Recusal of civil appeal for non-legal grounds: factual damage quantification and attorney fee proportionality excluded from cassation review

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă la 31.07.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul-forţat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 70.000 RON, cu titlu de daune materiale şi de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro, cu titlu de daune morale; reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să îi achite diferenţa dintre veniturile nete, ca urmare a vătămării integrităţii corporale şi sănătăţii sale şi indemnizaţia primită din fondurile angajatorului şi din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data de 20.02.2017 şi până la data încetării stării de incapacitate de muncă (2.100 RON pentru perioada februarie- iulie 2017 şi în continuare); contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 4.261,68 RON pentru perioada 20.02.2017-02.03.2017, aferentă internării la secţia Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; la plata, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, a penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a debitului principal şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 15.01.2018, reclamanta A. a formulat precizare la cererea de chemare în judecată, învederând că înţelege să solicite obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor de 70.000 RON, reprezentând daune materiale şi de 2.262.200 RON, echivalentul a 500.000 euro la data evenimentului rutier, cu titlu de daune morale, la plata diferenţei dintre veniturile sale nete, ca urmare a vătămării integrităţii corporale şi sănătăţii şi indemnizaţia primită din fondurile angajatorului şi din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, de la data producerii evenimentului rutier şi până la data acordării pensiei de invaliditate - 3.546 RON, pentru perioada 20.02.2017-25.09.2017; a solicitat plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă în prezenta cauză şi până la data plăţii efective, în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, dar şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11/01.02.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea precizată şi a obliga-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 8.225,36 RON, reprezentând daune materiale şi de 142.500 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului principal; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă şi a sumei de 2.855,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta şi pârâta au declarat apel, care au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 655/17.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta şi pârâta au declarat recurs.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii precizate şi acordării daunelor materiale şi morale la valoarea solicitată.

Un prim motiv de nelegalitate subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a art. 1.499 C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, având în vedere că prima instanţă în mod eronat a reţinut ca şi petit al acţiunii cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare, deşi recurenta a înţeles să renunţe la acest capăt de cerere prin precizarea la acţiune, chestiune ce a fost pusă în discuţie în faţa instanţei de apel, fiind ignorată greşeala de judecată.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune materiale, recurenta a arătat că a prezentat dovada cheltuielilor efectuate după accident şi că a învederat instanţei imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât în privinţa unora preconstituirea de probe este imposibilă, date fiind stările de încordare psihică şi tensiune emoţională de la acel moment.

A mai susţinut că dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. a) pct. IV şi V din Norma A.S.F. nr. 39/2016 nu sunt limitative pentru instanţă, acestea fiind aplicabile în ceea ce priveşte despăgubirea în baza învoielii părţilor, în situaţia în care asigurătorul înţelege să despăgubească persoanele păgubite, pe cei îndreptăţiţi la astfel de daune, la cererea lor, pe cale amiabilă. Această normă legală se coroborează cu art. 1.499 C. civ. şi art. 249 C. proc. civ., iar raportat la art. 1.381 şi urm. C. civ., prejudiciul trebuie reparat integral.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea probei cu doi martori şi pentru dovedirea prejudiciului material actual şi neacoperit solicitat cu titlu de daune materiale, pentru cheltuielile efectuate şi pentru care nu au fost eliberate documente justificative, iar instanţa de fond, deşi a încuviinţat aceste probe, la pronunţarea hotărârii a ignorat declaraţiile martorilor.

A mai relevat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale mai sus amintite, întrucât sub aparenţa acordării unei sume globale în care se include în mod eronat şi valoarea câştigului nerealizat, respectiv suma de 3.930 RON, recurenta a fost păgubită de o bună parte a daunelor materiale solicitate şi dovedite, iar suma globală reţinută de instanţe este eronat calculată şi apreciată în contextul probelor administrate şi nu este de natură a acoperi sumele solicitate cu titlu de daune materiale, potrivit art. 22 alin. (1) pct. IV şi V din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

În consecinţă, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 70.000 RON.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea instanţei de apel este contradictorie şi străină de natura cauzei cu privire la dispoziţia dată daunelor morale.

Sub acest aspect, recurenta a dezvoltat pe larg argumentele care au stat la baza solicitării daunelor morale, susţinând că cuantumul acestora nu reprezintă o îmbogăţire şi că nu sunt exagerate, fiind în acord cu prevederile Normei A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016 şi cu jurisprudenţa. Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

A mai susţinut că daunele morale solicitate se situează mult sub limitele plafonului maxim al despăgubirilor datorate de către asigurătorul R.C.A. şi că mecanismul de angajare a răspunderii se întemeiază pe existenţa unui contract de asigurare de răspundere, în vigoare la data producerii accidentului.

Recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de apel în mod nelegal i-a respins apelul cu motivarea că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de instanţa de fond, proporţional cu prejudiciul moral încercat.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea greşită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menţinerii dispoziţiei primei instanţe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a justificat în niciun fel suma totală de 2.855,85 RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, iar instanţa de apel a preluat în mod nelegal sarcina primei instanţe în motivarea dispoziţiei de diminuare a cheltuielilor de judecată, apreciind că sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin care s-a propus completului de filtru soluţia de admitere în principiu a recursului declarat de reclamantă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi anularea recursului declarat de pârâtă, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29.07.2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin decizia nr. 2047/20.10.2020, Înalta Curte a disjuns recursul reclamantei şi a anulat recursul pârâtei, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În urma disjungerii, recursul reclamantei a fost înregistrat sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 21.10.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul reclamantei şi a stabilit termen în şedinţă publică când a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului; se cuvine subliniat că aspectul nulităţii acestui recurs nu a fost tranşat în cadrul procedurii de filtru întrucât partea adversă nu a invocat această excepţie şi nici raportul asupra admisibilităţii în principiu nu a conţinut o propunere de dispozitiv în sensul anulării, aşa încât a fost necesară citarea părţilor, pentru ca acestea să nu fie luate prin surprindere de excepţia astfel invocată.

Deliberând asupra excepţiei nulităţii, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta-reclamantă nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci a urmărit să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că în cauză cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit de prima instanţă, proporţional cu prejudiciul moral încercat, recurenta a prezentat aspecte de ordin general sub aspectul factorilor ce stau la baza aprecierii şi cuantificării daunelor morale, afirmaţii ce nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că în conţinutul cererii de recurs nu se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei, astfel că reţine invocarea formală a acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sub aparenţa aplicării greşite a prevederilor art. 1.381 şi art. 1.499 C. civ., art. 22 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, art. 249 C. proc. civ., recurenta pune în discuţie, prin argumentaţia expusă, modul în care instanţa de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor materiale, prin raportare la situaţia de fapt şi probele administrate, cu referire la ignorarea declaraţiilor martorilor, la calculul eronat ori presupuse greşeli legate de cheltuielile de spitalizare.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, criticile expuse cu privire la daunele materiale nu conduc spre concluzia că decizia ar fi nelegală, câtă vreme chestiunile puse în discuţie relevă nemulţumirea părţii cu privire la eliminarea unor cheltuieli solicitate cu acest titlu faţă de probele administrate sau de imposibilitatea preconstituirii tuturor înscrisurilor.

Critica privind aplicarea greşită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a menţinerii dispoziţiei primei instanţe de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece presupune o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181/05.03.2020, prin care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Această decizie dată în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, în raport cu art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 655/17.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.