Restitution of contractual late-payment penalties following contract extinction due to impossibility of performance

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2015, precizată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A.: să se constate încetarea de drept a contractului de construire nr. x/1985, din cauza imposibilităţii de executare, ca urmare a intervenirii unui motiv obiectiv, anume lipsa avizului de construire a locuinţei într-o zonă adiacentă unui monument istoric; să fie obligată pârâta să procedeze la restituirea sumei de 47.105 euro, reprezentând preţul unui apartament similar; să se dispună transformarea daunelor cominatorii acordate reclamantei prin sentinţa civilă nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva şi prin sentinţa civilă nr. 617/2000 în daune-interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării obligaţiei de construire a apartamentului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 122/CC/2015 competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei A. la restituirea daunelor cominatorii achitate de R.A. ACTIVITATEA şi, ulterior, de S.C. ACTIVITATEA B. S.A., în baza sentinţei civile nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva.

Prin sentinţa nr. 1075/CA/2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocată prin întâmpinare; a fost admisă în parte acţiunea modificată şi precizată de reclamanta A., împotriva pârâtei S.C. ACTIVITATEA B. S.A.; s-a constatat încetarea de drept a contractului de construire nr. x/1985, datorată imposibilităţii de executare, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei echivalentul în RON al sumei de 47.105 euro; s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; de asemenea, a fost respinsă ca nefondată excepţia prescripţiei, invocată de reclamanta-pârâtă reconvenţională A. şi a fost admisă acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. ACTIVITATEA B. S.A., împotriva pârâtei reconvenţionale A., care a fost obligată să restituie reclamantei reconvenţionale suma de 109.076,37 RON, reprezentând daunele-cominatorii achitate acesteia de R.A. ACTIVITATEA S.A. şi S.C. ACTIVITATEA B. S.A. în baza sentinţei nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva; s-a luat act că reclamanta reconvenţională nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1075/CA/2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015; a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva pârâtei reconvenţionale A.; a fost menţinută în rest sentinţa atacată; a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea hotărârii.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel, după închiderea dezbaterilor şi fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor natura daunelor acordate reclamantei, a apreciat că acestea nu au caracterul unor daune cominatorii, ci reprezintă veritabile penalităţi contractuale, acordate pentru întârzierea executării obligaţiei, penalităţi ce pot fi cumulate cu daunele-interese compensatorii solicitate de reclamantă ca urmate a imposibilităţii executării obligaţiei.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, reglementat prin art. 14 din C. proc. civ., care impune instanţei să supună dezbaterii părţilor toate aspectele cauzei, motivele şi mijloacele de apărare, inclusiv cele reţinute din oficiu şi consacră dreptul părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt şi de drept invocată în cursul procesului.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., a principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 din C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunţe în limitele cu care a fost învestit prin cererile şi apărările părţilor, precum şi a principiului limitării efectului devolutiv al apelului, consacrat prin art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia părţile nu se pot folosi în faţa instanţei de apel decât de motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă susţine că prin recalificarea naturii despăgubirilor acordate reclamantei, instanţa de apel a încălcat şi art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Astfel cum susţine recurenta-pârâtă, având în vedere atitudinea procesuală a reclamantei, care nu a înţeles să timbreze capătul din cererea modificatoare având ca obiect transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, instanţa nu putea să ia în considerare decât prejudiciul constând în plata contravalorii apartamentului contractat, nu şi prejudiciul rezultat din neexecutarea la termen a obligaţiei.

Ca atare, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, prin soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a admis indirect şi capătul de cerere, cu privire la care reclamanta nu şi-a menţinut pretenţiile.

Un alt motiv invocat de recurenta-pârâtă vizează faptul că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care despăgubirile acordate reclamantei au fost calificate drept daune cominatorii.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că prin sentinţa civilă nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva, s-a admis acţiunea reclamantei, având ca obiect obligarea paratelor C. şi D. la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de construire, precum şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor de întârziere.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că prin sentinţa nr. 103/1998 şi prin sentinţa nr. 617/2000, ambele rămase definitive, Judecătoria Orăştie a dispus acordarea în favoarea reclamantei a daunelor cominatorii.

Un ultim motiv de casare vizează faptul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că, după ce a reclarificat din oficiu natura juridică a despăgubirilor acordate reclamantei ca fiind penalităţi contractuale, instanţa de apel a apreciat fără temei că aceste despăgubiri, acordate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contractul de construire nr. x/31.05.1986, nu trebuie restituite, întrucât H.C.M. nr. 880/1973 nu a prevăzut în mod expres obligaţia de restituire.

În acest sens, recurenta-pârâtă apreciază că, indiferent dacă au fost stabilite prin lege sau prin convenţie, despăgubirile primite de reclamantă au fost acordate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei, prin urmare au natura unor daune interese cominatorii, iar acestea nu pot fi cumulate cu daunele-interese compensatorii, care reprezintă valoarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de către debitor.

În raport de dispoziţiile art. 1073 din vechiul C. civ., aplicabil în cauză faţa de data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, recurenta-pârâtă susţine că nu se poate cere de către creditor atât îndeplinirea în natură a obligaţiei, cât şi executarea prin echivalent, respectiv prin plata de daune-interese.

Astfel cum susţine recurenta-pârâtă, indiferent de natura sau denumirea lor, daunele-interese moratorii pot fi acordate doar în ipoteza în care este posibilă executarea în natură a obligaţiei, per a contrario, dacă obligaţia nu mai poate fi executată în natură, cum este cazul de faţă, creditorul nu poate pretinde despăgubiri cu caracter moratoriu, ci are dreptul la daune-interese compensatorii.

Recurenta-pârâtă arată că aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 1075 din vechiul C. civ., executarea în natură şi executarea prin echivalent neputând fi cumulate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar anularea recursului la netimbrat, respectiv ca tardiv formulat; a solicitat şi respingerea recursului motivat de lipsa calităţii de reprezentant convenţional, respectiv respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul, fixând termen în şedinţă publică la data de 18 noiembrie 2020.

La 25 noiembrie 2020, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii - art. 14 C. proc. civ., a dreptului la apărare - art. 13 C. proc. civ., a principiului disponibilităţii, consacrat de art. 9, coroborat cu art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a procedat la recalificarea naturii daunelor acordate reclamantei, fără a pune acest aspect în discuţia contradictorie a părţilor.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, deşi reclamanta nu a înţeles să timbreze capătul din cererea modificatoare având ca obiect transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, prin soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a admis indirect şi capătul de cerere cu privire la care reclamanta nu şi-a menţinut pretenţiile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin apelul declarat de pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. în cauză, aceasta a criticat hotărârea pronunţată de Tribunalul Hunedoara cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Totodată, reclamanta A., prin cererea de apel formulată, a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei soluţionări a cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, în sensul obligării sale la restituirea daunelor cominatorii, atât din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi din perspectiva posibilităţii pârâtei de a pretinde restituirea acestor sume.

Motivele de apel au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2019 - dosarul de apel.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii, analizând apelul declarat de pârâtă sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, iar apelul reclamantei numai în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de S.C. ACTIVITATEA B. S.A. şi nu în ceea ce priveşte capetele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, cu privire la care prima instanţă a admis excepţia netimbrării.

Ca atare, argumentele expuse de către recurenta-pârâtă nu pot fi reţinute.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1492 din 12 martie 1992, pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. x/1992, precum şi a sentinţei civile nr. 617/2000, pronunţată de Judecătoria Orăştie în dosarul nr. x/1999, respectiv a sentinţei civile nr. 103/1998 a Judecătoriei Orăştie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa civilă nr. 1492 din 12 martie 1992, pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. x/1992, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., a obligat pârâtele C. şi D. să execute contractul de construire nr. x/1985, precum şi la penalităţi de întârziere, întemeiate pe dispoziţiile art. 1021 C. civ. şi art. 16 din H.C.M. nr. 880/1973, stabilite la suma de 58.164 RON şi, în continuare, începând cu 9.01.1992 şi până la predarea locuinţei, la valoarea de 121 RON/zi.

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 103/1998 a Judecătoriei Orăştie, pronunţată în dosarul nr. x/1997, S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. penalităţi de întârziere, începând cu data de 14.11.1997 şi până la predarea locuinţei contractate, iar prin sentinţa civilă nr. 617/2000, pronunţată de Judecătoria Orăştie în dosarul nr. x/1999, aceste penalităţi au fost majorate.

Reiese astfel, că instanţa de apel, reţinând că pârâta a fost obligată prin sentinţele mai sus menţionate la plata penalităţilor de întârziere, care au fost ulterior majorate, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti mai sus arătate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, în interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt sau în încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Jusitiţie reţine că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea acestui motiv de casare, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1075 C. civ. sunt invocate omisso medio, întrucât prin apelul declarat, aceasta a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantă, nu a invocat incidenţa acestor dispoziţii legale.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva deciziei nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva deciziei nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.