Negative jurisdiction conflict over contract performance location resolved in favor of Craiova Court for service maintenance dispute.

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă la 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, creditoarea A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., o cerere privind emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 172.969,75 RON reprezentând suma încasată cu titlu avans contract nr. x din 13.09.2018 - rezoluţionat unilateral, conform facturilor emise de debitorul-pârât, sumă achitată de reclamantă către pârâtă prin ordine de plată. Totodată, reclamanta a solicitat şi daune-interese reprezentând dobânda penalizatoare în procent de 0,1% pe zi, conform art. 6.1.2. din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.09.2018, începând cu data de 11.12.2019 (data punerii în întârziere) conform adresei nr. x şi până la data achitării efective a creanţei, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1013-1024 din C. proc. civ.

Referitor la competenţa teritorială a Judecătoriei Craiova, creditoarea a apreciat că aceasta este competentă în considerarea prevederilor art. 13.4.2 din contractul nr. x/13.09.2018 coroborat cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 9 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta debitoare a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi declinarea cauzei către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, solicitând, în principal, admiterea excepţiei litispendenţei faţă de dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, iar în subsidiar, admiterea excepţiei conexităţii faţă de acelaşi dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 933/2021 din 03 februarie 2021, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reţinut că, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat la 13.09.2018 contractul nr. x de servicii implementare şi de prestări servicii de mentenanţă pentru "C.".

Potrivit art. 13.4.2 din contract "Orice dispută născută între părţi, cu privire la încheierea, interpretarea, executarea şi valabilitatea prezentului contract, va fi soluţionată în mod amiabil de către părţi în termen de 15 zile sau, în caz contrar, va fi înaintată instanţelor judecătoreşti competente din România."

Evocând dispoziţiile art. 248 alin. (1), art. 132 alin. (1), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a constatat că norma de competenţă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiţia ca părţile să fi prevăzut explicit în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă. Aşadar, instanţa a apreciat că nu se poate stabili că părţile au ales competenţa teritorială de vreme ce, în contract, nu se identifică în mod expres locul executării obligaţiilor.

A mai arătat că textul legal reglementează o situaţie de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât nu s-ar putea considera că instanţa competentă se determină şi prin deducţii implicite, respectiv, prin trimitere la sediu sau la spaţiile de producţie, depozitare, comercializare ale unei părţi, care se pot schimba pe parcursul executării contractului.

Totodată, instanţa a mai apreciat că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. devine aplicabil în situaţia prevederii în contract a unui loc expres al executării unei obligaţii, un loc fix, care ulterior să determine introducerea unei eventuale acţiuni şi la instanţa locului respectiv. Or, în accepţiunea sa, sediul sau spaţiile de producţie, depozitare, comercializare ale unei părţi se pot schimba în mod constant, astfel încât instanţa nu poate determina, fără administrarea de probe, unde se află acest loc, la momentul în care pârâta nu şi-ar îndeplinit obligaţiile.

Mai mult, a arătat că nu este relevant locul sediului sau locul spaţiilor de producţie, depozitare, comercializare ale unei părţi, la momentul introducerii acţiunii, ci la momentul în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Astfel, instanţa a precizat că se află în situaţia în care trebuie să stabilească scadenţa îndeplinirii obligaţiilor de către pârâtă şi, ulterior, să identifice unde se afla locul executării obligaţiilor, la acel moment. În consecinţă, a apreciat că se impune administrarea de probatoriu pentru a stabili scadenţa îndeplinirii obligaţiilor de către pârâtă şi, ulterior, identificarea locului executării obligaţiilor.

Totodată, a arătat că instanţa poate proceda la administrarea de probe doar după ce constată că este competentă, excepţie făcând situaţia în care părţile ar fi indicat în mod expres locul executării contractului, caz în care instanţa nu ar fi trebuit să administreze probe pentru a-l determina.

În consecinţă, a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părţile neindicând în cuprinsul contractului oraşul Craiova sau o altă localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Craiova ca fiind locul executării contractului, instanţa aflându-se în imposibilitatea de a stabili acest loc în momentul în care obligaţia pârâtei a devenit scadentă.

Considerând că, în acest context, competenţa teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 107 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la 26 aprilie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 6441 din 11 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Totodată, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 2 din contractul nr. x din data de 13.09.2018 încheiat între părţi, obiectul contractului l-a constituit particularizarea C. şi implementarea soluţiei de către furnizorul pârât B. S.R.L. în favoarea beneficiarului reclamant A. S.R.L., cu sediul în Craiova, jud. Dolj, iar potrivit art. 3.1.3.5 din contract, în vederea implementării eficiente şi a reducerii costurilor de implementare, furnizorul va instala aplicaţia C. pe server-ul Beneficiarului, configurarea finală şi particularizarea C. urmând a se face direct la sediul reclamantei sau în spaţiile de producţie, depozitare, comercializare agreate de beneficiar, care va asigura accesul furnizorului în aceste spaţii, potrivit art. 3.1.3.8 din contract.

Evocând dispoziţiile art. 116, art. 126 alin. (1)-(2), art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 9, art. 113 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut că beneficiarul serviciilor are sediul în municipiul Craiova, iar locul executării obligaţiilor este la sediul reclamantei din municipiul Craiova, precum şi în spaţiile sale de producţie, depozitare sau comercializare din judeţul Dolj. Cum, în speţă nu a fost încheiată o convenţie de alegere de competenţă, în accepţiunea instanţei de conflict, sunt incidente prevederile art. 1494 alin. (1) din C. civ.. Prin urmare, întrucât părţile nu şi-au manifestat voinţa în sensul alegerii instanţei pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din acest contract, instanţa a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 116 din acelaşi Cod.

Totodată, faţă de susţinerea pârâtei, în sensul că este vorba despre o competenţă relativă, ce poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanţa a făcut trimitere la o decizie pronunţată în recurs de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că atunci când reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, odată alegerea făcută de către reclamant, instanţa competentă nu poate să se dezînvestească, prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, cum, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Prin urmare, a reţinut că instanţa iniţial sesizată a devenit competentă exclusiv prin alegerea făcută de către reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 iulie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Craiova şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea introductivă are ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata unei sume încasate cu titlu de avans în baza contractului nr. x din 13.09.2018 - rezoluţionat unilateral, potrivit susţinerilor reclamantei, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1013-1024 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea privind ordonanţa de plată se introduce la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Aşadar, în privinţa competenţei materiale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 94 pct. lit. k) şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ. referitoare la judecata în primă instanţă a cererilor al căror obiect este evaluabil în bani, iar, pentru determinarea competenţei teritoriale, urmează a fi aplicate regulile de drept comun prevăzute de art. 107 şi următoarele din C. proc. civ.

Aşadar, în materie de competenţă teritorială, regula generală este instituită de art. 107 C. proc. civ. potrivit căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente şi instanţele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al art. 113 C. proc. civ.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşadar, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

În cauză, potrivit art. 3.1.3.8 din contractul de servicii implementare şi de prestări servicii mentenanţă pentru soluţie "C." nr. 483 din 13.09.2018, părţile din litigiu au convenit ca etapa de configurare şi particularizare a C. să se implementeze prin realizarea a două activităţi de bază, cea de a doua activitate, prevăzută la art. 3.1.3.8 (ii), urmând a se realiza în spaţiile Beneficiarului (reclamanta din prezenta cauză), echipa de implementare desemnată de Furnizor urmând a realiza setările şi configurările finale pe server-ul şi calculatoarele/laptop-urile Beneficiarului la sediul sau în spaţiile de producţie, depozitare, comercializare.

Aşadar, părţile au prevăzut în mod expres că, în parte, locul de executare al obligaţiilor asumate prin contract, respectiv configurarea finală şi particularizarea aplicaţiei informatice, este şi la sediul reclamantei, sediu care, aşa cum reiese din informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, depuse la dosarul cauzei, se află în municipiul Craiova.

Întrucât părţile au prevăzut locul unde obligaţia urmează să fie executată, fie chiar şi în parte, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Craiova.

Aşadar, sesizarea Judecătoriei Craiova, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, a fost făcută cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 3, raportat la art. 116 C. proc. civ., astfel că această instanţă era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. şi, totodată, a voinţei reclamantei.

Mai mult, se cuvine amintit faptul că, anterior, prin decizia nr. 1390 din 8 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, instanţa supremă, sesizată fiind cu un conflict de competenţă ivit între aceleaşi instanţe ca urmare a unei acţiuni introduse de reclamanta A. S.R.L., având ca obiect rezoluţiunea contractului de servicii implementare şi de servicii mentenanţă pentru soluţia "C." nr. 483 din 13.09.2018, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de către pârâta B. S.R.L., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei tot în favoarea Judecătoriei Craiova.

Aşadar, fiind vorba nu numai de aceleaşi instanţe aflate în conflict, ci şi de aceleaşi părţi şi acelaşi contract, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei prin regulatorul de competenţă mai sus amintit se impune cu autoritate de lucru judecat în cauza de faţă.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta debitoare B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.