Territorial jurisdiction for low-value claims: prohibition of ex officio declination when defendant fails to timely object

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 05.11.2020 sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Satu Mare reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.560 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 25.03.2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei Judecătoriei Satu Mare.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 431 din 29 martie 2021, pronunţată de Judecătoria Satu Mare a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1028 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă aparţine judecătoriei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, competenţa teritorială în această materie se stabileşte potrivit dreptului comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente situaţiile reglementate de art. 113 C. proc. civ. privind competenţa alternativă, având în vedere lipsa de la dosar a unui contract de împrumut încheiat în formă scrisă între părţi.

Prin urmare, constatând că pârâtul B. are domiciliul în Bacău, judeţul Bacău, instanţa a apreciat că Judecătoriei Bacău îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 08.04.2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2530 din 19 mai 2021, pronunţată de Judecătoria Bacău, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, fiind vorba de o competenţă teritorială cu caracter de ordine privată, Judecătoria Bacău a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Potrivit actelor dosarului, momentul procesual până la care pârâtul ar fi putut invoca excepţia de necompetenţă teritorială ar fi fost la data de 30 ianuarie 2021.

Astfel, având în vedere că locul unde s-a încheiat contractul/locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar şi în parte a obligaţiei se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Satu Mare şi că reclamantul a înţeles să învestească această instanţă cu rezolvarea pretenţiilor sale, iar pârâtul nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. devin incidente dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Aceasta semnifică faptul că prin manifestarea de voinţă în sens procesual de a înregistra pe rolul Judecătoriei Satu Mare acţiunea în pretenţii - cerere de valoare redusă aferentă neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu Mare competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Satu Mare şi Judecătoria Bacău s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, prin cererea de valoare redusă formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 4.560 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înţeles să uzeze de procedura specială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, aşa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea în primă instanţă este judecătoria, iar competenţa teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv:

"în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată astfel că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, în cazul cererilor de valoare redusă (cum este şi cererea de faţă) competenţa teritorială a instanţei nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Satu Mare, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Satu Mare, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Satu Mare, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.