Police Officer’s Pension-Updating Exception Rejected as Inadmissible; Appeal Dismissed

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelantul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 15/17.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a dispoziţiilor art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, invocând încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 108, art. 115, art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Prin decizia civilă nr. 3866/30.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi ca nefondat apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1458/03.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A. a declarat recurs împotriva dispoziţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia indicată anterior, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, spre o nouă judecată a acestei cereri.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că în cauză se impunea sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, a arătat că prima condiţie este îndeplinită, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, ca şi a doua condiţie, având în vedere că excepţia invocată vizează neconstituţionalitatea modului în care au fost interpretate unele dispoziţii legale privind modul de salarizare a poliţiştilor prin decizia nr. 15/17.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie aflată în contradicţie cu H.G. nr. 1/2017 şi contrară practicii Curţii Constituţionale.

Totodată, a susţinut că este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, deoarece Curtea Constituţională nu a constatat anterior neconstituţionalitatea deciziei nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici a actelor normative invocate în cerere.

A apreciat că este îndeplinită şi a patra condiţie, căci neconstituţionalitatea invocată are legătură cu soluţionarea cauzei.

Sub acest aspect, a subliniat că la baza respingerii acţiunii sale se află motivarea potrivit căreia sporurile/adaosurile salariale tranzitorii (abrogate la 01.01.2010) sunt drepturi fundamentale care sunt incluse în salariul de funcţie şi după data de 01.02.2017, cu toate că prin H.G. nr. 1/2017 s-a dispus să nu mai fie incluse/avute în vedere la stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

În continuare, recurentul a prezentat aspecte legate de fondul cauzei, evidenţiind obiectul litigiului şi apărările pârâtei, asupra aplicabilităţii H.G. nr. 1/20017, cu referire la actualizarea pensiei.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a arătat că prin interpretarea dată prin decizia nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost încălcat art. 142 alin. (1) din Constituţia României, deoarece instanţa supremă s-a substituit instanţei de contencios constituţional.

Recurentul a mai susţinut că posibilitatea instanţelor de judecată de a anula prevederile legale şi de a le înlocui cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazul dedus judecăţii, contravine principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 61 alin. (1), conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

A mai evidenţiat că în acţiunea sa de actualizare a pensiei, în raport cu valoarea salariului de funcţie de la 473 RON la 1.450 RON, începând cu 01.02.2017, potrivit H.G. nr. 1/2017, instanţa de fond a reţinut că nu se justifică o astfel de soluţie, dată fiind decizia nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe motiv că anterior (în decembrie 2009) în salariul de funcţie au fost incluse şi sporuri care conduceau la creşterea salariului de funcţie.

Potrivit recurentului, împrejurarea că o astfel de motivare, cuprinsă şi în considerentele deciziei nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neconstituţională rezultă chiar din pct. 20 din decizia nr. 51/04.02.2020 a Curţii Constituţionale, motiv pentru care a susţinut că se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional, în vederea înlăturării tezei eronate, în sensul că sumele compensatorii şi sporurile introduse tranzitoriu în soldele de funcţie ale cadrelor militare sau poliţiştilor ar fi devenit parte a salariului de funcţie şi drept fundamental şi după ce acestea nu au mai fost prevăzute de legislaţia ulterioară.

Totodată, a mai susţinut că decizia nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este neconstituţională şi contrară mai multor decizii Curţii Constituţionale, referindu-se la deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 667/2006, nr. 707/2016 şi nr. 51/2020, prin care s-a clarificat că doar dreptul principal lunar reprezintă drept fundamental, aflat sub protecţia art. 41 din Constituţie, nu însă şi drepturile secundare ale salariului de bază.

Astfel, în opinia recurentului, se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În final, a arătat că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, iar prin respingerea cererii, practic nu se poate adresa acesteia. Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a Curţii Constituţionale constituie o încălcare a dreptului acestuia de acces la justiţie.

În drept, a invocat motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, în ceea ce priveşte dispoziţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, trebuie subliniat că toate criticile recurentului, deşi încadrate formal în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât dispoziţiile legale pretins nesocotite - art. 29 din Legea nr. 47/1992 - sunt norme de drept procesual, ce reglementează condiţiile de exercitare şi mecanismul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, invocată în faţa curţii de apel, îl constituie decizia nr. 15/17.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi dispoziţiile art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acestea ar încălca dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 108, art. 115, art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Prima chestiune pusă în discuţie vizează întrunirea cerinţelor de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, recurentul susţinând că în mod greşit curtea de apel a constatat că nu ar fi îndeplinite.

Critica este nefondată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că instanţa în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia, filtrând astfel dosarele în care sesizarea instanţei de contencios constituţional se impune.

Astfel, deşi recurentul pare să fi expus critici şi cu privire la dezlegarea pe care curtea de apel a oferit-o căii sale ordinare de atac, luând act de caracterul definitiv al părţii din decizia atacată, ce cuprinde soluţia asupra apelului, analiza Înaltei Curţi va fi limitată la condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, în analiza îndeplinirii condiţiilor de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reţinut că decizia nr. 15/17.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate şi că în privinţa celorlalte dispoziţii a căror neconstituţionalitate se invocă nu este îndeplinită cerinţa legăturii lor cu soluţionarea cauzei.

Modalitatea în care sunt expuse motivele de recurs relevă că recurentul face o amplă motivare, prin care tinde să facă dovada legăturii dintre decizia nr. 15/17.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi fondul litigiului, cu ignorarea considerentelor reţinute de curtea de apel.

Trecând peste aceste observaţii, Înalta Curte reţine că instanţa anterioară în mod corect a reţinut că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că prin această decizie a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

"Dacă, în situaţia poliţiştilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcţie al poliţiştilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) şi Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 3 şi 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare".

În acest context, decizia nr. 15/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu cuprinde nicio dezlegare de principiu, eventual contrară Constituţiei.

Or, în lipsa unei dezlegări asupra chestiunii de drept sesizate, nu există o interpretare dată de instanţa supremă care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia legăturii dintre cauză şi incidenţa dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate se invocă, întrucât şi-a întemeiat decizia nu pe prevederile criticate de autorul excepţiei, ci pe dispoziţiile H.G. nr. 1/2017; aşa fiind, normele legale pretinse a fi neconstituţionale nu au fost nici analizate, nici aplicate în cauză. Mai mult, examenul memoriului de recurs relevă că recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 şi a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

A doua chestiune supusă analizei se referă la încălcarea dreptului de acces la instanţa de contencios constituţional, prin prisma căreia recurentul a susţinut că în ipoteza respingerii cererii, posibilitatea de verificare a conformităţii unor acte normative cu Constituţia devine iluzorie şi teoretică.

Critica nu poate fi reţinută, deoarece instanţa învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate are un rol de filtru al acesteia; de aceea, condiţionarea sesizării Curţii Constituţionale de legătura dispoziţiei criticate cu soluţionarea cauzei reprezintă un aspect esenţial al controlului concret de constituţionalitate, motiv pentru care respingerea cererii ca inadmisibilă nu conturează încălcarea dreptului de acces la instanţa de contencios constituţional.

Mai mult, împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, legiuitorul a prevăzut exercitarea căii de atac a recursului, existând astfel posibilitatea remedierii unei eventuale soluţii nelegale.

Prin urmare, având în vedere caracterul formal al acestui motiv de recurs, precum şi argumentele precedente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3866/30.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu privire la dispoziţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.