Negative conflict of jurisdiction: applicability of contractual forum clauses in consumer contracts and territorial competence under alternative jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 07.10.2021 sub nr. x/2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate rezilierea contractului de agenţie - turism încheiat la data de 29.01.2020 având nr. x datorita imposibilităţii de executare din partea paratei in ceea ce priveşte circumstanţe excepţionale, de exemplu in cazul unor probleme grave de securitate la destinaţie care sunt susceptibile de a afecta pachetul, in speţa pandemia de COVID19 in tara de destinaţie, să oblige parata la restituirea sumei de 2.800 euro echivalentul a 13.496 la un curs de 4,82 RON = 1 euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat in baza contractului de agenţie turistica nr. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1170 C. civ., art. 1270 C. civ., art. 1635 alin. (1) C. civ., art. 3 din O.G. nr. 2/2018, dispoziţiile art. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 34/2014, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

În apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin precizarea formulată, reclamanta a solicitat ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să constate rezilierea contractului de agenţie turism încheiat la data de 29.01.2020 având nr. x, datorită imposibilităţii de executare din partea pârâtei în ceea ce privesc circumstanţe excepţionale, exemplu în cazul unor probleme grave de securitate la destinaţie care sunt susceptibile de a afecta pachetul, în speţă pandemia de COVID 19 în ţara de destinaţie; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 3.000 euro, echivalentul sumei de 14.610 RON la un curs de 4,87 RON, un euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat în baza contractului de agenţie turistică nr. x.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.: cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 10.8 din contractul încheiat între părţi: litigiile care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă vor fi soluţionate pe cale judecătorească, instanţa competentă fiind cea de la locul încheierii contractului, respectiv sediul Agenţiei de turism organizatoare.

După cum rezultă din certificatul de înregistrare la O.R.C., pârâta are sediul în Gara Herăstrău, nr. 4 C, biroul nr. 1, Bucureşti, astfel că, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Faţă de considerentele expuse în precedent, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 2515 din 02.03.2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta societatea B. S.R.L. şi, în consecinţă,

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Dosarul a fost înaintat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 05.05.2021.

Analizând excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:

Regula generală în materia competenţei teritoriale se regăseşte în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă alternativă, stabilind că este deopotrivă competentă şi instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Conform art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin urmare, domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este delimitat prin raportare la calitatea părţilor de profesionist, respectiv de consumator, noţiuni al căror înţeles este dată de legislaţia specială în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, profesionist este orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract de vânzare bunuri sau prestare servicii, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract de vânzare bunuri sau prestare servicii, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat instanţei să constate rezilierea contractului de agenţie-turism încheiat cu pârâta B. S.R.L. şi obligarea acesteia la restituirea avansului achitat pentru pachetul de servicii turistice.

Aşadar, cererea decurge dintr-un raport juridic încheiat între un profesionist, în exercitarea activităţilor sale profesionale, şi un consumator, în afara activităţilor sale profesionale.

Prin urmare, reclamanta în calitate de consumator a înţeles să învestească instanţa de la domiciliul său, Judecătoria Timişoara fiind instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neavând posibilitatea să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, competenţa fiind alternativă, iar alegerea aparţine reclamantului conform art. 116 C. proc. civ.

În plus, în ceea ce priveşte clauza contractuală cuprinsă în art. 10.8 menţionată în hotărârea de declinare, conform căreia părţile au convenit ca instanţa competentă să soluţioneze litigiile dintre părţi să fie cea de la sediul agenţiei de turism organizatoare, instanţa constată aplicabilitatea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ce prevăd că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Aşadar, prorogarea de competenţă putea opera în favoarea altei instanţe numai cu respectarea art. 126 alin. (2) C. proc. civ. sus-citat, în timp ce în cazul de faţă alegerea de competenţă s-a făcut la momentul semnării contractului, anterior naşterii dreptului la despăgubire pretins de reclamantă, clauza fiind considerată nescrisă.

De altfel, la o analiză sumară din oficiu a clauzei atributive de competenţă în acord cu statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea Pannon GSM Zrt. împotriva C. (C-243/08), instanţa a apreciat că aceasta are caracter abuziv faţă de distanţa mare între localitatea de domiciliu a consumatorului şi sediul instanţei alese, de natură a crea o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile aflate în sarcina consumatorului pentru a se prezenta în faţa instanţei ar putea determina pe acesta să renunţe la acţiunea în justiţie, clauza încadrându-se între cele prevăzute la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE conţinând o listă orientativă şi neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive - lit. q):

"excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispoziţiile legale, restricţionând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziţia lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, trebuie să îi revină altei părţi la contract".

Pe cale de consecinţă, instanţa competentă teritorial să judece cauza este judecătoria în circumscripţia teritorială a căreia se află situat domiciliul consumatorului în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Timişoara.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 6689 din 17 iunie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Timişoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Timişoara, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu efecte clauzei atributivă de competenţă, inserată în contractul de agenţie încheiat cu pârâta B. S.R.L., de consumatoarea A..

Mai este de reţinut că ambele instanţe au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu civil care are drept obiect rezilierea contractului de agenţie-turism încheiat cu pârâta şi obligarea acesteia la restituirea avansului achitat pentru pachetul de servicii turistice.

Înalta Curte constată că prin art. 10.8 din contract, a fost inserată clauza potrivit căreia, instanţa competentă să soluţioneze litigiile dintre părţi să fie cea de la sediul agenţiei de turism organizatoare.

Această clauză care conţine prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei de la sediul pârâtei, nu întruneşte condiţiile pentru a opera proprogarea de competenţă în favoarea altei instanţe, întrucât alegerea de competenţă s-a făcut la momentul semnării contractului, anterior naşterii dreptului la despăgubire, clauza fiind considerată nescrisă.

Din acest punct de vedere sunt justificate considerentele Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care a reţinut în funcţie de jurisprudenţa evocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt. împotriva împotriva C.) că aceasta are caracter abuziv faţă de distanţa mare între localitatea de domiciliu a consumatorului şi sediul instanţei alese .

În aceste condiţii clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabileşte un caz de competenţă teritorială alternativă, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Reţinând ca fiind deopotrivă competentă şi instanţa domiciliului consumatorului, raportat şi la dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului în raport de art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 octombrie 2021.