Commencement of limitation period for claims based on damage: knowledge of loss versus fiscal inspection report

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 mai 2018, pe rolul Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Compania Municipală de Investiţii Urban S.A. prin administrator judiciar C.I.I. A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ, B., C., D. şi E. la plata sumei de 2473953,35 RON, reprezentând contravaloarea unor investiţii efectuate la obiectul Sala Polivalentă, bun ce nu aparţine societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 184/C din 13 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca nefondate excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii, tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţii D., B. şi C. cu consecinţa respingerii acţiunii precizată, formulată de reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A., în contradictoriu cu pârâţii D., B. şi C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţii E. şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ, respingându-se, ca prescrisă, acţiunea precizată, formulată în contradictoriu cu pârâţii E. şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ.

Prin decizia nr. 724/2019 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. PRIN C.I.I. A. împotriva sentinţei civile nr. 184 din 13 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă. A fost obligat apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată din apel reprezentând onorariu de avocat către intimata E. în sumă de 500 RON şi către intimata B. în sumă de 1500 RON.

În termen legal, fără a-şi încadra susţinerile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin C.I.I. A. şi prin administrator special F. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 724/2019 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În argumentarea cererii de recurs, reclamanta susţine, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2528 C. civ.

În opinia sa, în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, reţinând eronat faptul că, cel mai târziu, data la care reclamanta a cunoscut existenţa prejudiciului este data inserării în propriul registru inventar a sumei solicitate, respectiv 31.12.2014.

Consideră că instanţa a înlăturat în mod greşit susţinerile reclamantei, conform cărora termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării organelor de inspecţie fiscală, în condiţiile în care societatea recurentă nu a cunoscut şi nici nu avea cum să cunoască existenţa prejudiciului anterior efectuării controlului.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe fond, admiterea acţiunii formulate.

Intimata-pârâtă E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., solicitând în principal anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 26 iunie 2020 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările intimatei formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune precizarea faptului că, deşi recurenta nu şi-a încadrat criticile în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., se apreciază că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care succed.

În speţă, se observă că problema de drept care se ridică în soluţionarea excepţie prescripţiei dreptului material la acţiune nu vizează durata termenului de prescripţie ori temeiul juridic al acestuia, sub aceste aspecte atât părţile, cât şi instanţele de fond fiind de acord că este vorba despre termenul de prescripţie de 3 ani.

Ceea ce susţine recurenta-reclamantă, în contradicţie cu motivarea instanţelor de fond, este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, raportat la art. 2528 alin. (1) C. civ., aplicabil speţei, potrivit căruia:

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Astfel, recurenta apreciază că prescripţia extinctivă a început să curgă de la data constatării prejudiciului de către organelor de inspecţie fiscală, dată la care consideră că a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de ea, conform art. 2528 alin. (1) C. civ., respectiv de la 8 mai 2015, când s-a fost întocmit un raport de inspecţie economico - financiară prin care s-a constatat că recurenta a angajat cheltuieli totale de 2.473.953,35 RON reprezentând achiziţia unor mijloace fixe şi obiecte de inventar, la care se adaugă instalaţia electrică de iluminat perimetru la Sala Polivalentă - bun imobil ce aparţine municipiului Piatra Neamţ, fără a primi contravaloarea acestora, motiv pentru care s-a dispus ca măsură recuperarea prejudiciului astfel creat.

Contrar susţinerilor recurentei, ambele instanţe au aplicat corect dispoziţiile art. 2528 alin. (1) C. civ., fiind nefondate criticile recurentei-reclamante sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Data la care începe să curgă termenul de prescripţie este data procedurii prejudiciului în patrimoniul recurentei, şi nicidecum data constatării de către organelor de inspecţie fiscală a unei abateri care a condus la prejudicierea COMPANIEI MUNICIPALE DE INVESTIŢII URBAN S.A.

Recurenta nu poate pretinde că nu a cunoscut paguba până la data întocmirii raportului de inspecţie economico-financiară, care a statuat condiţiile şi împrejurările producerii prejudiciului în patrimoniul reclamantei, iar faptul că prin raportul întocmit s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a recupera prejudiciul nu poate echivala cu momentul la care aceasta a luat cunoştinţă că nu a primit contravaloarea bunurilor.

Este evident că, în speţă, societatea reclamantă (păgubitul) a cunoscut elementele menţionate anterior, la momentul predării efective a bunurilor prin achiziţia cărora s-a săvârşit presupusă faptă ilicită şi cel mai târziu la data de 31.12.2014 (dată la care registrul inventar al societăţii evidenţia suma reprezentând prezumtivul prejudiciu).

De altfel, întreaga motivare cu privire la momentul de la care începe să curgă, în opinia recurentei, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, este construită prin invocarea propriei culpe, or, potrivit adagiului latin:

"nemo auditor propriam turpitudinem allegans" (nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă), nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie, pronunţată în RIL, este aplicabilă prin analogie cauzei, prin considerentele de la punctele 48-65, statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia RIL nr. 19/2019 fiind obligatorii pentru instanţele de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., începând cu momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv 24 octombrie 2019.

Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - RIL nr. 19/2019, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, deoarece controlul efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, constată doar abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţie de către instituţia supusă controlului, iar paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

Instanţa supremă a statuat că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

În considerentele deciziei s-a mai reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că actul de control al Curţii de Conturi reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive, că acest act nu poate reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, precum şi că a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale.

Aşadar, s-a statuat că, în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, se aplică dreptul comun, atât în cazul prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât şi în cel prevăzut de art. 2528 din C. civ.

Aşa fiind, în condiţiile în care, cursul prescripţiei nu a fost întrerupt sau suspendat, iar termenul de prescripţie general de trei ani calculat de la 31.12.2014 (dată la care registrul inventar al societăţii evidenţia suma reprezentând prejudiciu şi la care reclamanta ar fi trebuit să cunoască paguba) a fost depăşit în raport de data promovării acţiunii ce formează obiectul prezentului litigiu (31 mai 2018), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura criticile recurentei care vizează greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Este de amintit că în ceea ce priveşte reglementarea unor termene, fie de prescripţie, fie de decădere, pentru sesizarea unei instanţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că este o caracteristică comună tuturor statelor europene şi corespunde unei finalităţi importante, anume garantarea securităţii juridice, prin punerea oricărei persoane la adăpost de plângeri tardive, care de multe ori nu pot avea decât un caracter şicanatoriu, precum şi prin preîntâmpinarea erorilor judecătoreşti, în situaţia în care instanţele ar trebui să se pronunţe asupra evenimentelor îndepărtate în timp, greu de probat (CEDO, Stubbings ş.a. c. Marea Britanie, hotărârea din 22 octombrie 1996, § 51).

În raport de reţinerea corectă a instanţei de apel vizând soluţionarea cauzei pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin administrator judiciar C.I.I. A. împotriva deciziei nr. 724/2019 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin administrator judiciar C.I.I. A. la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă E., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin administrator judiciar C.I.I. A. împotriva deciziei nr. 724/2019 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. prin administrator judiciar C.I.I. A. la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.