Admissibility of unconstitutionality challenge to bilateral military status agreement in civil revision proceedings

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta US Army, obligarea pârâtei la plata sumei de 7800 RON însumând plăţi CASS şi CAS pentru perioada 2012-2013 cu dobânzi şi penalităţi, obligarea pârâtei la plata taxelor către Statul Român aferente unui contract individual de muncă la valoarea remuneraţiei brute alocate de pârâtă pentru un translator în România, precum şi obligarea pârâtei la îndeplinirea revendicărilor formulate în cererea de apel în dosarul x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 1161 din 8 mai 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei US ARMY şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta US ARMY, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei US ARMY.

La termenul de judecată din 04 noiembrie 2019, apelanta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii din România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 şi a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

Prin decizia civilă nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 260/2002 şi ale Legii nr. 291/2007.

Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2019, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

La termenul din 13 octombrie 2020, revizuenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002 în ansamblu şi în mod separat a dispoziţiilor art. III alin. (1), (3) şi 4 din această lege. Totodată, a arătat că invocă excepţia în raport de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care ar fi fost încălcat prin dispoziţiile art. III alin. (4), (1) şi 3 din Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor SUA în România ratificat prin Legea nr. 260/2002.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind Legea nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, petenta A. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs se arată că art. 16 din Constituţia României este încălcat de art. III alin. (4) din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 ("Acordul"), ratificat prin Legea nr. 260/2002, al cărui conţinut înţelege să îl reproducă.

De asemenea, arată că şi art. III alin. (3) din acelaşi Acord încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât tuturor cetăţenilor români cărora le sunt lezate drepturile şi interesele legitime prin faptele penale comise de către Forţele SUA/membrii acestora trebuie să li se garanteze accesul la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie şi să se poată constitui parte civilă într-un dosar penal instrumentat de autorităţile române, indiferent de gravitatea cazului. În caz contrar, susţine recurenta, ar rezulta că înfăptuirea justiţiei se face selectiv, doar unii cetăţeni având acces la justiţie (instanţă penală).

Arată că, în cadrul dosarului nr. x/2019, instanţa a emis de 7 ori citaţii către pârâta US ARMY, transmise atât la sediul bazei pârâtei, cât şi la sediul Ambasadei SUA la Bucureşti. În ciuda celor 14 citaţii recepţionate, pârâta a refuzat să se prezinte în faţa instanţei (creându-şi astfel singură condiţiile in absentia care o favorizează prin prevederile speciale ce i se aplică, neputând fi judecată în lipsă, conform art. III alin. (4) din Acord), cât şi să transmită vreun document, inclusiv întâmpinarea, care este obligatorie în cazul revizuirii, potrivit art. 513 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că refuzul pârâtei de a depune întâmpinarea ce i-a fost solicitată de instanţă, în mod explicit, în condiţiile legii, pentru a soluţiona dosarul de revizuire nr. 629/36/2019, s-ar constitui într-o faptă penală de obstrucţionare a justiţiei, prevăzută la art. 271 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Susţine că instanţa avea obligaţia de a aplica pârâtei pedeapsa prevăzută de art. 271 alin. (1) lit. b) din C. pen., însă aplicarea pedepsei ar fi însemnat să se constate că era o faptă prevăzută de C. pen., atribuţie ce nu intră în competenţa instanţei române, fiind interzită de conţinutul art. III alin. (4) din acest Acord.

Mai susţine recurenta că, în cauză, comandantul B. avea obligaţia de a răspunde citaţiilor instanţei trimise în intervalul 11.12.2019 (data constituirii dosarului nr. x/2019)-27.07.2020 (data transmiterii ultimei citaţii către pârâtă), prin trimiterea întâmpinării. Or, prin neîndeplinirea acestor obligaţii, comandantul unităţii ar fi comis infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei.

Urmare a acestei situaţii, arată recurenta că instanţa avea obligaţia de a se autosesiza asupra faptului că prevederile Legii nr. 260/2002 nu-i permit să aplice pedepsele prevăzute de C. pen. şi să ridice din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002, pentru ca instanţa constituţională să observe că prevederile acestei legi îngrădesc chiar actul de judecată al unei instanţe şi să declare neconstituţională cedarea justiţiei penale şi interdicţia pe care o are o instanţă românească de a judeca un membru al forţelor SUA in absentia fără consimţământul lui, astfel încât, ulterior, completul AM 1 al Curţii de Apel Constanţa să poată aplica membrului Forţelor SUA - dl. Col. C., pedeapsa prevăzută de lege.

Se mai arată că instanţa Curţii de Apel Constanţa, care judecă cererea de revizuire, ar fi refuzat să sesizeze fapta penală comisă de pârâtă chiar în faţa sa, întrucât nu ar fi dorit ca membrii US ARMY să fie traşi la răspundere şi ca tratatul american să ajungă la Curtea Constituţională, motiv pentru care ar fi respins şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată la 02.06.2020 de recurentă.

Apreciază că instanţa ar fi aplicat greşit prevederile art. 208 C. proc. civ., prin faptul că a reţinut că sancţiunea pe care o va aplica pârâtei este decăderea din dreptul de a depune întâmpinarea şi că nu sunt întrunite condiţiile unei fapte penale. Totodată, apreciază că s-au încălcat şi prevederile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., specifice revizuirii.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. III alin. (1), (3), (4) din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, aprobat prin Legea nr. 260/2002, precum şi art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 din Constituţie.

Recursul a fost comunicat intimatei la 06.01.2021, care nu a depus întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca şi condiţie de admisibilitate, legiuitorul a prevăzut ca excepţia să privească o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie ridicată de părţi, procuror sau instanţă din oficiu, iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aşadar, prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi 3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa supremă reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa Curţii de Apel Constanţa şi vizează prevederile Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, aceste prevederi legale fiind în vigoare.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură cu soluţionarea cauzei al cărei obiect este o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019. Revizuirea este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza deciziei ce se doreşte a fi retractată este limitată la motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ. şi în care nu pot fi avute în vedere aspecte legate de fondul litigiului.

Totodată, se reţine şi că obiectul dosarului nr. x/2019 priveşte o acţiune civilă, în timp ce criticile recurentei vizează o pretinsă greşită aplicare în cauză a legii penale cu referire la omisiunea pârâtei US ARMY de a depune întâmpinare la dosarul cauzei.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de revizuire, art. 208 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că sancţiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege este decăderea pârâtului din dreptul de a mai depune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Prin urmare, cum raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de dispoziţiile legii procesuale civile, în mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată că nedepunerea întâmpinării într-un proces civil nu constituie o infracţiune şi nu se pune problema unei împiedicări determinate de legea a cărei neconstituţionalitate se invocă de recurenta-revizuentă, pentru ca soluţionarea cauzei să depindă de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.