Civil delictual liability against a professional: jurisdiction of specialized civil sections versus general civil sections

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede la 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., prin A., întreprinzător titular, B. - PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, prin B., titular al PFA, C. şi D. au chemat în judecată pe pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata următoarelor sume: 63.000 RON către "A."; 45.000 RON către "B. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ"; 30.000 RON către C. şi 65.700 RON către D., reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a acţiunii ilicite a pârâţilor, precum şi a dobânzii legale, calculate de la data producerii prejudiciului până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., C. proc. civ., Legea apiculturii nr. 383/2013.

Prin încheierea din 8 mai 2018, Judecătoria Roşiorii de Vede a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată, privind pretenţiile solicitate de reclamantul D. întrucât această parte nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru pe care o datora.

Prin sentinţa civilă nr. 878 din 26 iunie 2019, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis acţiunea formulată de reclamantele A., B. - PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ şi C., în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L.

A obligat pârâta E. S.R.L. să plătească: reclamantei A. suma de 63.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum şi dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului principal; reclamantei B.-PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ suma de 45.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum şi dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului principal; reclamantei C. suma de 30.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum şi dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 şi până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins acţiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâtele F. S.R.L. şi G., ca nefondată.

A luat act că, prin încheierea din 08 mai 2018, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D..

A obligat pârâta E. S.R.L. să plătească: reclamantei A. suma de 3.365 RON cheltuieli de judecată; reclamantei B. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ suma de 2.955 RON cheltuieli de judecată; reclamantei C. suma de 2.005 RON cheltuieli de judecată.

A obligat reclamantele să plătească fiecăreia dintre pârâtele F. S.R.L. şi G. suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

A respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâta E. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta E. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 892 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs E. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 7 octombrie 2020, fiind repartizată secţiei a IV-a Civilă.

Prin încheierea din 16 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a trimis cauza în vederea soluţionării recursului la secţia specializată a V-a sau a VI-a din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că Tribunalul Teleorman nu are decât secţiile "civilă" şi "penală", iar în cadrul secţiei civile, complete specializate în diferite materii. Faţă de această împrejurare, în opinia instanţei, recursul declarat se judecă de secţia corespunzătoare completului specializat care a soluţionat pricina în primă instanţă.

Mai exact, a reţinut că decizia civilă nr. 892/07.11.2019 a fost pronunţată de un complet specializat în materie civilă din cadrul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă.

Totodată, evocând Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului E. S.R.L., astfel încât, în lumina Deciziei nr. 18/2016 pronunţate de Î.C.C.J., completul specializat în materie "civilă" care a pronunţat decizia recurată corespunde, în realitate, unui complet specializat pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora.

Aşadar, în accepţiunea instanţei, indiferent dacă, în temeiul art. 226 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., s-au înfiinţat sau nu, în cadrul secţiei civile a Tribunalului Teleorman, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, analiza de mai sus a fost necesară pentru stabilirea secţiei corespunzătoare completului care a pronunţat decizia civilă recurată. În caz contrar, în viziunea instanţei, s-ar ajunge la concluzia că orice cauză pronunţată de un complet specializat în materie "civilă" să se judece de secţia a III-a sau a IV-a a Curţii de Apel Bucureşti, chiar dacă pricina priveşte o cerere în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 ori titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

Nu în ultimul rând, a mai arătat că, la rândul lor, şi intimaţii-pârâţi sunt profesionişti în sensul art. 3 C. civ. (S.R.L., Întreprindere Individuală ori Persoană Fizică Autorizată), crescători de albine prejudiciaţi în cadrul activităţii profesionale desfăşurate de E. S.R.L., de exploatare a terenurilor cultivate cu rapiţă.

Faţă de toate aceste aspecte, a trimis dosarul secţiei specializate a V-a sau a VI-a din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

Dosarul a fost repartizat secţiei a VI-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrat la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 627R din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta-pârâtă E. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 892 din data de 07 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în Dosarul nr. x/2018, în favoarea secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării conflictului de competenţă, conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de conflict a reţinut că, în raport de înscrisurile existente la dosar şi de conţinutul cererii de recurs, obiectul litigiului atrage competenţa de soluţionare a secţia a IV-a Civilă, întrucât aceasta a fost prima sesizată, iar săvârşirea faptei ilicite de către profesionist nu presupune aplicarea unor norme juridice specifice, astfel încât, în accepţiunea sa, litigiul nu este de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

A mai arătat că, în cauza de faţă, problema de drept dedusă spre soluţionare nu este una caracteristică litigiilor cu profesionişti, întrucât nu se pune problema aplicării unor norme speciale, instanţa de recurs fiind chemată să facă aplicarea dispoziţiilor legale comune în materia răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, în accepţiunea instanţei de conflict, o atare solicitare are o natură pur civilă, nevizând materia specială a litigiilor cu profesionişti şi nejustificând învestirea unui complet specializat pentru soluţionarea recursului.

A mai arătat că soluţia la care s-a oprit, în sensul stabilirii competenţei instanţei civile de a soluţiona recursul de faţă, se întemeiază pe Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din legea menţionată.

Totodată, a reţinut că, în prezentul dosar de recurs, chestiunea litigioasă vizează îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte, fără a fi invocate reguli de drept care se aplică numai în activitatea profesioniştilor, obiectul sau natura litigiului nefiind de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Instanţa de conflict a concluzionat în sensul că prima secţie civilă învestită este competentă din punct de vedere material procesual să soluţioneze recursul, atât timp cât aceasta presupune rezolvarea unei probleme pur civile referitoare la condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., iar dispoziţiile legale aplicabile nu sunt unele specifice raporturilor juridice dintre profesionişti.

Reţinând, aşadar, că litigiul de faţă nu este dat în competenţa secţiei specializate în materia litigiilor cu profesionişti, pentru considerentele sus-arătate, instanţa de conflict a apreciat întemeiată excepţia invocată din oficiu, pe care a admis-o şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, iniţial sesizată cu prezenta cauză.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul, în vederea soluţionării conflictului ivit, către secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 C. proc. civ., corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul, respectiv, secţia a II-a civilă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23 septembrie 2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţa şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia a IV-a civilă şi secţia a VI-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, în considerarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În acest sens, reţine că cererea de chemare în judecată are ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 din C. civ. (2009).

Cu toate că, prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare", în speţă, prezintă relevanţă Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. Ulterior, modificarea C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 310/2018 a valorificat interpretarea dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 17/2018.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei mai sus amintite, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Totodată, competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor, funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeaşi lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate.

În consecinţă, s-a reţinut că, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.

După cum s-a arătat, de lege lata, specializarea judecătorilor şi secţiilor instanţelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică.

Având în vedere că specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.

Totodată, luând în considerare că acţiunea a fost introdusă anterior modificării C. proc. civ., se reţine că art. 129 din C. proc. civ. în vigoare nu se referea şi la competenţa materială procesuală (specializată). Acest aspect a fost reţinut şi de instanţa supremă care, prin decizia (RIL) nr. 17/2018, a statuat că necompetenţa unui complet/secţii specializate nu poate fi încadrată în clasificarea cuprinsă în art. 129 C. proc. civ., reţinând, totodată, că elementele definitorii ale acesteia nu se regăsesc la art. 129 alin. (2) pct. 1-3 din C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004.

Mai mult, a arătat că, în sprijinul interpretării potrivit căreia necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică poate fi adus şi argumentul de ordin teleologic, în sensul deducerii intenţiei legiuitorului pe baza ultimelor modificări legislative preconizate a intra în vigoare în perioada imediat următoare. În acest sens, instanţa supremă a făcut trimitere la art. I pct. 15 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 (PL-x nr. 346/2018), concretizată, ulterior, prin Legea nr. 310/2018.

Totodată, a mai reţinut că, în situaţia în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părţi ori de instanţă inclusiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 din C. civ. (2009), solicitând obligarea pârâţilor (societăţi comerciale, întreprindere individuală) la plata unor sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanţi prin pierderea unui număr mare de albine ca urmare a faptei ilicite reprezentate de încălcarea prevederilor art. 15 din Legea apiculturii nr. 383/2013.

Prin urmare, litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului, fiind soluţionat în primă instanţă de Judecătoria Roşiorii de Vede, iar, în apel, de secţia Civilă a Tribunalului Teleorman.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs pârâta E. S.R.L., cale de atac ce a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, cauza a fost trimisă la una din secţiile specializate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind repartizată secţiei a VI-a Civilă din cadrul aceleiaşi curţi de apel.

În esenţă, prin conflictul de competenţă generat, cele două secţii ale Curţii de Apel Bucureşti deduc judecăţii problema dacă, potrivit legii, obiectul acţiunii şi temeiul de drept invocat, respectiv acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile C. civ., atrag sau nu o competenţă specializată a instanţei de judecată.

Având în vedere că, anterior modificării C. proc. civ., în interpretarea oferită prin Decizia (RIL) nr. 17/2018, Înalta Curte a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, în considerarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aceasta trebuia invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate în faţa Tribunalului Teleorman.

Faţă de acest aspect, se constată că, la primul termen de judecată, potrivit celor consemnate prin încheierea din 10 octombrie 2019, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă a pus în discuţia părţilor prezente competenţa de soluţionare a cauzei, instanţa stabilind că este competentă material, general şi teritorial, în raport de dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., să soluţioneze cauza.

Prin urmare, se reţine faptul că, în cauză, la primul termen de judecată, în faţa instanţei de apel, completul din cadrul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă a apreciat că este competent să judece cauza, iar părţile nu au invocat necompetenţa materială procesuală a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecăţii.

Având în vedere că, ulterior acestui moment, nu se mai poate pune în discuţie competenţa specializată a secţiei instanţei învestite cu soluţionarea căii de atac a recursului, competenţa fiind deja stabilită cu caracter definitiv încă din faza apelului, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 892 din 07 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.