Jurisdiction for judge-plaintiff labor disputes under Art. 127 CPC and exclusion of inferior courts when appellate court is defendant

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiţiei pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 10/2007, începând cu 09.04.2015 şi până la 15.11.2018, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor să plătească, începând cu 09.04.2015 şi până la 15.11.2018, diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite şi salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 633/09.03.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă s-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta A., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. prevăd următoarele:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

A mai reţinut instanţa şi că raţiunea normei legale menţionate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei prin prisma calităţii părţii. Din modul în care este redactat textul de lege, condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existenţa unei cauze în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier şi să-şi desfăşoare activitatea profesională la instanţa competentă să judece cauza.

Aşadar, faţă de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din acelaşi cod, care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situaţia în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa", a reţinut instanţa că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al reclamantului; astfel, norma de competenţă este de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare (excepţia de necompetenţă poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe), iar nu de ordine privată (cu precizarea faptului că doar alegerea instanţei este facultativă).

Referitor la criteriul instanţei competente teritorial, instanţa Tribunalului Dâmboviţa a reţinut că legiuitorul a folosit expresia "una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Aplicând textul de lege litigiului de faţă, instanţa a reţinut că, din punct de vedere teritorial, este necesară îndeplinirea condiţiei apropierii instanţelor din punct de vedere geografic, astfel încât această condiţie nu este îndeplinită în cazul Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru aceste motive, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. x/2020/a1, care, prin sentinţa civilă nr. 488/2021 din 31.05.2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, invocată din oficiu; a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta A., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa Tribunalului Sibiu a reţinut următoarele:

În cadrul acestei acţiuni reclamanta A. deţine în prezent funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Conform art. 94 pct. 1 C. proc. civ. "tribunalul judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe", iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, a reţinut instanţa Tribunalului Sibiu că, în litigiile având ca obiect drepturi băneşti - aşa cum este cazul în speţa de faţă - competenţa teritorială consacrată de legiuitor este una alternativă, fiind deopotrivă competente atât instanţa de la domiciliul reclamantului, cât şi instanţa de la locul de muncă al reclamantului.

Având însă în vedere calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Ilfov a reclamantei A., s-a reţinut că, în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. care stipulează că:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Norma legală în cauză reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

În consecinţă, prin raportare la textele de lege menţionate mai sus, s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cererea ar fi trebuit să fie Tribunalul Ilfov, unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea, însă, în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, şi a considerentelor Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, decizie care a stat la baza modificărilor legislative menţionate anterior, reclamanta a sesizat Tribunalul Dâmboviţa ca instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti în circumscripţia căreia se află Tribunalul Ilfov, unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 127 alin. (1) şi 116 C. proc. civ., reclamanta şi-a exercitat dreptul de a alege instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, aceasta fiind Tribunalul Dâmboviţa, care îndeplineşte criteriul de instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Raportat la acest criteriu prevăzut de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut că Tribunalul Sibiu nu se află în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Ilfov, unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea, astfel că nu este instanţă competentă teritoarial să soluţioneze prezenta cauză. Mai mult, faţă de calitatea de parte în prezenta cauză a Curţii de apel Alba Iulia în circumscripţia cărei se află Tribunalul Sibiu, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi, cum este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, tribunalul a reţinut că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Sibiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Acţiunea are ca obiect obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiţiei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 10/2007, începând cu 09.04.2015 şi până la 15.11.2018, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor să plătească, începând cu 09.04.2015 şi până la 15.11.2018, diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite şi salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

În speţă, reclamanta este judecător la Tribunalul Ilfov, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, având în vedere calitatea de pârât a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa supremă reţine că, raportat la dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., competenţa teritorială nu poate aparţine Tribunalului Sibiu, instanţă inferioară acestei pârâte.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.