa de apel a imprimat hotărârii atacate un caracter de nelegalitate, fiind necesară casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 23 septembrie 2019, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

În speţă, instanţa de apel a verificat aplicarea legii de către instanţa de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în limitele în care apelanta-pârâtă a înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de apărările formulate de către intimaţii-reclamanţi, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurenţilor-reclamanţi nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, conform pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. invocat.

Se impune precizarea faptului că, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Înalta Curte reţine în acest sens că principiul autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficienţă instanţa de apel, interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a reţinut autoritătea de lucru judecat, decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut cu justeţe existenţa autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 2123/20.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010.

Prin decizia civilă nr. 2123/20.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, invocată de reclamanţi ca temei al cererii lor, a fost admis recursul declarat de mai mulţi recurenţi, printre care şi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 96/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda de referinţă variabilă, s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite C. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. A fost obligată pârâta C. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanţii ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda, precum şi să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că obiectul cererii înregistrate sub număr de dosar x/2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti de un număr mare de reclamanţi, printre care şi cei doi consumatori A. şi B., îl reprezintă:

1. să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale indicate la pct. 1.1-1.5, printre care şi clauza privind dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile C., precum şi orice altă clauză care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor;

2. să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;

3. să dispună modificarea contractelor reclamanţilor prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1-1.5, după cum urmează:

3.1 "înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă, iniţial stabilită în contractele reclamanţilor plus EURIBOR sau ROBOR;

3.2 eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit, la comisionul de administrare şi la comisionul de urmărire riscuri;

3.3. eliminarea clauzelor referitoare la garanţiile suplimentare…

4. în subsidiar faţă de pct. 3, să se dispună obligarea pârâtei la modificarea contractelor în sensul celor expuse la pct. 3.1-3.3 şi la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulităţii clauzelor indicate la pct. 1.1-1.5, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 de RON pe zi pentru fiecare contract până la executarea acestei obligaţii;

5. obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. 1.1-1.4, clauze ce urmează a fi declarate nule absolut;

6. daune morale în cuantum de 150.000 de ron pentru fiecare reclamant".

S-a reţinut legal că dintre toate petitele formulate, prezintă relevanţă pentru soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat cele referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda contractuală variabilă, mai exact a modalităţii de variaţie a acesteia raportat la noţiunea de "dobândă referinţă", cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul consumatorilor şi a constatat caracterul abuziv al acestei clauze.

Sub acest aspect s-au avut în vedere considerentele instanţei de recurs cu privire la modalitatea de dezlegare a petitelor accesorii celui privind constatarea caracterului abuziv al acestei clauze contractuale.

În paragraful 2 al paginii 122 din decizia civilă nr. 2123/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că: ˝dând eficienţă prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 care, prevăzând că nu vor produce efecte asupra consumatorului clauzele constatate ca având caracter abuziv, instituie asupra acestora sancţiunea nulităţii, instanţa supremă va constata nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi a oricărei clauze care îi permite băncii să modifice unilateral cuantumul dobânzii.

Soluţia de constatare a nulităţii absolute parţiale a acestei clauze se impune pe de o parte pentru că, în vederea respectării imperativului de salvgardare a contractului, nulitatea parţială este regula, câtă vreme lipsirea de efecte vizează doar clauza care încalcă dispoziţia legală imperativă, iar pe de altă parte pentru că toate criticile, …vizează partea variabilă a dobânzii. Pe cale de consecinţă, continuă să îşi producă efectele, în cazul contractelor care au o astfel de prevedere, clauza privind dobânda exprimată în procente fixe, iar în cazul celorlalte contracte părţile urmează a stabili dobânda prin negociere, conform considerentelor ce se vor arăta.

Subsecvent constatării nulităţii parţiale a clauzei privind dobânda, Înalta Curte o va obliga pe pârâtă să modifice contractele încheiate cu reclamanţii şi să emită, după modificare, noi grafice de rambursare.

Instanţa supremă a înţeles să dea eficienţă, sub acest aspect, cererii subsidiare formulate de reclamanţi în petitul 4 şi nu cererii principale formulate în petitul 3.1 din cererea precizată, cerere principală care va fi menţinută ca respinsă de tribunal şi de curtea de apel, întrucât nici o dispoziţie legală nu autorizează instanţa să intervină în contractul părţilor prin înlocuirea unei clauze declarate nule.

În acest sens, trebuie evocat faptul că nici reglementarea specială - Legea nr. 193/2000 şi Directiva 93/13/CEE şi nici reglementarea de drept comun - C. civ. de la 1864 nu permite intervenţia instanţei de judecată în acordul de voinţă al părţilor, judecătorul fiind abilitat doar să constate nulitatea unei clauze, să o lipsească de efecte, nu şi să îi modifice conţinutul…

În această situaţie, revine pârâtei obligaţia ca, pe baza unei negocieri reale şi efective cu împrumutaţii şi în baza acordului acestora liber exprimat, să modifice clauza declarată nulă atât sub aspectul modului de determinare a dobânzii, cât şi sub aspectul momentului de la care această modificare operează şi, subsecvent acestei modificări, să emită noi grafice de rambursare…

Cât priveşte cererea ce face obiectul petitul 5, referitoare la obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nedatorat cu titlu de dobândă, instanţa supremă va păstra soluţia de respingere pronunţată de instanţele de fond, dar pentru alte considerente.

Înalta Curte nu neagă dreptul părţilor de a redobândi prestaţia executată în baza unei clauze declarate nule, dimpotrivă, reafirmă supremaţia principiului restitutio in integrum, însă apreciază că în privinţa clauzei privitoare la dobândă nu are posibilitatea, la momentul pronunţării acestei decizii, să determine cuantumul sumelor încasate necuvenit….ca atare, nivelul dobânzii depinde de înţelegerea părţilor, ceea ce face ca aplicarea principiului restitutio in integrum în legătură cu sumele încasate cu titlu de dobândă să apară la momentul pronunţării deciziei ca prematură, reclamanţii având posibilitatea formulării unei cereri cu acest obiect după modificarea clauzei privind cuantumul dobânzii.˝

Or, prevalându-se de constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 2123/2015 a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute parţiale a clauzei inserate în contractele de credit încheiate cu aceeaşi pârâtă C. S.A., în prezenta cauză, reclamanţii A. şi B. solicită obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza unei clauze lovite de nulitate absolută parţială, nulitate constatată de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2010, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi care la momentul sesizării cu prezentul litigiu au fost cuantificate la suma de 17.520,51 de euro pentru contractul de credit încheiat de reclamantul A. şi, respectiv, la suma de 53.121 de euro pentru contractul de credit încheiat cu reclamantul B..

Cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, reclamanţii nu se prevalează de o nouă situaţie de fapt, raportat la cea avută în vedere de către Înalta Curte în dosarul de x/2010, în sensul că negocierile purtate cu banca sub aspectul stabilirii unei formule agreate bilateral a dobânzii contractuale - nu au fost finalizate cu succes, neexistând un acord cu privire la cuantumul modificat al dobânzii contractuale, astfel cum a stabilit Înalta Curte, pentru a putea fi în discuţie o nouă stare de fapt.

În mod greşit recurenţii invocă existenţa unui "element de noutate în raportul juridic dedus judecăţii în cauza de faţă reprezentat de conduita contractuală abuzivă a intimatei-pârâte, care s-a opus unei negocieri reale şi efective, urmare a deciziei pronunţate de Înalta Curte", întrucât, din perspectiva analizei excepţiei autorităţii de lucru judecat, este lipsit de relevanţă de ce nu s-a ajuns la vreun acord până la acest moment.

Esenţial este că cele două cereri de restituire a diferenţei de bani încasate cu titlu de dobândă variabilă de către aceeaşi bancă se grefează pe aceeaşi stare de fapt: constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute parţiale a clauzei contractuale privind dobânda variabilă în funcţie de dobânda de referinţă a C. S.A. şi lipsa unui acord al părţilor cu privire la noul cuantum al dobânzii contractuale variabile.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Or, având în vedere şi argumentele expuse, este de necontestat că între cele două petite de cerere de restituire a sumelor încasate nedatorat de bancă cu titlu de diferenţă de dobândă contractuală există o există o triplă identitate de părţi; de obiect - restituire sume de bani cu titlu de prestaţii nedatorate ca o consecinţă a nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda variabilă şi de cauză - fiind invocate aceleaşi temeiuri de drept izvorând din caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă.

Este evidentă identitatea dintre obiectul petitului nr. 2 din cererea dedusă judecăţii în prezentul dosar cu petitul nr. 5 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi identitatea între petitul nr. 4 al prezentei cereri cu petitul nr. 4 al cererii iniţiale, având ca obiect obligarea băncii la emiterea unui nou grafic de rambursare conform noului contract de credit.

Aşa fiind, sunt nefondate criticile recurenţilor vizând greşita soluţionare de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că, deşi recurenţii au invocat incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează, în realitate, exclusiv reţinerea greşită de către instanţă a autorităţii de lucriu judecat, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de procedură (art. 430-432 C. proc. civ.), ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, astfel cum s-a arătat, şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa a dat o corectă eficienţă normelor procedurale incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că decizia recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 638/2019 din 8 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.