Lease-termination ruling quashed and remanded; rent claim revived for fault-based rehearing

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.06.2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 625.742,23 RON, reprezentând contravaloarea chiriei restante, facturate în baza contractului de închiriere nr. x/01.06.2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1404/10.10.2018, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 1839/12.12.2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. a declarat apel, calea ordinară de atac fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 205/18.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; apelanta a fost obligată să-i achite intimatei suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. şi prin administrator special C. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

O cerere de recurs identică a depus şi B..

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a pronunţat decizia atacată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susţinut că, reţinând că termenul prevăzut la art. 3 din contractul de închiriere nr. x/01.06.2006, potrivit căruia contractul încetează la data încheierii actului de vânzare-cumpărare a terenului ce face obiectul închirierii, s-a împlinit la data pronunţării sentinţei civile nr. 1533/18.04.2012, prin care Tribunalul Constanţa a obligat-o la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului, în formă autentică, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În acest sens, a arătat că instanţa s-a substituit în mod abuziv nu numai voinţei părţilor, dar şi acţionarului unic - Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei. Or, orice limitare/modificare/renunţare/desfiinţare, alta decât intervenită în virtutea legii, a exercitării dreptului de proprietate asupra terenurilor intrate în patrimoniul societăţii, inclusiv asupra dreptului de a culege fructele civile generate de aceste terenuri, nu poate avea loc decât prin voinţa proprietarului actual. Prin urmare, încetarea dreptului de a încasa chiria izvorând dintr-un contract care nu a fost desfiinţat putea fi hotărâtă numai de organele statutare ale societăţii.

În opinia recurentei, acest motiv de casare este strâns legat de cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material care reglementează termenul, ca modalitate a actului juridic.

În acest context, a arătat că în speţă, obligaţia de plată a chiriei izvorăşte din contractul de închiriere nr. x/2006, care reprezintă legea părţilor şi este afectat de un termen extinctiv; astfel, numai împlinirea termenului (la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului închiriat) ar fi putut atrage stingerea obligaţiei de plată a chiriei.

Or, din perspectiva acestei abordări, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului şi efectele termenului convenţional extinctiv prevăzut la art. 3 din contractul de închiriere nr. x/01.06.2006.

A mai susţinut recurenta că în mod nelegal a apreciat instanţa de fond că termenul extinctiv s-a împlinit la data rămânerii definitive a sentinţei civile prin care a fost obligată la vânzarea terenului ce face obiectul contractului de închiriere, atât timp cât stabilirea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a obligaţiei de a proceda la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu este de natură a lipsi de efecte contractul de închiriere, care continuă să constituie legea părţilor.

De asemenea, a arătat că sintagma "de îndată", nemenţionată în sentinţa civilă nr. 1533/18.04.2012, nu putea fi apreciată de instanţă ca fiind sinonim cu momentul rămânerii definitive a acesteia, ca urmare a respingerii apelului declarat împotriva ei prin decizia civilă nr. 114/20.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

A conchis că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a aplicat greşit normelor de drept material, subliniind că durata contractului de închiriere, care este un element esenţial al acestuia, ţine de dreptul material, iar nu de cel procesual.

În final, a arătat că înţelege să invoce, în subsidiar, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva căruia a susţinut că motivarea proprie a instanţei de prim control judiciar este insuficientă, în condiţiile în care curtea de apel s-a limitat să facă trimitere la considerentele reţinute de tribunal, ignorând astfel efectul devolutiv al apelului.

Or, noţiunea de proces echitabil presupune ca instanţa să nu motiveze doar pe scurt hotărârea, ci să fi examinat, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei, art. 6 pct. l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligând instanţele să îşi justifice motiveze deciziile.

La 13.12.2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar recurenta şi-a expus punctul de vedere.

Prin încheierea de la 29.07.2020, recursurile au fost admise în principiu şi a fost fixat un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lor. Având în vedere că recursul declarat de B.., care a fost promovat în considerarea calităţii sale de administrator judiciar al S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A., supune atenţiei instanţei de recurs aceleaşi critici ca şi celălalt memoriu de recurs, în cele ce succed, recursul promovat de reclamantă, chiar dacă este declarat prin două memorii distincte, va fi examinat ca o cale de atac unică.

Se cuvine menţionat, în mod prioritar, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Luând în analiză actele dosarului şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte ia act că recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza criticilor prezentate în memoriul de recurs relevă însă că motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a fost invocat formal, cât timp el vizează ipoteza în care instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale puterii legislative sau executive, iar nu eventuala substituire a voinţei părţilor şi a acţionarului unic, reclamată de recurentă.

Examenul pe fond al celorlalte critici relevă caracterul fondat al căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor expuse în cele ce succed:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au admis/înlăturat cererile părţilor.

Procesul civil finalizat prin hotărârea asupra fondului, cu garanţiile oferite de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, înglobează dreptul părţilor de a fi "ascultate", adică examinate în mod real de către instanţa sesizată.

Motivarea unei decizii este un silogism, care nu presupune prezentarea unui răspuns tuturor argumentelor aduse de părţi - desigur, nici ignorarea lor -, dar care impune cu necesitate un răspuns la cele fundamentale, susceptibile prin conţinutul lor să influenţeze soluţia.

Astfel cum a fost reţinută în etapele devolutive ale procesului, situaţia de fapt derivă din încheierea de către părţi a contractului de închiriere x/01.06.2006, prin care recurenta i-a transmis intimatei dreptul de folosinţă asupra unui teren, contract care, potrivit art. 3, urma să înceteze atunci când între părţi se încheia contractul de vânzare-cumpărare asupra aceluiaşi teren. Instanţele anterioare au mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1533/18.04.2012 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanta din dosarul de faţă a fost obligată să încheie actul autentic de înstrăinare a terenului în discuţie, dar şi că această sentinţă nu a fost executată. Invocând menţinerea valabilităţii raporturilor de închiriere, recurenta-reclamantă pretinde plata chiriei, cerere căreia intimata-pârâtă i se opune, invocând că locaţiunea a încetat, prin împlinirea termenului extinctiv, la momentul rămânerii definitive a sentinţei civile indicate în precedent.

Notând că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de încheiere a contractului de vânzare, curtea de apel a constatat că raporturile contractuale dintre părţi au încetat, în condiţiile clauzei cuprinse în art. 3, evocat mai sus, aşa încât ea nu mai poate pretinde chiria terenului, întrucât lipseşte temeiul contractual al obligaţiei pretinse intimatei.

O atare dezlegare este dată cu aplicarea greşită a art. 969 din C. civ. de la 1864, sub imperiul căruia s-a întocmit contractul dintre părţi, care li se opune cu puterea legii şi nesocoteşte în mod grav voinţa reală care a fundamentat clauza din art. 3, prin care acestea au agreat să înceteze contractul de închiriere când încheiau contractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Astfel, interpretarea oferită de instanţele anterioare clauzei în discuţie relevă încălcarea şi a art. 977 C. civ., fiind nesocotită voinţa comună a părţilor.

De aceea, Înalta Curte reţine că semnificaţia clauzei cuprinsă în art. 3 era ca încetarea raporturilor contractuale de închiriere să opereze atunci când locatarului i se transmitea proprietatea asupra terenului. Cum transmisiunea nu a intervenit până în prezent, contractul de închiriere nu a încetat.

Aşa fiind, analiza deciziei recurate relevă că întregul raţionament prezentat de instanţa de apel a fost plasat pe o premisă eronată, potrivit căreia contractul ar fi încetat, motiv pentru care locatorul nu mai poate pretinde plata chiriei. Din această cauză, concluzia este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce justifică, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel care va avea de lămurit o serie de aspecte, ţinând cont de următoarele considerente obligatorii pe care Înalta Curte le va prezenta în cele ce succed:

Este necontestat că la 18.04.2012, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1533, prin care, admiţând acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., a obligat pe S.C. ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. şi Sucursala ELECTROCENTRALE Constanţa la încheierea în formă autentică a actelor de înstrăinare a suprafeţelor de teren aferente obiectivului strategic CET Ovidiu şi la plata unor daune cominatorii.

Această sentinţă nu a fost executată până în prezent, recurenta-reclamantă arătând că există un impediment la executare, constând într-un sechestru instituit asupra terenului; pe de altă parte, în opinia ambelor părţi, sentinţa nu ar fi putut fi executată la data pronunţării ei, ci cel mai devreme fie când a devenit definitivă, fie când a rămas irevocabilă.

Deciziei recurate îi lipseşte o analiză reală a consecinţelor pe care conduita celor două părţi litigante, legată de executarea hotărârii indicate, le-a produs.

În considerarea datei începerii procesului finalizat prin sentinţa civilă nr. 1533/18.04.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, erau incidente dispoziţiile art. 7208 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora "Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. (...)".

Prin urmare, dispozitivul sentinţei ar fi trebuit să fie executat de către părţi, de îndată şi de bună-voie sau ar fi putut să fie executat de îndată, silit, în măsura în care creditorul obligaţiei ar fi pretins aceasta; acesta este contextul în care trebuie înţeleasă sintagma "de îndată".

Atitudinea părţilor nu a fost însă conformă legii, iar modalitatea în care ele au acţionat în mod concret ar fi trebuit însă să fie evaluată de instanţele devolutive, pentru a putea trata într-o manieră adecvată situaţia litigioasă.

De aceea, în rejudecare instanţa de apel va trebui să facă o astfel de analiză, pentru a stabili dacă recurenta-reclamantă nu se prevalează de propria ei culpă, constând în neexecutarea obligaţiei care îi fusese impusă prin hotărârea executorie din 18.04.2012, pentru a putea continua să-şi valorifice dreptul la încasarea chiriei. În acest context, urmează să verifice şi dacă au existat impedimente la executare, luând act că sechestrul asupra terenului care, potrivit susţinerilor părţilor, ar fi fost aplicat în cursul lunii iulie 2015 constituie o cauză care atrage imposibilitatea de executare a obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare, fără să omită însă că de la data la care Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1533/18.04.2012 şi până la instituirea sechestrului trecuseră 3 ani, în care sentinţa ar fi putut fi executată fie benevol, fie silit.

În mod necesar, curtea de apel va trebui să evalueze şi conduita intimatei, care nu a înţeles să pretindă, nici debitorului, dar nici executorului judecătoresc, executarea sentinţei civile nr. 1533/18.04.2012 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, considerând că aceasta nu ar fi putut fi avea loc la data pronunţării, deşi o atare opinie este fundamental eronată în considerarea art. 7208 din C. proc. civ. de la 1865.

Abia după ce conduita părţilor, examinată în paralel, va fi evaluată, instanţa va putea aplica tratamentul adecvat - aplicând fie recurentei sancţiunea privării ei de dreptul de a încasa fructele civile, în cazul în care va aprecia că este în culpă pentru neexecutarea obligaţiei de a transmite intimatei proprietatea terenului, aşa cum i se impusese prin hotărârea executorie a Tribunalului Constanţa, fie intimatei sancţiunea obligării la plată, în cazul în care neexecutarea obligaţiei nu îi este imputabilă recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. şi prin administrator special C., împotriva deciziei civile nr. 205/18.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza curţii de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.