Exclusion of public procurement regulations from private sub-subcontracts; error in applying O.U.G. 34/2006 Articles 45 and 2041 to commercial subcontracts

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 16 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la:

- plata sumei de 171.669,82 RON cu titlu de sume încasate necuvenit având în vedere neexecutarea obligaţiilor contractuale;

- plata sumei de 515.562,61 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate de reclamantă pentru remedierea şi finalizarea lucrărilor neexecutate de pârâtă;

- plata sumei de 454.708 RON, reprezentând penalităţi de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere în neexecutarea obligaţiilor contractuale referitoare atât la termenul de execuţie, cât şi la calitatea lucrărilor, calculate în raport de termenele stabilite pentru executarea lucrărilor şi lipsa remedierii acestora (penalităţi de întârziere datorate conform prevederilor art. 6.2. din contract şi penalităţi privind nerespectarea condiţiilor de calitate datorate conform prevederilor art. 6.1. din contract), până la plata integrală a acestora, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1550, art. 1533, art. 1549 şi următoarele din C. civ.

La data de 15 martie 2017, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a dezvoltat o parte din motivele invocate în cuprinsul acţiunii şi a răspunsului la întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 623/C din 06 iunie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 171.669,82 RON cu titlu de preţ încasat necuvenit, 79.479,58 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru remedierea şi finalizarea lucrărilor, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% din valoarea contractului încheiat între părţi, pentru fiecare zi, calculate începând cu data de 31 august 2016, până la data achitării efective.

Împotriva sentinţei primei instanţe, B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii în pretenţii formulată de reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 270/2019 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în tot acţiunea ca nefondată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei nr. 270/2019 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

În motivarea recursului, recurenta-reclamanta a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Se mai arată că aceste cerinţe sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, făcând referire la faptul că, în practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Astfel, se susţine că, fără arătarea motivelor şi a probelor, nu se poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, recurenta solicită instanţei de recurs să observe că motivarea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, instanţa de apel reţine că a fost subcontractată o parte din lucrare, iar, pe de altă parte, se menţionează că lucrarea a fost cesionată în totalitate.

Totodată, recurenta menţionează că instanţa de apel nu face trimitere la niciun înscris din care să rezulte aşa-zisa cesionare totală a contractului care ar fi încadrat petentul în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 45 şi 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, fiind invocate doar aceste articole în motivare.

În acest sens, autoarea recursului arată că a re-subcontractat doar o parte din lucrări către societatea B. S.R.L., conform contractului de prestări servicii nr. x din 01 septembrie 2014, partea atribuită către societatea pârâtă B. S.R.L. fiind reprezentată de lucrări de terasamente, betoane şi împrejmuiri în valoare de 950.000 RON la care se adaugă T.V.A., urmând ca lucrările de geocompozite şi foraje să fie executate de societatea C. S.R.L.

Mai mult, aceasta susţine că respectivul contract de sub-subcontractare încheiat între recurentă şi intimata-pârâtă este un contract care se supune normelor de drept privat, recurenta făcând trimitere la notele din 15 ianuarie 2019 depuse în dosar.

Ca un argument suplimentar, recurenta menţionează că acesta este şi punctul de vedere exprimat de către A.N.A.P. (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice) pe site-ul propriu.

În continuare, autoarea recursului menţionează că era permisă inclusiv subcontractarea unei părţi dintr-un contract de achiziţie publică în timpul derulării acestuia cu condiţia ca acest lucru să nu conducă la modificarea propunerii tehnice şi/sau a propunerii financiare iniţiale a contractantului în baza cărora acesta a câştigat atribuirea contractului în discuţie, în urma derulării procedurii de atribuire aferente.

În acest sens, recurenta precizează că legislaţia achiziţiilor publice prevedea în privinţa subcontractării că acesta (contractul încheiat cu subcontractorul) trebuie să fie în concordanţă cu oferta depusă de viitorul contractant, însă, în condiţiile în care subcontractantul nu este parte a contractului de achiziţie publică, acesta nu răspunde în faţa autorităţii contractante pentru partea din contract pe care o execută, ci răspunderea lui este doar faţă de contractant (antreprenorul general) cu care se află în relaţii contractuale.

În susţinerea afirmaţiilor sale, recurenta face trimitere şi la o secţiune aflată pe site-ul A.N.A.P. (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice) intitulată "biblioteca de speţe", din analiza căreia reiese că nu intră sub incidenţa legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice contractul încheiat între contractant şi subcontractanţii săi în condiţiile art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006, ci sub incidenţa dreptului comun.

De altfel, conform art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, răspunderea contractantului nu este înlăturată pentru lucrările executate de subcontractanţi.

Se mai arată că O.U.G. nr. 34/2006, prin articolul mai sus menţionat, nu face altceva decât să prevadă această posibilitate de subcontractare a lucrărilor, cu obligaţia clar stabilită în sarcina ofertantului de a respecta propunerea tehnică. Aşadar, în opinia recurentei, acest articol nu stabileşte nici interdicţia pentru subcontractant de a încheia un contract de prestări servicii şi nici obligativitatea raportării acestora către beneficiarul final, el având o relaţie strict contractuală cu executantul.

Prin urmare, recurenta susţine că ceea ce a încheiat cu intimata-pârâtă este un contract subsecvent celui încheiat de recurentă cu executantul, un contract de drept privat căruia nu îi sunt aplicabile prevederile articolelor (din legislaţia privind achiziţiilor publice) a căror aplicabilitate instanţa de apel a înţeles să o invoce.

În altă ordine de idei, autoarea recursului susţine că instanţa de apel nu a expus punctul de vedere faţă de fiecare argument relevant analizat şi nici nu a examinat apărările formulate de societatea recurentă în apel.

Reiterând ceea ce a susţinut şi prin notele depuse în şedinţa de judecată, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru invocarea nulităţii absolute, nefiind în prezenţa unei eventuale cauze de nulitate absolută a contractului de sub-subcontractare.

Se arată, aşadar, că instanţa de apel nu a analizat şi nici nu a examinat apărările din apel prin care s-a susţinut că acest contract de re-subcontractare nu se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, neputându-se invoca nulitatea absolută, ci, cel mult, nulitatea relativă pe care ar fi putut-o invoca una din părţile actului juridic civil sau o parte interesată, în speţă, Municipiul Odorheiu Secuiesc, în calitate de beneficiar al lucrărilor.

Conform motivării reproduse de recurentă, instanţa de apel face vorbire de principiul de drept al retroactivităţii nulităţii actului juridic care asigură restabilirea legalităţii prin înlăturarea oricărei consecinţe sau efect produs de actul anulat.

Se mai susţine că, prin acceptarea lucrărilor de către beneficiarul final, şi nu doar de către antreprenor, recurenta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor în sensul dorit de instanţa de apel.

Totodată, recurenta menţionează că nu există niciun interes general încălcat prin perfectarea contractului de re-subcontractare, astfel încât nu se poate pune problema retroactivităţii nulităţii actului juridic care asigură restabilirea legalităţii prin înlăturarea oricărei consecinţe sau efect produs de actul anulat.

Se mai arată că nu există nicio dovadă a unui interes lezat prin încheierea contractului, iar, prin anularea acestuia nu se asigură restabilirea legalităţii prin înlăturarea oricăror consecinţe sau efect produs de actul anulat.

Mai mult decât atât, lucrarea fiind realizată, finalizată şi predată beneficiarului final de societatea recurentă, nu se poate pune problema desfiinţării acesteia, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Aşadar, în condiţiile în care, prin perfectarea acestui contract nu este încălcată nicio normă legală care ar ocroti un interes general, iar, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 23 ianuarie 2019, instanţa de apel nu a arătat ce normă a fost încălcată la momentul încheierii contractului de sub-subcontractare, autoarea recursului precizează că nu se poate pune problema posibilităţii invocării nulităţii absolute a sub-subcontractului încheiat cu intimata-pârâtă.

Reiterând cele arătate în notele depuse, recurenta susţine că nu se poate pune problema posibilităţii invocării nulităţii absolute, ci, cel mult, a nulităţii relative care s-ar fi putut invoca doar de partea care are interes conform art. 1248 alin. (2) C. civ.

Astfel, se arată că nulitatea relativă putea fi invocată de antreprenor, respectiv de societatea D. S.R.L. şi de Municipiul Odorheiu Secuiesc în termenul de prescripţie de 3 ani.

Mai mult, contractul a fost confirmat prin acceptarea lucrărilor de către antreprenor şi beneficiarul final, precum şi prin depoziţia susţinută de către unul dintre responsabilii de contract în administrarea probatoriului.

În acest context, recurenta solicită instanţei de recurs să aibă în vedere faptul că persoanele desemnate în documentaţia de licitaţie ca responsabile pentru atribuire au avut şi calitatea de martor pentru intimata-pârâtă, indicând în acest sens un anume director tehnic care, prin depoziţie, a afirmat că intimata-pârâtă a executat lucrări în cadrul obiectivului, ceea ce înseamnă că reprezentanţii beneficiarului ştiau de această sub-subcontractare, iar, pe de altă parte, aceasta reprezintă, totodată, şi confirmarea (validarea) sub-subcontractului încheiat de către recurentă.

Se mai arată că instanţa de apel nu a analizat şi nu a examinat nici susţinerile din apel referitoare la prevederile exprese din O.U.G. nr. 34/2006 privind nulitatea contractului de achiziţie publică, fiind reprodus art. 28710 alin. (1) lit. a)-d) din O.U.G. nr. 34/2006.

În continuare, se menţionează că articolele 205 alin. (1), art. 206 alin. (3) (din O.U.G. nr. 34/2006) se referă la respectarea termenelor de aşteptare de către autoritatea contractantă, art. 2563 alin. (3) (din acelaşi act normativ) se referă la încheierea contractului înainte de soluţionarea contestaţiei, art. 150 (din acelaşi act normativ) la procedura de atribuire, iar art. 158-160 (tot din acelaşi act normativ) la publicitatea procedurilor.

În altă ordine de idei, recurenta solicită instanţei de recurs să observe că instanţa de apel a interpretat greşit normele materiale în vigoare, nefiind aplicabilă nicio situaţie prevăzută de legislaţia privind achiziţiile publice în vigoare la momentul semnării contractului.

Totodată, se reiterează solicitarea de a se constata că sub-subcontractul încheiat între părţi şi-a produs efectele, fiind confirmat (validat) atât de către executant, cât şi de beneficiar.

Aceleaşi dispoziţii ale O.U.G. nr. 34/2006 prevăd că instanţa care constată anumite neregularităţi poate cel mult sancţiona autoritatea contractantă, O.U.G. nr. 34/2006 făcând o distincţie clară între nulitatea absolută şi nulitatea relativă a contractelor şi măsura în care aceasta poate fi invocată, nulitatea absolută fiind prevăzută de art. 279 alin. (3) din acelaşi act normativ mai sus amintit. Această distincţie este reluată inclusiv în articolul 286 (din O.U.G. nr. 34/2006) privind soluţionarea litigiilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 27 iunie 2019.

La 23 iulie 2019, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat, solicitând respingerea recursului ca tardiv formulat, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante în data de 30 iulie 2019, faţă de care aceasta a ales să nu formuleze răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod, raportul fiind comunicat părţilor la 27 martie 2020, respectiv, la 30 martie 2020, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a ales să îşi exprime poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 19 mai 2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 270/2019 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, fiind stabilit termen de judecată la 22 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În cadrul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei atacate cu recurs, decurgând din faptul că deşi, pe de o parte, instanţa de apel reţine că a fost subcontractată o parte din lucrare, pe de altă parte, aceeaşi instanţă menţionează că lucrarea a fost cesionată în totalitate.

Totodată, autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel nu a expus punctul de vedere faţă de fiecare argument relevant analizat şi nici nu a examinat apărările formulate de societatea recurentă în apel, arătând că aceasta nu a analizat şi nici nu a examinat apărările din apel prin care s-a susţinut că acest contract de re-subcontractare nu se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, dar şi faptul că aceeaşi instanţă nu a examinat nici susţinerile din apel referitoare la prevederile exprese din O.U.G. nr. 34/2006 privind nulitatea contractului de achiziţie publică.

Înalta Curte relevă că, pentru a răspunde exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicţia la care se referă textul de lege trebuie să poarte fie între considerente şi dispozitiv, fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia adoptată nici măcar pe criticile formulate în apelul cu care a fost învestită, ci, pe un motiv invocat din oficiu, constând în nulitatea contractului încheiat între reclamantă şi pârâtă, ca urmare a încălcării, în accepţiunea sa, a art. 45 şi art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a expus un raţionament contradictoriu în fundamentarea deciziei pronunţate.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că instanţa de apel s-a pronunţat pe temeiuri de drept invocate din oficiu, instanţa supremă va analiza decizia recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, în ce măsură instanţa de apel trebuia să se raporteze la legislaţia privind achiziţiile publice în litigiul pendinte.

Aşadar, de reţinut este că, la momentul încheierii contractului a cărui nulitate a fost constatată de instanţa de apel, O.U.G. nr. 34/2006 reglementa procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică, a contractului de concesiune de lucrări publice, a contractului de concesiune de servicii, precum şi modalităţile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri, nu şi contractele ulterioare, subsecvente contractului principal atribuit în baza procedurilor de achiziţie publică, contract care permitea subcontractarea.

Potrivit art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, contractul de achiziţie publică este "contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include şi categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una ori mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii".

Având în vedere definiţia mai sus reprodusă, instanţa supremă reţine că, din punct de vedere al naturii juridice, contractul de prestări servicii încheiat între părţile din prezenta cauză, subsecvent contractului de subcontractare încheiat între executant şi subcontractor, are caracter comercial, astfel încât, acestui contract, încheiat între persoane juridice de drept privat, nu îi pot fi aplicate aceleaşi rigori speciale, cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, deoarece contractul nu a fost încheiat cu o Autoritate Contractantă. Ca atare, împrejurarea că acest contract are natura unui subcontract în raport cu contractul principal, încheiat în urma unei proceduri de achiziţie publică, nu îl transformă şi pe acesta în contract de achiziţie publică.

În urma derulării unei proceduri de achiziţie publică organizată de Municipiul Odorheiu Secuiesc, în calitate de achizitor, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect "Închidere depozit de deşeuri menajere din Municipiul Odorheiu Secuiesc", s-a încheiat contractul de achiziţie publică între Municipiul Odorheiul Secuiesc în calitate de achizitor şi societatea D. S.R.L., în calitate de ofertant.

Ulterior, prin acordul de subcontractare nr. x din 19.05.2014, ofertantul declarat câştigător a subcontractat parte din executarea lucrărilor aferente contractului de achiziţie publică încheiat cu Municipiul Odorheiu Secuiesc, constând în servicii de consultanţă şi management privind "Închiderea depozitului de deşeuri menajere din municipiul Odorheiu Secuiesc" către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. care, la rândul său, a încheiat un contract cu intimata-pârâtă, prin care aceasta din urmă se angaja să execute o parte din lucrările ce făceau obiectul contractului de achiziţie publică subcontractat de recurenta-reclamantă.

Având în vedere că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de admitere a apelului pârâtei pe considerente privind încălcarea unor dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, instanţa supremă va analiza în cele ce urmează incidenţa dispoziţiilor legale pretins a fi fost încălcate de autoarea recursului cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii nr. x/01.09.2014, respectiv art. 45 şi art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilesc următoarele:

(1) Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziţie publică, ofertantul are dreptul de a include în propunerea tehnică posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită, ofertantul are obligaţia de a preciza partea/părţile din contract pe care urmează să le subcontracteze şi datele de recunoaştere ale subcontractanţilor propuşi.

Instanţa supremă reţine că dispoziţiile acestui articol reglementează un aspect din regulile de participare la o procedură de atribuire aplicabile ofertantului, în sensul că se conferă ofertantului posibilitatea de a subcontracta parte/părţi din contractul de achiziţie publică, fără, însă, ca acest beneficiu să îi limiteze răspunderea în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziţie publică.

Având în vedere că ofertantul declarat câştigător, respectiv, societatea D. S.R.L. a menţionat-o pe recurenta-reclamantă printre potenţialii subcontractanţi, valabilitatea contractului încheiat ulterior, la 01.09.2014, între societatea recurentă, subcontractor, şi intimata-pârâtă nu poate fi analizată/cenzurată prin filtrul acestei dispoziţii legale, care reglementează o situaţie distinctă faţă de cea din litigiul pendinte.

Mai mult decât atât, se cuvine a se menţiona faptul că prin art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006 nu este reglementată conduita subcontractorilor, sub aspectul vreunei interdicţii exprese, aşa încât, sancţiunea nulităţii contractului încheiat la 1 septembrie 2014 între recurenta-reclamantă şi intimate-pârâtă nu poate opera în baza acestor prevederi legale.

Procedând la analiza celuilalt temei de drept invocat din oficiu de instanţa de apel, respectiv, art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, instanţa supremă reţine că, potrivit acestui text legal, legiuitorul a statuat că, "Într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial".

Se remarcă faptul că nici această prevedere legală nu vizează alt contract, decât cel de achiziţie publică, astfel cum acesta este definit de art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, şi nicidecum contractul care face obiectul litigiului pendinte, căruia nu i se pot aplica, prin analogie, regulile şi sancţiunile unui contract de achiziţie publică.

Cu toate că instanţa de apel a invocat încălcarea art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, care se referă la menţinerea obligaţiilor părţilor contractante ale unui contract de achiziţie publică chiar şi în situaţia unei cesiuni de creanţe născute din respectivul contract de achiziţie publică, aceasta extinde, în mod nelegal, sfera de aplicare a acestei norme inclusiv contractului care face obiectul litigiului de faţă.

Constatând, aşadar, aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 45 şi art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 faţă de contractul încheiat la 01.09.2014, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată nr. 270/2019 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, urmând a trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 270/2019 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează în tot decizia civilă nr. 270/2019 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.