Competence conflict: individual labor claims lack procedural joinder, blocking jurisdictional prorogation to non-domiciliary court

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 20.04.2021 din dosarul nr. x/2021, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIŢIEI, INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII şi participant-expert CNCD, au solicitat, ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună, în principal, obligarea pârâţilor la recalcularea bursei de auditor de justiţie pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON şi la plata diferenţelor dintre bursa efectiv încasată şi cea cuvenită, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda penalizatoare aferentă până la data plăţii efective şi în subsidiar, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018, prin raportarea la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON şi drepturile efectiv încasate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda penalizatoare aferentă până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2872/20.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a cauzei privind pe reclamanta B., invocată de către pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă drepturi echivalente drepturilor salariale, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

De asemenea, a reţinut Tribunalul Bucureşti, la data introducerii acţiunii, reclamanta avea domiciliul în raza teritorială a judeţului Hunedoara, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar locul său de muncă este în cadrul Judecătoriei Deva, judeţul Hunedoara.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Hunedoara.

La termenul de judecată din 29 iunie 2021, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 925 din 29 iunie 2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." Aliniatul 3 al aceluiaşi articol dispune:

"Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi."

Aşa fiind, Tribunalul a constatat că cererea introductivă de instanţă este formulată de un număr de 4 reclamanţi, toţi în calitate de foşti auditori de justiţie în perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, numiţi prin hotărârea Plenului CSM 1543/15.12.2016, iar prin Hotărârea CSM nr. 1488/19.12.2018 a avut loc numirea în funcţia de judecător stagiar a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2018, şi, de asemenea, prin Hotărârea nr. 785/20.12.2018 a avut loc numirea în funcţia de procuror stagiar a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2018, reclamanţii formulând pretenţii identice în contradictoriu cu pârâţii. Cum unul dintre reclamanţi are domiciliul în municipiul Bucureşti, această acţiune a fost adresată Tribunalului Bucureşti.

Instanţa reţine aplicabile dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" şi cum drepturile băneşti pretinse pârâţilor de către reclamanţi, în calitate de auditori de justiţie, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, în cauză, dispoziţiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

Prin urmare, instaţa reţine incidente în cauză dispoziţiile art. 269 alin. (3) Codul muncii, care recunosc competenţa de soluţionare a cauzei după criteriile de la alin. (2) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinită în persoana oricăruia dintre reclamanţi aflaţi în coparticipare procesuală facultativă, sens în care Tribunalul Hunedoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Hunedoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulţi auditori de justiţie prin care solicită, în principal, recalcularea bursei de auditor de justiţie pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON şi la plata diferenţelor dintre bursa efectiv încasată şi cea cuvenită, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Astfel, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate, chiar dacă solicitarea dedusă judecăţii, precum şi modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiaşi angajator.

În speţă, pentru o parte dintre reclamanţi, instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021 pentru reclamanţii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Înalta Curte reţine că nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti nu devine incidentă, având în vedere că modul de soluţionare al uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă.

În consecinţă, faţă de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, nu se poate considera că Tribunalul Bucureşti, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2021, care au locul de muncă/domiciliul pe raza municipiului Bucureşti, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta din dosarul disjuns nr. x/2021, care nu are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, ci pe raza teritorială a judeţului Hunedoara întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

Faţă de faptul că reclamanta din prezentul dosar are domiciliul în judeţul Hunedoara şi având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală, se apreciază că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Hunedoara.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.