Revision dismissed: shareholder's res judicata challenge to final judgment lacks triple identity required for revision

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă -contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012/a16*, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. si C., constatarea nulităţii absolute a contractelor de creditare nr. x/29.03.2013, y/07.03.2013, z/06.03.2013, w/26.02.2013, t/21.02.2013, s/04.02.2013, q/26.01.2013, r/09.01.2013, 791/28.12.2012, 1072/03.12.2012, 766/19.11.2012, 759/14.11.2012, 752/29.10.2012, 1071/17.10.2012, 720/05.10.2012, 1070/28.09.2012, 1069/11.09.2012, 677/10.09.2012, 670/03.09.2012, 651/23.08.2012, 631/11.08.2012, 591/23.07.2012, 588/18.07.2012, 586/16.07.2012, 579/12.07.2012, 577/10.07.2012, 574/09.07.2012, 531/19.06.2012, 522/11.06.2012, 1068/01.06.2012, 1067/08.05.2012, 1066/07.05.2012, 1065/30.04.2012, 327/17.01.2012, 317/13.01.2012, 315/12.01.2012, 307/09.01.2012, 303/06.01.2012, 302/05.01.2012, 301/05.01.2012, 301/05.01.2012, 301/05.01.2012, 300/05.01.2012, a balanţelor de verificare din decembrie 2011, decembrie 2012, aprilie 2013; a fişei contului 4111 iunie - iulie 2012, fişei client decembrie 2010 - decembrie 2011, fişei client 01.03.2008 - 31.12.2010, fişei contului 4551.01 ianuarie - decembrie 2012, fişei contului 4551.01 ianuarie- martie 2013, fişei contului 4551.01 ianuarie 2011 - decembrie 2011, fişei contului ianuarie 2011 - decembrie 2011, fişei cont decembrie 2010, documente folosite de cei doi pârâţi în dovedirea creanţelor deţinute faţă de societatea S.C. D. S.R.L.

A solicitat, totodată, acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă -contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii C. şi B..

În motivare, s-a reţinut că anularea hotărârii A.G.A., după un interval de timp de 5 ani de la data adoptării şi de 4 ani de la data încheierii contractelor de creditare, pentru motive ce vizează lipsa semnăturii unei asociat, nu conduce la anularea contractelor de împrumut, deoarece cauza nulităţii hotărârii A.G.A. nu este şi cauză a nulităţii contractelor ulterioare, iar cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condiţiilor de formă şi de fond.

S-a arătat că nulitatea hotărârii A.G.A. nu interferează cu condiţiile de validitate ale contractelor de împrumut, în mod automat, pe principiul anularii actelor subsecvente, iar Legea nr. 31/1990 are un caracter special faţă de dispoziţiile art. 1247 C. civ. şi cele ale Decretului nr. 31/1954, aplicabile în cauză potrivit principiului tempus regit actum, în sensul că acestea nu sancţionează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat de un terţ cu societatea.

Ca atare, s-a stabilit că cererea de constatare a nulităţii contractelor şi a înregistrărilor contabile nu poate fi primită, inclusiv pentru faptul că ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice civile, având în vedere distanţa mare, în timp, între data încheierii contractelor şi data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a hotărârii A.G.A.

Prin decizia civilă nr. 131/2019 pronunţată la data de 21 martie 2019 în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 662/CIV/2018 pronunţată la 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal.

A obligat apelantul-reclamant să achite intimatului C. suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelantul reclamant nu a formulat recurs împotriva deciziei anterior menţionate.

Împotriva sentinţei civile nr. 662/2018/CIV pronunţate la data de 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă sub nr. x/2019.

Revizuentul a invocat, în drept, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că sentinţa menţionată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 71 din data de 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012.

Prin sentinţa nr. 30/2019 din data de 6 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lichidatorului judiciar E. pentru intimata S.C. D. S.R.L., excepţii invocate de intimatul C..

A respins cererea formulată de revizuentul A. privind revizuirea sentinţei civile nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Revizuentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile anterior menţionate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 iulie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurentul-revizuent a susţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 430-431 din C. proc. civ.

A arătat că este incorect argumentul primei instanţe privind inexistenţa unei identităţi de obiect între cele două cauze, întrucât, chiar şi în contextul reglementării anterioare, se recunoştea autoritate de lucru judecat considerentelor hotărârilor care aveau caracter decisiv în justificarea soluţiei din dispozitivul hotărârii.

A considerat că soluţia corectă era aceea de anulare a ultimei hotărâri pronunţate, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) sau efectul pozitiv (art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

A invocat textul art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. ("niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă"), precum şi pe cel al art. 5 alin. (3) din acelaşi act normativ ("în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii"), arătând că, în situaţia în care instanţa constată nesocotirea autorităţii de lucru judecat, dar, în acelaşi timp, refuză admiterea căii de atac a revizuirii, pe motiv că legea nu prevede cum ar trebui să se procedeze după anularea hotărârii, se produc consecinţe şi sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum şi sub aspectul dreptului prevăzut de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularităţi, care afectează în mod esenţial efectele hotărârii judecătoreşti.

A făcut referire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României. publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din data de 15 aprilie 2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în în Monitorul Oficial nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 23), care a stabilit, în mod constant, că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante" şi că "unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuţie".

S-a mai referit recurentul la aspectul statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, fie şi în absenţa anulării unei hotărâri, repunerea în discuţie, în cadrul unei alte proceduri judiciare, a unei soluţii adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate aduce atingere art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (cauza Kehaya şi alţii, împotriva Bulgariei, pct. 67-70; Gok şi alţii împotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01, 73.319/01 şi 74.858/01, pct. 57-62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012).

Referindu-se la revizuirea pentru contrarietate de hotărâri prevăzută de dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aplicabilă în situaţia în care există hotărâri potrivnice, a susţinut că textul menţionat trebuie coroborat cu prevederile art. 430-431 din C. proc. civ., care determină conţinutul şi efectele autorităţii de lucru judecat.

Arătând că sub protecţia autorităţii de lucru judecat intră nu doar dispozitivul hotărârii şi considerentele pe care se sprijină acesta, ci şi acele considerente "decizorii", adică acelea care conţin soluţii de sine-stătătoare, recurentul menţionează că efectul autorităţii de lucru judecat este deopotrivă, unul negativ, care împiedică reluarea aceleiaşi judecăţi în cadrul unei alte acţiuni (identitate de părţi, obiect, cauză), dar şi unul pozitiv, care presupune că ceea ce a statuat o instanţă, inclusiv pe cale incidentală, să poată fi folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără a exista posibilitatea de a mai fi contrazis.

Astfel, a susţinut că, în cazul nesocotirii efectului negativ al lucrului judecat, soluţia este de anulare a ultimei hotărâri (art. 513 alin. (4) C. proc. civ.), pe când, în cea de-a doua ipoteză, a nesocotirii efectului pozitiv, după anularea ultimei hotărâri, cauza trebuie trimisă instanţei care, prin pronunţarea soluţiei, a nesocotit lucrul anterior judecat, în vederea realizării unei noi judecăţi (art. 513 alin. (4) coroborat cu art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.), situaţia fiind similară celei în care instanţa de recurs, casând hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare, cu îndrumarea de a se respecta anumite dezlegări în drept.

A apreciat cererea de revizuire ca fiind admisibilă, având în vedere, în principal, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, dar şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti, reţinut în privinţa nulităţii actelor de cesiune părţi sociale şi actului constitutiv.

În opinia recurentului-revizuent, împrejurarea că în primul litigiu a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului C. nu poate conduce la concluzia că acesta nu a făcut parte din acel litigiu, soluţia fiind opozabilă tuturor părţilor din cauză.

Astfel, a precizat că deţine calitatea de reclamant, iar S.C. D. S.R.L. pe aceea de pârâtă în ambele procese, solicitarea de introducere în cauză a numiţilor C. şi B. datorându-se faptului că nulitatea privea şi acte semnate cu aceştia.

Revizuentul a formulat şi critici legate de temeinicia hotărârii a cărei revizuire o solicită, reluând în întregime motivele conţinute în cererea de revizuire adresată primei instanţe.

Recurentul-revizuent a reiterat consideraţiile sale privind greşita aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză de către instanţa de revizuire, arătând că, în mod greşit a stabilit instanţa că părţile din cele două cauze diferă, în ciuda faptului că, prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a lichidatorului judiciar al S.C. D. S.R.L., s-a constatat calitatea pasivă a acesteia.

De asemenea, a considerat greşit considerentul primei instanţe referitor la obiectele diferite ale cauzelor, revizuentul arătând că, în prima cauză, se solicită nulitatea hotărârii adunării generale a asociaţilor S.C. D. S.R.L., a actului constitutiv şi a actelor subsecvente, iar în cea de doua cauză se solicită tot nulitatea unor acte subsecvente, singura diferenţă fiind aceea că aceste acte nu au fost individualizate în prima hotărâre.

A susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că în cazul celor două acţiuni nu există identitate de cauză a celor două acţiuni, motivat de aceea că, în primul dosar s-a invocat lipsa consimţământului, iar în cel de-al doilea dosar s-a invocat lipsa calităţii de reprezentant la încheierea actelor juridice, ceea ce, în realitate, echivalează tot cu lipsa consimţământului.

A concluzionat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material referitoare la autoritatea de lucru judecat, inclusiv în ceea ce priveşte cerinţa identităţii de părţi, obiect şi cauză.

În plus, a arătat şi faptul că motivele pe care se întemeiază hotărârea recurată sunt străine de natura pricini şi contradictorii faţă de soluţia dată de instanţa de revizuire cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a E. pentru S.C. D. S.R.L.

În acest sens, a susţinut că instanţa de fond nu a analizat cererea de revizuire prin prisma autorităţii de lucru judecat invocată şi susţinută de recurentul-revizuent, omiţând a se pronunţa pe aspecte ce vin în contradicţie totală conţinute de cele două hotărâri judecătoreşti.

Intimatul C. a depus la dosar întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele invocate de recurentul-revizuent nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

A depus la dosar dovada acestor cheltuieli, constând în factura emisă de Cabinet Avocat F. pentru suma de 800 de RON reprezentând onorariu avocaţial, precum şi O.P pentru plata acestei sume .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, recurentul-revizuent depunând un punct de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul C., şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 25 noiembrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivele de recurs vizează, în esenţă, modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire, din perspectiva faptului că, în mod greşit, curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile încadrându-se în cazurile de casare prescrise de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

În speţa dedusă judecăţii, recurentul - revizuent a invocat o pretinsă contrarietate între sentinţa civilă nr. 662/2018/CIV din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, şi sentinţa civilă nr. 71 din data de 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012.

Din verificările efectuate, Înalta Curte observă următoarele:

Prin cererea înregistrată pe Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. şi C., să se pronunţe o hotărâre prin care să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale nr. 1 a S.C. D. S.R.L. din data de 28.01.2011 şi a actului constitutiv al societăţii încheiat ca urmare a adoptării acesteia şi radierea acestei înregistrări de la Registrul Comerţului Iaşi.

Prin încheierea din 23.01.2013, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C..

Prin sentinţa nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale a S.C. D. S.R.L. nr. 1/28.01.2011 şi a actului constitutiv încheiat ca urmare a adoptării acesteia şi s-a respins ca fiind fără obiect capătul de cerere privind radierea înregistrării de la Registrul Comerţului Iaşi.

Împotriva încheierii din 23.01.2013 şi a sentinţei nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C..

Prin decizia nr. 166/2015 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis recursul declarat de C. împotriva încheierii din 23.01.2013 şi a sentinţei nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care le-a modificat în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi, în consecinţă a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu C., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamantul A. privind anularea unor contracte de creditare, balanţe de verificare şi fişe cont din perioada 2011-2013, utilizate de creditorii-pârâţi B. şi C. în dovedirea creanţelor.

Prin sentinţa nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă -contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii C. şi B..

Prin decizia civilă nr. 131/2019 pronunţată la data de 21 martie 2019 în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 662/CIV/2018 pronunţată la 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iaşi, secţia a II a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi a obligat apelantul-reclamant să achite intimatului suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire este cea ca hotărârile pretins contradictorii să fi fost pronunţate în rezolvarea aceluiaşi raport dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a apreciat de către curtea de apel faptul că cerinţele legale instituite prin art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât în dosarele în care s-au pronunţate cele două decizii pretins contradictorii nu se verifică tripla identitate.

Astfel, în prima cauză calitate de pârât avea S.C. D. S.R.L. (C. fiind considerat lipsit de calitate procesuală pasivă prin decizia instanţei de recurs), iar în cea de-a doua cauză, calitate procesuală pasivă au avut C. şi B..

Aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, în cauză nu există identitate între cele două litigii nici sub aspectul obiectului, întrucât hotărârea pronunţată în primul litigiu (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iaşi) a privit anularea Hotărârii nr. 1/28.01.2011 a Adunării asociaţilor S.C. D. S.R.L. şi a actului constitutiv încheiat ca urmare a adoptării acesteia, iar cea de-a doua hotărâre pronunţată în cel de-al doilea dosar (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iaşi) priveşte legalitatea unor contracte de creditare şi a unor documente financiar contabile ale S.C. D. S.R.L.

În mod corect s-a apreciat că nu există nici identitate de cauză juridică între cele două pricini, deoarece în primul dosar s-a invocat lipsa consimţământului pârâtului C., în cel de-al doilea dosar se susţine lipsa calităţii de reprezentant legal al S.C. G. S.R.L. pentru societate, la încheierea actelor a căror anulare s-a solicitat.

Totodată, faptul că S.C. G. S.R.L. a încheiat contracte de credit şi documente contabile după ce instanţa a constatat că hotărârea adunării generale a acţionarilor de numire a sa fusese declarată nelegală, s-a apreciat cu justeţe că nu poate constitui argument pentru cererea de revizuire, deoarece nu există identitatea caracteristică autorităţii de lucru judecat.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

În sentinţa atacată, curtea de apel a reţinut că "sentinţa civilă nr. 71/2014/CA pronunţată în Dosarul Nr. x/2012 de către Tribunalul Iaşi nu este opozabilă pârâtului C., în apelul promovat de acesta, Curtea de Apel Iaşi, constatând lipsa calităţii sale pasive, acţiunea fiind admisă doar în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L.. Cu atât mai puţin este reală susţinerea reclamantului ca prin acea hotărâre s-ar fi constatat că falsul ar fi fost săvârşit de către C.. Nu a existat nici un fals. A. cedând în deplină cunoştinţă de cauză acţiunile deţinute la S.C. D. S.R.L. si acceptând ulterior să încheie contracte cu S.C. D. S.R.L. prin noul asociat unic şi administrator S.C. G. SRL";

- prin urmare, anularea hotărârii AGA după un interval de 5 ani de la data adoptării şi 4 ani de la data încheierii contractelor de creditare, pentru motive ce vizează lipsa semnăturii unui asociat, nu conduce la anularea contractelor de împrumut, deoarece cauza nulităţii hotărârii AGA nu este şi cauza nulităţii contractelor ulterioare, iar cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condiţiilor de formă şi de fond";

- "ca atare, cererea de constatare a nulităţii contractelor şi a înregistrărilor contabile nu poate fi primită şi pentru faptul că ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice civile, având în vedere distanţa mare, în timp, între data încheierii contractului şi data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a hotărârii AGA ".

Efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

Or, aşa cum rezultă din considerentele anterior redate, efectele sentinţei nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014 au fost analizate şi avute în vedere la pronunţarea soluţiei adoptate prin sentinţa civilă nr. 662/2018/CIV din 19 decembrie 2018.

Aşadar, puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014 şi modul în care aceasta a influenţat soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 au constituit obiect de cercetare judecătorească şi, implicit, obiect al dezlegărilor jurisdicţionale analizate prin sentinţa a cărei anulare a fost solicitată de revizuentul A..

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, şi nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, reformarea hotărârii pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2012 neputând fi obţinută prin exercitarea unei căi extraordinare de atac de retractare, cum este revizuirea.

În acelaşi sens, corect s-a reţinut şi faptul că susţinerile recurentului, referitoare la o eventuală incompatibilitate a judecătorului fondului, puteau fi valorificate pe calea apelului împotriva sentinţei civile nr. 662/2018 a Tribunalului Iaşi, apel care a fost exercitat, dar anulat ca netimbrat.

Concluzionând, Înalta Curte constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire, reiterate prin cererea de recurs, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Întrucât recurentul a căzut în pretenţii, sunt întrunite cerinţele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 5800 RON, către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 30/2019 din 6 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 5800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2020.