Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2/2021 AI generated

Liability of limited liability company members for bankruptcy liabilities and ex officio service of judicial documents abroad under the Hague Convention

Case Number Decizia nr. 2/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's order, and remanded the case for further adjudication, ruling in favor of the tax authority. The dispute arose in a simplified bankruptcy proceeding against a limited liability company, where the tax authority had petitioned to hold the company's directors personally liable for uncovered liabilities; on appeal, the appellate court suspended proceedings for the appellant's failure to prove service of the appeal to defendants residing in China, a suspension the tax authority challenged as unlawful. The Supreme Court held that the suspension was illegal because, under Articles 153 and 154 of the Civil Procedure Code, the obligation to serve procedural documents in foreign jurisdictions lies with the court ex officio via the Ministry of Justice under the Hague Convention and Law No. 189/2003, not the party; since the appellate court had not previously ordered the appellant to bear the cost or responsibility for mandatory legal translation under Article 7 of Law No. 189/2003, the failure to provide direct postal service confirmation did not constitute the appellant's fault or an obstacle to the normal course of proceedings justifying suspension under Article 242(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, art. 167 din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 154 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Liability of limited liability company members for bankruptcy liabilities and ex officio service of judicial documents abroad under the Hague Convention: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la 08 aprilie 2014, sub nr. x/2013/al, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 Bucureşti, a solicitat instanţei ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 85/2006, să dispună suportarea pasivului neacoperit al societăţii debitoare de către asociaţii societăţii debitoare.

Keywords

AI generated
limited liability company foreign law bankruptcy proceedings foreign company liability for costs article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 242 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că, prin încheierea atacată, instanţa de apel a suspendat cauza în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006
În motivarea recursului, recurenta arată că a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, solicitând instanţei să dispună suportarea pasivului neacoperit al debitoarei A.
art. 167 din C. proc. civ
şi D., solicitând, totodată, instanţei de judecată să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 167 din C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere cu privire la concluziile acestuia.
art. 154 din C. proc. civ
Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 154 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Criticile formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
art. 482 C. proc. civ
Potrivit art. 482 C. proc. civ.
art. 167 C. proc. civ
S.R.L., solicitând totodată citarea intimaţilor prin afişare la uşa instanţei, conform art. 167 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la 19 septembrie 2013, sub nr. x/2013, societatea A. S.R.L., prin lichidator C.I.I. B., a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului societăţii în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 27 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice, a formulat o cerere de înscriere a creanţei în tabelul preliminar cu suma de 108.538 RON, reprezentând obligaţii restante la bugetul general consolidat al statului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la 08 aprilie 2014, sub nr. x/2013/al, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 Bucureşti, a solicitat instanţei ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 85/2006, să dispună suportarea pasivului neacoperit al societăţii debitoare de către asociaţii societăţii debitoare.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei A. S.R.L. şi a constatat societatea debitoare dizolvată de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 3977 din 09 aprilie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a închis procedura insolvenţei împotriva debitoarei A. S.R.L. şi a dispus radierea debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 7000 din 10 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 2.

Împotriva sentinţei civile nr. 7000 din 10 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii formulate, de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a A. S.R.L.

Prin încheierea din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata apelului formulat de apelanta reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă.

Împotriva încheierii din 15 decembrie 2014, apelanta reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi repunerea pe rol a dosarului nr. x/2013

În motivarea recursului, recurenta arată că a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, solicitând instanţei să dispună suportarea pasivului neacoperit al debitoarei A. S.R.L. de către membrii organelor de conducere, cerere faţă de care, la 04 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a emis o adresă, prin care a pus în vedere apelantei să comunice motivele de apel către intimaţii-pârâţi din China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, urmând ca, în termen de 10 zile de la confirmarea primirii, apelanta să depună la dosar dovada acestei comunicări, sub sancţiunea suspendării judecăţii.

Recurenta susţine că, prin adresa din 12 noiembrie 2014, a dat curs solicitării instanţei, comunicând informaţii cu privire la domiciliul pârâţilor C. şi D., solicitând, totodată, instanţei de judecată să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 167 din C. proc. civ.

Având în vedere că, prin încheierea din 15 decembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus suspendarea judecării apelului formulat pentru neîndeplinirea obligaţiilor dispuse în sarcina Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, opinia recurentei este în sensul că încheierea pronunţată este neîntemeiată şi nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 154 din Noul C. proc. civ., care prevăd în mod expres atât organele competente, cât şi modalităţile de comunicare a citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură.

În plus, recurenta solicită instanţei de recurs să constate ca, pentru termenul din 15 decembrie 2014, procedura de citare a fost legal îndeplinită, aspect consemnat în preambulul hotărârii/încheierii pronunţate de instanţă.

În drept, recurenta menţionează că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 şi ale Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin adresa emisă la 8 iunie 2015, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei ca, în termen de 10 zile de la primirea adresei, să depună la dosar două exemplare ale recursului şi ale adreselor de comunicare a recursului, traduse în limba chineză, în vederea comunicării către intimaţi, sub sancţiunea suspendării recursului conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin adresa nr. x/22.06.2015, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a transmis două exemplare ale recursului şi ale adreselor de comunicare a recursului, traduse în limba chineză, în vederea comunicării către intimaţi.

Prin adresa emisă la 20 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adus la cunoştinţa Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti faptul că documentele traduse în limba chineză (adresele emise la 08 iunie 2015 privind pe intimaţii C. şi D. şi cererea de recurs) trebuie revizuite de un traducător autorizat, întrucât respectivele documente au fost restituite de Ministerul de Justiţie din China cu menţiunea că traducerea în limba chineză nu este suficient de corectă.

Prin adresa nr. x/31.12.2015, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a transmis două exemplare ale recursului şi adresele de comunicare cu traducerile revizuite de către un traducător autorizat.

În baza Convenţiei privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială semnată la Haga la 15 noiembrie 1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, prin adresa din 11 ianuarie 2016, Înalta Curte a înaintat, în dublu exemplar, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate-Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie civilă şi comercială, cererile privind comunicarea adreselor şi a motivelor de recurs întocmite în dosarul nr. x/2013 aflat în procedură prealabilă, cu rugămintea de a fi transmise destinatarilor C. şi D. în calitate de intimaţi, iar dovezile de înmânare să fie remise în timp util.

Prin adresa nr. x/18.01.2016, Ministerul Justiţiei a adus la cunoştinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faptul că au fost transmise către Autoritatea Centrală a Chinei cererile de comunicare de acte având ca destinatari C. şi D., urmând ca, de îndată ce vor fi primite dovezile de îndeplinire a procedurii ori motivele neîndeplinirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie informată.

Cu toate că Înalta Curte a insistat în demersul de a-i fi comunicate informaţiile referitoare la primirea dovezilor de îndeplinire a procedurii ori motivele necomunicării acestora, fiind emise, în acest sens (în 27 ianuarie 2017, 21 martie 2017, 01 august 2017, 12 aprilie 2018, 11 septembrie 2018, 12 februarie 2019, 05 septembrie 2019, 07 ianuarie 2020) mai multe adrese de revenire la solicitările anterioare înaintate Ministerului Justiţiei, informaţiile solicitate nu au putut fi furnizate din motive obiective, datorate lipsei oricărui răspuns din partea autorităţii omoloage chineze.

Faţă de acest impediment, s-a procedat la înştiinţarea intimaţilor asupra formulării recursului, prin afişarea adreselor emise la 14 februarie 2020 în dosarul nr. x/2013, la uşa instanţei şi prin publicarea acestora pe portalul instanţei împreună cu un exemplar al recursului în limba română şi în limba chineză, cu menţiunea, de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare, în două exemplare şi de a preciza dacă sunt de acord ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut la art. 493 C. proc. civ. .

Intimaţii nu au depus niciun document/răspuns la dosarul cauzei.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere cu privire la concluziile acestuia.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin încheierea atacată, instanţa de apel a suspendat cauza în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă prin rezoluţia din 19.11.2014, respectiv de a face dovada comunicării apelului către intimaţii pârâţi cu domiciliul în China.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 154 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 130/2010, care prevăd în mod expres care sunt organele competente şi modalităţile de comunicare a citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură, apreciind că suspendarea judecăţii cauzei este nelegală.

Criticile formulate privind nelegalitatea încheierii atacate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Potrivit art. 482 C. proc. civ. "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate".

Cazul particular de suspendare facultativă a judecăţii, reglementat prin dispoziţia legală evocată, constituie o sancţiune procedurală, instituind condiţia culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligaţii stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii.

În speţă, se constată că, în urma rezoluţiei instanţei de apel din 3.11.2014, comunicată reclamantei la 6.11.2014, prin care i se punea în vedere să comunice motivele de apel către intimaţii din China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, recurenta-reclamanta a depus o precizare însoţită de înscrisuri, reprezentând lista administratorilor şi asociaţilor societăţii debitoare A. S.R.L., solicitând totodată citarea intimaţilor prin afişare la uşa instanţei, conform art. 167 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 19.11.2014, instanţa de apel a revenit către recurenta-reclamantă cu solicitarea, sub sancţiunea suspendării judecăţii, de a face dovada comunicării apelului motivat către intimaţii-pârâţi cu domiciliul în China, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Potrivit art. 153 C. proc. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Alin. 2 al art. 153 din cod obligă instanţa să verifice dacă părţile au fost legal citate şi să dispună amânarea cauzei ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege. Dispoziţiile procedurale privitoare la citarea părţilor au un caracter imperativ iar nesocotirea lor conduce la nulitatea actelor de procedură întocmite în cauză.

Citarea este un act procedural prin care se realizează încunoştinţarea părţilor despre existenţa procesului civil, despre locul şi data judecăţii, prin această modalitate fiind puse în practică două dintre cele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Totodată, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 154 din acelaşi act normativ, "(1) comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţi procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul; (4) în cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 1631".

Prin urmare, dispoziţiile enunţate mai sus statuează principiul potrivit căruia comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu, adică fără să fie necesară stăruinţa părţii interesate în întocmirea actului de procedură respectiv.

Instanţa supremă constată că prin cererea de apel, recurenta-reclamanta a indicat domiciliul intimaţilor C. şi D. ca fiind în China, localitatea E., F., str. x.

Pentru comunicarea actelor de procedură la domiciliul intimaţilor din China, instanţa supremă reţine că se aplică procedura prevăzută de Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, Haga 1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, şi de Legea nr. 189 din 13 mai 2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 124/2003, Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală desemnată să primească şi să transmită cererile de notificare sau de comunicare în străinătate a actelor judiciare ori extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Se reţine, de asemenea, că potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2003, Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile române solicitante efectuează comunicarea de acte în străinătate. După caz, autorităţile române solicitante sunt instanţele judecătoreşti, respectiv notarii publici, executorii judecătoreşti, precum şi alte autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în comunicarea actelor.

Cererea şi documentele-anexă vor fi traduse în limba statului solicitat prin grija autorităţilor judiciare române şi pe cheltuiala părţilor interesate, potrivit art. 7 din Legea nr. 189/2003.

Prin urmare, nu se poate reţine culpa recurentei-reclamante care, prin faptul că nu a făcut dovada comunicării actelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire către intimaţii din China ar fi împiedicat desfăşurarea normală a procesului, de vreme ce, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale enunţate mai sus, obligaţia de a comunica în străinătate actele judiciare, respectiv citaţia şi apelul motivat, este stabilită de lege în sarcina instanţei de judecată, care, din oficiu, trebuie să facă demersurile de comunicare prin intermediul Ministerului Justiţiei.

Aşa cum dispune art. 7 din Legea nr. 189/2003, traducerea documentelor se face prin grija autorităţilor judiciare române şi pe cheltuiala părţilor interesate, or, în cauză, instanţa de apel nu a pus în vedere reclamantei să efectueze această traducere pentru a putea reţine neîndeplinirea unei obligaţii, stabilite, potrivit legii, în sarcina recurentei-reclamante.

În considerarea argumentelor reţinute, care susţin caracterul fondat al recursului, cu aplicarea prevederilor 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.