Energy company loses bonus payout challenge; must pay former manager 683,138 RON plus interest and costs.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3124/17.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 683.138 RON, reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru "acţiuni virtuale Transelectrica", actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 03.11.2017 şi până la data achitării debitului principal; a sumei de 19.881,80 RON, cu titlu de dobândă legală calculată asupra sumelor datorate cu titlu de remuneraţie variabilă până la 03.11.2017, precum şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului principal; a sumei de 68.134 RON, reprezentând contravaloarea opţiunilor pentru "acţiuni virtuale Transelectrica" cu scadenţa de valorificare la 15.11.2017, actualizate cu rata inflaţiei de la 27.02.2018 până la data plăţii; a sumei de 784,01 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată asupra sumei datorate cu titlu de remuneraţie variabilă începând cu data de 05.06.2011 şi în continuare până la data plăţii efective, precum şi a sumei de 17.390,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1436A/25.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei în tot şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii apelului său şi respingerii acţiunii.

În motivare, a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că decizia atacată este netemeinică, nefiind în concordanţă cu probele administrate, şi nelegală, întrucât instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente.

Concretizând, a arătat că a încheiat cu intimatul contractul de mandat nr. x/09.05.2014, completat prin actul adiţional nr. x/13.11.2014, care urma să înceteze la expirarea duratei mandatului membrului Directoratului pe care îl înlocuia (16.09.2017), conform art. 2.1.

La data de 18.02.2015 mandatul intimatului a încetat ca urmare a demisiei acestuia din funcţia de membru al Directoratului.

În acest context, a arătat că prin contractul de mandat a fost convenită o remuneraţie constând într-o componentă fixă şi una variabilă, formată din trei elemente. În considerarea clauzelor contractuale, a emis certificatele B.. (Opţiuni pentru Acţiuni Virtuale Transelectrica) nr. x/14.11.2014 şi nr. x/17.11.2014 (înlocuit cu certificatul nr. x/06.11.2015) pentru două pachete de opţiuni pe "acţiuni virtuale Transelectrica" aferente perioadei exercitării efective a mandatului, respectiv 08.05.2014 - 18.02.2015.

În opinia recurentei, în mod eronat a apreciat curtea de apel că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii sale civile contractuale.

Sub acest aspect, a susţinut că hotărârea atacată încalcă principiul libertăţii de a contracta, statuat de art. 1.169 C. civ.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 3.3 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneraţiei, conform prevederilor Anexei nr. 1, pentru îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă aprobate de A.G.A., prevăzute în planul de administrare şi preluate în planul de management.

Primul paragraf al Anexei nr. 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remuneraţia variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generala a Acţionarilor. Deci, intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Ulterior, după încetarea mandatului reclamantului, prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 1/23.03.2015 s-au fixat limitele generale ale remuneraţiei membrilor Directoratului, acţionarii votând împotriva stabilirii datei numirii în calitate de membri ai Directoratului drept data de la care remuneraţia acordată membrilor Directoratului se încadrează în limitele fixate.

A apreciat recurenta că instanţa a interpretat greşit apărările pe care le-a formulat în legătură cu faptul că intimatul revendică sume de bani aferente perioadei 2014 - 2015, anterioare Hotărârii A.G.A. nr. 1/23.05.2015, prin care acţionarii societăţii au decis că bonusul de performanţă nu poate să fie valorificat retroactiv.

A mai susţinut recurenta că potrivit art. 13 din contractul de mandat, acesta se completează cu orice alte prevederi legale incidente, iar conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Prin urmare, a apreciat că art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care, atât timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte elemente.

Mai mult decât atât, a susţinut că potrivit art. 10.2 din contract, părţile sunt de acord că încetarea contractului, indiferent de cauză, nu afectează îndeplinirea obligaţiilor lor, dacă acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului; or, în speţă, scadenţele erau ulterioare încetării contractului prin renunţarea la mandat.

A mai susţinut recurenta că intimatul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă care face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea bonusului, subliniind că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilităţii, astfel că părţile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar şi în condiţiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-şi acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale.

Aplicând acest principiu, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a afirmat că se află în ipoteza în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite, ulterior constatării neîndeplinirii performanţei.

În acest sens, a susţinut că modul de redactare a contractului relevă că sumele sunt interdependente, chiar dacă au fost identificate distinct, topica şi construcţia gramaticală neputând conduce spre concluzia caracterului divizibil al obligaţiilor asumate.

De asemenea, a arătat că principiul consensualismului presupune asumarea echilibrului contractual înăuntrul şi în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligaţiilor. Riguros vorbind, forma cerută pentru opozabilitate reprezintă, în fapt, un demers pe care îl pot face părţile semnatare pentru garantarea îndeplinirii obligaţiilor. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a mizat pe echilibrul contractual şi comportamental din partea intimatului, care ar fi trebuit să-şi evalueze performanţele.

Astfel, contractul de mandat nu este doar un simplu acord al voinţelor, ci reprezintă interesele reunite ale părţilor, ale căror prestaţii trebuie să fie proporţionale şi coerente, pentru a se asigura echilibrul contractual, cu atât mai mult cu cât contractul în discuţie este unul încheiat pe termen lung, cu executare succesivă, caracterizat prin continuitate, încredere şi asumare a riscurilor.

Tot în sensul neîndeplinirii de către intimat a obligaţiilor contractuale şi, implicit, a criteriilor care conduceau la acordarea bonusului, a susţinut că din situaţiile financiare şi datele din planul de administrare rezultă că au fost stabiliţi indicatori de performanţă care urmau să fie avuţi în vedere la acordarea componentei variabile, precum şi obiectivul aferent fiecărui an, începând din 2014 până în 2017.

A precizat recurenta că bonusul de performanţă poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenţi primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii. Or, rentabilitatea este dependentă de implementarea în mod corespunzător a planului de administrare.

Aceasta, întrucât pachetul B.. nu are nicio valoare la acordare (sunt opţiuni pe acţiuni virtuale), dar urmează să capete una concretă odată cu depunerea cererii de valorificare, când se poate evalua plus-valoarea adusă de către mandatar acţiunilor Transelectrica, dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi contractual, prin planul de administrare. În opinia recurentei, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remuneraţiei este autonom, atunci mandatarii ar putea urmări în exercitarea mandatului doar propriile interese.

A mai susţinut recurenta că interpretarea instanţei de apel, în sensul că obiectivul mandatului ar fi multianual şi independent de alte componente ale remuneraţiei, ar permite şi membrilor Directoratului numiţi începând cu anul 2015 să pretindă sume cu titlu de bonus de performanţă, chiar dacă la nivelul anilor 2015, 2016 şi 2017 obiectivele referitoare la rentabilitatea acţiunilor nu au fost atinse.

Referitor la "Raportul Comitetului de Nominalizare si Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica SA", întocmit în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, a arătat că raportarea financiară responsabilă cuprinde şi inserarea unor sume incerte, solicitate de terţi, însă aceasta face parte din estimarea bugetului anual, iar analiza financiară consolidată nu poate fi confundată cu recunoaşterea selectivă a anumitor presupuse obligaţii. Prin urmare, consideră că interpretarea instanţei de apel, în sensul că ar recunoaşte dreptul intimatului la bonusul de performanţă, ca urmare a prevederii în cuprinsul său a unor menţiuni cu privire la rentabilitatea acţiunilor, este greşită.

La 06.03.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

În şedinţa de la 21.10.2020, constatând că recursul nu poate fi soluţionat nici potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., acordând termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lui pe fond.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Întrucât decizia de faţă nu conţine istoricul parcursului procesual al litigiului, deoarece potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", instanţa supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, aşa cum s-a reţinut în etapele anterioare, devolutive, procesul de faţă a fost generat de încheierea, între părţi, a contractului de mandat nr. x/09.05.2014, modificat prin actul adiţional nr. x/13.11.2014, în temeiul căruia intimatul-reclamant a exercitat mandatul de membru al Directoratului în cadrul societăţii pârâte. Instanţele de fond au luat act că prin clauza cuprinsă în art. 3.1, părţile au agreat că mandatarul va beneficia de o indemnizaţie fixă lunară, iar prin art. 3.3, şi de o remuneraţie variabilă, pentru îndeplinirea unor criterii şi obiective de performanţă.

În scopul definirii remuneraţiei, părţile au completat contractul de mandat cu Anexa 1, încheind actul adiţional nr. x/13.11.2014, în care au stabilit că suplimentar indemnizaţiei fixe, mandatarul avea dreptul la o remuneraţie în componentă anuală variabilă (pct. 2.1 din Anexă), de un bonus de performanţă (pct. 3.1 din Anexă), dar şi de un bonus colectiv de performanţă (pct. 4.1 din Anexă).

În urma încetării, la 18.02.2015, a calităţii reclamantului-intimat, de membru al Directoratului în cadrul societăţii recurente, acesta a adresat instanţei cererea de faţă, prin care urmăreşte să obţină nu toate componentele remuneraţiei variabile, ci doar bonusul de performanţă, reglementat de pct. 3.1 din Anexa 1, cerere care a fost admisă în primă instanţă, demers urmat de respingerea apelului societăţii.

În recurs, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observaţiile recurentei care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept naţional nu cunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie (fond şi apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condiţiile prevăzute de lege, nu însă şi pentru ca părţile să supună instanţelor de control judiciar orice nemulţumire asupra hotărârii anterioare.

De aceea, Înalta Curte nu va putea evalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă, căci aceasta presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; aşa fiind, statuările instanţelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat.

Se cuvine subliniat şi că pretinsa ignorare a clauzei cuprinse în art. 10.2 din contract, prin prisma caracterului nescadent al obligaţiei la încetarea mandatului, este o chestiune care nu poate fi examinată, căci ea nu a fost supusă cenzurii şi în apel, aşa încât este prezentată omisso medio; or, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite ca instanţa de recurs să analizeze motive care nu au fost invocate şi în apel.

În controlul de legalitate, instanţa supremă va verifica doar dacă, prin modul în care a fost interpretată convenţia părţilor, a fost încălcat sau nu principiul voinţei interne a semnatarilor actului, reglementat de art. 1.266 C. civ., precum şi pretinsa nesocotire a dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011.

Anexa nr. 1 la contract, adoptată de părţi prin actul adiţional nr. x/13.11.2014, care a completat contractul de mandat, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remuneraţiei variabile, reperele în funcţie de care aceasta se acordă.

Astfel, componenta anuală variabilă a remuneraţiei, prevăzută de pct. 2.1 din Anexă, se acorda pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "C." şi "Total investiţii", asumaţi în planul de management pentru fiecare an de mandat, bonusul de performanţă prevăzut de pct. 3.1 din Anexă, se acorda în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, determinat conform clauzelor inserate la pct. 3.2-3.21, iar bonusul colectiv de performanţă, prevăzut de pct. 4.1 din Anexă, pentru fiecare an de mandat, în cazul depăşirii valorii indicatorului de performanţă "C.", asumată prin planul de management, condiţionat de îndeplinirea indicatorului "Total investiţii" asumat prin acelaşi plan.

Deşi de principiu, Înalta Curte recunoaşte că rentabilitatea acţiunilor se poate afla într-o relaţie de dependenţă cu îndeplinirea unor indicatori de performanţă, subliniază că modul de redactare a convenţiei părţilor relevă că voinţa lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remuneraţiei, condiţii specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanţă diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

Mai reţine şi că, spre deosebire de remuneraţiile stabilite la pct. 2.1 şi 4.1 din Anexă, pentru a căror acordare părţile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "C." şi "Total investiţii" pentru fiecare an de mandat, acordarea bonusului de performanţă a fost condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica.

În aceste condiţii, constatând că prin voinţa lor, părţile au stabilit ca plata bonusului de performanţă să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificaţi în pct. 2.1 şi 4.1 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, instanţele de fond nu au încălcat voinţa reală a părţilor; dimpotrivă, au dat eficienţă principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 şi urm. C. civ. şi forţei lui obligatorii, consacrată de art. 1.270 alin. (1) C. civ.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011, susţinând că potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Dispoziţiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) şi (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari negociaţi şi aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii executivi, determinaţi cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) şi care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societăţii şi asigurarea respectării principiilor de bună guvernanţă şi că se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat.

Iar potrivit art. 38 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, componenta variabilă a remuneraţiei poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.

Aşadar, aceste texte nu confirmă susţinerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remuneraţiei variabile şi asupra indicatorilor de performanţă a căror îndeplinire condiţiona dreptul mandatarului la plata acestor remuneraţii, părţile nu au încălcat prevederile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimat, în sumă de 5.724,26 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1436A/25.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 5.724,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.