Joint civil liability for traffic accident death: scope of res judicata and principle of disposition following partial cassation of appellate decision

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. si I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele J. şi K., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata: către A., în calitate de fiu al defunctului H., a sumei de 2.000.000 RON constând în daune morale; către A., în calitate de fiu al defunctei L., a sumei de 2.000.000 RON constând în daune morale si 150.000 RON constând în daune materiale; către E., în calitate de fiu al defunctului H., a sumei de 2.000.000 RON constând în daune morale; către E., în calitate de fiu al defunctei L., a sumei de 2.000.000 RON constând în daune morale; către B., în calitate de nepoată a defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către C., în calitate de nepoată a defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către D., în calitate de nepot al defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către B., în calitate de nepoată a defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către C., în calitate de nepoată a defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către D., în calitate de nepot al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către F., în calitate de nepoată a defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către G., în calitate de nepot al defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către H., în calitate de nepot al defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către F., în calitate de nepoată a defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către G., în calitate de nepot al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către H., în calitate de nepot al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON constând în daune morale; către I.

S.R.L., în calitate de propietar al auto M., cu nr de înmatriculare x, distrus în totalitate în urma accidentului, a sumei de 450.000 RON constând în daune materiale; total - 20.600.000 RON constând în daune morale si 11.500 RON constând în daune materiale, dobânda legală de la data pronunţării până la plata definitivă şi integrală a sumelor reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Prin cererea de intervenţie principală înregistrată în acelaşi dosar nr. x/2015, intervenienţii N., O., P., Q., R., L., S. şi T. au solicitat obligarea pârâţilor la plata: către Q., în calitate de soră a defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON; către R., în calitate de soră a defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON; către L., în calitate de frate al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON; către S., în calitate de sora a defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON; către T., în calitate de frate al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON; către N., în calitate de tată al defunctului H., a sumei de 1.000.000 RON; către Bureaţă llie, în calitate de tată al defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON; către P., în calitate de mamă a defunctei L., a sumei de 1.000.000 RON, constând în despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 8095 din 21 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a societăţii reclamante şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de aceasta ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele J., prin mandatar U. S.A., şi K..

A obligat pârâta J. la plata către reclamanţii A. si E. a sumei de 35000 RON fiecare, reprezentând daune morale, la plata către B., C., D., F., G., H. a sumei de 6000 RON fiecare, reprezentând daune morale.

A admis cererea formulată de intervenienţii N., O., P., Q., R., L., S., T..

A obligat pârâta J. la plata sumei de 30000 RON fiecare, către intervenienţii N., O., P. şi a sumei de 10000 RON fiecare, către intervenienţii Q., R., L., S., T..

A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâta J., prin mandatar U. S.A., reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi I. S.R.L. şi intervenienţii Q., R., L., S., T., O., P. şi N..

Prin decizia civilă nr. 337A din 19 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă I. S.R.L şi de apelanţii intervenienţi Q., R., L., S., T., O., P. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 8095/21.12.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., D., prin reprezentant legal A., E., F., prin reprezentant legal E., G., prin reprezentant legal E., şi de apelanta pârâtă J., prin mandatar U. S.A., împotriva sentinţei civile menţionate, în contradictoriu cu intimata pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii şi intimatul pârât H., prin reprezentant legal E..

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că fiecare pârâtă a fost obligată să plătească reclamanţilor A. şi E. - câte 70.000 RON şi reclamanţilor B., C., D., F. şi G. - câte 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenţie, ca neîntemeiată.

A respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, formulată de apelanta-pârâtă J., prin mandatar, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4012 din 20 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de intervenienţii Q., R., S., O., P. şi N. împotriva deciziei nr. 337A/19.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A casat, în parte, decizia atacată, a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestor intervenienţi şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 426 A din 11 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii-intervenienţi Q., R., S., O., P. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 8095/21.12.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., prin reprezentant legal A., C., prin reprezentant legal A., D., prin reprezentant legal A., E., F., prin reprezentant legal E., G., prin reprezentant legal E., I. S.R.L. şi cu intimaţii-pârâţi J., prin mandatar U. S.A. şi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe fiecare pârâtă să plătească fiecăruia dintre intervenienţii Q., R. şi S. suma de 25.000 RON şi fiecăruia dintre intervenienţii N., O. şi P. suma de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., pârâta J. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 426 A din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că, prin hotărârea dată în cel de al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în primul ciclu procesual, reanalizând obligaţia de despăgubire a recurentei-pârâte J. faţă de intervenienţii în interes propriu.

A menţionat prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că instanţa va judeca din nou cauza, în limitele casării, subliniind că, din cuprinsul motivelor de recurs ale intervenienţilor, rezultă că respectiva cale de atac a fost declarată doar în contradictoriu cu intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, nu şi cu recurenta-pârâtă, solicitându-se astfel obligarea exclusiv a intimatei-pârâte Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata în totalitate a despăgubirilor cuvenite (menţiuni relevante la pag. 1 paragraf final, pag. 3 paragraf 3 si pag. 4 paragraf unic).

Ca atare, câtă vreme prin hotărârea dată în apel, în primul ciclu procesual, au fost respinse în contradictoriu cu ambele pârâte, în tot, pretenţiile intervenienţilor, ca neîntemeiate, iar ulterior, cei din urmă menţionaţi au formulat recurs doar în contradictoriu cu intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, recurenta-pârâtă a considerat că, în privinţa sa, hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual a rămas definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat.

Cu toate acestea, în cel de al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a nesocotit critica formulată în recurs de intervenienţi, hotărând obligarea recurentei-pârâte, alături de intimata pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, la plata în cote egale a despăgubirilor acordate intervenienţilor in rejudecare, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri din apel, definitivă sub aspectul inexistenţei unei obligaţii de plată a recurentei privind despăgubiri în favoarea intervenienţilor în interes propriu.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a precizat că, prin hotărârea dată în cel de al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, mai exact dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., fiind nesocotit principiul disponibilităţii şi, totodată, acordându-se intervenienţilor ceea ce aceştia nu au cerut/mai mult decât au cerut.

Având în vedere că hotărârea instanţei de apel a fost criticată de către intervenienţi sub un singur aspect, referitor la neobligarea intimatei-pârâte Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata despăgubirilor, în considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa de apel ar fi trebuit ca, în rejudecare după casare, să analizeze pretenţiile intervenienţilor prin raportare doar la pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, neputând relua analiza eventualei obligaţii de plată a recurentei-pârâte.

Ca atare, instanţa de apel a trecut peste voinţa recurenţilor-intervenienţi, cu nesocotirea principiului disponibilităţii, acordând ceea ce aceştia nu au cerut/mai mult decât au cerut, în sensul că, deşi intervenienţii au pretins în recurs numai obligarea intimatei-pârâte mai sus menţionate la plata despăgubirilor, în al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a procedat la obligarea şi a recurentei-pârâte să achite aceste despăgubiri, alături de intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii.

A solicitat admiterea recursului, respingerea pretenţiilor intervenienţilor în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, ca inadmisibile, conform tezei finale a art. 497 C. proc. civ. (în ipoteza în care se va da întâietate primului motiv de recurs invocat referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat), fie să se dispună casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul analizei pretenţiilor intervenienţilor doar în limitele trasate de aceştia, prin raportare doar la obligaţia de plată a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, conform tezei generale a textului art. 497 C. proc. civ. (în ipoteza în care se va da întâietate celui de al doilea motiv de recurs invocat).

Intimaţii Q., R., S. O., P. şi N. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia pe fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă J. a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5), respectiv când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (pct. 7);

În argumentarea cererii de recurs, a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea dată în cel de al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în primul ciclu procesual şi limitele deciziei de casare, întrucât a reanalizat obligaţia de despăgubire a recurentei-pârâte J. faţă de intervenienţii în interes propriu, încălcând astfel şi principiul disponibilităţii părţilor, în condiţiile în care intervenienţii au criticat hotărârea instanţei de apel sub un singur aspect, referitor la neobligarea pârâtei Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata despăgubirilor.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor J. şi K. la plata daunelor morale şi materiale urmare a prejudiciului generat de accidentul de circulaţie produs la 09.08.2020, soldat cu decesul rudelor acestora H. şi L..

N., O., P., Q., R., L., S., T. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 RON, constând în despăgubiri morale.

Se impune a se reţine, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 8095 din 21 decembrie 2016, prima instanţă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a admis cererea de intervenţie, obligând pârâta J. la plata despăgubirilor către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi către intervenienţii N., O., P., Q., R., L., S., T..

Prin apelul comun declarat împotriva sentinţei nr. 8095 din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atât reclamanţii, cât şi intervenienţii au solicitat modificarea, în parte, a hotărârii atacate, printre motive regăsindu-se şi cele referitoare la reţinerea greşită a culpe comune a tuturor conducătorilor implicaţi, cât şi faptul că cererea nu a fost admisă şi faţă de pârâta K. a Victimelor Străzii.

Prin decizia 337A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta S.C. I. S.R.L. şi de intervenienţii Q., R., L., S., T., O., P. şi N. împotriva sentinţei nr. 8095 din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a fost admis apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. şi de pârâta J., prin mandatar S.C. U. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată fiecare pârâtă să plătească reclamanţilor A. şi E. câte 70.000 RON şi reclamanţilor B., C., D., F. şi G. câte 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia.

Au fost respinse cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. şi cererea de intervenţie, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei nr. 337A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs intervenienţii Q., R., S., O., P. şi N., arătând că deşi instanţa de apel a constatat că se impune răspunderea ambelor pârâte pentru producerea prejudiciului, a admis apelul reclamanţilor, în sensul obligării la plata despăgubirilor şi de către pârâta K. a Victimelor Străzii, respingând în schimb apelul intervenienţilor, în condiţiile în care aceleaşi critici au fost invocate şi de către aceştia.

Apreciind că decizia instanţei de apel este nemotivată, întrucât aceleaşi critici au fost invocate şi de intervenienţi prin cererea de apel comună cu cea a reclamanţilor, însă instanţa a analizat doar criticile acestora din urmă, fără a face vreo motivare cu privire la cele susţinute de intervenienţi, Înalta Curte a admis recursul declarat de intervenienţii Q., R., S., O., P. şi N. împotriva deciziei nr. 337A din 19 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat în parte, decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestor intervenienţi.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care critica vizând răspunderea ambelor pârâte la plata despăgubirilor a fost una comună, fiind formulată atât de către reclamanţi, cât şi de către intervenienţi, este evident că instanţa de apel, pentru acelaşi raţionament juridic, trebuia să analizeze şi apelul intervenienţilor Q., R., S., O., P. şi N..

În raport cu cele expuse, se constată că, în limitele corect determinate de efectul casării parţiale, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei date de instanţa de apel în primul ciclu procesual, prin decizia pronunţată în rejudecare, curtea de apel a admis apelul formulat de apelanţii-intervenienţi Q., R., S., O., P. şi N.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe fiecare pârâtă să plătească fiecăruia dintre intervenienţii Q., R. şi S. suma de 25.000 RON, şi fiecăruia dintre intervenienţii N., O. şi P. suma de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel s-a conformat limitelor rejudecării şi dezlegărilor cu valoare obligatorie date de instanţa de recurs prin hotărârea de casare, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, fără a încălca dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum în mod greşit pretinde recurenta.

Înalta Curte subliniază că pe întreaga durată a procesului, atât reclamanţii, cât şi intervenienţii au susţinut răspunderea ambelor pârâte pentru producerea prejudiciului, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor solicitate.

Nu poate fi acceptată teza recurentei potrivit căreia "recursul din primul ciclu procesual a fost declarat numai în contradictoriu cu pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii", în condiţiile în care intervenienţii au criticat că apelul lor nu a fost deloc judecat.

De altfel, prin decizia de casare, s-a menţionat în mod expres că "în rejudecare, instanţa de apel va analiza cererea de apel formulată de intervenienţii Q., R., S., O., P. şi N. prin prisma criticilor formulate şi a condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi la dispoziţiile legale în materie", în acest sens procedând instanţa de apel în rejudecare.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă J. prin mandatar S.C. U. S.A. împotriva deciziei civile nr. 426 A din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă J. prin mandatar S.C. U. S.A. împotriva deciziei civile nr. 426 A din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.