Nullity of recourse for failure to meet cassation grounds in action to annul arbitral award

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş la 20 ianuarie 2018, sub nr. l/A/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. să debranşeze de la conducta de canalizare ce face obiectul convenţiei autentificate sub nr. x din 31 ianuarie 2005 la BNP D. construcţiile situate pe terenul acesteia şi care nu au primit dreptul de a se racorda la conducta ce face obiectul convenţiei, iar în caz de refuz, să fie autorizaţi reclamanţii să execute această lucrare, pe cheltuiala societăţii pârâte; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1527 şi art. 1528 C. civ.

În şedinţa din 2 iulie 2018, reclamanţii, prin avocat, au depus cerere de modificare/completare a cererii iniţiale, în sensul că reclamanţi în cauză sunt cei menţionaţi în preambulul cererii de modificare a cererii inţiale, respectiv A., B., E., F., G. şi H..

Prin hotărârea nr. 4/6.11.2018, tribunalul arbitral a admis acţiunea arbitrală, modificată şi completată, formulată de reclamanţii A. şi B., E., F., G., H. şi a obligat pârâta S.C C. S.R.L. să debranşeze de la conducta de canalizare ce face obiectul convenţiei autentificate sub nr. x/31 ianuarie 2005 la BNP D. construcţiile situate pe terenul pârâtei şi care nu au primit dreptul de a se racorda la conducta ce face obiectul convenţiei, potrivit raportului de expertiză I., iar în caz de refuz, reclamanţii au fost autorizaţi să execute această lucrare, pe cheltuiala societăţii pârâte. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de arbitraj, în sumă de 4398,5 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 14 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, S.C. C. S.R.L. prin administrator J., a solicitat admiterea acţiunii în anulare, desfiinţarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală, iar, pe fond, respingerea acţiunii înregistrată la data de 20.01.2018 de reclamanţii A. şi B.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 lit. a) şi f) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare, astfel cum a fost precizată şi modificată, formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L.

Împotriva sentinţei primei instanţe, la 30 decembrie 2019, S.C. C. S.R.L a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre judecare, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii arbitrale formulată de intimaţii-reclamanţi ca fiind netemeinică.

În motivare, după o prezentare a istoricului cauzei, recurenta a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material raportat la dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. care prevăd că "dacă litigiul este în stare de judecată curtea de apel se va pronunţa în fond în limitele convenţiei arbitrale".

Recurenta menţionează că Tribunalul Arbitral a administrat proba cu înscrisuri şi expertiza tehnică de specialitate construcţii industriale, din care a reieşit existenţa liniei de canalizare în diametru de 200 mm ce traversează proprietatea recurentei, la care sunt racordate construcţiile. Proprietatea acestora este prevăzută cu guri de vizitare, planşele foto efectuate în gurile de vizitare evidenţiind că nu sunt depuneri de reziduuri menajere sau alte deşeuri, totodată reliefându-se existenţa fosei septice cu separator, iar la punctul de branşare reieşind că aceasta se face în conducta proprietate a intimaţilor-reclamanţi, conducta cu diametrul de 220 mm, ceea ce exclude eventualitatea înfundării acesteia întrucât capacitatea conductei ce îi aparţine este mai mică decât capacitatea de preluare a celeilalte conducte.

Recurenta critică faptul că, în considerentele sentinţei recurate, se face o examinare a litigiului, fără a se intra în vreun fel în cercetarea fondului, instanţa motivând că acţiunea în anulare nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., fiind, astfel, omise dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, solicită ca, în recurs, să se analizeze înscrisurile depuse în probaţiune, care evidenţiază o stare de fapt a sistemului de canalizare a recurentei, situaţie de fapt existentă încă din martie 2013, dată de la care recurenta a executat un racord de canalizare a apelor menajere şi alimentării cu apă curentă la reţeaua de canalizare în sistemul orăşenesc, pe conducta DN 300 mm, în căminul de vizitare existent pe colector, având H=130 m, conform Planului de Situaţie evidenţiat în Borderoul de înscrisuri depus.

Precizează recurenta că, în instanţa de fond, aceste înscrisuri nu au fost primite ca probă, ci, în dezbaterile pe fond, s-a pus în discuţie neîncadrarea acţiunii în anulare în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate mai sus, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, desfiinţarea sentinţei recurate, urmând a reţine cauza spre judecare în baza înscrisurilor depuse, care, în opinia recurentei, evidenţiază fără echivoc că, din martie 2018, este racordată la conducta de canalizare a oraşului astfel că, în prezent, vechiul branşament la conducta de canalizare a intimaţilor, conform convenţiei, este folosit într-o proporţie scăzută pentru apele pluviale, motiv pentru care solicită admiterea acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate la tribunalul arbitral de intimaţii-reclamanţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Acesta a fost comunicat intimaţilor la 20 ianuarie 2020.

La 4 februarie 2020, intimaţii-reclamanţi A., B., E., F., G. şi H. au depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, intimaţii-reclamanţi arată că, deşi a fost indicat ca temei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta nu a indicat o normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greşit şi nici nu este posibilă identificarea unei norme de drept material în raport de care să fie posibilă încadrarea recursului în acest motiv de casare sau în oricare alt motiv din cele prevăzute de art. 488, câtă vreme pârâta nu face altceva decât să readucă în discuţie starea de fapt şi probele administrate. Cu privire la proba cu înscrisuri, intimaţii susţin că nu a fost arătată care este utilitatea administrării acestei probe în recurs, dată fiind starea în care se află litigiul în prezent.

Pe fondul cauzei, intimaţii-reclamanţi arată, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, întrucât argumentele pârâtei nu s-au încadrat în cazurile prevăzute de art. 608 C. proc. civ.. De asemenea, nu se poate reţine că hotărârea încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, nu au fost invocate dispoziţiile imperative ale legii care ar fi fost încălcate de tribunalul arbitral.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 14 februarie 2020, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Niciuna din părţi nu şi-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere faţă de raportul comunicat în cauză.

Prin rezoluţia din 16 iulie 2020, a fost stabilit termen la 24 noiembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţi, prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, urmează a fi avut în vedere faptul că, deşi intimaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, argumentele aduse în susţinerea excepţiei conduc la concluzia potrivit căreia, în realitate, aceştia au invocat excepţia nulităţii recursului pentru imposibilitatea încadrării acestuia în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, analizând excepţia nulităţii recursului, astfel cum a fost recalificată de instanţa supremă, se reţine că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că autorul recursului trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se cuvine amintit faptul că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul acesteia a invocat nesocotirea de către instanţă a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Având în vedere că textul de lege invocat reprezintă o normă de procedură, critica formulată cu referire la acest articol din C. proc. civ. corespunde în mod formal motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) din Cod, şi nu celui indicat de recurentă.

Cu toate acestea, din analiza cererii de recurs, instanţa supremă constată că motivul de casare a fost invocat formal, dovadă fiind faptul că dispoziţiile pretins încălcate privesc exclusiv situaţia în care instanţa urma a se pronunţa în sensul admiterii acţiunii în anulare, şi nu în sens contrar, aşa cum, de altfel, a hotărât prin sentinţa recurată ce face obiectul prezentului litigiu, fiind, aşadar, scoasă din context acea parte din art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. redată de recurentă, în sensul că "….dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale".

Aşadar, având în vedere că instanţa de fond a respins acţiunea în anulare formulată de recurenta din litigiul pendinte pe considerentul neîncadrării în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., criticile acesteia trebuiau să vizeze exclusiv aceste considerente cu referire la articolul invocat de instanţă, şi nu articolul 613 alin. (3) lit. b) din Cod care viza ipoteza contrară, respectiv cea în care era admisă acţiunea în anulare şi care, implicit, presupunea validarea cel puţin a unui motiv din cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a)-i) din Cod.

În altă ordine de idei, criticile privind neadministrarea în cadrul acţiunii în anulare a înscrisurilor depuse în probaţiune, care evidenţiază o anumită stare de fapt a sistemului de canalizare al recurentei-pârâte, vizează aspecte factuale ale cauzei, incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, în care trebuie dezvoltate exclusiv critici de nelegalitate a sentinţei atacate, şi nu de netemeinicie.

De altfel, din chiar formularea solicitării de admitere a recursului şi respingerea pe fond a pretenţiilor reclamanţilor, se desprinde ideea că recurenta-pârâtă urmăreşte restabilirea situaţiei de fapt prin readministrarea probatoriului efectuat în faţa tribunalului arbitral, solicitare efectuată, de altfel, şi în faţa primei instanţe.

Având în vedere că, în calea extraordinară de atac a recursului, controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine că, pe lângă invocarea formală a dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ. şi scoaterea din context a unui pasaj din acel articol care viza o conduită a instanţei în situaţia în care ar fi fost admisă acţiunea în anulare, şi nu în situaţia unei soluţii de respingere a acesteia, aşa cum a fost în cazul de faţă, recurenta a antamat exclusiv aspecte factuale ale cauzei care nu constituie critici de nelegalitate.

În acest sens, relevant este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care impun aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) şi raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi A., B., E., F., G. şi H., prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi A., B., E., F., G. şi H., prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.