Supreme Court dismissed appeal against refusal to pay counter-guarantee for ineligible distressed enterprise
Legislator summary
AI generatedThe Romanian Supreme Court dismissed the appellant-claimant’s appeal, upholding the lower courts’ dismissal of the claim and leaving the final judgment in force against the claimant. The dispute arose from a counter-guarantee agreement where the claimant, a local guarantee fund, sought 600,000 RON from the defendant, a national counter-guarantee fund, after paying a bank for a failed small-to-medium enterprise loan. The claimant argued that the defendant’s refusal to honor the counter-guarantee violated the mandatory force of the contract and the parties’ intent, contending that the debtor’s financial status did not meet the strict criteria for "distress" as defined in the governing norms and that the defendant’s later confirmation of the guarantee constituted a ratification of the mandate. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the governing norms, finding that the debtor was ineligible for counter-guarantee because it met the legal conditions for collective insolvency proceedings at the time the guarantee was issued, thereby constituting a "distressed enterprise" under the relevant regulations. The Court rejected the claimant’s arguments, determining that the counter-guarantee was not irrevocable without eligibility, the confirmation did not amount to legal ratification, and the claimant had the contractual obligation to verify these eligibility criteria, which it failed to do.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 1266 C. civ, art. 2017 C. civ, art. 1311 din C. civ; Supreme Court dismissed appeal against refusal to pay counter-guarantee for ineligible distressed enterprise: Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii formulate şi obligarea intimatului-pârât Fondul Roman de Contragarantare S.A. la plata sumei de 600.000 RON şi a dobânzii legale, începând cu data de 13 mai 2015 până la data restituirii integrale a sumelor datorate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă în data de 16 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A - Filiala FNGCIMM a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea celei din urmă la plata sumei de 600.000 RON, la care se adaugă dobânda legală (calculată începând cu data de 13 mai 2015, în cuantum de 49.011 RON).
Prin sentinţa civilă nr. 3940 din data de 25.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM.
Prin decizia civilă nr. 15888/A din 18 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM împotriva sentinţei civile nr. 3940/25.10.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.
La data de 19 august 2019, reclamanta Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii formulate şi obligarea intimatului-pârât Fondul Roman de Contragarantare S.A. la plata sumei de 600.000 RON şi a dobânzii legale, începând cu data de 13 mai 2015 până la data restituirii integrale a sumelor datorate.
În motivare, sub aspectul circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la principiile forţei obligatorii a contractului (art. 1270 C. civ.) şi al interpretării după voinţa concordantă a părţilor (art. 1266 C. civ.).
A considerat că nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din modul de funcţionare a mecanismului de contragarantare prevăzut de Convenţia nr. 4/2012, precum şi din modul cum acesta a fost aplicat în dosarul privitor la contragarantarea S.C. A. S.R.L.
Astfel, a reiterat aspectele de fapt incidente în cauză, arătând că între intimata-pârâtă (mandatar) şi recurenta-reclamantă (mandant) s-a încheiat un parteneriat, concretizat, iniţial, prin Convenţia de contragarantare nr. 4/2010, în baza cărora s-au derulat raporturile juridice dintre părţi, Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM exercitându-şi mandatul în baza regulilor impuse de către Fondul Roman de Contragarantare S.A., conform art. 4.1 din Convenţie şi anexei C1 la aceasta.
A precizat că obiectul Convenţiei de contragarantare nr. 4/2010 l-a constituit, pe de o parte, preluarea unei părţi din riscul de credit asumat de recurenta-reclamantă, prin contragarantarea de către intimata-pârâtă a garanţiilor acordate de recurentă IMM-urilor care îndeplineau criteriile de eligibilitate prevăzute de Normele emise de către intimata-pârâtă (art. 4.1 din Norma 1/2012 privind stimularea accesului la finanţare a IMM-urilor) şi, pe de altă parte, fluidizarea procesului de acordare a contragaranţiilor.
Criteriile de urmărit pentru ca o IMM să beneficieze de contragarantare au fost menţionate, în mod expres, la Cap. IV art. 4.1 al Normei 1/2012 emisă de FRC, iar modalitatea de îndeplinire efectivă a mandatului a fost prevăzută în conţinutul Anexei C1 (mandat) a Convenţiei nr. 4/2012 şi în capitolul nr. IX ai Normei nr. 1/2012.(art. 9.2- art. 9.3).
Recurenta-reclamantă a precizat că societatea S.C. A. S.R.L. s-a încadrat în criteriile de eligibilitate prevăzute de Norma 1/2012 - Cap. IV, art. 4.1 - emisă de Fondul Român de Contragarantare S.A., astfel că această societate a beneficiat de o garanţie contragarantată, acordată în baza Convenţiei nr. 4/2012, fiind emisă Scrisoarea de garantare nr. 42 din data de 15 mai 2013, în valoare de 1.000.000 RON, pentru garantarea unui credit în valoare de 2.000.000 RON, acordat de B. S.A. societăţii menţionate.
Intimata-pârâtă a emis confirmarea nr. 1440 din data de 14 iunie 2013 de aprobare a contragaranţiei corespunzând garanţiei acordate de Fondul Local de Garantare Focşani IFN S.A. - Filiala FNGCIMM pentru S.C. A. S.R.L.
Întrucât S.C. A. S.R.L. a încetat plata ratelor de credit către bancă, B. S.A. a solicitat plata garanţiei, conform Scrisorii de garanţie emise de recurenta-reclamantă, respectiv suma de 1.000.000 RON.
După executarea garanţiei, cererea recurentei de executare a contragaranţiei nr. 1142 din data de 25 aprilie 2014, pentru suma de 600.000 RON, reprezentând contragaranţia de 60% din suma totală de 1.000.000 RON plătită băncii, a fost refuzată, în mod nejustificat, de către intimata-pârâtă.
Motivul refuzului de a onora cererea de executare a contragaranţiei, conform adresei nr. x din data de 14 noiembrie 2014, a constat în aceea că, S.C. A. S.R.L. întrunea condiţiile prevăzute de legislaţia naţională pentru a fi considerată întreprindere "în dificultate" (conform bilanţului la 31 decembrie 2012, anexat cererii de plată, societatea avea plăţi restante către furnizori cu o vechime mai mare de 90 de zile, în suma de 553.829 de RON şi cu o vechime mai mare de un an, în sumă de 2.689 RON, iar la data acordării contragaranţiei, pe portalul instanţelor de judecată exista cerere de intrare în insolvenţă, formulată de un creditor împotriva S.C. A. S.R.L.)
Recurenta-reclamantă susţine că respingerea cererii de executare a încălcat în mod vădit înţelegerea dintre părţi, aşa cum a fost aceasta cuprinsă în Convenţia nr. 4/2012, întrucât, în esenţă, criteriul conform căruia se calcula dacă o întreprindere este sau nu în dificultate, era cuprins într-un formular elaborat integral şi pus la dispoziţie de intimata-pârâtă, anume Anexa B2 la Norma 1/2012, iar verificarea acestui criteriu nu impunea demersuri suplimentare celor prevăzute de formular, cum ar fi verificări pe portalul just.ro sau analiza vechimii unor datorii.
Chiar intimata-pârâtă a precizat, prin adresa din 25 iunie 2012, care sunt criteriile de urmărit în funcţie de care o societate poate fi încadrată ca fiind sau nu în dificultate, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2017 C. civ., mandatarul (recurenta) nu putea depăşi limitele stabilite prin mandatul acordat de intimata-pârâtă.
A menţionat că, în realitate, intimata-pârâtă a fost cea care a analizat, potrivit datelor standard completate de recurentă în formular, dacă S.C. A. S.R.L. este o întreprindere "în dificultate", în baza informaţiilor referitoare la capitalul social şi fluctuaţiile acestuia, cifra de afaceri, pierderile suferite de societate, creşterea datoriilor, nu şu în funcţie de vechimea datoriilor.
Or, din interpretarea datelor din formularul B2, corelat cu aceea că societatea nu avea datorii fiscale, nu existau date in BPI că ar fi fost deschisă vreo procedură de insolvenţă şi cu împrejurarea că raportul dintre obligaţiile de plată ale societăţii şi creanţele deţinute era unitar, a rezultat că S.C. A. S.R.L. nu este o întreprindere în dificultate.
Deşi instanţa de apel a înlăturat efectele juridice generate de confirmarea acordării contragaranţiei, reţinând că intimata - pârâtă nu ar fi putut identifica, în informaţiile transmise, elemente de natură a-i permite să ceară clarificări cu privire la îndeplinirea criteriului de a nu fi întreprindere în dificultate şi de a refuza confirmarea contragarantiei, recurenta-reclamantă susţine că această concluzie este una eronată, deoarece asemenea informaţii se transmit tot pe un formular, solicitat şi elaborat de intimata-pârâtă, nefiind solicitat niciodată alte înscrisuri.
Făcând referire la prevederile art. 1169 şi 1170 C. civ., recurenta-pârâtă a considerat că orice modificare adusă raporturilor contractuale nu poate fi făcută decât prin voinţa ambelor părţi.
A apreciat hotărârea instanţei de apel ca nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 şi 1266 C. civ., deoarece instanţa de apel nu a realizat o interpretare coordonată a tuturor clauzelor contractului şi normelor emise de intimata-pârâtă şi acceptate de părţi în executarea contractului.
De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 1309 şi art. 1311 din C. civ., deoarece nu a avut în vedere comportamentul intimatei-pârâte ulterior încheierii contractului, constând în confirmarea garanţiei acordate de recurenta-reclamantă, realizată prin adresa nr. x din data de 14 iunie 2013, act de natură a valida rezultatul activităţilor întreprinse de recurentă, cu valoarea juridică a unei ratificări de către mandant a garanţiei acordate de mandatar.
Ratificarea este actul juridic unilateral prin care persoana în numele căreia s-a încheiat un act juridic, în lipsa sau cu depăşirea împuternicirii de a reprezenta, înlătură ineficacitatea actului respectiv.
A subliniat că, potrivit adagio-ului ratihabitio mandato aequiparatur, precum şi în temeiul prevederilor art. 1309 şi art. 1311 din C. civ., ratificarea de către mandant a actelor îndeplinite de mandatar cu nerespectarea şi/sau depăşirea mandatului echivalează drept mandat, astfel că mandantul nu se mai poate prevala de nicio eventuală încălcare a clauzelor.
La data de 16 octombrie 2019, intimata-pârâtă Fondul Roman de Contragarantare S.A. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 17 octombrie 2019, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului formulat de pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Prin încheierea din 10 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii invocată de intimatul-pârât şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 25 noiembrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept material referitoare la principiul forţei obligatorii a contractului (art. 1270 C. civ.) şi al interpretării contractului după voinţa concordantă a părţilor (art. 1266 C. civ.).
Recurenta-reclamantă susţine în esenţă că respingerea cererii de executare a contragaranţiei a încălcat în mod vădit înţelegerea dintre părţi cuprinsă în Convenţia nr. 4/2012, întrucât criteriul de apreciere al stării de dificultate a întreprinderii este cuprins în formularul Anexa B2 la Norma nr. 1/2012, iar verificarea acestui criteriu nu impunea demersuri suplimentare celor prevăzute de acest formular.
Prealabil, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, se reţine că între recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă s-a încheiat Convenţia de contragarantare nr. 4/2012, având ca obiect contragarantarea garanţiilor acordate de reclamantă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile din Norma nr. 1/2012.
În măsura în care reclamanta face plata garanţiei către finanţatori, pârâta se obligă la plata unui procent din această sumă către reclamantă, conform convenţiei. Pentru a beneficia de garanţie, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4.1 alin. (1) din Norma nr. 1/2012.
În speţă, reclamanta a încheiat cu B. o convenţie, având ca obiect garantarea de către reclamantă a finanţării individuale acordate de către bancă pentru S.C. A. S.R.L., în limita unui plafon de garantare. Garanţia acordată băncii a fost de 50% din creditul acordat, respectiv 1.000.000 RON.
Litigiul de faţă se poartă în legătură cu cererea reclamantei adresată pârâtei privind refuzul de plată a contragaranţiei.
Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1266 C. civ., vizează lipsa de interpretare coordonată a tuturor clauzelor contractului şi a normelor emise de intimata-pârâtă şi acceptate de părţi în executarea contractului.
Instanţa de recurs constată că au fost aplicate corect de către instanţa de apel prevederile legale incidente şi cele ale convenţiei încheiate între părţi, referitoare la aplicarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Norma nr. 1/2012 şi Convenţia nr. 4/2012 precum şi a criteriilor de verificare prevăzute în Anexa C.7 la convenţie.
Astfel, în cadrul Cap. 3 din convenţie, la art. 3.1 s-a prevăzut că pot fi contragarantate garanţiile acordate în beneficiul întreprinderilor mici şi mijlocii, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în Norma nr. 1/2012 emisă de Fondul Român de Contragarantare S.A..
Beneficiarii finali ai contragaranţiilor sunt IMM-urile care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 4.1 alin. (1), printre care şi cel de la lit. d): nu sunt considerate întreprinderi în dificultate"
În ceea ce priveşte definirea acestui termen, la art. 2.1 lit. f) pct. i)-v din Norma nr. 1/2012: o întreprindere în dificultate este cea care, printre altele îndeplineşte condiţiile legislaţiei naţionale pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.
Examinând prevederile art. 3.1 şi art. 6.4 alin. (2) din Convenţia nr. 4/2012, Înalta Curte constată că reclamanta avea obligaţia de a acorda contragaranţia, cu respectarea Normei nr. 1/2012 şi a Convenţiei nr. 4/2012 potrivit criteriilor de verificare prevăzute în Anexa C.7 la convenţie.
În esenţă, trebuiau verificate efectiv condiţiile menţionate, printre care starea de dificultate a întreprinderii, astfel cum starea de dificultate este înţeleasă de legea naţională (art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006).
Din verificarea documentelor prevăzute la art. 9.3 din Norma nr. 1/2012, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate, la data acordării contragaranţiei, S.C. A. S.R.L. avea datorii de peste 500.000 RON mai vechi de 90 de zile, putând face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.
Critica recurentei cu privire la starea de dificultate este neîntemeiată, întrucât Norma nr. 1/2012 prevede două criterii de eligibilitate referitoare la insolvenţă:
a. Să nu fie în procedura de insolvenţă;
b. Să nu îndeplinească nici condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă;
În mod legal a reţinut instanţa de apel că starea de dificultate, ca un criteriu de eligibilitate, iar nu declanşarea procedurii de insolvenţă este prevăzută la pct. 4 din Anexa C.7 şi nu se confundă cu criteriul de eligibilitate referitor la declanşarea procedurii de insolvenţă.
În consecinţă, la data acordării contragaranţiei, beneficiarul se afla în dificultate având în vedere că îndeplinea condiţiile pentru a fi supus procedurilor colective de insolvenţă, ca urmare a debitelor scadente înregistrate, potrivit bilanţului indicat.
De altfel, acest fapt a fost confirmat chiar prin cererea de deschidere a procedurii, depusă de către beneficiar la data acordării contragaranţiei.
Criticile recurentei referitoare la verificarea stării de dificultate doar prin prisma modului de calcul stabilit în Anexa B.2 nu pot fi reţinute, întrucât acestea ignoră dispoziţiile convenţionale anterior arătate.
De asemenea, nici adresa emisă de pârâtă nr. 1301 din 25.06.2012, în care se specifică criteriile de urmărit în verificarea eligibilităţii nu prezintă relevanţă juridică în cauză, faţă de dispoziţiile convenite de părţi în Convenţia nr. 4/2012 şi Norma nr. 1/2012.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat în mod sistematic şi teleologic clauzele contractuale, după voinţa concordantă a părţilor şi cu respectarea scopului contractului.
În cauză s-a acordat o contragaranţie unui beneficiar neeligibil, dispoziţiile contractuale prevăzute de Convenţia nr. 4/2012 în aplicarea Normei nr. 1/2012 fiind încălcate, culpa aparţinând reclamantei.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante faţă de caracterul expres, irevocabil şi necondiţionat al contragaranţiei şi faţă de confirmarea contragaranţiei dată de pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Irevocabilitatea contragaranţiei este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate ale beneficiarului la momentul acordării contragaranţiei, criterii neîndeplinite, astfel cum s-a arătat anterior.
Refuzul de plată al contragaranţiei a avut la bază dispoziţiile art. 8 lit. d) din Norma nr. 1/2012 şi art. 6.4 alin. (2) din Convenţia de contragarantare nr. 4/2012, caracterul irevocabil nefiind necondiţionat.
În ceea ce priveşte obligaţia pârâtei de confirmare a contragaranţiilor acordate, prevăzută la art. 4.2 din Convenţie, se reţine că aceasta nu are efectul ratificării, potrivit art. 1309 şi art. 1311 C. civ., în speţă nefiind incidentă ipoteza privind depăşirea mandatului reclamantei.
Sub un ultim aspect, criticile recurentei vizează dispoziţiile referitoare la mandat, în sensul că prin verificarea stării de dificultate prin raportare la art. 4 lit. b) lit. iii) din Norma nr. 1/2012 aceasta şi-ar fi depăşit mandatul.
Critica este nefondată, întrucât potrivit art. 5.1 din Convenţia nr. 4/2010, mandatarul era împuternicit să analizeze acest criteriu privind starea de dificultate a beneficiarului, dispoziţii care se completează cu art. 2017 şi 2018 din C. civ.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL LOCAL DE GARANTARE FOCŞANI IFN S.A. - FILIALA FNGCIMM împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL LOCAL DE GARANTARE FOCŞANI IFN S.A. - FILIALA FNGCIMM împotriva deciziei civile nr. 15888/A din 18 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2020.