Military pension recalculation appeal inadmissible under final social insurance ruling

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de Contestaţii, arătând instanţei că obiectul cererii de chemare în judecată este Hotărârea nr. 39217/23.05.2019, emisă de Comisia de Contestaţii, prin care au fost respinse neîntemeiat contestaţiile acestuia privind deciziile de recalculare şi actualizare a pensiei acestuia, decizii emise de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale în cursul anilor 2016 - 2018.

Reclamantul a arătat că aceste contestaţii formulate la deciziile menţionate de recalculare sau actualizare aveau drept obiect soldele lunare brute bază de calcul utilizate de Casa de Pensii în procedurile de recalculare şi actualizare a pensiei în baza Legii nr. 223/2015 şi a Ordinului comun nr. M.25/16.02.2016 al Ministrului Apărării Naţionale.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1613/PI din 6 decembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de Contestaţii din Cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 825 din 12 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1613/06.12.2019 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de Contestaţii din Cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

La data de 22 februarie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea fondului cauzei.

Intimata-pârâtă Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 26 aprilie 2021 recurentul a transmis prin e-mail la dosar răspuns la întâmpinările formulate de intimatele-pârâte.

Prin rezoluţia din 20 mai 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte a constatat următoarele:

Cu titlu prealabil, a reţinut că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 8 iulie 2019.

Totodată, se cuvine menţionat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva deciziei civile nr. 825 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel".

Conform art. 101 din acelaşi act normativ "litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale", iar art. 103 prevede că:

"hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, art. 104 din Legea nr. 223/2015 stabileşte că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflictele de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că acestea se pot exercita în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 din 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.