Hospital reimbursement claim fixed to Civil Section per procedural competence rules; negative conflict resolved in favor of Ploiești Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a chemat în judecată pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 24.457,17 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu spitalizarea pacienţilor B., C., D. şi A., la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4493/14.11.2019 Judecătoria Târgovişte a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 313 din 23 iunie 2020 Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 4493/2019 a Judecătoriei Târgovişte, pe care a anulat-o, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi, evocând fondul, a admis acţiunea, obligând pârâtul la plata sumei de 24.457,97 RON, la care se adăugă dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti, solicitând casarea hotărârii tribunalului, în sensul respingerii cererii de apel şi menţinerii soluţiei primei instanţe pe motiv că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 320 din Legea nr. 95/2006, Decizia R.I.L. nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivul de casare fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 07.04.2021 secţia I civilă a Curţii de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul A., împotriva deciziei civile nr. 313 din 23 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamantul intimat Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în favoarea secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Ploieşti.

În motivare s-a reţinut că Decizia nr. 17/2018 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că specializarea instanţelor sau secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una care ţine de organizarea şi administrarea justiţiei, reglementată de norme de competenţă de ordine publică. Curtea a conchis că, faţă de obiectul cauzei şi apărările formulate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, litigiul se circumscrie competenţelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată ale secţiei a II-a civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2018*.

La termenul de judecată din 03.06.2021, din oficiu, completul învestit a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile în soluţionarea cauzei, pe care a admis-o, pentru următoarele motive:

Pricina a fost soluţionată în apel de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, secţie specializată în litigii cum este cel în cauză.

Potrivit Deciziei R.I.L. nr. 31/11.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că există un moment până la care invocarea excepţiei necompetenţei materiale procesuale de soluţionare a cauzei este posibilă, respectiv numai în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., după acest moment nemaifiind posibil, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, precum şi faptul că, în situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131, instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

Având în vedere că apelul a fost soluţionat de către o secţie specializată pentru cauze civile, s-a constatat ca definitiv stabilită competenţa materială procesuală în favoarea acestei secţii specializate, aceasta neputând fi schimbată în calea de atac a recursului, atât prin prisma faptului că obiectul ei vizează o hotărâre pronunţată de o secţie civilă, dar şi prin prisma faptului că această competenţă materială procesuală a rămas definitivă pentru secţiile civile. Competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat decizia recurată, iar nu instanţei ierarhic superioare celei care se susţine că ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă sau în apel, potrivit criteriilor de stabilire a competenţei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II- civilă la data de 22 iunie 2021.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1), raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea secţiei I civilă a Curţii de Apel Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, prin Decizia nr. 31/11.11.2019, Î.C.C.J. - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

În considerente, s-a arătat că necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.

Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

Chiar şi în situaţia în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa, de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat, aceeaşi soluţie impunându-se şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale.

În speţă, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe (prin care i-a fost respinsă acţiunea în pretenţii) a fost soluţionat de o secţie specializată pentru cauze civile, respectiv secţia I civilă a Tribunalului Dâmboviţa, motiv pentru care Înalta Curte constată definitiv stabilită competenţa materială procesuală în favoarea respectivei secţii specializate, aceasta nemaiputând fi schimbată în calea de atac a recursului, întrucât recursul vizează o hotărâre pronunţată de secţia I civilă.

Raportat la Decizia RIL a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 31/11.11.2019, etapa în care se putea invoca excepţia necompetenţei materiale procesuale de soluţionare a cauzei era cea a apelului, instanţa de apel fiind prima la care funcţionează secţii specializate pentru cauze civile, distinct de cele pentru cauzele privind profesioniştii, astfel că în faţa acestei instanţe şi, în condiţiile art. 482, cu referire la art. 131 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală putea fi stabilită, eventual, în favoarea secţiei specializate în soluţionarea litigiilor privind profesioniştii. Întrucât nu a fost invocată, în condiţiile prevăzute de lege, competenţa materială procesuală a rămas definitiv câştigată completelor specializate pentru cauze civile din cadrul secţiei I civile.

Argumentele expuse sunt susţinute şi de considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 18/17.10.2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care se precizează că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.