Jurisdictional conflict over alternative venue for direct third-party insurance claims

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.03.2020 pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020*, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B., reprezentată pe teritoriul României de B. - Sucursala Bucureşti, la plata sumei de 1895,58 RON reprezentând diferenţa contravaloare lucrări de reparaţie la auto CLP AT 371, avariat în accidentul de circulaţie din data de 11.12.2018 pentru care s-a deschis dosarul de daună x şi a sumei de 1129,76 RON penalitaţi de întârziere de 0,2% zi întarziere aferente debitului restant de 1895,58 RON calculate de la data de 09.04.2019 până la data de 31.01.2020(298 zile) şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului restant, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, expert).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara.

Prin sentinţa civilă nr. 210/12.01.2021, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timişoara a apreciat că normele de competenţă prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului în cazul unei acţiuni în pretenţii sunt incidente, atâta timp cât nu există alt temei care să atragă competenţa unei alte instanţe.

De asemenea, instanţa nu apreciază incidente în cauză dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., întrucât noţiunea de terţ prejudiciat priveşte exclusiv persoana care a suferit vătămarea în urma faptei ilicite, fără a putea fi extinsă la alte persoane care, de exemplu, au cumpărat creanţa, cum e situaţia în speţă, iar reclamanta nu are această calitate.

Judecătoria Timişoara a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., în baza cărora a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în raza căreia se află sediul pârâtei B. - Sucursala Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 17.03.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 5802/18.06.2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că deşi regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, în cauză, fiind vorba de o pricină având ca obiect pretenţii, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga, iar în alte ipoteze însăşi legea prescrie mai multe instanţe competente.

Astfel, există unele situaţii în care, pe lângă instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe (competenţă teritorială alternativă), cum ar fi situaţia prevăzută de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, în materie de asigurare, competentă este şi instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Instanţa reţine că, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, după ce acesta sesizează una dintre instanţele deopotrivă competente, pârâtul sau instanţa nu pot înlătura competenţa instanţei alese.

Instanţa a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabila de producerea accidentului şi pârâtă, prevalându-se de domiciliul/sediului terţului prejudiciat.

Prin urmare, Judecătoria Timişoara era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe deopotrivă competente întrucât s-ar încălca art. 116 din C. proc. civ. şi voinţa reclamantului.

În concluzie, având în vedere că Judecătoria Timişoara nu avea posibilitatea de a declina competenţa de soluţionare a cererii, aceasta fiind competentă conform art. 115 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cum, în speţă, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile legale care reglementează materia asigurărilor, devin incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţelor în a căror circumscripţie se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 115 alin. (3) C. proc. civ., "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său".

Rezultă aşadar că aceste repere pot determina alternativ competenţa instanţei în acest caz, iar alegerea de competenţă aparţine, reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

Or, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Timişoara, ca fiind instanţa deopotrivă competentă conform art. 115 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv aceasta fiind judecătoria unde se află domiciliul/sediul terţului prejudiciat, faţă de cesiunea de creanţă încheiată între cel păgubit şi societatea reclamantă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa sesizată iniţial a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei şi a devenit singura competentă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.