Non-use compensation claim barred by res judicata of prior transaction confirmation despite voided notarial deed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower courts' dismissal of the claimant’s action and ordering the claimant to pay approximately 2,820 RON in legal costs to the prevailing defendant. The dispute concerned a claim for the equivalent value of non-use of an immovable property (a quarry), where the claimant argued that a prior judicial confirmation of a transaction did not extinguish its rights, citing subsequent decisions that voided related notarial deeds. The Supreme Court held that no grounds for cassation existed, finding no violation of procedural rules regarding motivation, no breach of res judicata authority because the 2013 decision confirming the transaction was not contradicted by later rulings on property rights, and no misapplication of material law, specifically rejecting the claimant's argument that insolvency law provisions were violated.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 din Legea nr. 85/2006, Art. 406 alin. (4) C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Non-use compensation claim barred by res judicata of prior transaction confirmation despite voided notarial deed: Art. 406 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate, sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi, or, un asemenea acord lipseşte în ceea ce o priveşte pe pârâta B. S.R.L..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021
Asupra recursului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
A.Obiectul cererii introductive:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 26 noiembrie 2019 reclamata A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. C., B. S.R.L., D. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. la plata în solidar a sumei de 4.230.576 Euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa a bunului imobil teren - denumit generic "Cariera Radnuţa" aflat în proprietatea S.C. A. S.R.L..
B.Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 31 iulie 2020, Tribunalul Argeş a respins cererea de renunţare la judecată ca nefiind formulată de către o persoană cu mandat special de renunţare; a disjuns capătul de cerere în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII E. şi C. şi a dispus suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006; a respins acţiunea reclamantei în ceea ce o priveşte pe pârâta D. S.R.L. ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la 500 RON cheltuieli de judecată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva sentinţei Tribunalului Argeş a declarat apel A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar-societăţi profesionale în insolvenţă, asociate prin contract F. şi G. solicitând: admiterea acestuia, modificarea sentinţei, în sensul de a se lua act de renunţarea la judecată formulată la instanţa de fond; modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată; modificarea considerentelor hotărârii în sensul înlăturării celor privind constatarea rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare prin decizia nr. 1208/2013.
D. Hotărârea instanţei de apel.
Prin decizia nr. 50/A - Com din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 244 din 31 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Argeş.
E. Considerentele instanţei de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut în esenţă următoarele:
Art. 406 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate, sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi, or, un asemenea acord lipseşte în ceea ce o priveşte pe pârâta B. S.R.L..
Renunţarea din faţa instanţei de fond a fost formulată raportat la ansamblul cererii, fără distincţie între părţile pârâte, chemate să răspundă solidar şi anterior disjungerii cererii referitoare la B. S.R.L..
În prezenta cauză, părţi au rămas reclamanta A. S.R.L. şi pârâta D. S.R.L., obiectul pretenţiei formulate fiind exclusiv obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a bunului imobil.
Prin decizia nr. 1208 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012 a fost confirmată tranzacţia părţilor (B. S.R.L. şi A. S.R.L. prin administrator judiciar), în care acestea au arătat că nu mai au nicio pretenţie reciprocă materială, financiară sau de orice altă natură, urmare a denunţării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2011 şi a contractului nr. x/2011, ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea Carierei Rădnuţa din localitatea Lipova judeţul Arad, la solicitarea B. S.R.L. conform adresei nr. x din 30 octombrie 2012.
A interpreta în prezent această hotărâre, susţinându-se, pe de o parte, că denunţarea contractului nu putea opera în temeiul notificărilor transmise de către B. la 3 august 2012 şi 5 august 2012, faţă de considerentele deciziei nr. 377/2018 a Curţii de Apel Braşov, echivalează cu tendinţa de înlăturare a efectelor deciziei nr. 1208/2013, aspect care nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât o asemenea concluzie nu rezultă nici din considerentele deciziei nr. 377/2018.
Curtea de Apel Braşov a reţinut că până la momentul pronunţării deciziei nr. 1208/2013 o instanţă de judecată nu constatase intervenită rezoluţiunea contractului, rezultând astfel că aspectul în discuţie a fost lămurit cu ocazia soluţionării dosarului asociat a39.
Dacă ulterior emiterii încheierii de certificare autentificată nr. x şi operaţiunilor efectuate în cartea funciară în baza acesteia, au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti care produc efecte asupra situaţiei juridice dintre părţi, aceste efecte nu pot fi supuse analizei în cauza nr. 4815/109/2013*, instanţa nefiind învestită cu verificarea lor mai mult decât în sfera puterii de lucru judecat/autorităţii de lucru judecat.
Instanţa a constatat că prin confirmarea tranzacţiei dintre părţi nu se poate influenţa soluţia din cauza menţionată, întrucât încheierea nr. 616/2013 este anterioară, fiind analizate cauzele de nulitate invocate faţă de acest act iar nu faţă de notificări.
Curtea a reţinut că argumentele din cererea de apel referitoare la valoarea şi efectele deciziei nr. 377/2018 în raport de prezenta cauză nu pot fi primite, neputându-se constata că instanţa a reţinut în această cauză valabilitatea contractului, înlăturând efectele deciziei nr. 1208/2013.
Faptul că această din urmă decizie confirmă o tranzacţie şi, pe cale de consecinţă, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nu constituie un motiv suficient pentru admiterea apelului, în condiţiile în care nu se are în vedere acest efect al hotărârii judecătoreşti, tribunalul referindu-se la opozabilitatea deciziei, care a confirmat rezoluţiunea contractului. Motivarea primei instanţe reţine că hotărârea nr. 1208/2013 a Curţii de Apel Craiova nu este contrazisă de decizia Curţii de Apel Braşov nr. 377/2018, prin aceasta fiind clarificate numai aspecte cu privire la proprietate, astfel că nu se poate constata conferirea efectului prevăzut de art. 1201 C. civ. anterior.
Instanţa de apel a concluzionat că susţinerile din apelul A. nu pot fi primite.
F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar - societăţi profesionale de insolvenţă asociate prin contract F. şi G. şi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se rată următoarele:
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, cât şi autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior între părţile din prezenta cauză.
În opinia instanţei de apel, considerentele deciziei de expedient nr. 1208/2013 pronunţată în condiţiile art. 271 - 273 C. proc. civ. au autoritate de lucru judecat.
În ipoteza în care contractul nr. x din 20 ianuarie 2011 şi nr. 86 din 27 ianuarie 2011 ar fi încetat conform notificărilor nr. x din data de 3 august 2012 şi nr. 634 din data de 5 august 2012, S.C. B. nu avea un drept de creanţă împotriva S.C. A. S.R.L. ci avea doar dreptul de a primi de la S.C. A. S.R.L. bunurile ce au făcut obiectul contractului nr. x din 20 ianuarie 2011 şi obiectul contractului nr. x din 27 ianuarie 2011 precum şi reţinerea sumelor primite în contul preţului până la acea dată.
Decizia nr. 377 din 28 martie 2019 prin care s-a dispus anularea încheierii nr. 616/2013 prin care s-a constatat rezoluţiunea contractului nr. x din 27 ianuarie 2011 a confirmat în mod direct valabilitatea contractului.
Motivarea instanţei de apel încalcă normele de drept material aplicabile în cauză, respectiv cele ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 64, art. 67 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea instanţei de apel se raportează exclusiv la calitatea de proprietar invocată de S.C. A. S.R.L. asupra terenurilor pentru care se solicită lipsa de folosinţă, fără a se analiza susţinerile şi în ceea ce priveşte dreptul de folosinţă a carierei invocat de către S.C. D. S.R.L..
Recurenta apreciază că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Prin hotărârea instanţei de apel a fost încălcată autoritatea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al S.C. A. S.R.L. asupra bunurilor imobile pentru care s-a solicitat lipsa de folosinţă în prezenta cauză, rezultată din hotărârile anterior pronunţate.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. În acest sens, instanţa de apel a apreciat faptul că S.C. B. S.R.L. deţine dreptul de proprietate asupra terenurilor a căror lipsă de folosinţă s-a solicitat în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte solicitarea de modificare a considerentelor hotărârii recurate, se impune a se observa faptul că motivarea instanţei de apel este în totală contradicţie cu hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Se solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În subsidiar, se solicită casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii şi, în subsidiar, modificarea considerentelor hotărârii instanţei de fond, în sensul înlăturării considerentelor privind constatarea rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare prin decizia nr. 1208/2013.
G. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., aceasta urmează a fi respinsă, din analiza motivelor de recurs invocate reiese faptul că acestea se încadrează în dispoziţiile legale care prevăd motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arătând în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt şi de drept pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În realitate, recurenta critică hotărârea din perspectiva administrării probatoriului şi a interpretării date de instanţa de apel hotărârilor judecătoreşti de care au uzat părţile în litigiu. Hotărârea recurată prezintă în mod explicit argumentele pe care le-a avut în vedere raportat la considerentele respectivelor decizii.
Obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Recurenta susţine că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, însă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul hotărârii recurate.
Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "casarea unor hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Noţiunea de proces echitabil presupune şi faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.
În cauză nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel analizând acest aspect.
Astfel, decizia nr. 1208 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a statuat definitiv şi irevocabil la momentul respectiv, faptul că actul părţilor a fost desfiinţat (rezoluţiunea a operat de drept şi nicidecum la iniţiativa administratorilor judiciari), că acesta nu mai produce efecte şi că părţile nu mai au nicio pretenţie reciprocă, inclusiv în ceea ce priveşte declaraţiile de creanţă făcute de B. S.R.L. în procedura insolvenţei A..
Prin sentinţa nr. 623 din 8 noiembrie 2017, Tribunalul Specializat Mureş a respins acţiunea formulată de debitoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidatorii judiciari, având ca obiect acţiunea în constatare prin care aceştia au solicitat să se constate nelegalitatea şi ineficienţa juridică a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 20 ianuarie 2011 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27 ianuarie 2011.
Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 375/2018 pronunţată de Curtea de Apel Mureş care a respins recursul declarat de lichidatorii judiciari ai debitoarei A. S.R.L..
Prin decizia nr. 377/2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2013 s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară actului constatat nul, respectiv încheierea notarială din 12 martie 2013, încheiere prin care s-a constatat îndeplinită condiţia pactului comisoriu de gradul IV şi deci, a rezoluţiunii de plin drept a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu.
Efectele rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare analizat nu au operat în temeiul încheierii notariale desfiinţată de Curtea de Apel Braşov, ci în temeiul hotărârii judecătoreşti de confirmare a tranzacţiei, respectiv decizia nr. 1208/2013.
Încheierea nr. 616/2013 este anterioară deciziei privind confirmarea tranzacţiei.
Prin decizia nr. 377/2018 nu s-a reţinut valabilitatea contractului, acesta neconstituind obiectul acţiunii şi nu s-au înlăturat efectele deciziei nr. 1208/2013.
În mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că hotărârea nr. 1208/2013 a Curţii de Apel Craiova nu este contrazisă de decizia Curţii de Apel Braşov nr. 377/2018, prin aceasta fiind clarificate numai aspecte cu privire la proprietate, astfel că nu se poate constata conferirea efectului prevăzut de art. 1201 C. civ. anterior.
Pentru a se reţine efectul extinctiv al lucrului judecat trebuie să existe identitate de părţi, de obiect şi de cauză.
Din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat, interesează cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), care reprezintă fundamentul juridic al acesteia (temeiul cererii) şi care este distinctă de cauza acţiunii (causa petendi), prin care se poate înţelege scopul urmărit de partea care declanşează o procedură judiciară sau administrativă. Însă fundamentul raportului juridic litigios nu se poate rezuma doar la temeiul de drept al acţiunii, ci acest fundament este reprezentat de actul sau faptul juridic invocat în cererea de chemare în judecată, iar acest act sau fapt juridic trebuie coroborat cu reglementarea legală incidentă în speţă, adică trebuie coroborat cu temeiul de drept.
Este de reţinut faptul că în cazul hotărârilor de expedient soluţia aparţine practic, părţilor, învoiala părţilor urmând să alcătuiască dispozitivul hotărârii. Prin tranzacţia faţă de care Curtea de Apel Craiova a pronunţat o hotărâre de expedient, respectiv decizia nr. 1208/2013, s-a statuat cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor, care au legătură cu aceste contracte.
Înscrisurile consecutive în cartea funciară cu privire la hotărârile pronunţate între părţi, inclusiv din perspectiva radierii notării hotărârii nr. 1208/2013 a Curţii de Apel Craiova au constituit obiect al unor litigii în care instanţele au fost învestite cu plângeri împotriva încheierilor de carte funciară. În niciunul dintre aceste litigii nu s-a ajuns la o altă concluzie cu privire la contractul nr. x/2011.
Prin decizia nr. 229 din 4 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov s-a reţinut că prin intermediul deciziei a cărei lămurire se solicită, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară celei înscrise prin actul constatat nul, respectiv radierea pârâtei şi reînscrierea corelativă a reclamantei în calitate de proprietar, aceste aspecte vizând exclusiv operaţiuni de carte funciară, fără să se pună în discuţie posesia asupra imobilului. Pentru aceste considerente se impune respingerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 377/2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Aşa fiind în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Motivul arătat presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.
Recurenta susţine că s-au încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, respectiv cele ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 86, art. 64 şi art. 67 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006.
Aceasta deoarece în motivarea hotărârii recurate s-a reţinut că înscrierea S.C. B. S.R.L. în tabelul de creanţe întocmit împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L. s-a făcut în vederea respectării termenelor specifice procedurii insolvenţei şi nu echivalează cu recunoaşterea din partea S.C. B. S.R.L. că respectivul contract este activ.
Instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. La 23 august 2012, data deschiderii procedurii de insolvenţă asupra averii debitoarei S.C. A. S.R.L., nu se statuase asupra denunţării contractului printr-o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, cadrul procesual în prezentul litigiu a fost restrâns în sensul că cererea împotriva pârâtei B. S.R.L. a fost disjunsă, fiind constituit dosar separat în care s-a dispus suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Aşadar, în prezenta cauză nu se pune problema aplicării dispoziţiilor art. 36 din Legea insolvenţei.
De altfel, în cauză nu sunt aplicabile în nici un fel dispoziţiile Legii nr. 85/2006, astfel încât nu se poate pune problema încălcării normelor de drept material din această lege, respectiv art. 86, art. 64 şi art. 67 alin. (1) şi (3), aşa cum susţine recurenta.
Faţă de toate aceste considerente, reţinând că în cauză nu sunt motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar - societăţi profesionale de insolvenţă asociate - F.. şi G.. împotriva deciziei nr. 50/A-COM din 28 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.820,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 septembrie 2021.