Territorial jurisdiction for corporate parties in reduced-value claims: inapplicability of consumer protection venue rules to legal entities
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Vaslui District Court, rejecting the declination of jurisdiction to the Piatra-Neamț District Court. The dispute arose from a reduced-value claim by a plaintiff company against a defendant company for unpaid goods, where the first-instance court had erroneously applied the absolute territorial competence rules for consumer protection, citing that the defendant acted as a consumer. The Court held that the defendant, being a legal entity and not a natural person acting outside commercial activities, did not qualify as a "consumer" under Consumer Protection Law and the Civil Procedure Code, rendering Article 121 inapplicable; instead, the general rule of territorial competence under Articles 107 and 113 of the Civil Procedure Code applied, and the private incompetence exception could not be raised ex officio by the court since the defendant had not pleaded it.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 C. proc. civ, art. 1028 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 107 C. proc. civ; Territorial jurisdiction for corporate parties in reduced-value claims: inapplicability of consumer protection venue rules to legal entities: Prin sentinţa nr. 241 din 16 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Vaslui, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale absolute şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, motivat de împrejurarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., având în vedere că, deşi pârâta este o persoană juridică, în cadrul derulării contractului dintre părţi, a acţionat în calitate de consumator al serviciilor oferite de către reclamantă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 27 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 484,51 de RON, reprezentând marfă livrată, la plata dobânzii contractuale de 0,3 %, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 241 din 16 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Vaslui, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale absolute şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, motivat de împrejurarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., având în vedere că, deşi pârâta este o persoană juridică, în cadrul derulării contractului dintre părţi, a acţionat în calitate de consumator al serviciilor oferite de către reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 3832 din 19 august 2021, Judecătoria Piatra-Neamţ, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Judecătoriei Vaslui competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prezentul dosar are ca obiect cerere de valoare redusă, instanţa competentă fiind stabilită potrivit art. 1028 C. proc. civ., conform căruia competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei.
Totodată, în raport de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a arătat că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar art. 130 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen e judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, instanţa arătând că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Instanţa a apreciat că, în prezenta cauză, nu poate fi vorba despre o competenţă teritorială absolută, astfel cum s-a reţinut, deoarece competenţa teritorială absolută, în temeiul art. 121 C. proc. civ., este atrasă de calitatea de consumator a pârâtului, or, societatea pârâtă S.C. B. S.R.L. nu este consumator. Totodată, instanţa a reţinut că prin folosirea expresiei numai la instanţa domiciliului consumatorului, din cuprinsul articolului anterior menţionat, s-a dorit evidenţierea împrejurării că regula este aplicabilă în situaţia unui pârât persoană fizică, doar aceasta fiind susceptibilă de a deţine un domiciliu.
Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., ce stabilesc regula generală în materia competenţei teritoriale, iar eventuala excepţie de necompetenţă teritorială de ordine privată, putea fi invocată doar de către pârâtă, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., or, în cauză, această excepţie nu a fost invocată de către pârâtă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Vaslui competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi urm. C. proc. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 2. alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992, prin consumator se înţelege " (...) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.
Instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria, raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuând:
"Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1), coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în cererile privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiei.
Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.
Raportat la aceste considerente, Judecătoria Vaslui nu putea, din oficiu, să invoce necompetenţa în soluţionarea cererii, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2021.