Standing of creditor-employee to intervene in bankruptcy administrator appointment dispute

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă de la 28 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie în favoarea debitoarei S.C. A. S.A. formulată de B. în cadrul apelurilor declarate de reclamanţii C. şi D., de creditoarea S.C. E. S.R.L., prin administrator special F. împotriva încheierii din 26 februarie 2020 şi sentinţei civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în cadrul apelului incident formulat de creditoarea G. S.R.L., prin administrator special H. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.A., prin administrator judiciar I.. şi prin administrator special H., cu creditorii S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar J. S.P.R.L., K., cu intervenientele S.C. L. S.A., M. S.R.L. şi cu reclamantul N..

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în cadrul apelurilor declarate de reclamanţii C., D. şi de creditoarea S.C. E. S.R.L., prin administrator special F. împotriva încheierii din 26 februarie 2020 şi sentinţei civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în cadrul apelului incident formulat de creditoarea G. S.R.L., prin administrator special H., declarat împotriva sentinţei civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, creditoarea B. a formulat cerere de intervenţie în interesul S.C. A. S.A., precizată la 13 mai 2020 ca fiind cerere de intervenţie accesorie.

Prin această cerere de intervenţie accesorie s-a solicitat respingerea apelurior formulate de către C., D. şi E. S.R.L. ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

B. a arătat că a lucrat 39 de ani la Societatea A. S.A. şi până în prezent, chiar dacă a ieşit la pensie, că Societatea A. S.A. a fost lider în Europa de Est în producţia de sticlă, dar a trecut şi prin perioade mai grele, iar petenta nu a avut alt interes decât ca societatea, care are peste 50 de ani de la înfiinţare să-şi continue activitatea.

S-a arătat că în 2017 societatea A. S.A. a intrat în insolvenţă şi până în prezent a avut trei administratori speciali şi doi administratori judiciari diferiţi, că, după deschiderea insolvenţei, societatea, în loc să elimine pierderile a continuat să genereze pierderi, angajaţii fiind pontaţi, deşi nu desfăşurau activitate, iar în 2018 activitatea de producţie a societăţii a fost stopată complet.

S-a susţinut că, începând cu desemnarea noului administrator special H., prin hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019, situaţia unităţii a început să se schimbe pozitiv, acest fapt dând speranţe că fabrica A. S.A. poate să fie reorganizată şi repusă pe picioare.

În ce priveşte interesul apelanţilor, s-a arătat că acesta este împotriva interesului societăţii A. S.A., respectiv împotriva propriului interes, întrucât apelanţii C. şi D. au fost angajaţi ai societăţii A. S.A. până în 2019 şi, deşi sunt acţionari ai societăţii, aceştia nu s-au prezentat la nici o adunare a acţionarilor, spre deosebire de B., care a participat atunci când a fost nevoie, rezultând că apelanţii C. şi D. sunt de fapt folosiţi de către fosta conducere a A. S.A., prin fostul administrator special F., care nu a întreprins măsuri de repunere a societăţii pe picioare şi de a reporni producţia.

S-au menţionat în detaliu realizările obţinute după venirea în societate a lui H., în calitate de administrator special, s-a susţinut lipsa urgenţei de emitere a ordonanţei preşedinţiale, sens în care s-a arătat că dosarul de faţă are ca obiect suspendarea deciziei adunării acţionarilor A. S.A. din 10 iunie 2019, prin care a fost numit în calitate de administrator special H. şi s-a mai subliniat faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin ordonanţă preşedinţială "instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice", iar la data formulării prezentei cereri de intervenţie se împlinesc peste 11 luni de la desemnarea lui H. în calitate de administrator special, dosarul fiind judecat în 22 de termene de judecată, la multe din aceste termene fiind cerute amânări chiar de apelanţii în cauză.

Conchizând, s-a susţinut că H. a demonstrat calităţi de conducător mai bune decât ale fostei conduceri, iar repunerea vechii conduceri Ia cârma societăţii, prin suspendarea hotărârii A.G.E.A. din 10 iunie 2019 va stopa procesul de repunere a societăţii pe picioare şi de repornire a producţiei.

Examinând cererea de intervenţie accesorie, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate, curtea de apel a reţinut în esenţă că, după cum rezultă din cererea de intervenţie, intervenienta are calitatea de salariat şi de creditor al debitoarei S.C. A. S.A. şi că, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa si practica judiciară în materie, intervenientul accesoriu, deşi sprijină apărarea unei parţi din proces, trebuie totuşi să vizeze prin acest mijloc procedural apărarea unui drept sau interes legitim propriu, intervenţia accesorie neputând fi fundamentată exclusiv pe considerente de solidaritate morală cu una din părţile litigante.

Instanţa de apel a subliniat faptul că în cauză obiectul judecăţii îl constituie suspendarea executării hotarârii A.G.E.A. a debitoarei din 10 iunie 2019, hotărâre prin care acţionarii au decis revocarea administratorului special F. si desemnarea unui nou administrator special, respectiv H..

Fiind vorba de o decizie ce aparţine acţionarilor debitoarei, a arătat instanţa de apel, orice pretins aspect de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei poate fi invocat exclusiv de aceşti, nu şi de persoanele care deţin concomitent calitatea de salariat şi creditor al debitoarei, în condiţiile in care atribuţiile administratorului special, reglementate de art. 56 din Legea nr. 85/2014 nu se răsfrâng în niciun fel asupra situaţiei juridice a creditorilor înscrişi la masa credală, iar Legea nr. 85/2014 pune la dispoziţia creditorilor modalităţi de a-şi apăra drepturile şi interesele.

Conchizând, astfel, că nici procedura de desemnare, şi nici activitatea administratorului special nu interferează cu procedura de realizare a drepturilor creditorilor înscrişi la masa credală, instanţa de apel a apreciat că creditorul care deţine concomitent şi calitatea de salariat al debitoarei nu poate urmări protecţia unui drept sau interes legitim propriu în litigiul ce are ca obiect controlul legalităţii sau temeiniciei hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, motiv pentru care a apreciat că acesta nu are legitimarea procesuala de a interveni în apărarea unei părţii litigante.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri motivate B. şi S.C. A. S.A., prin administrator special H., recursurile fiind înregistrate sub acelaşi număr unic la 15 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului, B. a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi alin. (3) şi a art. 63 C. proc. civ., situaţie care atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019 a fost emisă în considerarea faptului că societatea A. S.A. este supusă procedurii insolvenţei, că are calitatea de creditor al societăţii debitoare, în calitate de salariat al acesteia, cu o creanţă născută înainte de deschiderea procedurii.

A evocat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2014 privitoare la scopul legii, în raport cu care a susţinut că fiecare creditor are interesul de a se implica în derularea procedurii, inclusiv în ceea ce priveşte desemnarea administratorului special, care determină modul de gestionare şi influenţează situaţia patrimonială a societăţii, aşadar implicit perspectiva de recuperare a creanţelor de către creditori.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării acţionarilor pot fi contestate, pentru nulitate absolută, de orice persoană interesată, că în aceste condiţii nu pot fi primite susţinerile apelanţilor referitoare la inadmisibilitatea intervenţiei câtă vreme creditorii nu ar avea dreptul să intervină în litigiile ce ţin de adoptarea hotărârilor acţionarilor şi a mai arătat şi că în aceeaşi cauză au calitatea de parte încă doi creditori, care au formulat cereri de intervenţie accesorie: L. S.A. şi M. S.R.L.

În motivarea recursului, S.C. A. S.A., prin administrator special H. a invocat cu titlu prealabil dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, sens în care a arătat că procedura propriei insolvenţe a fost deschisă la 5 mai 2017, iar potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la 5 mai 2017, împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie ca inadmisibilă se poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru partea lipsă.

Pe fondul recursului a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 63 C. proc. civ. atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de B., în condiţiile în care, susţine recurenta, intervenienta avea interes să intervină în cauză.

Recurenta a arătat că hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019 a fost emisă în procedura insolvenţei, a evocat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2014 cu privire la caracterul concursual al procedurii insolvenţei şi la scopul acestei proceduri şi a susţinut că orice creditor are dreptul de a se implica în procedura insolvenţei, inclusiv în ceea ce priveşte desemnarea administratorului special, care determină modul de gestionare şi influenţează situaţia patrimonială a societăţii, aşadar implicit perspectiva de recuperare a creanţelor de către creditori.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării acţionarilor pot fi contestate, pentru nulitate absolută, de orice persoană interesată, că în aceste condiţii nu pot fi primite susţinerile apelanţilor referitoare la inadmisibilitatea intervenţiei câtă vreme creditorii nu ar avea dreptul să intervină în litigiile ce ţin de adoptarea hotărârilor acţionarilor.

A invocat şi principiul egalităţii de tratament, raportat la împrejurarea că în cauză au calitatea de parte încă doi creditori, care nu sunt asociaţi ai debitoarei şi care au formulat cereri de intervenţie accesorie: L. S.A. şi M. S.R.L.

A susţinut că, prin poziţia procesuală pe care tinde să o dobândească, B. nu face decât să formuleze apărări care pot fi utile cauzei.

Intimaţii-apelanţi C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia prematurităţii recursurilor, raportat la împrejurarea că în cauză este vorba despre un dosar distinct de dosarul de insolvenţă, dosar început sub imperiul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, situaţie în care, potrivit art. 64 C. proc. civ. - în forma modificată - încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenţie se atacă doar o dată cu fondul.

Pe fond, intimaţii-apelanţi au solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, motivat în esenţă de faptul că recurenta B. nu justifică un interes personal în formularea cererii de intervenţie, nefiind acţionar al societăţii debitoare, iar interesul său este chiar nelegitim, contrar celui al părţii în favoarea căreia pretinde că intervine, anume acela de menţinere în funcţia de administrator special a lui H., care urmăreşte scopuri ilicite.

Intimata E. S.R.L., prin administrator special F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu motivarea de esenţă că intervenienta nu poate interveni în proces câtă vreme nu are calitatea de acţionar al societăţii debitoare, iar în calitate de creditor înscris în tabelul creanţelor îşi va valorifica creanţa potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, nefiind admisibil să intervină în cauză, situându-se pe o poziţie potrivnică debitoarei.

La termenul din 21 octombrie 2020 Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia prematurităţii declarării recursurilor şi a respins-o cu motivarea din încheierea de dezbateri, parte integrantă a prezentei decizii.

La acelaşi termen de judecată Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii recursurilor, acordând cuvântul în subsidiar şi pe fondul căilor extraordinare de atac.

Deliberând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., asupra excepţiei tardivităţii, invocată din oficiu Înalta Curte reţine şi constată următoarele:

Aşa cum s-a reţinut în încheierea de dezbateri de la 21 octombrie 2020, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei S.C. A. S.A., în speţă dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., care prevedeau că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Dispoziţiile legale evocate fac referire la pronunţarea, respectiv la comunicarea încheierii atacate ca moment de curgere a termenului de recurs, iar prezenţa, respectiv lipsa părţii, cuprinse în aceeaşi reglementare, trebuie întotdeauna înţelese prin raportare la momentul dezbaterilor, pentru că numai în această ipoteză a dezbaterilor prezenţa părţilor se consemnează, normele de procedură neprevăzând nici în cazul intervenţiei, nici în alte cazuri în care termenul este prevăzut a curge de la pronunţare, obligaţia instanţei de a consemna prezenţa şi poziţia părţilor la momentul pronunţării.

În acest context şi pentru argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că termenul de recurs curge în speţă de la data pronunţării încheierii atacate - 28 mai 2020, chiar dacă în cauză pronunţarea a fost amânată, pe de o parte pentru că legea nu derogă în această privinţă, fiind incident principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, iar pe de altă parte pentru că partea prezentă are şi în această ipoteză obligaţia de a urmări finalizarea procesului şi de a îndeplini actele de procedură în termenele prevăzute de lege sau stabilite de judecător, obligaţie impusă de art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte stabileşte că pentru ambele recurente termenul de recurs de 5 zile a început să curgă de la pronunţarea încheierii atacate - 28 mai 2020 -, întrucât ambele au fost prezente la dezbaterile de la termenul din 26 mai 2020 şi, calculat în condiţiile art. 181 C. proc. civ., s-a împlinit la 3 iunie 2020, dată pe care o respectă doar recursul declarat de B., nu şi recursul declarat de S.C. A. S.A., trimis prin e-mail la 15 iunie 2020 .

În aceste condiţii, excepţia de tardivitate va fi admisă în privinţa recursului declarat de S.C. A. S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 185 C. proc. civ. şi respinsă în privinţa recursului declarat de B., care va fi analizat în fond.

Recursul declarat de B. este apreciat ca întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamând nesocotirea dispoziţiilor art. 61 şi 63 C. proc. civ., considerându-le norme de drept material.

Instanţa supremă apreciază, însă, că, deşi de esenţa soluţiei este dezlegarea problemei interesului în formularea cererii de intervenţie, în cazul cererii de intervenţie normele care reglementează admisibilitatea cererii sunt funciarmente norme de procedură, de aceea critica formulată va fi examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Înalta Curte pleacă de la fundamentul interesului exhibat de către reclamantă, care este legat de calitatea acesteia de salariat cu o vechime foarte mare în activitatea societăţii debitoare, de creditor al aceleiaşi societăţi şi de la evaluarea pozitivă a activităţii administratorului special H., cu potenţial în redresarea debitoarei.

Instanţa supremă nu neagă importanţa şi valenţele ataşamentului unui salariat faţă de unitatea în care a activat o perioadă considerabilă, dimpotrivă, apreciază că acestea pot constitui o premisă favorabilă în evaluarea interesului respectivei persoane în a interveni într-un litigiu în care unitatea respectivă se află implicată.

Apreciază, însă, că întotdeauna evaluarea existenţei interesului din perspectiva intervenţiei într-un proces purtat între alte persoane trebuie făcută prin raportare la specificul litigiului respectiv.

În speţă, este dincolo de orice îndoială că intervenţia s-a făcut într-un dosar asociat dosarului principal al procedurii insolvenţei S.C. A. S.A., în care se solicită ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială să se suspende executarea hotărârii adunării generale a extraordinare a acţionarilor societăţii debitoare din 10 iunie 2019, din examinarea sentinţei nr. 38/2020, pronunţată de judecătorul-sindic în primă instanţă şi atacată în dosarul de apel în care s-a formulat prezenta cerere de intervenţie reieşind că au calitate de reclamanţi şi acţionari, şi salariaţi care îşi justifică interesul atât din perspectiva încasării drepturilor salariale, cât şi din perspectiva posibilităţii redresării activităţii societăţii debitoare, cererea de ordonanţă preşedinţială nefiind respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active, ci pentru nedovedirea cerinţei urgenţei şi a celei privind paguba iminentă şi ireparabilă.

Subliniază Înalta Curte compatibilitatea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale cu procedura reglementată de Legea nr. 85/2014, astfel cum s-a statuat de principiu în considerentele nr. 203-206 ale deciziei nr. 17/2020, pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61/2021 şi apreciază că, în limitele învestirii, cerinţa interesului trebuie analizată în cazul ordonanţei preşedinţiale, chiar şi în procedura insolvenţei, la nivelul aparenţei de drept, în caz contrar ajungându-se în mod nepermis la prejudecarea fondului.

În această ordine de idei, trebuie notat că recurenta B. are de partea sa aparenţa de drept decurgând din faptul că în primă instanţă nu s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active decurgând din calitatea de salariat interesat în recuperarea creanţei salariale şi în salvgardarea activităţii societăţii debitoare, de aceea toate apărările intimaţilor-apelanţi care s-au centrat pe aceste aspecte sunt înlăturate de instanţa supremă.

S-a reţinut de către instanţa de apel că activitatea administratorului special nu interferează cu procedura de realizare a creanţelor creditorilor salariali, dar această apreciere a curţii de apel nu se verifică decât la nivel pur formal.

Examinarea atribuţiilor conferite de art. 56 din Legea nr. 85/2014 administratorului special conduce la concluzia că activitatea acestuia se poate repercuta în mod direct asupra activităţii societăţii debitoare, a cărei administrare o poate avea în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din lege, în speţă recurenta afirmând fără a fi contrazisă nu numai că administratorul special H. este implicat în activitatea debitoarei, ci şi că face acest lucru obţinând rezultate benefice societăţii.

Din această perspectivă, instanţa supremă apreciază că, la nivelul aparenţei de drept, recurenta B. a afirmat existenţa unui interes personal în menţinerea administratorului special H., interes care apare drept credibil întrucât aspectele invocate, referitoare la rezultatele pozitive înregistrate de societate, nu numai că nu au fost infirmate, dar nici nu au fost contrazise, intimaţii limitându-se prin întâmpinare în a contrazice din perspectiva incidenţei drept a normelor susţinerile recurentei despre interes.

Or, la nivelul aparenţei de drept nu este strict necesar a dovedi existenţa folosului practic direct, imediat, indiscutabil, fiind pe deplin întrunită cerinţa interesului şi din perspectiva proiecţiei pe care partea o are sub aspectul foloaselor viitoare pe care le-ar putea trage din intervenţie, acest gen de proiecţie fiind dedus judecăţii, fiind rezonabil şi legitim întrucât nu o vizează doar pe recurentă, în calitatea ei de creditor salarial, ci şi societatea de care aceasta este ataşată şi a cărei redresare şi reinserţie o urmăreşte.

Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Înaltei Curţi în sensul că instanţa de apel a aplicat în mod nepermis de formal cerinţele art. 61 şi art. 63 C. proc. civ., necorelându-le cu specificul procedurii ordonanţei preşedinţiale, care în art. 997 alin. (1) C. proc. civ. trimite la cercetarea aparenţei de drept ca temei al măsurilor provizorii de adoptat, curtea de apel neluând în seamă nici situaţia pretins similară şi egalitatea de tratament cu alte părţi, care sunt creditori, nu sunt acţionari ai debitoarei, dar care au dobândit calitatea de intervenient accesoriu în aceeaşi cauză, hotărârea fiind criticabilă şi din perspectiva art. 6 din C.E.D.O.

Reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că cererea de intervenţie accesorie trebuie admisă în principiu, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza I şi ale art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de B., va casa încheierea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Găsind întemeiată, pentru considerentele ce preced, excepţia tardivităţii recursului declarat de S.C. A. S.A., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta B..

Admite excepţia tardivităţii recursului declarat de S.C. A. S.A., reprezentată prin administrator special H..

Admite recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 28.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Respinge ca tardiv recursul declarat de S.C. A. S.A., reprezentată prin administrator special H., împotriva aceleiaşi încheieri.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.