RCA insurance jurisdiction: territorial competence at the place of the insured risk despite foreign insurer and third-party claim assignment

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de la data de 20.10.2020 sub nr. x/2020 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. prin C. S.A. şi intervenientul forţat, solicitând instanţei:

I - să fie obligată pârâta la plata sumei de 6.980,21 RON reprezentând contravaloare reparaţie/indemnizaţie de despăgubire în dosarul de daună nr. CA/5132/D/2020/TM;

II - să fie obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data achitării efective a debitelor restante;

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017, art. 1568 şi urm., art. 1578 alin. (1) lit. b), art. 2224 alin. (2) din C. civ.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara raportat la prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. A mai arătat că, în data de 19.11.2020, a achitat suma de 6.980,21 RON reprezentând costul reparaţiei aşa cum rezultă din factura fiscală emisă de unitatea reparatoare. Faţă de faptul că debitul a fost achitat integral până la primul termen de judecată, solicită reducerea cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

La data de 19.02.2021, reclamanta a depus precizare de acţiune, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 516,52 RON penalităţi de întârziere calculate la nivelul debitului principal de la data introducerii cererii de chemare în judecată (14.10.2020 inclusiv) şi până la data plăţii integrale a debitului (20.11.2020 inclusiv), cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Analizând excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa a reţinut următoarele argumente:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", iar art. 109 C. proc. civ. proclamă că "Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta."

De asemenea, art. 115 alin. (3) C. proc. civ. arată că "În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul unde s-a produs riscul asigurat", iar potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în materie de asigurare obligatorie RCA. În cazul litigiilor care decurg dintr-un contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, competenţa teritorială este reglementată de norme dispozitive, având în vedere că litigiul are ca obiect dreptul de care părţile pot să dispună şi alternativă, fiind stabilită atât în favoarea instanţei de la sediul pârâtului, conform art. 107 C. proc. civ., cât şi în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau sediul asiguratului sau al terţului prejudiciat, precum şi locul unde s-a produs riscul asigurat potrivit art. 115 C. proc. civ.

Or, în speţa de faţă, în condiţiile în care sediul pârâtei este în Bucureşti, iar riscul asigurat nu s-a produs în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, instanţa a apreciat că Judecătoria Timişoara nu este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere.

Dispoziţiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta speţă deoarece prin contractul de cesiune de creanţă reclamanta, în calitate de creditoare cesionară, a dobândit dreptul de creanţă exact cum se găsea în patrimoniul cedentului. Încheierea contractului de cesiune de creanţă are ca efect doar transmiterea creanţei din patrimoniul cedentului în cel al cesionarei, fără niciun efect asupra normelor de competenţă teritorială stabilite de lege.

Reclamanta A. S.R.L. nu este o persoană prejudiciată în înţelesul prevederilor din Legea nr. 132/2017, fiind o entitate juridică care a cumpărat creanţa de la o altă persoană juridică care, la rândul ei, cumpărase creanţa de la persoana prejudiciată, aşa cum rezultă din Contractele de cesiune de creanţă nr. x, respectiv nr. 96/11.09.2020, depuse la dosar.

În concluzie, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., instanţa competentă teritorial fiind Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de la sediul pârâtei.

Pentru aceste argumente, prin sentinţa civilă nr. 2094/18.02.2021 pronunţată de Judecătoria Timişoara s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. x/2020 la data de 27.04.2021.

La termenul de judecată din data de 15.06.2021, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a rămas în pronunţare pe această excepţie invocată din oficiu.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanţa a reţinut:

Declinarea soluţionării cauzei s-a dispus prin raportare la prevederile art. 107 C. proc. civ., faţă de sediul pârâtei.

Articol 107 C. proc. civ. stabileşte regula generală de competenţă teritorială în funcţie de domiciliul sau sediul pârâtului (dacă legea nu prevede altfel).

Pârâta a indicat ca sediul Sectorul 4 Bucureşti în funcţie de reprezentanţa de despăgubiri în România a societăţii de asigurare şi nu în funcţie de sediul societăţii de asigurare. Indicarea în cuprinsul cererii a reprezentantului de despăgubiri nu poate determina competenţa jurisdicţională în funcţie de sediul acestuia.

Astfel, pârâta este societate de asigurări străină, cu sediul în Germania şi nu în Bucureşti. Faptul că asiguratorul RCA şi-a desemnat un reprezentant de despăgubiri pe teritoriul României nu atrage competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul reprezentantului de asigurări. Directiva nr. 2009/103/CE prevede desemnarea şi atribuţiile reprezentantului de despăgubiri şi nu competenţa jurisdicţională. Aspectul procesual al reprezentării legale nu trebuie să condiţioneze normele privind competenţe judiciară. În acest sens sunt şi prevederile art. 21.6 din Directiva 2009/103/CE potrivit cărora desemnarea unui reprezentant responsabil cu solu­ţionarea cererilor de despăgubire nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul responsabil cu solu­ţionarea cererilor de despăgubire nu este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici o unitate în sensul Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

De altfel, în cauza C-306/12 Spedition Welter GmbH împotriva Avanssur S.A., la pct. 25 se arată că, Comisia şi Parlamentul European s-au preocupat de la începutul procedurii de aspectul ca reprezentarea pasivă în vederea notificărilor sau comunicărilor să nu cauzeze în niciun caz o modificare a normelor de drept comun.

Prin urmare, neputând fi desemnat sediul pârâtei în funcţie de sediul reprezentantului societăţii de asigurare, competenţa de soluţionare a cauzei nu poate aparţine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pe de altă parte, potrivit art. 115 alin. (1) C. proc. civ., În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află:

1. domiciliul sau sediul asiguratului;

2. bunurile asigurate;

3. locul unde s-a produs riscul asigurat.

Instanţa reţine că litigiul de faţă are ca obiect o cerere prin care se solicită de reclamantă obligarea pârâtei la plata unor sume reprezentând pretinse depăgubiri dintr-un dosar de daună în baza contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului şi pârâtă.

Prin urmare, litigiul intră sub materia asigurărilor, astfel încât, este competentă, instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat, potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Din procesul-verbal de contravenţie, rezultă că accidentul s-a produs pe A1, km. 488. Din analiza hărţii autrostrăzii A1, se observă că locul menţionat aflat pe autostrada A1, se află în apropierea localităţii Recaş. Instanţa apreciază că, faţă de faptul că localitatea Recaş este în sfera de competenţă a Judecătoriei Timişoara, Km 488 de pe A1 intră în sfera de competenţă a Judecătoriei Timişoara. Un argument în acest sens este şi faptul că în procesul-verbal de contravenţie nr. x/24.07.2020 se menţionează că acesta poate fi contestat la Judecătoria Timişoara.

Instanţa a apreciat că regula prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se aplică atunci când se solicită pretenţii rezultate dintr-un contract de asigurare, indiferent dacă reclamantul este persoană prejudicată sau terţ cesionar, textul nefăcând nicio distincţie în acest sens.

Prin urmare, faţă de locul unde s-a produs riscul asigurat, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara, iar reclamanta, a ales Judecătoria Timişoara.

De aştfel, chiar dacă s-ar reţine argumentele Judecătoriei Timişoara, precum că locul în care s-a produs riscul asigurat nu se află în competenţa sa, instanţa apreciază că nici Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu este competentă după sediul pârâtei, aşa cum s-a dispus la declinarea cauzei şi având în vedere cele arătate mai sus, astfel încât competenţa aparţine tot Judecătoriei Timişoara, ca fiind instanţa sesizată de reclamant.

Faţă de cele precizate, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă prin sentinţa civilă nr. 7979 din 15 iunie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

A declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâta B. Prin C. S.A. având ca obiect pretenţii în favoarea Judecătoriei Timişoara.

A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă

A suspendat judecata cauzei civile înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. x/2020 până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei B. prin C. S.A. şi a intervenientului forţat la plata sumei de 6.980,21 RON reprezentând contravaloare reparaţie/indemnizaţie de despăgubire în dosarul de daună nr. CA/5132/D/2020/TM, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data achitării efective a debitelor restante.

Prin urmare, litigiul intră sub materia asigurărilor, fiind incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd competenţa teritorială alternativă de la domiciliul sau sediul asiguratului/bunului asigurat/locul unde s-a produs riscul asigurat.

Înalta Curte nu va reţine argumentele Judecătoriei Timişoara în sensul că dispoziţiile art. 115 pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, deoarece reclamantul este terţ cesionar, întrucât textul evocat nu face distincţie în acest sens.

De altfel, în ceea ce priveşte sediul indicat al pârâtei fiind Sectorul 4 Bucureşti, se reţine că acesta a fost indicat în funcţie de reprezentanţa de despăgubiri în România a societăţii de asigurare şi nu în funcţie de sediul societăţii de asigurare, pârâta fiind societate de asigurări străină cu sediul în Germania.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei nu se va face în raport de regula generală privind sediul pârâtei, ci de dispoziţiile art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care consacră competenţa instanţei în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat.

În ceea ce priveşte stabilirea locului asigurat, în mod corect acesta a fost determinat de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fiind localitatea Recaş din raza Judecătoriei Timişoara.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Judecătoriei Timişoara, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 octombrie 2021.