Labor dispute: cassation inadmissible against final appellate decision due to statutory exclusion of appeal in employment matters

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 15 martie 2019 sub nr. x/2019, astfel cum a fost regularizată la data de 12 aprilie 2019 şi modificată la aceeaşi dată, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 63/27.03.2019; reîncadrarea contestatorului în postul de "Director mecanizare transport" deţinută anterior, conform sentinţei civile nr. 1118/17.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii şi până la momentul reintegrării.

Prin sentinţa civilă nr. 4811 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis contestaţia formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A..

A anulat decizia nr 63/27.03.2019 şi a obligat intimata la reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior încetării contractului individual de muncă.

A obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile de bază lunare brute, inclusiv sporurile care intră în calculul punctajului mediu anual, în cuantum de 4375 RON/lună (conform Adeverinţei nr. x/28.03.2019 eliberată de intimate), indexate, majorate şi reactualizate, calculată de la data concedierii până la data reintegrării.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorul A. şi intimata S.C. B S.A..

Prin decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. B S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4811 din 16 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată contestaţia.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva aceleaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 4862 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. solicitând admiterea cererii de recurs şi casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată şi modificată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B S.A., prin întâmpinarea depusă la 4 iunie 2021 a invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţa de apel.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 23 iunie 2021, recurentul a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 63/27.03.2019, reîncadrarea contestatorului în postul de "Director mecanizare transport" deţinută anterior, conform sentinţei civile nr. 1118/17.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii şi până la momentul reintegrării.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de muncă, se reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Opinia raportorului este în sensul că recursul este inadmisibil, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea recurentului-reclamant A. de reducere a cuantumului onorariului avocatului intimatei-pârâte, Înalta Curte va respinge cerere formulată, pentru următoarele considerente:

Având în vedere că obiectul cererii de recurs este o decizie definitivă pronunţată în apel, care potrivit dispoziţiilor art. 634 C. proc. civ. nu mai putea fi atacată cu recurs, demersurile procesuale îndeplinite de reprezentantul convenţional al intimatei cu privire la acordarea asistenţei juridice de prezentare în faţa instanţei de recurs şi de formulare a întâmpinării în combaterea cererii de recurs reprezintă aspecte ce vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B S.A., conform facturii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B S.A..

Obligă recurentul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2021.