Telecommunications partnership: prescription of damages for customer diversion and enforceability of unpaid service invoices without monthly reconciliation

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 5.10.2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B., solicitând obligarea acesteia la clarificarea şi corectarea sumelor facturate cu încălcarea contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005 în perioada 15.11.2006-18.09.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500.000 RON prejudiciu cauzat de pârâtă prin neexecutarea şi executarea defectuoasă a unor clauze din contractul nr. x/2005, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că între părţi s-au încheiat contractele nr. x/1.10.2002, y/22.09.2004 şi 6/22.02.2005, fiecare cu acte adiţionale.

În perioada 2003-2007, pentru realizarea contractelor, reclamanta a efectuat investiţii semnificative în dezvoltarea reţelelor de comunicaţii, înregistrând cheltuieli directe de 6.399.469,63 RON, a achitat pârâtei costurile legate de furnizarea accesului la internet şi telefonie şi a achiziţionat modemuri de 3.803.958,30 RON şi a înregistrat costuri directe pentru instalarea/edificarea şi întreţinerea reţelelor de internet şi telefonie de 2.792.664 RON(costuri conectare abonaţi, costuri de întreţinere a reţelelor, dobânzile bancare contractate pentru realizarea relaţiilor comerciale).

Relaţia comercială cu pârâta a costat-o pe reclamantă 12.996.000 RON.

A susţinut reclamanta că pârâta nu a acţionat cu bună credinţă, ci a urmărit cunoaşterea locaţiilor şi a pieţei în care activa reclamanta, cu scopul deturnării clientelei şi scăderii valorii de piaţă a reclamantei.

În perioada următoare semnării contractului din 2005, pârâta a analizat comportamentul abonaţilor reclamantei şi a demarat construcţia unei reţele de comunicaţii electronice paralele. Pârâta a iniţiat campanii promoţionale succesive prin care oferea aceleaşi tipuri de servicii cu perioade mari de gratuitate şi cadouri pentru cei care contractau direct cu ea.

Campaniile promoţionale succesive au fost susţinute cu afirmaţii mincinoase şi defăimătoare la adresa reclamantei. Au fost astfel deturnaţi ca, 5000 de clienţi, creând o scădere importantă a veniturilor reclamantei şi o scădere a valorii de piaţă a acesteia.

Reclamanta a invocat şi încălcarea de către pârâtă a art. 4.3 şi a anexei 1, emiţând doar facturi lunare pentru abonamentul lunar, nu şi pentru convorbirile telefonice adiţionale, nu a prezentat desfăşurătorul convorbirilor telefonice aferente fiecărui abonat, astfel că reclamanta nu a mai avut posibilitatea refacturării convorbirilor adiţionale către beneficiari.

La momentul la care au reuşit să transfere 90% din clienţi pe propria reţea, pârâta a facturat întreaga cantitate de convorbiri adiţionale, acumulate pe 6 luni.

În drept, s-au invocat art. 942 C. civ. şi Legea 11/1991.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.204.138.80 RON, contravaloarea serviciilor de internet, telefonie şi televiziune prin satelit neachitate (30 facturi emise în perioada 15.11.2007-2.09.2008).

În drept, se invocă art. 942, 969 C. civ., 115, 119, 5, 7 şi 10 C. proc. civ.

La 15.02.2011, pârâta a făcut precizări la cererea reconvenţională, solicitând suma de 1.280.392,87 RON, contravaloarea a 34 facturi fiscale.

Prin sentinţa nr. 1529/2013 din 13.12.2013 Tribunalul Iaşi respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele pretinse de pârâtă, din facturile emise de la 15.11.2007-05.10.2007 şi constată prescris dreptul la acţiune pentru aceste sume.

Respinge cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională.

Compensează cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe formulează apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 14/8.01.2015, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţiile nulităţii absolute a cererii reconvenţionale şi a cererii de apel.

A respins apelul reclamantei.

A admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la facturile pârâtei emise de la data de 15.11.2007, a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta pârâtă să achite pârâtei reclamante suma de 763.344,01 RON cu titlu de pretenţii, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A compensat cheltuielile efectuate de părţi.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 1802/16.09.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat decizia 14/8.01.2015 a Curţii de Apel Iaşi şi sentinţa civilă nr. 1529/13.12.2013 a Tribunalului Iaşi şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iaşi.

II. Al doilea ciclu procesual.

Prin sentinţa nr. 1106/20.10.2016, Tribunalul Iaşi respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul al doilea al cererii reclamantei, constând în plata de daune de 4.500.000 RON, respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la sumele din facturile emise de pârâtă la 15.11.2007, respinge acţiunea principală şi cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe, formulează apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 377 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis apelurile declarate de S.C. "A." S.R.L. şi de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1106/2016 din 20 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care a anulat-o în parte.

A trimis spre rejudecare cererea formulată de S.C. "A." S.R.L. privind obligarea S.C. "B." S.R.L. la plata sumei de 4.500.000,00 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat de pârâtă prin neexecutarea sau executarea defectuoasă a unora din clauzele contractuale, precum şi a anexelor contractului de parteneriat şi a actelor sale adiţionale, precum şi excepţia formulată de S.C. "B." S.R.L. privind prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei în ceea ce priveşte acest capăt de cerere.

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. "B." S.R.L..

A obligat-o pe reclamanta-pârâtă S.C. "A." S.R.L. să plătească pârâtei-intimate S.C. "B." S.R.L. suma de 815.075,14 RON, cu titlu de pretenţii.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel în rejudecare, în termen legal au declarat recursuri motivate ambele părţi litigante.

Prin decizia nr. 1593 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 377/2017 din 16 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

A fost casată decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că: soluţionarea cererii principale şi a cererii reconvenţionale sunt intim legate, astfel că disjungerea operată de instanţa de apel aduce atingere principiului unităţii procesului şi unităţii instanţei şi încalcă art. 296 şi 297 C. proc. civ. instanţa de apel a greşit soluţionând cererea reconvenţională în fond, fără a se pronunţa în mod expres în dispozitiv asupra excepţiei dreptului material la acţiune invocată de reclamantă şi fără a detalia care sunt, după anularea parţială şi după evocarea parţială a fondului cererii reconvenţionale, celelalte dispoziţii păstrate din sentinţa apelată, încălcându-se astfel prevederile art. 298, 137, 261 C. proc. civ. că instanţele de fond, în rejudecare, în special instanţa de apel, s-au limitat la o analiză sumară a cauzei, încălcând dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare şi prevederile art. 315 C. proc. civ. că instanţa de apel nu a motivat de ce a înţeles să judece separat acţiunea introductivă de cererea reconvenţională, nici dacă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată sau nu şi nici dacă menţine soluţia pronunţată de tribunal sub acest aspect, nu a făcut considerente aspra excepţiei de neexecutare a contractului şi nu a argumentat respingerea apelului reclamantei.

S-au găsit astfel incidente motivele de casare de la art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel reţine următoarele:

Curtea de Apel reţine cu privire la situaţia de fapt că între reclamantă şi pârâtă se încheie contractele nr. x/1.10.2002, y/22.09.2004 şi 6/22.02.2005.

Contractul nr. x/1.10.2002 a avut ca obiect furnizarea către reclamantă de servicii dedicate internet şi acces la reţeaua B. (bandă servicii internet) la locaţiile din Iaşi, Tulcea, Paşcani, Rădăuţi, Târgu Frumos şi Fălticeni.

În baza acestui contract, s-au semnat mai multe acte adiţionale (48) în perioada 1.08.2003-25.09.2007.

Prin acest contract, părţile au convenit următoarele clauze: B. va factura către reclamantă, în primele 5 zile ale lunii, în avans, abonamentul pentru luna în curs şi contravaloarea serviciilor adiţionale pentru luna anterioară.

Facturile se trimit prin poştă reclamantei beneficiare şi se achită în 5 zile de la emitere. Dacă beneficiarul pretinde că nu a primit factura, el nu este exonerat de la plata contravalorii serviciilor prestate. În cazul întârzierii plăţii mai mult de 10 zile de la data scadenţei de plată, B. poate întrerupe furnizarea serviciului până la achitare şi, în acest caz, acordă o reducere a abonamentului lunar proporţională cu durata întreruperii serviciului.

Beneficiarul poate rezilia unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire trimisă cu 60 de zile înainte de data dorită a încetării, doar în situaţiile în care:

a. în 3 cazuri într-o perioadă de 30 de zile B. nu duce la bun sfârşit obligaţiile de la art. 5.4 (încetarea producându-se de la data când beneficiarul face dovada plăţii eventualelor sume restante);

b. B. nu acordă reducerile stabilite conform art. 4.6 şi 5.5;

c. în 3 cazuri consecutive, într-o perioadă de 30 de zile, B. nu-şi duce la bun sfârşit obligaţiile de la 3.3 din Anexa 5;

d. proceduri de faliment sau lichidare iniţiate la adresa B..

La 15.04.2008, reclamanta formulează către pârâtă o cerere de încetare a furnizării lăţimii de bandă pentru locaţiile din Paşcani, Rădăuţi şi Fălticeni începând cu data de 1.05.2008.

La 25.11.2007, reclamanta formulează către pârâtă o cerere de încetare a furnizării lăţimii de bandă pentru Târgu Frumos începând cu 01.12.2007.

Contractul nr. x/22.09.2004 a avut ca obiect furnizarea către reclamantă de servicii de telefonie în aceleaşi locaţii, mai puţin Fălticeni.

Părţile au convenit ca B. să factureze către reclamantă în primele 5 zile ale lunii contravaloarea abonamentului pentru luna în curs, dacă serviciul presupune plata unui abonament şi contravaloarea serviciilor prestate în luna anterioară.

Factura se plăteşte până pe data de 15 a lunii în care s-a emis factura şi beneficiarul nu este exonerat de plata facturii dacă pretinde că nu a primit-o. B. poate suspenda furnizarea serviciului până la achitare, dacă nu se respectă termenul de plată.

Beneficiarul poate contesta factura în 30 de zile, dar nu este exonerat de la plata acesteia, urmând ca diferenţele să fie corectate la emiterea următoarei facturi.

Beneficiarul poate rezilia unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire trimisă cu 30 de zile înainte de data dorită a încetării, dar nu înainte de data iniţială a contractului.

Încetarea contractului sau a serviciului de telefonie la una sau mai multe locaţii nu îl exonerează pe beneficiar de la plata sumelor restante. Contractul nr. x/22.02.2005, cel invocat de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale şi denumit de "parteneriat", s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani (art. 2) şi a avut ca obiect utilizarea în comun a infrastructurilor de telecomunicaţii, precum şi desfăşurarea împreună a tuturor activităţilor şi investiţiilor necesare în vederea furnizării către abonaţii A. a serviciilor de telefonie fixă a B. în toate reţelele A. care aveau capabilităţile tehnice necesare (art. 1).

Prevederile relevante din acest contract pentru litigiul de faţă, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor părţilor, sunt următoarele: rezilierea se poate face unilateral, numai cu notificare prealabilă de 6 luni; partea care are iniţiativa rezilierii în acest caz este obligată la plata de daune interese celeilalte părţi dacă iniţiativa rezilierii nu se bazează pe încălcarea clauzelor contractuale de cealaltă parte(art. 2); A. asigură spaţiile pentru desfăşurarea activităţii comerciale a parteneriatului, precum şi personalul pentru încheierea contractului şi relaţiile cu clienţii, asigură facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor de la clienţi, asigură personalul pentru întreţinerea, service-ul reţelei şi conectarea noilor abonaţi; B. asigură contorizarea serviciilor de telefonie ale abonaţilor, are obligaţia de a respecta procedurile din Anexa 1.

Potrivit art. 4.3, în termen de 5 zile de la sfârşitul fiecărei luni, părţile vor încheia un proces-verbal în care vor fi evidenţiate rezultatele parteneriatului, respectiv veniturile şi încasările efective de la clienţii care au încheiat contracte tripartite, iar în baza acestor procese-verbale va fi emisă factura fiscală de către B. către A., acesta din urmă având obligaţia de a achita factura în termen de 15 zile de la data emiterii.

În art. 5, părţile au stipulat că fiecare parte îşi păstrează cu deplinătate drepturile de proprietate asupra bunurilor materiale şi intelectuale pe care le deţine la data încheierii contractului şi asupra bunurilor dobândite în nume propriu în timpul contractului.

În cuprinsul Anexei 1 la contract, părţile au convenit detaliile de executare a contractului de parteneriat. Astfel, abonatul semnează contractul tripartit la sediul A., iar abonaţii care au depus solicitările de conectare la B. trebuia a fi redirecţionaţi către sediile reclamantei. B. se obligă să transmită lunar către A. o factură globală pentru serviciile "tel consumate" şi un document electronic, ca şi anexă, în care precizează detaliile de facturare pe fiecare abonat, după modelul de factură detaliat utilizat de B. pentru clienţii proprii. B. va furniza numărul necesar de modemuri cu porturi de voce solicitat de A., iar această modalitate de plată va fi renegociată dacă numărul modemurilor comandate lunar de A. la B. este mai mare de 120% faţă de valoarea prognozată şi o dată la 3 luni.

La "Aspecte financiare", lit. c), părţile au stipulat că reclamanta poate vinde şi alte tipuri de servicii de internet către abonaţii rezidenţiali, dar configurate astfel încât să încurajeze conectarea la pachetul comun de servicii, acces internet şi telefonie.

Pentru serviciul de telefonie, s-a stipulat că pârâta poate vinde acest serviciu în combinaţiile arătate în contract sau independent, sub marca x A. facturează către abonat, în baza detaliilor de facturare primite de la B., valoarea serviciilor de telefonie, ca reper distinct în factură. A. îşi asumă riscul neîncasării de la abonat; în acest sens, se angajează să achite integral factura de la B. pentru serviciile de voce în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Reclamanta A. S.R.L. a susţinut în cererea sa de chemare în judecată că, în realizarea obligaţiilor proprii stipulate în aceste contracte, în perioada 2003-2007 a efectuat investiţii semnificative în dezvoltarea reţelelor de comunicaţii electronice, cheltuind 6.399.469,63 RON, a achitat pârâtei costurile legate de furnizarea accesului la internet şi telefonie şi a achiziţionat modemu-uri de 3.803.958,30 RON, a cheltuit cu instalarea, edificarea şi întreţinerea reţelelor de internet şi telefonie 2.792.664 RON (incluzând în aceste sume costurile conectare de abonaţi, costurile de întreţinere, cheltuieli cu dobânzile bancare).

A cuantificat totalul costurilor cu relaţia contractuală la suma de 12.996.000 RON. Reclamanta susţine că, pe de altă parte, pârâta S.C. B. S.A. şi-a asumat prin contract obligaţia de a nu contracta direct prestarea de servicii către abonaţii reţelelor A., dar nu a respectat prevederile contractuale, ci a avut un comportament de deturnare a clientelei, în vederea scăderi valorii de piaţă a societăţii reclamante.

În acest sens, reclamanta arată că pârâta, imediat după semnarea contractului de parteneriat, a demarat construcţia unei reţele de comunicaţii electronice paralele şi prin campanii promoţionale şi afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantei a reuşit să deturneze peste 5.000 de clienţi.

De asemenea, pârâta nu şi-ar fi respectat obligaţiile contractuale, potrivit cu care ar fi trebuit să încheie lunar procese-verbale cu privire la convorbirile adiţionale, şi să emită facturi pentru acestea tot lunar, acte în baza reclamanta urma să emită facturile finale clienţilor.

Or, pârâta a emis lunar doar facturile referitoare la abonamente.

Susţine reclamanta că neprezentarea desfăşurătorului convorbirilor telefonice pentru fiecare abonat a determinat imposibilitatea reclamantei de refacturare a convorbirilor adiţionale către clienţi şi pierderea unei sume importante de bani.

Convorbirile adiţionale au fost facturate de pârâtă după 6 luni, astfel că nu au mai putut fi refacturate clienţilor.

La 28.02.2008, reclamanta a notificat pârâtei încetarea contractului de parteneriat, contestând facturile emise după această dată.

În acest context factual prezentat de reclamantă, aceasta solicită, printr-un prim capăt de cerere, obligarea pârâtei la clarificarea şi corectarea sumelor din 11 facturi emise la data de 6.03.2008, cu seria x 701, nr. x.

De asemenea, arată că serviciile furnizare bandă pentru acces internet nu au mai fost furnizate de pârâtă pentru locaţiile din Tulcea şi Iaşi din luna iunie 2007, pentru Târgu Frumos din 1.12.2007, pentru Paşcani, 18 Rădăuţi şi Fălticeni din 1.05.2008, încetând astfel contratul din 2002.

Din acest motiv, a refuzat la plată facturile seria x 801, nr. x/19.05.2008, nr. x/19.06.2008, nr. x/18.07.2008, nr. x/18.08.2008, nr. x/18.09.2008.

Solicită şi clarificarea facturilor din 15.11.2017, cu sume incerte.

În cel de al doilea capăt de acţiune, solicită prejudiciile produse de nerespectarea de către pârâtă a prevederilor contractuale, pe care le rezumă la 4.500.000 RON, deşi prejudiciul, în opinia sa, este mult mai mare, doar pentru deturnarea clientelei reclamanta producând prejudicii de 2.000.000 EUR.

În faţa instanţei de apel, la solicitarea instanţei, reclamanta a precizat în ce constă suma solicitată de 4.500.000 RON: 366973,79 RON reprezintă prejudiciul produs de neîncheierea la timp a proceselor-verbale de desocotire lunară, 100.000 RON modemurile achiziţionate pe care nu le-a mai putut folosi, iar diferenţa este reprezentată de prejudiciul cauzat prin deturnarea clientelei (4.100.000 RON).

Prin cererea reconvenţională, pârâta solicită obligarea reclamantei la plata facturilor restante, în sumă de 1.280.392,87 RON: 10 facturi emise în 15.11.2007, 11 facturi emise în 6.03.2008 şi facturile: x.

În cauză, părţile au invocat fiecare excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia de neexecutare a contractului.

Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei invocată de ambele părţi şi a respins atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională.

Apelul reclamantei critică soluţia dată de prima instanţă prin care s-au respins ambele capete de cerere ale acţiunii principale, iar apelul pârâtei critică soluţia dată de prima instanţă prescripţiei acţiunii reclamantei, critică încheierea de admitere a probei cu martori şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, solicitând în rejudecare acordarea sumelor din facturile din 15.11. 2007, de 549.014,98 RON, restul neachitat din facturile din martie 2008, de 469.510,96 RON, totalizând 1.018.525,94 RON.

Referitor la primul capăt de acţiune al acţiunii principale, care a fost formulat în sensul obligării pârâtei la clarificarea şi corectarea sumelor facturate cu încălcarea clauzelor contratului de parteneriat (deşi parte din facturi au fost emise şi în baza celorlalte două contracte menţionate), fiind indicate cele 10 facturi din 15.11.2007, cele 11 facturi din 6.03.2008, dar şi facturile x/19.05.2008, y/19.06.2008, z/18.07.2008, w/18.08.2008, t/18.09.2008, toate fiind şi obiect al cererii reconvenţionale, Curtea constată că în mod judicios prima instanţă l-a respins.

Critica reclamantei potrivit cu care prin respingerea cererii reconvenţionale, practic trebuia admis acest capăt de cerere şi să se constate că pârâta a încălcat prevederile contractuale, este lipsită de finalitate. De fapt, "clarificarea" acestor facturii se reduce la verificarea chestiunii dacă reclamanta le datorează, or, acesta este chiar obiectul cererii reconvenţionale.

În continuare, mai observă Curtea de Apel că parte din pretenţiile pârâtei reclamante, privind sumele din facturile x, deşi au fost respinse de prima instanţă, nu au mai fost criticate de partea interesată, de S.C. B. S.A., astfel că soluţia primei instanţe a dobândit autoritate de lucru judecat.

Pentru sumele din facturile din 15.11.2007 şi 6.03.2008, situaţia reclamantei se rezolvă în funcţie de soluţia dată cererii reconvenţionale, ca acţiune în realizare promovată de pretinsul creditor.

Referitor la cel de al doilea capăt de acţiune, privind obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului cauzat de fapta acesteia, prejudiciu cuantificat la o valoare totală de 4.500.000 RON, Curtea observă că reclamanta îi impută cocontractantului său încălcarea unor prevederi contractuale şi o conduită sancţionabilă de Legea concurenţei neloiale.

Faţă de aceste temeiuri, reclamanta era obligată să probeze, pe de o parte, încălcarea de către pârâtă a prevederilor contractuale, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi, pe de altă parte, fapta de concurenţă neloială, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Reclamanta a precizat în ce constă suma solicitată de 4.500.000 RON, în faţa instanţei de apel: 366.973,79 RON reprezintă prejudiciul produs de neîncheierea la timp a proceselor-verbale de desocotire lunară, 100.000 RON modemurile achiziţionate pe care nu le-a mai putut folosi, iar diferenţa este reprezentată de prejudiciul cauzat prin deturnarea clientelei (4.100.000 RON).

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea reclamantei, prima instanţă a respins-o, fără însă a motiva soluţia pronunţată, aspect care formează una dintre criticile apelului declarat de pârât. Apelantul pârât solicită anularea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iaşi.

Prioritar, reţine Curtea de Apel că această soluţie a fost respinsă şi în prim ciclu procesual, prin sentinţa nr. 1529/2013 din 13.12.2013 Tribunalul Iaşi reţinând că sumele solicitate sunt cuprinse în facturile neclarificate şi că prin contestaţia formulată de reclamantă în cadrul procedurii insolvenţei declanşată împotriva sa de pârâtă a fost întrerupt termenul de prescripţie.

Pârâta S.C. B. S.A. a promovat împotriva acestei sentinţe apel, fără a aduce critici cu privire la soluţionarea acestei excepţii. Cu toate acestea, îşi completează motivele de apel până la primul termen acordat în calea de atac devolutivă, în acord cu prevederile art. 287 alin. (2) teza finală C. proc. civ., aplicabil cauzei faţă de momentul înregistrării acţiunii pe rolul instanţelor de judecată.

În cel de al doilea ciclu procesual, Tribunalul respinge din nou excepţia, fără a arăta în considerente motivul. Mai reţine Curtea că, potrivit art. 297 C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune atunci când, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În cazul de faţă însă, instanţa de fond a analizat fondul cauzei, astfel încât nu poate opera sancţiunea de la art. 297 C. proc. civ.

Soluţia dată însă de prima instanţă prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la pretenţiile reclamantei întemeiate pe fapta de "deturnare a clientelei" (cuantificate de reclamantă la 4.100.000 RON) este însă greşită.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susţine că a notificat pârâtei cu adresa din 17.11.2006 faptul că a încălcat contractul de parteneriat, prin neredirecţionarea abonaţilor către sediile reclamantei (deci însuşirea acestor abonaţi), prejudiciul fiind de 4.500.000 RON la data de 21.11.2006.

Notificarea nr. x/17.11.2006 a fost urmată de alte două notificări la 22.11.2006 şi 2.04.2007, având conţinut similar.

Acelaşi aspect rezultă şi din notificarea x/28.02.2008 de la dosar fond, ce face trimitere la notificarea din 2.04.2007 şi la deturnarea clientelei.

De asemenea, reclamanta a înstrăinat în septembrie 2007 reţelele de telecomunicaţii din Iaşi şi Tulcea pentru suma de 13.500.158,10 EUR.

Potrivit raportului de expertiză efectuat la fond în primă instanţă, s-a constatat un număr de 6.092 abonaţi ai reclamantei transferaţi la pârâtă, în valoare de 841.415 RON, "pierdere valorică calculată până la vânzarea reţelelor din Iaşi şi Tulcea".

Mai mult, potrivit răspunsului la obiecţiuni fila x verso, abonaţii au ieşit din reţeaua reclamantei în intervalul martie 2007- septembrie 2007.

În primul apel declarat, cel împotriva sentinţei nr. 1529/2013 din 13.12.2013 a Tribunalului Iaşi, reclamanta arată la fila x că pârâta a reuşit deturnarea clientelei într-un timp scurt de la încheierea contractului din 2005, în 3-4 luni .

Potrivit art. 3 şi 8 din Decretul Lege 167/1958, aplicabil cauzei faţă de data promovării acţiunii, termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Reţine Curtea că reclamanta cunoştea şi paguba şi autorul pentru fapta imputată pârâtei, de deturnare a clientelei, cel mai târziu în septembrie 2007, când a vândut parte din reţeaua ce formează obiectul contractului nr. x/2005.

Existenţa notificărilor succesive efectuate de reclamantă pârâtei în perioada 2006-2007, conţinutul acestora din care transpare nemulţumirea că nu sunt realizate aşteptările contractului de parteneriat formează convingerea instanţei că reclamanta a cunoscut exact situaţia reclamată, care a fost una din cauzele pentru care a şi înstrăinat parte din reţea.

Or, acţiunea a fost promovată la 5.10.2010, cu depăşirea termenului de 3 ani.

Nu se pot reţine apărările reclamantei cu privire la această excepţie, faţă de fapta de deturnare a clientelei.

Reclamanta susţine că nu ar fi operat prescripţia, faţă de împrejurarea că nu au fost clarificate facturile emise de B. în executarea celor 3 contracte. Această apărare însă nu poate fi valorificată pentru fapta de deturnare a clientelei, după cum nu se activează pentru această faptă nici cazul de întrerupere invocat de reclamantă.

În acest sens, reţine Curtea că reclamanta a susţinut că împotriva sa, pârâta a promovat o cerere de intrare în insolvenţă pentru suma de 1.923.977,15 RON, fiind înregistrat dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Iaşi.

Reclamanta a promovat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii, iar prin sentinţa nr. 746/s/24.06.2010, Tribunalul Iaşi a respins cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei debitorului A.. Curtea constată însă că respingerea cererii creditorului B., formulată pentru pretenţiile derivând din facturile emise, având deci obiect debite ale societăţii A. nu are efect de întrerupere pentru pretenţiile formulate de A. împotriva pârâtei B., acestea nefiind cuprinse în facturile respective, deci nefiind analizate de judecătorul sindic.

Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că apelul declarat de pârâta B. este fondat cu privire la motivul ce a criticat soluţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru fapta de deturnare a clientelei, acţiunea reclamantei pentru plata sumei de 4.100.000 RON impunându-se a fi respinsă pe acest considerent.

Reclamanta a criticat soluţia primei instanţe de respingere a pretenţiilor sale constând în cheltuielile privind efectuarea investiţiilor, costurile cu furnizarea serviciilor de internet şi telefonie, cheltuielile cu achiziţionarea modemurilor, cheltuielile cu instalarea, edificarea, întreţinerea instalaţiilor de internet(conectarea abonaţilor, întreţinere, cheltuieli cu dobânzile bancare).

Cu privire la soluţia primei instanţe referitoare la cererea principală, pârâta B. a criticat admiterea probei cu martori pentru reclamantă prin încheierea din 10.05.2016. Susţine că proba nu a fost solicitată conform art. 112 sau 132 C. proc. civ. şi nu a existat acordul său pentru administrarea probei, nefiind întrunite nici cerinţele art. 138 C. proc. civ.. Curtea constată că la termenul din 10.05.2016, reclamanta a solicitat suplimentarea probatoriului cu audierea a doi martori, iar pârâtul, reprezentat prin avocat, a solicitat respingerea probei ca nefiind utilă. Tribunalul a apreciat poziţia probatorie a pârâtului şi a admis proba. Or, art. 138 C. proc. civ. arată că dovezile care nu au fost cerute în condiţiile legii nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei. Instanţa nu poate însă respinge o probă ca tardivă, din oficiu, dacă partea adversă nu s-a opus la administrarea ei. Cum pârâtul nu s-a opus administrării acestei probe, ci a pus concluzii doar cu privire la utilitatea ei, în mod corect Tribunalul a admis această probă. Aşadar, acest motiv de apel al pârâtului nu a fost primit.

Referitor la criticile reclamantei din apel, Curtea constată că prejudiciile invocate de reclamantă (cheltuielile privind efectuarea investiţiilor, costurile cu furnizarea serviciilor de internet şi telefonie, cheltuielile cu achiziţionarea modemurilor, cheltuielile cu instalarea, edificarea, întreţinerea instalaţiilor de internet) se referă la pretinsa încălcare de către reclamantă a prevederilor contractuale şi la pretinsa conduită de concurenţă neloială.

Reclamanta susţine că trebuie interpretat contratul de parteneriat în maniera în care pârâta are obligaţia de a asigura reclamantei un rezultat avut în vedere la momentul încheierii contractului. Reclamanta critică soluţia primei instanţe, pentru că nu a constatat că pârâta i-ar fi promis reclamantei derularea în condiţii optime a contractului pe o perioadă suficientă ca reţeaua să se extindă, ca reclamanta să-şi amortizeze investiţiile şi să obţină profit.

Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a contractului părţilor, pârâta neasumându-şi nicio obligaţie de rezultat faţă de reclamantă.

În această direcţie, reclamanta susţine că pârâta nu a redirecţionat abonaţii către sediul ei, aşa cum au prevăzut în contract şi nu a întocmit procesele-verbale de desocotire şi că prin atitudini mincinoase şi defăimătoare a determinat scăderea valorii firmei, inclusiv prin deturnarea clienţilor.

Curtea constată că reclamanta nu a probat că pârâta nu a redirecţionat abonaţii către sediul ei şi nici că a avut o atitudine mincinoasă şi defăimătoare, în scopul de a degrada imaginea firmei reclamante.

Cele pretinse de reclamantă în acţiunea principală, anume că pârâta ar fi avut o politică comercială de popularizare a serviciilor sale, pe tot teritoriul unde opera, nu numai pe teritoriul unde se executa contractul părţilor, nu poate conduce la concluzia că pârâta nu şi-a respectat obligaţia contractuală.

Subliniază Curtea că ambele părţi şi-au rezervat dreptul, chiar prin contract, să desfăşoare activitate individual în aceeaşi zonă de piaţă. Buna credinţă în derularea raporturilor contractuale impune ca ambele părţi să-şi desfăşoare activitatea de aşa natură să nu prejudicieze interesele cocontractantului, adică să nu săvârşească fapte de natura celor pretinse de reclamantă, dar însă neprobate.

Curtea apreciază că nu pot fi avute în vedere declaraţiile celor doi martori audiaţi în apel, întrucât nu fac decât să dezvolte susţinerile reclamantei, la care au fost angajaţi, fără a arăta în concret sursa informaţiilor deţinute, deşi puteau face acest lucru, având în vedere funcţiile deţinute. Martorii confirmă ofertele făcute de pârâtă pe piaţă, extinderea reţelei pârâtei, dar în ceea ce priveşte modalitatea exactă de executare a obligaţiei de redirecţionare, arată că informaţiile le deţin de la agenţi, pe care nu îi pot nominaliza, sau sunt "semnale de pe teren"(aşadar din "gura lumii").

Curtea consideră aşadar că nu s-a făcut dovada faptului care încalcă contractul şi a faptei delictuale. În plus, nici dovada prejudiciului nu e făcută.

Potrivit prevederilor contractuale menţionate mai sus, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a pune la dispoziţia parteneriatului infrastructura de telecomunicaţii în condiţii de calitate tehnică adecvată şi de a asigura personalul necesar pentru contractare, întreţinere şi service. Investiţiile pe care le-a efectuat în realizarea obligaţiilor contractuale au intrat în patrimoniul propriu al reclamantei şi nu în patrimoniul pârâtei sau în patrimoniu comun, putând fi valorificate de proprietar în orice mod consideră, astfel încât pârâta nu poate fi ţinută răspunzătoare de acestea sau de politica de extindere urmărită de reclamantă.

Cheltuielile cu conectarea abonaţilor, cu întreţinerea reţelei şi chiar cu dobânzile la credite i-au beneficiat reclamantei şi nu pârâtei.

Costurile cu internetul şi telefonia făcute de reclamantă (adică plata facturilor către B.) se bazează pe serviciile ce i-au fost furnizate, prin urmare au contraprestaţie, astfel încât nu i se poate imputa pârâtei vreun prejudiciu în acest sens.

Cheltuielile cu achiziţionarea modemurilor, cuantificate de reclamantă la valoarea de 100.000 RON, au fost făcute tot în executarea contractului.

Părţile au convenit prin contractul de parteneriat o modalitate de achiziţionare şi plată a acestora, în sensul că B. va furniza numărul necesar de modemuri cu porturi de voce solicitat de A., iar această modalitate de plată va fi renegociată dacă numărul modemurilor comandate lunar de A. la B. este mai mare de 120% faţă de valoarea prognozată şi o dată la 3 luni.

Sub acest aspect, reclamanta nu a invocat vreo încălcare a prevederilor contractuale şi nu a argumentat cu privire la situaţia existenţei în stoc a unor modemuri de 100.000 RON.

De altfel, experţii în cauză nu au putut stabili care modemuri din stocul reclamantei ţineau de contractul de parteneriat, având în vedere că ambele părţi şi-au rezervat prin contract posibilitatea de a desfăşura activitate similară şi în afara acestui parteneriat. De altfel, reclamanta trebuia să probeze că modemurile achiziţionate pentru derularea contractului nr. x/2005, intrate în patrimoniul reclamantei, care nu au mai fost folosite, au rămas pe stoc din culpa pârâtei, nu au mai putut fi valorificate în alte activităţi pe care le-a derulat/nu au putut fi vândute odată cu reţeaua şi au fost efectiv achitate de reclamantă. Nicio astfel de probă nu a fost făcută, reclamanta rezumându-se a spune că a cheltuit cu achiziţia lor.

În ceea ce priveşte prejudiciul privind devalorizarea firmei prin practicile pârâtei, prejudiciul se putea determina prin probarea valorii societăţii reclamante înainte de încheierea contractului de parteneriat şi după, prin probarea faptului că a vândut parte din reţea la o sumă mult mai mică decât ar fi trebuit să valoreze sau decât ar fi cerut, or, aceste împrejurări nu rezultă din probatoriile cauzei.

Din contră, rezultă o creştere economică a reclamantei după încheierea acestui contract, chiar de 8 ori faţă de momentul anterior semnării contractului. Vânzarea reţelei s-a făcut în 2007 la o valoare reală, la valoarea solicitată de reclamantă, aşadar firma nu a fost devalorizată.

Referitor la nerespectarea clauzelor contractuale privind emiterea proceselor-verbale lunare de desocotire, pe de o parte, şi transmiterea lunară a desfăşurătoarelor privind convorbirile adiţionale, pe de altă parte, obligaţiile sunt prevăzute în contractul părţilor.

Este, de asemenea, de necontestat, că desfăşurătoarele privind convorbirile adiţionale nu au fost transmise reclamantei în perioada octombrie 2007- 12 martie 2008, dar şi că există o uzanţă a părţilor de a nu încheia procesele-verbale de desocotire.

Reclamanta susţine că nu a mai putut refactura convorbirile adiţionale către abonaţii finali, deoarece 90% s-au transferat pe reţeaua pârâtei.

Curtea constată că această imposibilitate a refacturării nu a fost probată, deoarece contractele cu abonaţii finali prevăd obligaţia ca aceştia să suporte convorbirile adiţionale, de vreme ce serviciul le-a fost prestat pentru perioade contractuale, iar la momentul prezentării desfăşurătoarelor, pretenţiile reclamantei nu erau prescrise. Or, reclamanta nu a probat că a încercat emiterea de facturi către clienţi şi nu au fost acceptate sau plătite sau că a promovat acţiuni care i-au fost respinse.

Deşi reclamanta susţine că prin acest mecanism, pârâta ar fi determinat catalogarea de către cei care au contractat direct a serviciilor de telefonie B. ca fiind ieftine, nu se poate reţine un astfel de raţionament, cât timp abonaţii primeau facturi doar pentru abonament, nu şi pentru convorbiri, iar opinia celor care contractau direct şi nu fuseseră abonaţi anterior nu ar fi putut fi întemeiată pe detalii contractuale ale altor clienţi.

Pentru toate acestea, criticile aduse soluţiei de respingere a acţiunii în pretenţii pentru suma rămasă în analiză vor fi respinse.

Referitor la cererea reconvenţională:

În această fază procesuală, au rămas în analiză doar facturile din 15.11.2007 şi 6.03.2011, pentru restul facturilor din cererea reconvenţională (parte cuprinse şi în acţiunea principală cu solicitarea de clarificare) nepromovându-se cale de atac, deşi acţiunea la fond este respinsă.

Prin cererea reconvenţională, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat plata facturilor restante ale reclamantei. Reclamanta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru facturile din 15.11.2007 şi excepţia de neexecutare a contractului, anume că nu a efectuat plata facturilor restante pentru că a contestat conţinutul acestora, fiind emise peste perioada contractuală şi fără ca pârâta să îşi respecte obligaţia de a comunica lunar desfăşurătoarele convorbirilor adiţionale.

La rândul ei, pârâta a invocat în apărarea sa că reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de a achita facturile emise pe numele ei.

Concluzionând, Curtea a constatat că ambele părţi invocă excepţia de neexecutare a contractului.

Curtea constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru facturile din 15.11.2007 a fost respinsă de prima instanţă. Partea interesată, reclamanta, nu a formulat critici cu privire la această soluţie, dar Curtea de Apel va verifica modalitatea de soluţionare a acestei excepţii, având în vedere decizia de casare nr. 1593/31.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea constată că faţă de data scadenţei lor (cel puţin 5 zile de la emiterea facturilor) şi momentul formulării cererii reconvenţionale (15.11.2010), excepţia prescripţiei este nefondată, astfel că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă.

Faţă de excepţia de neexecutare a contractului, invocată de ambele părţi, Curtea constată că se impune a verifica obligaţiile părţilor şi măsura în care nerespectarea acestor obligaţii dă voie celeilalte părţi să sisteze propriile prestaţii.

Potrivit contratului 6/2005, reclamanta A. S.R.L. are obligaţia de a plăti facturile într-un anumit termen de la emitere (15 zile). Celelalte contracte ale părţilor stipulează în plus că faptul neprimirii facturilor nu constituie motiv de neplată. De asemenea, reclamanta poate contesta facturile, lucru pe care l-a făcut prin notificările emise, dar contestaţia nu poate suspenda plata. Pe de altă parte, pârâta, care presta serviciul, avea obligaţia ca lunar să comunice reclamantei desfăşurătoarele convorbirilor adiţionale, pentru ca mai departe aceasta din urmă să refactureze către abonaţii finali. Cu toate acestea, reclamanta este cea care şi-a asumat încasarea plăţilor de la abonaţii finali, ea având obligaţia de a achita facturile emise de pârâtă chiar înainte de emiterea facturilor către abonaţii finali şi încasarea lor.

Pe cale de consecinţă, faptul că reclamanta nu a achitat facturile restante nu-i permitea pârâtei S.C. B. S.A. să refuze comunicarea desfăşurătoarelor convorbirilor adiţionale, ci doar să suspende serviciul sau să ceară rezilierea. Necomunicarea desfăşurătoarelor convorbirilor adiţionale nu-i permitea reclamantei să refuze plata facturilor anterioare restante, fie ele emise anterior încetării contractelor, fie ulterior, dacă priveau perioada contractuală. Reclamanta ar fi putut justifica neplata facturilor dacă pârâta nu i-a comunicat desfăşurătoarele, pentru sumele respective, însă dacă acestea sunt întocmite şi comunicate în termen rezonabil pentru a putea fi contestate facturile, o sistare a plăţii nu apare argumentată.

În cazul de faţă, reclamanta nu a invocat pentru facturile din 15.11.2007 că se referă la sume de convorbiri adiţionale fără desfăşurător, nejustificând practic de ce le consideră incerte, iar pentru facturile din 6.03.2008, desfăşurătoarele i-au fost comunicate la 12.03.2008, în termen util pentru contestarea sumelor.

Prin urmare, ambele excepţii de neexecutare a contractului sunt nefondate.

Prin precizările făcute în apelul de faţă, pârâta reclamantă susţine că facturile din 15.11.2007 şi cele din 6.03.2008 au fost emise în baza contractului nr. x/2005.

Reclamanta nu a contestat această susţinere. Facturile din 15.11.2007 au fost menţionate în contabilitatea reclamantei ca fiind incerte.

Facturile din 6.03.2008 au fost contestate de reclamantă ("refuzate parţial") pentru că au fost emise peste perioada contractuală (reclamanta a notificat pârâtei rezilierea la 28.02.2008).

În notificările sale, reclamanta nu a comunicat pârâtei de ce refuză aceste facturi şi de ce le consideră incerte.

În întâmpinările formulate, reclamanta pârâtă susţine că sumele solicitate nu sunt certe, lichide şi exigibile, deoarece: facturile sunt întocmite unilateral, nu sunt semnate de beneficiar, deci nu sunt acceptate, nu sunt înregistrate în contabilitate, facturile au fost emise fără întocmirea proceselor-verbale de desocotire şi peste termen, serviciile nu au mai fost prestate în baza contractului din 2002 după iunie 2007 (Iaşi şi Tulcea), 1.12.2007 (Tg. Frumos), 1.05.2008 (Paşcani, Rădăuţi şi Fălticeni), o parte din facturi nu au fost primite.

Pentru facturile din 6.03.2008, din valoarea totală a acestora de 469.510,96 RON, reclamanta pârâtă a înregistrat în contabilitate doar valoarea de 216.444,30 RON, pârâta solicitând prin apelul său acordarea întregii valori, cea înregistrată în contabilitate de reclamantă neacoperind nici măcar valoarea abonamentului.

Curtea consideră că, potrivit raporturilor dintre părţi, pârâta S.C. B. S.A. s-a obligat către reclamanta S.C. A. S.R.L. să-i presteze servicii de telefonie fixă, în schimbul unui cost. Dacă S.C. B. S.A. face dovada realităţii prestării serviciului convenit, S.C. A. S.R.L. are obligaţia să-l achite, deoarece s-a folosit de acest serviciu, fiind lipsit de relevanţă dacă a acceptat sau nu facturile emise pentru prestarea acestui serviciu sau dacă le-a înregistrat sau nu în contabilitate. Înregistrarea în contabilitate de către debitor este doar o operaţiune de evidenţiere, care produce efecte probatorii doar faţă de reclamantă(dacă e înregistrată se probează datoria), nu şi contra pârâtei creditoare.

Evident, instanţa este ţinută să verifice motivele refuzului facturilor, în condiţiile în care debitorul poate pretinde că serviciul nu i-a fost prestat sau i-a fost prestat necorespunzător.

De asemenea, reclamanta S.C. A. S.R.L. nu poate invoca drept motiv neîntocmirea proceselor-verbale de desocotire sau comunicarea tardivă a desfăşurătoarelor. Din derularea raporturilor dintre părţi rezultă că nu au avut obiceiul încheierii de procese-verbale de desocotire, deşi era obligaţia stabilită prin contract. Oricum, lipsa acestora are valenţă probatorie, nu constituie fine de neprimire.

Curtea reţine că realitatea prestării serviciilor rezultă din fişierele trimise reclamantei prin email menţionate în Notele de şedinţă de la dosar fond, necontestate de reclamantă. De asemenea, reclamanta nu a invocat niciodată că pârâta nu i-ar fi prestat serviciile, iar pentru facturile din 15.11.2007 şi 6.03.2008, emise în baza contractului de parteneriat, serviciile prestate sunt anterioare datei de 28.02.2008, data când reclamanta a solicitat încetarea contractului.

Astfel, pentru facturile din 15.11.2007, valorile se referă la abonamentul pentru perioada iulie - octombrie 2007 şi la convorbirile adiţionale până în septembrie 2007 (din octombrie nu au mai fost comunicate desfăşurătoarele).

Pentru facturile din 6.03.2008, valorile se referă la abonamentul pentru perioada noiembrie- februarie 2008 şi la convorbirile adiţionale până în ianuarie 2008, deci în perioada contractuală (V1, dosar prim Tribunal).

Motivele refuzului se axează doar pe faptul că facturile sunt emise după încetarea contractului, însă aceste facturi se referă la contravaloarea unor servicii prestate în timpul contractului.

Pentru acestea, Curtea a constatat că apelul pârâtei este fondat şi pentru acest motiv, cererea reconvenţională se impune a fi admisă în limitele de devoluţiune impuse de apelant.

Pentru acestea, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 774/2019 din 19 decembrie 2019 a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1106/20.10.2016 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal.

A admis apelul declarat de S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1106/20.10.2016 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. pentru suma de 4.100.000 RON şi pe cale de consecinţă:

Respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. pentru suma de 4.100.000 RON.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă S.C. B. S.A. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L..

Obligă pe reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 1.018.525,94 RON, contravaloarea facturilor fiscale emise în 15.11.2007 şi 6.03.2008.

Obligă reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei reclamante S.C. B. S.A. suma de 29814,4 RON cheltuieli de judecată la fond.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei Tribunalului Iaşi care nu contravin prezentei. Obligă pe apelantul intimat S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtului reclamant S.C. B. S.A. suma de 53.908,05 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în căile de atac.

Împotriva deciziei sus menţionate, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

În temeiul acestor motive de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond a cererii principale şi a cererii reconvenţionale, raportat la lipsa de motivare a soluţiei pronunţate şi a soluţionării excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de ambele părţi, cât şi raportat la motivaţiile contrare inserate în hotărârea atacată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1106/2016 din 20 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a Civilă, în sensul schimbării în parte a acesteia şi în consecinţă, obligarea pârâtei de a corecta facturile emise cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005 pentru perioada 15.11.2007-18.09.2008 şi de a achita suma de 4.500.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin neexecutarea/executarea defectuoasă a contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005, cu anexele şi actele adiţionale ale acestuia şi respingerea apelului declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe.

În raport de primul motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că prin dispoziţia obligării la plata către părâtă a sumei de 1.018.525,94 RON, instanţa a determinat o contradicţie flagrantă între considerente şi minută, acordând mai mult decât a cerut.

Calculul matematic al contravalorii facturilor din 15.11.2007 şi 06.03.2008 relevă un debit în valoare de 971.333,61 RON, evident mai mic decât suma pe care instanţa a stabilit-o, calcul matematic rezultat din însăşi tabelul înaintat instanţei de către pârâtă în ultimul ciclu procesual al apelului, prin urmare, arată recurenta, instanţa de apel înţelege să nu analizeze deloc cu privire la acest aspect actele aflate la dosarul cauzei, mulţumindu-se să acorde o sumă mai mare decât cea solicitată, fără a face o menţiune clară cum a ajuns la acest calcul.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a argumentat în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune primind o motivare lacunară, care vine în contradicţie cu cele precizate de instanţa de apel în paginile anterioare.

Contradictorialitatea dintre considerente şi dispozitiv rezidă în împrejurarea că instanţa a omis să observe că raporturile juridice din iulie- octombrie 2007, obiectivate în facturile din 17.11.2007 sunt prescrise, iar aceste raporturi trebuiau consfinţite în facturi lunare conform contractului x/2005.

Raportat la titulul 4 al contractului din 22.05.2005, pârâta avea obligaţia de a emite facturi lunare, obligaţie nerespectată, situaţie în care recurenta apreciază contravaloarea serviciilor aferente perioadei iulie- octombrie 2007 ca fiind prescrisă.

Ipoteza motivelor contradictorii susţinută de recurentă a vizat examinarea apărărilor opuse de reclamantă cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.

Recurenta arată că pentru suma de 4.100.000 RON a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a da eficienţă manifestărilor de voinţă neechivoce cu privire la întreruperea cursului prescripţiei faţă de paguba produsă, în acest fel aplicând greşit dispoziţiile art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta apreciază că prescripţia a fost întreruptă prin înregistrarea contestaţiei în dosar nr. x/2009 al Tribunalului Iaşi - Judecător sindic, prin care reclamanta a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, care a avut caracterul unei cereri reconvenţionale, care a avut caracter întreruptiv al prescripţiei.

Indicarea de către instanţă a împrejurării că reclamanta cunoştea încă din 21.11.2006 întinderea prejudiciului este nereală, dispoziţia instanţei cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei extinctive fiind necorespunzătoare realităţii.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine nemotivarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului invocată cu privire la neplata sumelor obiectivate în factură.

Pârâta fără a respecta dispoziţiile contractului cadru a emis facturi globale cuprinzând servicii facturate pentru perioade de până la 6 luni, punând reclamanta în situaţia de a efectua plăţi fără a cunoaşte întinderea raportului obligaţional.

Se susţine că instanţa a ignorat în respingerea excepţiei de neexecutare notificarea nr. x/02.04.2008, prin care reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei solicitarea de reziliere a contractului, contestând modul de întocmire şi transmitere raportat la facturile fiscale emise la 06.03.2008.

O altă critică adusă deciziei recurate a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost aplicate incorect dispoziţiile art. 977-985 C. civ., art. 969-970 C. civ.

Potrivit contractului, reclamanta furniza servicii de televiziune prin cablu şi internet, contractul de parteneriat având ca scop suplimentarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate de reclamantă clienţilor proprii. În esenţă, prin mecanismul contractual arătat, părţile au convenit ca reclamanta să nu suporte definitiv plata serviciilor facturate de pârâtă. Nefiind executată de către pârâtă condiţia de a se încheia procese-verbale de către părţi anterior emiterii fiecărei facturi, există neconcordanţă între prestaţia promisă şi prestaţia efectiv executată de pârâtă.

Recurenta susţine că decizia recurată a reluat motivarea hotărârilor anterioare, fără a analiza îndeplinirea obligaţiilor contractuale, potrivit procedurii prevăzută la art. 4.3 şi Anexa nr. 1 la contract, lit. B) şi lit. E).

Nesocotirea regulii de a da socoteală instituită în sarcina pârâtei prin dispoziţiile contractuale, reprezintă nesocotirea regulilor privind interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Curtea de apel, se arată de recurentă, a refuzat să facă aplicarea prevederilor contractului, fiind încălcate prevederile art. 969-970 C. civ.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că obiceiul evocat de dispoziţiile legale menţionate mai sus este identic cu uzanţele practicate în lipsa unui contract.

Se mai invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1203 C. civ., cu trimiterea la neacceptarea facturilor la plată.

Soluţia dată primului capăt de cerere nu este conformă cu calificarea juridică corectă a raporturilor dintre părţi născute prin încheierea contractului de parteneriat, fiind încălcate prevederile art. 977-985 şi art. 969-970 C. civ.

În combaterea recursului, pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a răspuns, punctual criticilor aduse deciziei recurate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă supune analizei instanţei motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ipoteza plus petita cu referire la acordarea unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de pârâtă.

Ipoteza textului de lege evocat de reclamantă are ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale, Înalta Curte constatând că instanţa de apel a statuat în cadrul procesual determinat de părţi şi în limitele devoluţiunii impuse de apelanta-pârâtă.

Astfel, apelul pârâtei a fost admis în limitele pretenţiilor solicitate prin cererea reconvenţională, aferente facturilor emise la 15.11.2007 şi 06.03.2008.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a analizat actele aflate la dosarul cauzei şi a reţinut că realitatea prestării serviciilor rezultă din fişierele trimise reclamantei prin e-mail, necontestate de către reclamantă, motivele refuzului plăţii se referă la faptul că facturile sunt emise după încetarea contractului, însă aceste facturi se referă la contravaloarea serviciilor prestate în timpul contractului.

Instanţa de apel a mai reţinut că pentru facturile emise la 15.11.2007 valorile se referă la abonamentul pentru perioada iulie- octombrie 2007 şi la convorbirile adiţionale până în septembrie 2007, iar pentru facturile din 06.03.2008, valorile se referă la abonamentul pentru perioada noiembrie- februarie 2008.

Prin urmare, instanţa de apel a admis în parte cererea reconvenţională, suma de 1.018.525,94 RON fiind reţinută potrivit desfăşurătoarelor aflate la dosar fond, aceste sume fiind cuprinse şi în suplimentul la raportul de expertiză contabilă existent în primul dosar al Curţii de apel.

Pentru aceste motive, critica recurentei sub acest aspect este nefondată.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a invocat ambele ipoteze ale textului de lege menţionat.

Ipoteza inexistenţei motivelor pe care se sprijină hotărârea a fost argumentată cu referire la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de reclamantă pentru facturile din 15.11.2007.

Instanţa de apel a reţinut că această excepţie a fost respinsă de Tribunalul Iaşi, iar recurenta nu a atacat soluţia, însă Curtea de Apel a verificat modalitatea de soluţionare a acestei excepţii, având în vedere decizia de casare nr. 1593/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Critica recurentei este nefondată, ipoteza invocată de recurentă nefiind demonstrată, hotărârea cuprinzând motivele pe care se sprijină soluţia respingerii prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte facturile care fac obiectul cererii reconvenţionale.

În mod corect a argumentat instanţa de apel că pretenţiile aferente facturilor emise la 15.11.2007, au în vedere servicii furnizate în perioada iulie- octombrie 2007, însă faţă de data formulării cererii reconvenţionale, 15.10.2010 şi data scadenţei facturilor, care este de 15 zile de la emiterea acesteia, potrivit art. 4.3 din contractul de parteneriat, termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 7 alin. (2) şi (3) din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.

Criticile recurentei sunt greşite, întrucât au în vedere data naşterii naşterii dreptului la acţiune fiind data prestării serviciilor, însă în mod legal a apreciat instanţa de apel că prezintă relevanţă pentru calculul termenului de prescripţie data scadenţei facturilor stabilită contractual.

Critica recurentei vizând existenţa motivelor contradictorii faţă de apărările formulate de reclamantă în combaterea excepţiei prescripţiei invocate de pârâtă pentru suma de 4.100.000 RON nu subzistă.

Înalta Curte constată că deşi se susţine existenţa contrarietăţii privind examinarea apărărilor reclamantei, criticile vizează, în esenţă, modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958.

În consecinţă, faţă de această precizare, se reţine că argumentele recurentei sunt neîntemeiate, instanţa de apel apreciind în mod corect că soluţia dată de prima instanţă prescripţiei dreptului material a acţiune cu privire la pretenţiile reclamantei întemeiate pe fapta de deturnare a clientelei este greşită.

În esenţă, instanţa de apel a constatat că reclamanta cunoştea prejudiciul şi persoana responsabilă din 21.11.2006, în raport de notificarea nr. x/17.11.2006 în curpinsul căreia se menţionează un prejudiciu estimat de 4.500.000 RON, imputabil pârâtei. S-a mai reţinut că reclamanta a revenit cu notificări în 22.11.2006, 02.04.2007 şi 28.02.2008, înscrisuri care confirmă existenţa prejudiciului, cuantumul acestuia şi persoana vinovată de producerea acestuia.

Considerentele instanţei de apel cu privire la apărarea reclamantei referitoare la întreruperea termenului de prescripţie prin formularea întâmpinării în cadrul dosarului nr. x/2009, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei împotriva recurentei, sunt legale.

Întâmpinarea formulată în cadrul dosar nr. x/2009 al Tribunalului Iaşi-Judecător sindic nu echivalează cu o cerere reconvenţională, iar respingerea acţiunii privind deschiderea procedurii insolvenţei nu atrage efectul întreruptiv de prescripţie cerut de art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Critica privind nemotivarea deciziei recurate cu referire la excepţia de neexecutare a contractului este nefondată.

Instanţa de apel a arătat că "se impune a verifica obligaţiile părţilor şi măsura în care nerespectarea acestor obligaţii dă voie celeilalte părţi să sisteze propriile prestaţii".

Analizând susţinerile recurentei faţă de excepţia de neexecutare a contractului, instanţa de apel le-a apreciat neîntemeiate, precum şi excepţia de neexecutare invocată de pârâtă.

Astfel, instanţa de apel a analizat obligaţiile părţilor raportat la facturile emise la 15.11.2007, precum şi raportat la facturile emise la 06.03.2008, la procesele-verbale de desocotire şi la desfăşurătoarele aferente convorbirilor.

Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind aplicarea/încălcarea greşită a legii sau lipsa de temei legal a hotărârii, recurenta a supus analizei instanţei de recurs mai multe aspecte.

S-a susţinut de către recurentă că nu şi-a asumat riscul neîncasării de la utilizatorii finali ai serviciilor de telefonie fixă, a sumelor facturate în derularea contractului.

Critica este nefondată raportat la Anexa 1 cap. Aspecte financiare, lit. d) din contractul de parteneriat nr. x/22.02.2005, potrivit căruia reclamanta îşi asumă riscul neîncasării de la abonat, astfel reclamanta se angajează să achite integral factura de la pârâtă pentru serviciile de voce în termen de 15 de la primirea acesteia.

Prestarea serviciilor rezultă din cuprinsul desfăşurătoarelor expediate prim e-mail, astfel cum reţine instanţa de apel, iar recurenta nu a demonstrat imposibilitatea de a refactura către clienţii finali.

Instanţa de apel a reţinut faptul că, contravaloarea convorbirilor facturate la 15.11.2007 şi 06.03.2008 reprezintă servicii prestate anterior încetării contractului de parteneriat, astfel încât critica recurentei privind imposibilitatea de a recupera contravaloarea serviciilor de la clienţii finali este nefondată.

S-a mai susţinut de către recurentă că obligaţia întocmirii proceselor-verbale lunare de desocotire era în sarcina pârâtei, instanţa de apel în mod nelegal a admis în parte cererea reconvenţională, în acest mod încălcând clauzele contractuale. Se mai arată că simpla emitere a facturilor nu face dovada prestării serviciilor şi nu există între părţi o uzanţă a emiterii facturilor şi plăţii acestora în lipsa proceselor-verbale de desocotire.

În virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanţa a apreciat conduita contractuală a părţilor, raportat la probele administrate în cauză, care au relevat faptul că recurenta a acceptat la plată şi a achitat majoritatea facturilor emise de pârâtă, fără a fi precedate de procese-verbale de desocotire, ceea ce nu demonstrează culpa pârâtei pentru neîncheierea acestora.

De altfel, dispoziţiile art. 4.3 din contract, citate de recurentă, instituie în sarcina ambelor părţi obligaţia de a se încheia procese-verbale în care vor fi evidenţiate rezultatele parteneriatului, fără ca în contract să fie prevăzută o sancţiune pentru neîncheierea acestora.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat în mod corect lipsa culpei pârâtei faţă de neîncheierea proceselor-verbale, potrivit clauzelor contractuale şi uzanţelor parteneriatului.

În ceea ce priveşte criticile aduse de recurentă care vizează natura contractului de parteneriat, care în opinia sa ar cuprinde elementele specifice unui contract de asociere în participaţiune, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de a apel a statuat în sensul că reclamanta şi-a asumat obligaţia de a face investiţiile necesare pentru a putea derula contractul, de a aduce reţeaua proprie la un nivel tehnic care să permită derularea relaţiei comerciale în bune condiţii.

Acesta este contextul în care prima instanţă a reţinut că potrivit anexei 1 la contract, fiecare parte îşi asumă riscul de profit/pierdere pentru serviciile oferite în comun şi toate cheltuielile corespunzătoare obligaţiilor asumate, cheltuielile realizate ori lipsa profitului scontat neputând fi imputate pârâtei.

Pentru aceste considerente, în mod legal instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului solicitat, criticile aduse deciziei recurate fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 774/2019 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 774/2019 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2020.