Validity of security interest over sold movable goods: automatic transfer of ownership precluding challenge by former owner

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Deta sub număr de dosar x/2016, ulterior declinată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei Deta, reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi S.C. D. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a Contractului de gaj din 28.04.2014, iar în subsidiar, să se constate că acest contract este lipsit de efecte juridice. A solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1246, 1247 alin. (1) şi (2), 1255 alin. (1), (12)36 şi 2387 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1031 din data de 27 noiembrie 2018, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. - în faliment - prin administrator judiciar E. SPRL, C. şi S.C. D. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2016

Prin decizia civilă nr. 410/A din 21 mai 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. împotriva sentinţei civile nr. 1031 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016, având ca obiect constatare nulitate act, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar E. SPRL, C. şi S.C. D. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

A susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a asimilat unui contract simpla emitere a facturii şi înregistrarea acesteia în contabilitatea cumpărătoarei, deşi proprietatea asupra bunului gajat nu a fost transferată niciodată către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L.

Ca atare, a solicitat constatarea nulităţii contractului de garanţie.

În opinia sa, instanţa de apel a omis să analizeze motivul de apel referitor la petitul subsidiar al cererii de chemare în judecată, reiterat în apel, anume constatarea faptului că actul în cauză, intitulat contract de gaj, este lipsit de efecte juridice în baza art. 2387 C. civ. (conform căruia ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă mobiliară, însă ea produce efecte de la data la care obligaţia garantată ia naştere, iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate).

A subliniat că, după cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a apreciat irelevantă împrejurarea că părţile au convenit un contract de gaj, unul de ipotecă mobiliară ori un contract nenumit care împrumută caracteristici ale ambelor contracte, calificarea corectă a contractului fiind lipsită de orice relevanţă juridică.

Or, din perspectiva recurentei-reclamante, calificarea contractului este esenţială pentru a analiza motivul de ineficacitate a contractului invocat de recurentă, având în vedere că prima instanţă a respins acest petit, motivat de faptul că nu s-ar aplica prevederile legale care reglementează contractul de ipotecă mobiliară, întrucât părţile l-au intitulat contract de gaj.

Astfel, în absenţa unei calificări judicioase a contractului, a apreciat că nu este posibilă analizarea susţinerilor recurentei-reclamante privind lipsirea sau nu a contractului de efecte juridice.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 7 octombrie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenta - reclamantă A., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care succed.

Litigiul de faţă poartă asupra solicitării reclamantei A. de constatare a nulităţii absolute a contractului de gaj încheiat la 28.04.2014 între creditoarea S.C. D. S.R.L. şi debitoarea S.C. B. S.R.L., având ca obiect utilajele: F., an fabricaţie 2005, identificat cu x şi F., an fabricaţie 2005, identificat cu x, recurenta-reclamantă prevalându-se pe întreg parcursul litigiului de împrejurarea că acest contract ar fi fost încheiat în lipsa consimţământului ei, în calitate de proprietar al bunului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1674 C. civ. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.

Or, instanţele de fond au reţinut în mod concordant că între reclamanta A., în calitate de vânzător, şi pârâta B. S.R.L., în calitate de cumpărător, a fost încheiat, la data de 15.10.2013, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la mai multe utilajele second-hand, printre care şi cele care au format obiectul contractului de gaj încheiat la 28.04.2014.

Este de amintit că instanţa de apel are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, neputând reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

Cu alte cuvinte, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, instanţa de recurs neputând proceda la o reapreciere a probelor administrate, respectiv a înscrisurilor pe care recurenta le invocă.

Astfel, fără a aprecia cu privire la situaţia de fapt stabilită în cauză de prima instanţă şi neinfirmată de instanţa de apel, în speţă nu se poate face abstracţie de împrejurarea că la data încheierii contractului de gaj care face obiectul prezentei acţiuni, proprietatea asupra acestor utilaje fusese strămutată cumpărătoarei, respectiv intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., fiind nefondate susţinerile recurentei conform cărora contractul de gaj s-ar fi încheiat fără acordul ei, în calitate de proprietar al bunurilor.

În acest context juridic, este evident că din perspectiva motivului de nulitate absolută invocat şi menţinut şi în recurs - lipsa calităţii de proprietar al constituitorului la încheierea contractului de gaj/ipotecă mobiliară - aspectul calificării corecte a contractului este lipsit de orice relevanţă juridică, fiind lipsite de justificare, totodată, şi susţinerile recurentei privind incidenţa prevederilor art. 2387 C. civ., aplicabile ipotecii mobiliare.

În ceea ce priveşte aducerea în discuţie a unor aspecte reţinute de prima instanţă, se impune precizarea faptului că nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată în primă instanţă, la argumentele care au format convingerea instanţei de fond, excedează controlului de legalitate al instanţei de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.