Municipality's recourse for lack of standing in eviction guarantee case dismissed, upholding lower courts' order to pay updated property price.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei obligarea pârâtului la restituirea preţului actualizat la valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 1 calculat până la data producerii evicţiunii, reprezentând preţul vânzării şi sporul cu valoarea dobândită de imobil între data vânzării şi data evicţiunii; obligarea pârâtei la restituirea spezelor vânzării şi a cheltuielilor de judecată din procesul în care a rezultat evicţiunea şi a cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.

Reclamanta a estimat provizoriu valoarea obiectului pretenţii la suma de 400.000 RON.

Prin încheierea din 21 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile şi, în consecinţă, a fost Înaintează cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL şi CONSILIUL LOCAL SECTOR 1, având ca obiect pretenţii, spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă pentru a fi repartizată unui complet care soluţionează litigii cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti sub număr de dosar x/2016

La termenul din 12 noiembrie 2018, reclamanta a precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., înţelege să majoreze câtimea obiectului cererii la valoarea de 813.285 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3813 din 17 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile prescripţiei şi dreptului material la acţiune şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, astfel cum a fost precizată, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 813.285 RON cu titlu de preţ actualizat la valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti Sectorul 1, str. x, respingând capătul de cerere având ca obiect restituirea spezelor vânzării ca neîntemeiat şi obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.243 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru şi onorariu expertiză).

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1547A/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1547A/2019 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General susţine, în esenţă, încălcarea regulilor de procedură în sensul că, deşi legal citată în fondul cauzei, una dintre părţi, respectiv Consiliul Local Sector 1, a fost omisă de către instanţa de apel, iar soluţia a fost pronunţată fără dispoziţia instanţei cu privire la această parte, cauza fiind judecată în calea de atac a apelului în lipsa acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., hotărârea pronunţată va cuprinde dispozitivul în care se vor arăta numele, prenumele şi adresa/denumirea şi sediul părţilor şi soluţia dată, pentru toate părţile, or, din dispozitivul hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel lipseşte pârâta Consiliul Local Sector 1 şi soluţia pronunţată în contradictoriu cu această parte.

Subsumat motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cos procedură civilă, recurentul apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., art. 1337 C. civ. coroborat cu art. 4 lit. a) din Legea nr. 550/2002, precum şi ale dispoziţiilor cuprinse în teza a II-a din art. 40 C. proc. civ., în ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesual pasive.

Apreciază injustă hotărârea instanţelor de apel şi fond de a obliga Municipiul Bucureşti către societatea reclamantă, la plata sumei cu titlu de preţ actualizat la valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureştii Noi nr. 56, în suprafaţă construită de 124,55 mp şi utilă de 93,15 mp, atâta vreme cât Municipiul Bucureşti nu a încasat niciun ban pentru imobilul în cauză.

De asemenea, Municipiul Bucureşti nu şi-a manifestat niciodată voinţa în sensul tranzacţionării bunului imobil, nu a fost parte în contract, nu a reprezentat interesele Statului şi nici nu a încasat nici un ban pentru tranzacţia făcută.

Arată că interesele Statului în procedura de vânzare a spaţiilor au fost reprezentate financiar, de către consiliile locale de sector, Municipiul Bucureşti a avut doar rolul de a întocmi listele cu spaţiile din proprietatea privată a statului care urmau a fi vândute.

Prin urmare, consideră ca fiind evidentă lipsa legitimării sale procesual pasive, motiv pentru care, înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Apreciază ca fiind evidentă lipsa legitimării sale procesual pasive având în vedere că: dispoziţia asupra bunului se află în puterea statului căruia prin Legea 550/2002 i-a fost recunoscut dreptul de a transfera bunurile imobile din proprietatea sa privată în proprietatea unor terţe persoane; banii încasaţi din vânzarea acestor spaţii se fac venit la bugetul statului (nu venit la bugetul Municipiului Bucureşti), în procent de 15%, diferenţa sumei fiind virată la bugetul local al Sectorului 1, conform art. 14 din Legea 550/2002; contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat şi semnat de către cele două părţi: Consiliul Local Sector 1 şi S.C. A. S.R.L., iar Municipiul Bucureşti nu a fost parte în contract.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2020, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentului subsumate acestui motiv de casare.

Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti a susţinut, în esenţă, încălcarea regulilor de procedură în sensul că, deşi legal citată în fondul cauzei, una dintre părţi, respectiv Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, a fost omisă de către instanţa de apel, iar soluţia a fost pronunţată fără dispoziţia instanţei cu privire la această parte, cauza fiind judecată în calea de atac a apelului în lipsa acesteia, fiind încălcate şi prevederile art. 425 C. proc. civ., conform cărora, hotărârea pronunţată va cuprinde dispozitivul în care se vor arăta numele, prenumele şi adresa/denumirea şi sediul părţilor şi soluţia dată, pentru toate părţile.

Înalta Curte subliniază că, în sistemul de drept românesc, litigiul este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că numai reclamantul este cel care fixează limitele judecăţii prin indicarea părţilor cu care înţelege să se judece, instanţele fiind obligate doar să conchidă juridic adecvat, în raport de manifestările de voinţă ale părţilor.

În cauză, cadrul procesual a fost stabilit la primul termen de judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. precizând că se judecă doar cu Municipiul Bucureşti prin Primar, în calitate de pârât, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti nefiind parte în proces, aspecte consemnate în practicaua încheierii din 27 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 .

Prin urmare, în mod greşit, recurentul se prevalează de o pretinsă încălcare a regulilor de citare a Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti în calitate de pârât şi de o nepronunţare a deciziei în contradictoriu şi cu acesta, cu atât mai mult cu cât, invocarea omisso medio a acestui motiv, nepropus de Municipiul Bucureşti prin cererea de apel, nu este permisă.

În altă ordine de idei, potrivit art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (...)", or, în situaţia pretinsă de recurent, numai Consiliul Local al Sectorului 1, în ipoteza în care ar fi fost chemat în judecată în calitate de pârât şi ar fi suferit vreo vătămare prin încălcarea normelor procedurale, ar fi fost îndreptăţit să formuleze calea de atac motivat de aspectul nelegalei citări.

În ceea ce priveşte "excepţia lipsei calităţii procesuale pasive" invocată de recurent, se constată că, în speţă, nu este vorba despre o veritabilă excepţie procesuală, ci de un motiv de recurs, ce urmează a fi analizat tot din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentul nu tinde ca prin invocarea excepţiei să împiedice verificarea pe fond a recursului (lipsindu-i, de altfel, interesul în acest sens, dat fiind că autorul căii de atac are interes ca acesta să fie analizat pe fond), ci, dimpotrivă, solicită admiterea recursului casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

Este de necontestat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 mai 2004, Municipiul Bucureşti prin Consiliul Local al Sectorului 1 a înstrăinat reclamantei A. S.R.L. imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial situat în B-dul x nr. 56, sector 1 în suprafaţă construită de 124,55 mp şi utilă de 93,15 mp.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie obligarea vânzătorului pârât Municipiul Bucureşti să restituie preţul actualizat al imobilului pe temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune.

Potrivit art. 1337 C. civ., care constituie sediul materiei evicţiunii, instituţie juridică ce a constituit cauza acţiunii promovate de reclamantă "vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut".

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe calitatea procesual pasivă a Municipiului Bucureşti, din examinarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.05.2004, prin care intimata-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului cu privire la care a operat ulterior evicţiunea, rezultând cu claritate că Municipiul Bucureşti are calitatea de vânzător.

În mod evident, contractul de vânzare-cumpărare a produs efecte obligatorii între părţile contractante, respectiv între vânzătorul Municipiul Bucureşti şi cumpărătorul S.C. A. S.R.L., iar nu între cumpărător şi reprezentantul vânzătorului, Consiliul Local al Sectorului 1, fiind absurd a ne imagina că reprezentantul unei părţi ar putea dobândi la încheierea unui contract drepturile şi obligaţiile izvorâte din actul juridic încheiat.

S-a reţinut cu justeţe ca fiind lipsite de relevanţă din punct de vedere al obligaţiei de garantare pentru evicţiune consideraţiile privind destinaţia sumelor achitate de cumpărător cu titlul de preţ al bunului vândut. Faptul că, în temeiul unor dispoziţii legale exprese, aceste sume au fost virate la bugetul de stat şi la bugetul Consiliului Local al Sectorului 1 nu înlătură calitatea de vânzător a apelantului şi nici obligaţia sa de garanţie rezultată din această calitate.

Sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentului privind calitatea de proprietar a vânzătorului asupra bunului vândut, întrucât potrivit art. 1337 C. civ., obligaţia de garanţie pentru evicţiune este determinată de calitatea persoanei de vânzător al bunului, iar nu de calitatea de adevărat proprietar al acestuia, calitate a cărei lipsă ar putea, în concepţia legiuitorului, să constituie chiar motivul evicţiunii.

Aşa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material pe care s-a bazat soluţia.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurent, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 1547A/2019 din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 1547A/2019 din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.