Debtor's appeals admitted: suspension and peremption decisions quashed and remanded for appellate review

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. x/2015/a2, A. S.R.L., în calitate de creditoare a debitoarei B. S.R.L. a formulat contestaţie la tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar al acesteia, C.., şi publicat în B.P.I. nr. 11908 din 30 iunie 2015, prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei cu o creanţă ce beneficiază de clauză de preferinţă în sumă totală de 6.295.337,84 RON.

A mai solicitat ca, în temeiul art. 82 din Legea nr. 85/2014, să i se pună în vedere societăţii debitoare să depună la dosarul cauzei documentele şi informaţiile prevăzute de acest text de lege, iar, în temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, documentele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. (1) din Lege.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5, art. 75, art. 78, art. 102, art. 103, art. 104, art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 1463, art. 2389, art. 2431, art. 2387 şi următoarele, art. 2398 şi următoarele din C. civ. (2009).

Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în baza art. 255 raportat la art. 258 din C. proc. civ., a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei şi a respins proba cu expertiză contabilă, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 9974 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis contestaţia creditoarei A. S.R.L. şi a dispus înscrierea acesteia în tabelul de creanţe al debitoarei B. S.R.L., în insolvenţă, cu suma de 6.295.337,84 RON.

Împotriva încheierii din 26 noiembrie 2015 şi sentinţei sus-menţionate, a declarat apel debitoarea B. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar C.. şi administrator special D., criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a suspendat judecata apelului, faţă de lipsa părţilor legal citate şi de împrejurarea că nu s-a solicitat judecarea cererii de apel şi în lipsă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul formulat de debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar E.. şi administrator special D., împotriva încheierii din 26 noiembrie 2015 şi sentinţei civile nr. 9974 din 10 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu creditoarea A. S.R.L.

La 18 iunie 2018, debitoarea B. S.R.L., prin administrator special D., a declarat recurs împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, iar, la 8 octombrie 2018, aceeaşi parte a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018 şi încheierii din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în acelaşi dosar, solicitând casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre reluarea judecăţii apelului, respectiv spre o nouă judecată.

Recursul declarat la 18 iunie 2018 împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ., în condiţiile în care, anterior şedinţei de judecată, la data de 14 noiembrie 2017 ora 15:21 a transmis la dosar, prin fax, o cerere de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză încuviinţat în cauză, anexând, în acest sens, cererea transmisă pe faxul instanţei pentru şedinţa de judecată din data de 15 noiembrie 2017, precum şi dovada transmiterii.

Totodată, a arătat că, în condiţiile în care, anterior şedinţei de judecată, a depus cerere prin care solicita amânarea cauzei pentru finalizarea raportului de expertiză, împrejurările deduse judecăţii se circumscriu situaţiei de exceptare de la cazurile de suspendare voluntară, motiv pentru care solicită a se constata că măsura suspendării cauzei este nelegală şi nu corespunde interesului legitim al părţii de soluţionare a cauzei. Mai mult, arată că, întrucât cererea de amânare nu a putut fi luată în considerare de instanţă din motive ce nu îi sunt imputabile, culpa sa este exclusă.

În memoriul privind recursul declarat la 8 octombrie 2018 atât împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, cât şi împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017, recurenta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., susţinând, astfel, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Detaliind, recurenta a reluat, în esenţă, susţinerile referitoare la nelegalitatea încheierii din 15 noiembrie 2017, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, respectiv cele vizând greşita aplicare a art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., faţă de împrejurarea că transmisese prin fax, cu o zi înaintea termenului de judecată din 15 noiembrie 2017, o cerere de amânare a judecăţii şi de acordare a unui nou termen pentru nedepunerea la dosar a raportului de expertiză, arătând că acest motiv de amânare era unul întemeiat şi că, prin urmare, suspendarea nu îi este imputabilă.

Din perspectiva perimării, recurenta a susţinut că decizia atacată a fost dată cu greşita aplicare a prevederilor art. 416 alin. (3) C. proc. civ., constând în neobservarea de către instanţa de apel a cererii sale de amânare a cauzei şi de acordare a unui nou termen pentru lipsa raportului de expertiză.

În sensul celor evocate, a menţionat jurisprudenţa instanţei supreme, subliniind că, ori de câte ori lipseşte vina părţii, perimarea nu poate opera.

În continuare, recurenta a susţinut că decizia recurată este lovită de nulitate, în condiţiile art. 174-179 C. proc. civ., pentru încălcarea art. 416 alin. (3) C. proc. civ., incident în cauză, în considerarea faptului că, pe de o parte, instanţei de apel îi revenea obligaţia, din oficiu, de a acorda termen de judecată faţă de cererea de amânare a cauzei, dar şi pentru că motivul neobservării acestei cereri nu îi este imputabil, arătând, totodată, că cererea de amânare formulată pentru termenul de judecată din data de 15.11.2017 şi transmisă prin fax la data de 14.11.2017 se circumscrie dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală, privind solicitarea de judecare în lipsă.

În altă ordine de idei, precizează că aceste neregularităţi procedurale au fost formulate în scris prin cererea de repunere pe rol a cauzei depusă la 18 iunie 2018, prin notele de şedinţă depuse la primul termen de judecată din data de 05.09.2018 şi reformulate în scris şi susţinute oral la următorul termen de judecată din data de 03.10.2018, când instanţa de apel, cu neobservarea cererii şi a normelor legale incidente, a admis în mod nelegal excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de apel, încălcând, în opinia sa, dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., sub aspectul nerespectării obligaţiei de stăruinţă în aflarea adevărului, a obligaţiei de calificare juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, a obligaţiei de a aprecia cu bună-credinţă, în echitate şi conform principiilor generale.

Faţă de aspectele învederate, solicită a se constata că vătămarea intereselor sale, reglementată de art. 175 C. proc. civ., este pe deplin dovedită, iar, faţă de împrejurarea că nulitatea nu mai poate fi acoperită, solicită desfiinţarea în totalitate a actelor de procedură atacate, în conformitate cu prevederile art. 179 C. proc. civ.

În încheiere, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că hotărârea atacată a fost dată şi cu nesocotirea art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul la un proces echitabil, dreptul la o instanţă independentă şi imparţială şi care impune respectarea tuturor garanţiilor ce caracterizează acest drept.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-creditoare A. S.R.L. la 4 ianuarie 2019, însă, partea nu a uzat de dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, doar recurenta B. S.R.L., prin administrator special D. şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport, solicitând a se constata admisibilitatea în principiu a recursurilor şi fixarea unui termen de judecată, cu citarea părţilor.

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 şi deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 24 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune a fi precizat faptul că, dată fiind invocarea încălcării unor norme de procedură din cuprinsul Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanţa supremă va analiza criticile formulate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu de cel statuat la pct. 8 al aceleiaşi norme, aşa cum au fost încadrate de autoarea recursului.

Totodată, având în vedere că instanţa supremă a fost învestită, deopotrivă, atât cu o cerere de recurs îndreptată împotriva încheierii de suspendare, cât şi cu o cerere de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1816/2018 din 3 octombrie 2018, în considerentele căreia este invocată încheierea de suspendare din 15 noiembrie 2017, ca ultim act de procedură care a fost îndeplinit în cauză, Înalta Curte va analiza cu prioritate legalitatea pronunţării încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, urmând ca, în situaţia în care va fi găsită nefondată cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare, să procedeze şi la analiza cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018.

Cu referire la cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, instanţa supremă reţine că autoarea recursului a criticat măsura suspendării dispuse în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. invocând împrejurarea că, deşi nu a răspuns la apelul din şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2017, anterior şedinţei de judecată, respectiv, la 14 noiembrie 2017 ora 15:21, a trimis la dosar, prin fax, la numărul de fax regăsit pe portalul instanţei, o cerere de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză.

Totodată, arată că împrejurarea datorată faptului că cererea de amânare nu a ajuns la dosarul cauzei nu îi este imputabilă. Mai mult, arată că, inclusiv expertul desemnat în cauză a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru termenul din 15.11.2017, pentru a se dispune majorarea onorariului provizoriu şi pentru a se răspunde la obiectivul stabilit, cu precizarea că, în vederea formulării unui răspuns la obiecţiunile la raportul de expertiză, a convocat părţile la data de 17.11.2017, sens în care a ataşat dovezile de convocare, precum şi decontul de cheltuieli.

Analizând conţinutul încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, coroborată cu actele existente la dosarul cauzei, dar şi cu cele depuse în susţinerea cererii de recurs, instanţa supremă constată că, în dosarul curţii de apel, la fila x, există o cerere din partea societăţii B. S.R.L., transmisă pe fax la 14 noiembrie 2017 ora 15:21 şi înregistrată la registratura Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la 15.11.2017 ora 1300 .

Analizând, totodată, şi conţinutul încheierii recurate, instanţa supremă constată că nu există nicio menţiune cu privire la această cerere, fapt pentru care se poate presupune că instanţa de apel nu a avut cunoştinţă de existenţa respectivei cereri.

Cu toate acestea, din practicaua încheierii din 15 noiembrie 2017, coroborată cu existenţa la dosar a unei alte cereri a expertului desemnat în cauză care, anterior termenului de judecată din 15 noiembrie 2017, respectiv, la 13 noiembrie 2017, solicita stabilirea unui nou onorariu aferent obiectivului suplimentar transmis sau majorarea corespunzătoare a onorariului provizoriu stabilit iniţial, precum şi acordarea unui nou termen pentru a răspunde la obiectivul transmis, arătând, totodată că părţile au fost convocate la data de 17.11.2017, deci, ulterior termenului de judecată din 15.11.2017, pentru a pune la dispoziţia expertului o serie de documente necesare, reiese că instanţa a avut cunoştinţă de o altă cerere, care, în esenţă, era tot o cerere de amânare a cauzei, fără, însă, a se pronunţa asupra acesteia.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care instanţa era învestită atât cu o cerere de majorare a onorariului de expert, cât şi cu o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea expertului de a depune răspuns la obiecţiunea la raportul depus, obiecţiune calificată de acesta ca un nou obiectiv al expertizei contabile, era evident că, la termenul din 15.11.2017, cauza nu se afla în stare de judecată.

Aşa fiind, instanţa de apel a făcut o aplicare formală a dispoziţiilor referitoare la suspendare doar ca efect al absenţei fizice a părţilor ori a reprezentanţilor lor, la apelul nominal făcut de grefierul de şedinţă.

Aşadar, la termenul din 15.11.2017 când a fost pronunţată încheierea recurată, atât expertul desemnat în cauză, cât şi recurenta, apelantă în acel stadiu procesual, au formulat, în esenţă, şi au depus la dosar cereri de amânare a cauzei, motivul fiind acelaşi, respectiv lipsa raportului de expertiză, mai precis a răspunsului expertului la obiecţiunea formulată la raport, ceea ce, altfel spus, nu denotă dezinteres faţă de continuarea cursului judecăţii.

Prin urmare, faptul că la strigarea efectivă a pricinii, părţile nu s-au aflat nemijlocit în sala de şedinţă nu echivalează cu ipoteza prevăzută de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiindcă raţiunea acestei dispoziţii legale este aceea de a respecta principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţilor, care guvernează procesul civil şi care împiedică instanţa de judecată să procedeze la judecata cauzei în lipsa părţilor în condiţiile în care niciuna nu a cerut soluţionarea în lipsă. Or, aşa cum a fost arătat mai sus, cauza nu se afla în stare de judecată.

Această modalitate de aplicare a normelor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este contrară voinţei legiuitorului, care, la edictarea textului legal, nu a avut în vedere înfăţişarea fizică a părţilor, ci conduita lor procesuală, constând în preocuparea efectivă pentru cursul judecăţii, sancţionând cu întreruperea acestuia, prin suspendare, tocmai lipsa de diligenţă şi de atitudine pentru continuarea procesului.

Prin urmare, exceptând faptul că instanţa de apel nu a avut cunoştinţă de cererea de amânare a cauzei depusă de recurenta din prezenta cauză, însă, având în vedere că, prin cererea depusă de expert anterior termenului de judecată, instanţa a fost înştiinţată asupra imposibilităţii depunerii răspunsului la obiecţiunea încuviinţată, faţă de care acesta a formulat şi cerere de amânare a cauzei, dar şi alte solicitări, instanţa de apel, era obligată în virtutea dispoziţiilor art. 224 C. proc. civ. ca, în prealabil, să ia în analiză toate cererile şi chestiunile prezentate de părţi.

O astfel de chestiune incidentală asupra căreia instanţa avea cunoştinţă dinaintea termenului de judecată era însăşi cererea expertului prin care acesta solicita un nou termen pentru a răspunde la obiectivul transmis, cerere pe care instanţa de apel nu a luat-o nici măcar formal în analiză.

Aşadar, având în vedere că instanţa era învestită cu cel puţin o cerere de amânare a cauzei de care avea cunoştinţă, dar şi cu alte cereri formulate de expert, aceasta era îndrituită să le analizeze în prealabil şi să decidă, după caz, dacă se impunea sau nu amânarea, urmând ca, în funcţie de soluţia dată asupra cererii de amânare, să facă aplicarea măsurii suspendării cauzei pentru lipsa părţilor.

Cum instanţa de apel nu a procedat în această manieră, Înalta Curte constată incidenţa motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Cât priveşte soluţia de perimare, constată că au fost încălcate prevederile art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât această sancţiune procedurală poate fi aplicată doar în cazul lipsei de stăruinţă a părţilor în întreţinerea activităţii judiciare. Or, trecând peste nelegalitate încheierii de suspendare a soluţionării cauzei, instanţa de apel nu a observat că, la data pronunţării sancţiunii procedurale a perimării, partea declarase deja recurs împotriva susmenţionatei încheieri.

Aşadar, la data pronunţării deciziei, nu putea fi reţinută prezumţia de desistare de la judecată şi, oricum, nu se putea anticipa modalitatea soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare.

Ca atare, este incident, în privinţa hotărârii de perimare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în considerarea încheierii din 15.11.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din acelaşi cod, va admite atât recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017, cât şi recursul declarat de aceeaşi parte împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care le va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 şi a deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează încheierea din 15 noiembrie 2017 şi decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.