Absolute nullity of real estate sale contracts for illicit purpose: scope of cassation review and inadmissibility of fact-based re-evaluation of evidence.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the plaintiff (a state forestry entity in liquidation) and annulled the null appeal of the intervening party, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the claim; consequently, the lower court rulings refusing to find absolute nullity in the underlying sales contracts remain in force. The dispute concerned a request to declare certain real estate sale and mortgage contracts absolutely null and void, alleging illicit purpose and fraudulently depleting the plaintiff’s assets via undervalued transactions, with the procedural litigation extending to the admissibility of the intervenor’s principal intervention and procedural nullities regarding the timing of appellate judgments. The decisive legal basis included the strict requirements for cassation appeals under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, establishing that a lack of specific legal argumentation or attempts to re-evaluate evidence constitute grounds for annulling a null appeal or dismissing a non-meritorious one, while also confirming that the appeal court was not obligated to analyze evidence unrelated to the moment of contract formation when the lower court correctly excluded such factors from the nullity assessment under the Civil Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 1303 C. civ, art. 62 alin. (3) C. proc. civ, art. 948 C. civ, art. 480 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Absolute nullity of real estate sale contracts for illicit purpose: scope of cassation review and inadmissibility of fact-based re-evaluation of evidence: REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, a formulat cerere de intervenţie principală în ipoteza prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., iar, în subsidiar, cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante A. S.A., în situaţia în care părţile nu vor fi de acord cu formularea intervenţiei principale direct în apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020
Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă la 27 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., i-a chemat în judecată pe pârâţii C. S.R.L. D. S.R.L. şi E. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 2007, 3185 din 16 octombrie 2007 şi 4150 din 20 decembrie 2007 şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul readucerii imobilelor vândute în patrimoniul reclamantei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948, art. 966, art. 968 şi art. 1303 C. civ. din 1864.
Prin cererea formulată la 8 noiembrie 2016, reclamanta a completat acţiunea cu un nou capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâta F. S.A., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de ipotecă autentificate B.N.P. G. sub nr. 3187 şi 3188 din 16 octombrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 207/F- C. civ. din 22 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a dispus strămutarea dosarului nr. x/2016 la Tribunalul Brăila şi anularea actelor de procedură îndeplinite în cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 decembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.
Prin încheierea din 15 martie 2018, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de Contencios şi Administrativ şi Fiscal a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială Focşani în interesul pârâtelor.
Prin sentinţa nr. 74/FCA/2018 din 29 martie 2018, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de Contencios şi Administrativ şi Fiscal a respins excepţia lipsei de interes; a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L., prin lichidator judiciar H.., D. S.R.L., prin lichidator judiciar H.., E. S.R.L., prin I.., F. S.A. şi intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Focşani.
Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel atât A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., cât şi Unitatea Administrativ-Teritorială Focşani.
REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, a formulat cerere de intervenţie principală în ipoteza prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., iar, în subsidiar, cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante A. S.A., în situaţia în care părţile nu vor fi de acord cu formularea intervenţiei principale direct în apel.
Prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea şi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de aceeaşi parte; a anulat ca netimbrate cererea de intervenţie principală şi cererea de intervenţie accesorie formulate de J. S.A., prin Agenţia Focşani.
Prin decizia civilă nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B. şi ca neavenit apelul declarat de intervenienta-accesorie UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ FOCŞANI împotriva sentinţei primei instanţe; a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea.
La 8 aprilie 2019, intervenienta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I Civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.
În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948 C. civ. din 1864.
Aceeaşi parte a arătat că instanţa trebuia să analizeze intenţia părţilor la momentul încheierii actului, care nu a fost analizată de către instanţele devolutive.
Recurenta-intervenientă a subliniat că atât imobilele vândute, cât şi preţul obţinut au ajuns la K.. sau la societăţi controlate de aceasta din urmă, patrimoniul recurentei-reclamante fiind, astfel, devalizat.
Autoarea recursului a mai susţinut că vânzarea terenului s-a făcut în schimbul unui preţ mai mic decât valoarea sa de piaţă.
În acest context, aceeaşi parte a subliniat că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a avut drept scop devalizarea patrimoniului societăţii recurentei-reclamante, urmată de dobândirea de către K.. a imobilelor vândute şi a preţului obţinut.
Recurenta-intervenientă a mai susţinut că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 5 şi art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituţie şi pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, fără a arăta, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziţii.
Cu privire la soluţia de respingere a cererii de intervenţie, recurenta-intervenientă a reluat susţinerile din cuprinsul acestei cereri, referitoare la admisibilitatea intervenţiei principale şi la scopul ilicit al încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante, intimatelor-pârâte şi intimatei-interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
Intimatele-pârâte C. S.R.L. şi D. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., au depus întâmpinare la 3 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
La 5 iunie 2019, intimata L. S.A., în calitate de cesionară a creanţelor F. S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării a menţionat că, în măsura în care din dovezile de comunicare aflate la dosar rezultă că recursul a fost declarat în termenul legal, înţelege să renunţe la excepţia tardivităţii recursului.
La 13 iunie 2019, intimata-pârâtă E. S.R.L., prin administrator judiciar I.., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat.
Întâmpinările au fost comunicate recurentei-interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.
Împotriva aceleiaşi decizii, la 8 aprilie 2019, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat pe larg istoricul litigiului, după care a învederat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, apoi a acordat cuvântul pe fondul apelului şi a reţinut cauza în pronunţare.
După evocarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a soluţionat cauza, fără a aştepta împlinirea termenului de 5 zile în care REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea (care nu a fost prezentă la termenul respectiv), putea să exercite calea de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în faţa instanţelor devolutive, a invocat faptul că lichidatorul judiciar a două dintre pârâte a recunoscut în mod expres existenţa cauzei ilicite şi a fraudei la lege la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
În acest sens, autoarea recursului a susţinut că recunoaşterea lichidatorului judiciar al intimatelor-pârâte C. S.R.L. şi D. S.R.L. este cuprinsă în raportul întocmit în procedura insolvenţei şi în suplimentul la raport.
În acest context, recurenta-reclamantă a învederat că, prin motivul nr. 1 de apel lit. a) a criticat lipsa de analiză a instanţei de fond cu privire la acest document, iar neanalizarea acestui aspect relevant în cauză de către instanţele devolutive a condus la încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că dovada scopului ilicit se poate face doar cu elementele probatorii concomitente încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi că raportarea la probele ulterioare acestui moment ar contraveni principiilor efectelor nulităţii.
După expunerea unor consideraţii teoretice cu privire la probele ce pot fi administrate pentru dovedirea scopului ilicit, recurenta-reclamantă a subliniat că, din punct de vedere cronologic, probele invocate în dovedirea motivelor de nulitate sunt atât anterioare, cât şi ulterioare încheierii contractelor deduse judecăţii, însă, fiind un element psihologic greu de probat, apreciază că instanţa trebuia să ia în considerare respectivele probe, fiind conexe cu încheierea actelor în litigiu.
Astfel, autoarea recursului a arătat că aceste probe fac dovada intenţiei reale a părţilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanţa de apel nu s-a raportat la toate probele administrate în cauză, deşi unele dintre acestea vizau fapte conexe contractelor deduse judecăţii.
La solicitarea instanţei supreme, recurenta-reclamantă a menţionat că nu este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-interveniente, intimatelor-pârâte şi intimatei interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.
Intimatele-pârâte C. S.R.L. şi D. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., au depus întâmpinare la 3 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 5 iunie 2019, intimata L. S.A., în calitate de cesionară a creanţelor F. S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 13 iunie 2019, intimata-pârâtă E. S.R.L., prin administrator judiciar I.., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat.
Întâmpinările au fost comunicate recurentei-reclamante, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin raport reţinându-se nulitatea recursului declarat de recurenta-intervenientă.
Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a înţeles să uzeze de dreptul procedural de formula punct de vedere.
La 6 octombrie 2020, intimata U.A.T. Municipiul Focşani, prin Primar, a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă şi de recurenta-intervenientă.
Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-intervenientă, invocată de intimata-pârâtă L. S.A., în calitate de cesionară a creanţelor F. S.A. şi a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., fiind stabilit termen de judecată la 24 noiembrie 2020, în vederea soluţionării recursului declarat de recurenta-reclamantă în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Referitor la excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-intervenientă, invocată de intimata-pârâtă L. S.A., în calitate de cesionară a creanţelor F. S.A., Înalta Curte a reţinut că excepţia este nefondată, având în vedere că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., decizia pronunţată de instanţa de apel fiind comunicată recurentei-interveniente la 7 martie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă la 8 aprilie 2019.
În motivarea soluţiei referitoare la nulitatea recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin Direcţia Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, invocată de intimatele-pârâte D. S.R.L. şi C. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., Înalta Curte a reţinut că, deşi recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ. din 1864, criticile au fost fundamentate numai pe aspecte factuale ale cauzei, pe evaluarea probelor administrate în cauză în vederea stabilirii situaţiei de fapt, aspecte ce intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.
Totodată, a constată că aserţiunea recurentei-interveniente, în sensul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 5 şi art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituţie şi pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, este strict formală, întrucât nu s-a arătat, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziţii.
De asemenea, instanţa supremă a apreciat că fiind strict formală şi aserţiunea recurentei-interveniente, în sensul că intenţia părţilor de la momentul încheierii contractelor nu a fost analizată de către instanţele devolutive, iar criticile referitoare la admisibilitatea cererii de intervenţie principală reprezintă o reproducere fidelă a susţinerilor din cuprinsul acestei cereri.
În plus, a reţinut că recurenta-intervenientă nu a atacat încheierea din 23 ianuarie 2019, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea sa de intervenţie principală, ci numai decizia instanţei de apel, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea sa de intervenţie accesorie.
Văzând că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, la termenul de astăzi, 24 noiembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, reţinând următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, relatarea situaţiei de fapt sau invocarea pur formală a unor texte de lege fără a se arăta, în concret, sub ce formă instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale indicate nu pot constitui motive de nelegalitate în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Totodată, se cuvine amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.
Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă, se constată că, deşi recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocată greşita aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ. din 1864, recurenta şi-a fundamentat criticile exclusiv pe aspecte factuale ale cauzei, evocând în acest sens probele administrate în cauză.
Astfel, în esenţă, recurenta critică decizia recurată prin aceea că instanţa de apel nu a analizat intenţia părţilor la momentul încheierii actului, dând de înţeles că instanţa de apel s-a rezumat exclusiv la argumente din acţiune/probe care se raportează la momente posterioare încheierii contractelor.
Având în vedere că intenţia părţilor este un fapt subiectiv, pentru a cărui dovedire părţile au administrat probe, se cuvine amintit că, în considerarea dispoziţiilor art. 264 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul apreciază în mod liber probele administrate, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.
Mai mult decât atât, momentul raportat la care recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat intenţia părţilor este un alt aspect de fapt, prin care recurenta-intervenientă urmăreşte, în realitate, o reapreciere a probatoriului, aspect incompatibil cu specificul căii de atac a recursului.
Având în vedere că evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, această operaţiune nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs, fiind incompatibilă cu specificul acestei căi extraordinare de atac în care sunt analizate exclusiv chestiuni de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
În continuare, recurenta-intervenientă face vorbire de alte aspecte factuale prin care tinde a dovedi intenţia de fraudă a conducerii A., cum ar fi persoanele implicate în conducerea A. S.A. şi a societăţilor cumpărătoare care ar fi urmărit devalizarea acestei societăţi, estimarea valorii terenurilor şi preţul vânzării, vânzarea a mai multor bunuri decât cele facturate şi evaluate, concluziile raportului de inspecţie fiscală.
Având în vedere că, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.
În altă ordine de idei, aserţiunea recurentei-interveniente, în sensul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 5 şi art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituţie şi pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, este strict formală, întrucât nu s-a arătat, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziţii.
Aşadar, nu se poate considera că simpla indicare a unor texte legale reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste cerinţe trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii hotărârii, prin indicarea nu numai a dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, ci şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.
Prin urmare, invocarea de către recurenta-intervenientă a dispoziţiilor art. 5 şi art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituţie şi pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005 s-a făcut strict formal.
Nu în ultimul rând, recurenta-intervenientă a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul dezlegării date cererii de intervenţie accesorie formulate, direct în apel, în sprijinul reclamantei A..
Critica se rezumă la o simplă afirmaţie, fără nicio referire la vreun considerent din cuprinsul deciziei recurate.
Mai mult decât atât, în loc să critice efectiv considerentele deciziei instanţei de apel în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie accesorie, recurenta se limitează în a reproduce argumentele formulate în apel, în sprijinul admiterii în principiu a cererii de intervenţie principală, cerere asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, prin încheierea 23 ianuarie 2019, neatacată de recurenta-intervenientă.
Aşa fiind, se constată că, pe de o parte, critica recurentei faţă de soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie se rezumă la o simplă afirmaţie, fără a face trimitere la considerentele instanţei de apel în soluţionarea respectivei cereri, iar, pe de altă parte, reluarea argumentelor în susţinerea cererii de intervenţie principală nu poate fi asimilată unor critici de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât nu sunt altceva decât susţineri ale aceleiaşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Galaţi şi care şi-au primit o rezolvare prin încheierea din 23 ianuarie 2019, neatacată de recurenta-intervenientă.
Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu vizează considerentele reţinute de Curtea de Apel Galaţi în motivarea deciziei pronunţate, care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Analizând, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, recursul formulat împotriva aceleiaşi decizii de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., Înalta Curte reţine următoarele:
Primul motiv de nelegalitate adus în atenţia instanţei de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea unei norme de procedură, respectiv a dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ. care reglementează procedura de judecată şi calea de atac în situaţia în care o instanţă respinge ca inadmisibilă o cerere de intervenţie.
Recurenta-reclamantă critică decizia recurată, arătând că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de ROMSILVA şi a soluţionat pe fond litigiul, fără a aştepta expirarea termenului de 5 zile în care ROMSILVA putea să exercite calea de atac împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală.
Aşadar, în speţă, prin critica formulată, recurenta-reclamantă sesizează o situaţie de nerespectare a cerinţelor legale ale unui act de procedură.
Însă, pentru a arăta în ce măsura respectivul act de procedură este lovit de nulitate, este necesar a se stabili dacă suntem în situaţia unei nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări, reglementată de dispoziţiile art. 176 din C. proc. civ. sau în situaţia unei nulităţi condiţionate de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, reglementată de dispoziţiile art. 175 din C. proc. civ.
Analizând reglementarea nulităţii necondiţionate de existenţa unei vătămări, se observă că art. 176 din C. proc. civ. enumeră cazurile în care operează sancţiunea nulităţii, ce intervine independent de producerea sau nu a unei vătămări părţii prin nerespectarea cerinţei legale la efectuarea actului de procedură. Aceste cazuri sunt: capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competenţa instanţei, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, alte cerinţe legale extriseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Nefiind în niciuna din ipotezele mai sus arătate, critica formulată va fi analizată din perspectiva art. 175 C. proc. civ., care descrie regimul juridic al nulităţii condiţionate de existenţa unei vătămări.
Aceste prevederi legale formează dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, aplicându-se ori de câte ori nu este cazul unei nulităţi necondiţionate.
Condiţiile cerute de lege pentru incidenţa sancţiunii nulităţii condiţionate sunt: nerespectarea cerinţelor legale ale unui act de procedură, existenţa unei vătămări determinate de nerespectarea condiţiilor legale ale actului de procedură, vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.
Cu toate acestea, însă, pentru intervenirea sancţiunii nulităţii condiţionate, cele trei condiţii trebuie întrunite cumulativ, lipsa uneia neputând fi complinită prin prezenţa celorlalte.
Fără a nega faptul că instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei în condiţiile arătate de recurentă, pentru a fi în situaţia existenţei unei încălcări a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, este necesar a se verifica în ce măsură recurenta-reclamantă a suferit o vătămare prin faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza, fără a aştepta expirarea termenului în care intervenienta ROMSILVA putea să exercite calea de atac împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie principală, pronunţată de instanţa de apel prin încheierea din 23 ianuarie 2019.
În plus, se reţine că dovada existenţei vătămării în cazul nulităţilor condiţionate depinde de calificarea nulităţii ca fiind expresă sau virtuală.
În speţă, însă, nefiind în ipoteza unei nulităţi expres prevăzute de lege, conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ., este exclusă o vătămare prezumată.
În altă ordine de idei, prin vătămare se înţelege un prejudiciu procesual, care poate fi sau nu de ordin material.
Astfel, deşi recurenta-reclamantă justifică un interes în a invoca nulitatea actului de procedură, cu toate acestea, nu este îndeplinită una din condiţiile mai sus arătate, respectiv, vătămarea în persoana recurentei-reclamante.
În speţă, atât interesul de a semnala această neregularitate, cât şi vătămarea se verifică doar în cazul recurentei-interveniente ROMSILVA care, însă, nu a înţeles să atace nici respectiva încheiere şi nici decizia curţii de apel pe acest aspect.
Reţinând că, din împrejurările cauzei şi din finalitatea normei procedurale nerespectate, în persoana recurentei-reclamante nu s-a produs niciun prejudiciu procesual, Înalta Curte urmează a respinge prima critică formulată, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică decizia instanţei de apel arătând că este insuficient motivată, întrucât nu a analizat un document, respectiv raportul cauze împrejurări întocmit în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, în care lichidatorul judiciar al pârâtelor recunoaşte în mod expres cauza ilicită şi frauda la lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Aşadar, viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Totodată, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.
Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante în susţinerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv o presupusă omisiune în analiza unui document considerat relevant, amintit, printre altele, în cuprinsul primului motiv al cererii de apel.
Relativ la critica privind insuficienta motivare a hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a răspunde fiecărui motiv de critică formulat şi nu trebuie să răspundă la fiecare argument sau critică adusă prin cererea de apel, dacă din modul în care s-au formulat considerentele, rezultă că s-a răspuns, în ansamblu, tuturor criticilor aduse prin cererea respectivă. Instanţa de judecată trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.
În condiţiile în care, prin cel dintâi motiv de apel, recurenta a susţinut faptul că, în mod nelegal şi netemeinic, prima instanţă de fond a reţinut că actele juridice din litigiu nu sunt lovite de nulitate absolută, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat de ce nu se verifică nulitatea actelor atacate, astfel încât, nu se poate reţine absenţa unei motivări sau o motivare insuficientă în sprijinul soluţiei pronunţate.
De altfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat nulitatea actelor atacate raportându-se exclusiv la momentul încheierii acestora, excluzând orice argumentaţie care se referea la momente anterioare sau ulterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv, a contractelor de ipotecă.
Aşa fiind, în condiţiile în care instanţa de apel a analizat încălcarea cerinţelor legale raportându-se exclusiv la momentul încheierii actului juridic, aceasta nu a avea de ce să analizeze în mod explicit respectivul document, din moment ce înscrisul făcea parte din argumentaţia care viza momente posterioare încheierii actelor atacate, excluse de la analiză de instanţa de apel.
Faţă de cele mai sus arătate, critica formulată nu va fi reţinută.
Nu în ultimul rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că dovada scopului ilicit se poate face doar cu elementele probatorii concomitente încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi că raportarea la probele ulterioare acestui moment ar contraveni principiilor efectelor nulităţii.
În acest sens, recurenta a redat unele consideraţii teoretice cu privire la probele ce pot fi administrate pentru dovedirea scopului ilicit, subliniind că, fiind vorba de un element psihologic care se probează mai dificil, instanţa trebuia să ia în considerare atât probele anterioare, cât şi pe cele ulterioare încheierii actului, dacă acestea se referă la scopul urmărit de părţi la momentul încheierii actului.
Astfel, autoarea recursului a arătat că aceste probe fac dovada intenţiei reale a părţilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanţa de apel nu s-a raportat la toate probele administrate în cauză, deşi unele dintre acestea vizau fapte conexe contractelor deduse judecăţii.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecăţii are caracter extraordinar şi este lipsită de valenţe devolutive. Ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greşită aplicare a legii, recurenta tinde la reevaluarea materialului probator, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanţa supremă.
Aşadar, analizând critica mai sus reprodusă, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat adevărate critici de nelegalitate şi nu a demonstrat încălcarea legii.
Având în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine că autoarea recursului nu a arătat, în concret, norma de drept material încălcată de instanţa de apel, ci, şi-a manifestat nemulţumirea exclusiv faţă de aprecierea făcută de instanţa de apel cu privire la probele avute în vedere în stabilirea încălcării cerinţelor legale ale încheierii în mod valabil a acului juridic.
Cum toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator, Înalta Curte va respinge critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.