Subrogated insurer's award against public entity upheld; case assigned to civil appeal panel after jurisdictional conflict.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 16.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Domeniului Public Sector 5, Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5 - prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 5.529.51 RON, suma ce reprezintă cuantumul despăgubirii achitate de A. S.A. către service-ul reparator B. în dosarul de dauna C/SC/0059/2018, dobânda legală calculată de la data introducerii prezentei acţiuni si până la completa executare şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 1471/19.03.2020, prima instanţa a admis cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Domeniului Public Sector 5 şi Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5, pe care i-a obligat să plătească reclamantei suma de 5.529,51 RON, reprezentând despăgubiri achitate în dosarul de daună nr. C/SC/0059/2018, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 16.11.2018 şi până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 2.381,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu expert) în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5 - prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5, solicitând schimbarea în tot şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2554 A din 21.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Sectorului 5 Bucureşti, prin Primarul Sectorului 5.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, la data de 16.02.2021 sub acelaşi număr de dosar x/2018

Prin încheierea 6R/19.02.2021, Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, invocate din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de către recurenta - pârâtă în favoarea uneia dintre secţiile a V-a sau a VI-a Civilă ale Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a reţinut că obiectul litigiului îl reprezintă recursul declarat de recurenta - pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Sectorului 5 Bucureşti, prin Primarul Sectorului 5, într-un litigiu având ca obiect solicitarea reclamantei A. S.A., în calitate de asigurător, de acordare a despăgubirii achitate de asigurător către service-ul reparator B. în dosarul de daună C/SC/0059/2018 (regres al asigurătorului auto).

Curtea a reţinut că potrivit art. 3 alin. (1)-(3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.:

"Dispoziţiile C. civ. se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Sunt consideraţi profesionişti toţi care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ." De asemenea, a reţinut prevederile art. 8 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora:

"(1) Noţiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ» şi «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»."

Totodată, Curtea a apreciat incidente în cauză dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, aratând că prin decizia nr. 18/17.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a statuat că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru determinarea competenţei materiale procesuale se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011".

De asemenea, Curtea reţine că la par. 173-174 din această decizie, s-au arătat următoarele:

"Interpretarea în sens contrar, dată de instanţele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În realitate, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru determinarea competenţei materiale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011".

În acest sens, Curtea reţine că din considerentele acestei decizii în interesul legii rezultă că, sub imperiul noului C. civ., dihotomia profesionist/neprofesionist nu poate fi utilizată pentru delimitarea competenţei instanţelor/secţiilor specializate, fiind necesar a se apela la cele patru tipuri de cauze enumerate la art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011. Având în vedere obiectul şi natura cauzei de faţă, curtea constată că litigiul se subsumează celor prevăzute la art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, astfel că soluţionarea sa intră în competenţa materială procesuală a secţiilor Curţii de Apel Bucureşti specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Curtea mai reţine că această interpretare este în concordanţă şi cu dispozitivul deciziei nr. 13 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. x/2020, prin care s-a statuat:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, stabileşte că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate."

Curtea consideră că această interpretare obligatorie este aplicabilă şi cauzei de faţă, în care reclamant este asigurătorul facultativ de răspundere civilă auto (casco) care se regresează împotriva persoanelor (în cazul de faţă juridice) considerate culpabile de producerea evenimentului rutier asigurat pentru care s-a constituit dosarul de daună şi s-a achitat despăgubirea.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a apreciat că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa secţiei a V-a sau a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 12.03.2021.

La termenul de judecată de la 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a pus în discuţie necompetenţa sa materială, iar prin încheierea nr. 24 din 22 iunie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a reţinut că, pentru a răspunde dacă instanţa competentă să soluţioneze calea de atac a recursului în cazul acestui litigiu este instanţa specializată în litigii cu profesionişti sau, dimpotrivă, cea nespecializată, trebuie avută în vedere, expunerea istoricului litigiului, din care se constată că începând cu cererea de chemare în judecată şi continuând cu apelul promovat în cauză, instanţa civilă nespecializată a fost cea care a soluţionat litigiul.

Reţinând că principiul specializării secţiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanţe trebuie respectat, având în vedere că în apel litigiul a fost soluţionat de secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti care nu este o secţie specializată în litigii cu profesionişti, instanţa de recurs (Secţie civilă specializată în litigii cu profesionişti) apreciază că nu este competentă să soluţioneze recursul promovat împotriva unei decizii pronunţate de o secţie a Tribunalului nespecializată în litigii cu profesionişti.

Curtea susţine în sprijinul acestei concluzii decizia civilă nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi apreciază că raţionamentul expus în considerentele acestei decizii este pe deplin aplicabil în prezenta cauză dat fiind că Înalta Curte a statuat asupra efectului pe care îl are principiul specializării secţiei/completurilor de judecată asupra completului competent să soluţioneze calea de atac a recursului, iar acesta este un aspect general valabil.

De asemenea, reţine Curtea, competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză ce intră în competenţa de soluţionare a acestora trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac.

De altfel, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai reţinut deja şi prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond.

De asemenea, Curtea a avut în vedere şi prevederile art. 130, alin. (2) C. proc. civ., reţinând că problema competenţei material procesuale a instanţei de apel nici nu a fost ridicată în timpul soluţionării apelului şi/sau prin motivele de recurs. În acest fel, competenţa astfel cum a fost stabilită prin soluţionarea cauzei de către instanţa de fond şi ulterior instanţa de apel (civilă cu neprofesionişti) rămâne câştigată cauzei, în interpretarea per a contrario a art. 130 alin. (2).

Prin încheierea nr. 24 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenţii, iar cererea este formulată de către reclamantul A. S.A. împotriva pârâţilor Administraţia Domeniului Public Sector 5 şi Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5-prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5.

În drept au fost invocate prevederile art. 2210 din C. civ., O.G. nr. 43/1997 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi ale O.U.G. nr. 195/2002.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

La considerentul nr. 164 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că începând cu cererea de chemare în judecată şi continuând cu cererea de apel promovată în cauză, instanţa civilă nespecializată a soluţionat litigiul.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că, în faza procesuală a apelului nu a fost ridicată problema competenţei materiale procesuale, pricina fiind soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca instanţă civilă de drept comun, iar nu de o instanţă specializată.

Aşa fiind, competenţa material procesuală astfel cum a fost stabilită prin soluţionarea cauzei de către instanţa de fond şi ulterior instanţa de apel, ramâne consolidată în vederea soluţionării recursului.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că, neinvocarea excepţiei de necompetenţă în faţa primei instanţe are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, faţă de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.