Interlocutory ruling on lack of representation not separately appealable; appeals quashed as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 20 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. ŞI CERCETARE S.A., C.., în calitate de reprezentant şi lichidator judiciar al primei pârâte şi D.., în calitate de reprezentant şi lichidator judiciar tot al primei pârâte, solicitând constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 179 din 14 septembrie 2016 prin care s-a consemnat preavizul şi decizia pentru încetarea contractului individual de muncă nr. x din data de 18 ianuarie 2006, potrivit art. 76 din Codul Muncii; repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii; obligarea pârâtelor la plata tuturor drepturilor salariale, indexate şi actualizate la zi, ce se cuvin reclamantului, conform art. 39 alin. (1) lit. a) şi j) din Codul Muncii, indexate cu rata inflaţiei şi a salariilor compensatorii până în anul 2025 şi obligarea la plata daunelor morale de 10.000 euro/lună de la data considerată de instanţă pentru intrarea în procedură şi până la data finalizării prezentului dosar, prin decizie definitivă şi irevocabilă.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 62 alin. (3), art. 76 alin. (1) şi art. 78 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 25 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă, conform art. 47 alin. (4) C. proc. civ. şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii C.., în calitate de reprezentant şi lichidator al S.C. B. ŞI CERCETARE S.A., D.. în calitate de reprezentant şi lichidator al S.C. B. ŞI CERCETARE S.A., S.C. B. ŞI CERCETARE S.A. reprezentată de către administratoul special al debitoarei.

Împotriva sentinţei civile nr. 1092 din 25 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, atât pârâta S.C. B. ŞI CERCETARE S.A., cât şi reclamantul A. au declarat apel.

Având în vedere şi apelul principal declarat de administratorul special în numele societăţii B. ŞI CERCETARE S.A., dar şi faptul că, împotriva acestei societăţi s-a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată prin sentinţa nr. 3037 din 18 martie 2014, la termenul din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţie, prioritar, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al administratorului special antamată şi de către intimaţi prin concluzii scrise, susţinută şi în şedinţă, iar, prin încheierea din 25 septembrie 2019 a amânat pronunţarea în cauză la data de 09 octombrie 2019 asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al apelantei-pârâte CENTRUL EUROPEAN DE AFACERI, B. ŞI CERCETARE S.A., prin administratorul special.

Prin încheierea din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special pentru apelanta-pârâtă B. ŞI CERCETARE S.A. - în faliment, în calitate de angajator al reclamantului A., faţă de cererea formulată la termenul din 25 septembrie 2019 de pârâta C..

La 16 octombrie 2019, B. ŞI CERCETARE S.A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Recurentul apreciază decizia (încheierea) adoptată de instanţa de apel ca netemeinică şi nelegală întrucât excepţia se referă la lipsa calităţii de reprezentant al angajatorului, invocată de pârâta C.., cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă - Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a prin încheierea de şedinţă din 07 mai 2018.

Autorul recursului arată că excepţia invocată este inadmisibilă în considerarea faptului că excepţia a fost invocată contrar dispoziţiilor din art. 205 alin. (2) şi art. 150 din C. proc. civ.. Aşadar, excepţia nefiind formulată prin întâmpinare, ci doar prin concluziile scrise la dosarul nr. x/2017 de către pârâta C., aceasta era decăzută din dreptul de a mai depune probe şi de a mai invoca excepţii în afara celor de ordine publică. Cum, în opinia recurentului, excepţia ridicată nu era de ordine publică, fiind lovită de nulitate, tardivă şi inadmisibilă, pe cale de consecinţă, inclusiv decizia dată de instanţă cu referire la această excepţie este la rândul său lovită de nulitate de drept.

Sub un alt aspect, titularul recursului arată că excepţia lipsei calităţii de reprezentant al angajatorului B. ŞI CERCETARE S.A., prin administratorul special ing. E. este inadmisibilă deoarece excepţia a fost invocată la primul termen din data de 12 februarie 2018, în faţa primei instanţe, care a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a lipsei de interes, invocate de pârâta D.. Aşadar, în condiţiile în care respectivele pârâte nu au contestat prin apel deciziile primei instanţe, decizia interlocurorie a primei instanţe din 07 mai 2018 a rămas definitivă prin neapelare.

Totodată, recurentul apreciază excepţia ca fiind inadmisibilă şi prin raportare la faptul că, prin încheierea de şedinţă din 10 septembrie 2019 pronunţată în dosarul x/2018 (dosar disjuns din dosarul de fond al procedurii de faliment dispusă de instanţă la 14 martie 2014 în dosarul x/2012, prin care au fost desemnate pârâtele drept lichidatori judiciari), instanţa, prin judecătorul sindic în procedură, a respins excepţia invocată de pârâte, ca neîntemeiate.

Aşadar, se arată că falimentul angajatorului nu a intervenit după decizia primei instanţe din dosarul x/2017, aşa cum a lăsat să se înţeleagă reprezentantul pârâtei C.., astfel încât dosarul nr. x/2018 reprezintă legal cererea de chemare în judecată pentru răspunderea contractuală a pârâtelor pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite în Contractul de finanţare nr. x/2013 în care salariatul care a fost concediat are calitatea de director de proiect, director general al debitoarei şi autor al operei ştiinţifice ce este subiect de cercetare ştiinţifică şi dezvolare tehnologică din fondurile publice pe schema ajutorului de stat.

Totodată, recurentul susţine inadmisibilitatea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al angajatorului, prin adminstratorul special în persoana d-lui ing. E. şi prin raportare la decizia civilă definitivă nr. 4383 din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a în dosarul nr. x/2016, din considerentele căreia reproduce un pasaj cu referire la calitatea procesuală a angajatorului.

Aşadar, recurentul susţine că lichidatorii judiciari şi-au declinat în instanţă, în toate cazurile, calitatea de reprezentare a angajatorului pentru a nu fi responsabile de pagube şi daune provocate în prezentul conflict de muncă, prin deciziile sau măsurile luate împotriva salariaţilor debitoarei.

Mai arată că, un alt motiv de drept al inadmisibilităţii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al angajatorului CENTRUL EUROPEAN DE AFACERI, B. ŞI CERCETARE S.A., prin adminstratorul special rezultă şi din hotărârea adoptată prin încheierile de şedinţa din 15 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a atât în dosarul nr. x/2017, cât şi în dosarul nr. x/2018, prin care instanţa a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al angajatorului, ca nefondată.

Se arată că, pe fond, judecătorul cauzei a achiesat la opinia lichidatorilor judiciari, fapt care contravine dreptului la un proces echitabil.

În drept, recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 şi pe art. 488 alin. (2), art. 432 şi art. 178 alin. (1) din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor la 05 noiembrie 2019, cu menţiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 15 noiembrie 2019, recurentul-pârât S.C. B. ŞI CERCETARE S.A. a transmis un document intitulat precizare la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2019 în care se arată că este de acord cu recursul salariatului.

Se mai arată că, faţă de susţinerile pârâtei lichidator judiciar care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, nu există nicio limitare a atribuţiilor administratorului special în procedura de faliment sau interzicerea exercitării acestora de către practicianul în insolvenţă.

În drept, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 7 din C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006, reiterând solicitarea de admitere a recursului, aşa cum a fost formulat, cu menţiunea că este de acord cu recursul salariatului.

La 16 octombrie 2019, apelantul-reclamant A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2019 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special pentru apelanta pârâtă S.C. CENTRUL EUROPEAN DE AFACERI, B. ŞI CERCETARE S.A., în calitate de angajator al reclamantului A., faţă de cererea formulată la termenul din 25 septembrie 2019 de pârâta C..

Recursul este identic cu cel al apelantului-pârât B. ŞI CERCETARE S.A., fiind dezvoltate aceleaşi motive în fapt şi în drept.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor la 05 noiembrie 2019, cu menţiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 15 noiembrie 2019, recurentul-reclamant A. a transmis un document intitulat precizare la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2019 în care arată că prezenta precizare este şi întâmpinare la recursul formulat de către debitorul angajator B. ŞI CERCETARE S.A. cu al cărui recurs este de acord.

Se mai arată că, faţă de susţinerile pârâtei lichidator judiciar care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, nu există nicio limitare a atribuţiilor administratorului special în procedura de faliment sau interzicerea exercitării acestora de către practicianul în insolvenţă.

În drept, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 7 din C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006, reiterând solicitarea de admitere a recursului, aşa cum a fost formulat, cu menţiunea că este de acord cu recursul angajatorului.

La 29 noiembrie 2019, intimata D.. a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat instanţei de recurs, pe cale de excepţie, respingerea recursului recurentului-reclamant ca inadmisibil, iar, pe fond, respingerea recursului ca neîntemeiat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, intimata a arătat că, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare, indiferent dacă sunt preparatorii sau interlocutorii, pot fi atacate cu apel sau cu recurs, după caz, numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

În speţă, solicită a se constata faptul că încheierea împotriva căreia a fost exercitat recursul şi prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special pentru B. ŞI CERCETARE S.A. (B. S.A.) este o încheiere premergătoare ce nu putea fi atacată separat, calea extraordinară de atac a recursului fiind declarată anterior soluţionării în apel a dosarului nr. x/2017, aflat în curs de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În concluzie, faţă de cele precizate, solicită respingerea recursului, ca inadmisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 09 decembrie 2019, cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea întâmpinării comunicate.

Recurentul-reclamant A. nu a transmis răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia completului, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, conform art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 11 iunie 2020, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Ulterior comunicării raportului, la 22 iunie 2020, în termen legal, recurenţii au depus la dosar câte un punct de vedere faţă de raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care arată că nu sunt de acord cu concluziile de inadmisibilitate a recursurilor din cuprinsul raportului, afirmând că, deşi raportul preliminar trebuia să fie aşa cum stabileşte C. proc. civ., de admisibilitate, propunerea este de inadmisibilitate.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 24 noiembrie 2020.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea recursului invocată de intimata D.. prin întâmpinare, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Acţiunea are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii de concediere, fiind, astfel, dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

De altfel, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în prima instanţă de către tribunal", iar art. 214 din acelaşi act normativ prevede că "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă".

Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede la art. 216 că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cu toate acestea, având în vedere că hotărârea atacată nu este o decizie, ci o încheiere premergătoare unei decizii care încă nu a fost pronunţată, aceasta face parte din categoria încheierilor interlocutorii, astfel cum acestea sunt reglementate de legiuitor la art. 235 teza a II-a C. proc. civ.:

"Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în tot asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase."

Aşadar, toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte. Consecinţa acestor reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor, fac corp comun cu hotărârea finală şi, prin urmare, vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta (în situaţia în care este deschisă o altă cale de atac).

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că nici încheierea interlocutorie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, care urmează a face corp comun cu hotărârea din apel ce va fi pronunţată (hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea nr. 263/2010) nu poate fi atacată cu recurs.

Dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs potrivit art. 494, prevăd că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Aşadar, se reţine că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel încât, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Aşa fiind, în raport cu prevederile legale evocate, rezultă că încheierea recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, având în vederea dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă D.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. ŞI CERCETARE S.A., prin întâmpinare şi va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. ŞI CERCETARE S.A., prin administrator special E. împotriva încheierii din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul-reclamant, invocată de intimata-pârâtă D.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. ŞI CERCETARE S.A., prin întâmpinare.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. ŞI CERCETARE S.A., prin administrator special E. împotriva încheierii din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.