Tax authority's annulment appeal rejected; prior ruling upholding taxpayer's discharge sustained.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court rejected the annulment appeal brought by the tax authority against its own prior decision (No. 1756 of 4 May 2004), leaving that ruling — which had upheld the first-instance annulment of tax assessment acts and the discharge of the taxpayer's profit tax liability and late-payment penalties — in full force. The dispute concerned an administrative-tax challenge to a tax audit report and decision assessing profit tax; the decisive issue was whether consulting fees paid to a foreign majority shareholder, related to securing an exclusive distribution contract, were deductible under Government Ordinance No. 70/1994. The court dismissed the appeal because the alleged errors were not "material mistakes" within the meaning of Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, which only cover procedural defects such as lack of service or lack of jurisdiction, or evident formal errors reviewable without re-examining the merits; the applicant's arguments had already been raised and rejected on the merits in both prior instances, and the extraordinary remedy could not be used as a disguised appeal on the facts.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 C. proc. civ; Tax authority's annulment appeal rejected; prior ruling upholding taxpayer's discharge sustained: Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazuri limitativ arătate de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 14 iunie 2001, reclamanta SC I.M. SRL București, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal nr. 115 din 22 februarie 2001 și a deciziei nr. 495 din 20 aprilie 2001 și exonerarea sa de plata sumei de 71.983.497 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este organizată cu forma unei societăți cu răspundere limitată, asociat majoritar fiind societatea S.O. Ltd. Cipru, care deține 99,9924% din capitalul social.
Obiectul principal de activitate al SC I.M. SRL este distribuția de produse de larg consum la peste 50.000 agenți economici. Ponderea de 62% este reprezentată de activitatea de distribuție a produselor B.A.T., desfășurată pe baza unui contract de distribuție exclusivă pe teritoriul României. Prin contractul încheiat între SC I.M. SRL și S.O. Ltd., cu privire la intermedierea și consultanța realizată de S.O. Ltd., în legătură cu obținerea dreptului de distribuție al produselor B.A.T., părțile recunoșteau contribuția esențială a S.O. Ltd., la derularea de către SC I.M. SRL, a operațiunii cu produse B.A.T.
Reclamanta susține că organele de control și Ministerul Finanțelor au interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 70/1994.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1709 din 13 decembrie 2001, a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate.
Prin decizia civilă nr. 1756 din 4 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Finanțelor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Împotriva acestei ultime soluții a formulat contestație în anulare, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând în esență că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în considerare faptul că din documentele depuse de reclamantă, nu au putut fi identificate serviciile de consultanță prestate de firma S.O. Ltd., pentru a se putea stabili valoarea de piață a acestora și nivelul cheltuielilor deductibile fiscal.
De asemenea, erori materiale s-au săvârșit și în ce privește acceptarea, ca documente justificative, a facturilor emise de prestatorul de servicii S.O. Ltd. și acceptate de beneficiar.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazuri limitativ arătate de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Dar, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată, dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării procesului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Legea nu a urmărit să deschidă părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță, pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
Or, în cauză, susținerile formulate prin contestație în anulare au fost invocate și examinate, atât de instanța de fond, cât și de instanța de recurs și respinse ca neîntemeiate.
Față de considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1756 din 4 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.