Cassation annulled for lack of illegality: dispute over statute of limitations trigger date for payment of supplementary construction works.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată formulată la 12 noiembrie 2018 şi înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., la plata sumei de 800.000 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate la proiectul "Amenajare parc eolian Curcubata" şi a cheltuielilor de judecată.

Cererea nu a fost motivată în drept, în susţinerea acţiunii fiind invocate dispoziţiile contractului de achiziţie nr. x din 20.10.2014, ca raport fundamental preexistent realizării lucrărilor suplimentare.

Prin sentinţa civilă nr. 107/2019 din 4 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi s-a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantă.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, conform prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

La data de 19 noiembrie 2019, pârâta a formulat întâmpinare şi apel incident împotriva considerentelor primei instanţe, prin care a susţinut că prezintă relevanţă din perspectiva calculului termenului de prescripţie data terminării lucrărilor şi ultima situaţie de lucrări ce a stat la baza emiterii ultimei facturi întocmite în baza Contractului nr. x din 20.10.2014.

Prin decizia nr. 32/C/2020- A din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins ca nefondate apelul declarat de reclamantă şi apelul incident formulat de pârâtă.

Instanţa de apel a reţinut că, în lipsa indicării de către reclamantă a perioadei exacte de efectuare a lucrărilor solicitate la plată şi faţă de poziţia evazivă şi oscilantă a acesteia, nu poate fi luat în considerare ca moment final al executării lucrărilor suplimentare decât cel recunoscut în scris de reclamantă prin adresa din 03.11.2015, prin care notifica pârâta despre terminarea lucrărilor la obiectiv şi o invită la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor. Or, raportat la această dată, termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la data de 12 noiembrie 2018, data expedierii prin servicii de curierat a cererii de chemare în judecată.

Curtea de apel a motivat că nu poate lua în considerare ca moment al începerii termenului de prescripţie data întocmirii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, respectiv data de 11 noiembrie 2018, întrucât acest act atestă efectuarea lucrărilor anterior emiterii lui, confirmând că acestea au fost executate, astfel cum se afirmă prin adresa emisă de reclamantă în data de 03 noiembrie 2015. Cu alte cuvinte, acest înscris confirmă executarea şi finalizarea lucrărilor la obiectiv anterior datei de 03 noiembrie 2015.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L., prin administrator special C., a formulat recurs la 15 iunie 2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut o stare de fapt eronată, respectiv faptul că executarea lucrărilor suplimentare s-ar fi realizat în anul 2015.

Recurenta arată că lucrările suplimentare, aflate într-o conexiune cu lucrările contractate potrivit contractului de achiziţie nr. x din 20.10.2014, nu puteau fi executate decât ulterior finalizării acestora din urmă iar lucrările suplimentare excedează raportului fundamental preexistent acestora.

Deoarece intimata a epuizat fondurile nerambursabile, lucrările suplimentare nu puteau fi incluse în contractul de achiziţie nr. x din 20.10.2014, motiv pentru care acestea au fost disociate de raportul fundamental, nu sunt documentate în scris şi au fost solicitate la plată pe cale separată.

În concluzie, susţine recurenta-reclamantă, lucrările suplimentare vizează acelaşi obiectiv de lucrări dar nu şi contractul de achiziţie nr. x din 20.10.2014.

Raportat la data procesului-verbal de recepţie din 11 noiembrie 2015, acţiunea înregistrată la 11 noiembrie 2018, zi nelucrătoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 2 iulie 2020.

La 24 septembrie 2020 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului arătând că, deşi aparent recurenta îşi structurează cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în realitate acesta este indicat doar în preambulul cererii, recurenta reluând aspectele învederate cu ocazia judecăţii în apel şi în primă instanţă.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON conform chitanţei ataşate întămpinării.

La 13 aprilie 2021, administratorul judiciar al recurentei C.I.I. D. şi-a însuşit calea de atac extraordinară declarată de recurentă prin administrator special.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 14 septembrie 2021.

La termenul din 14 septembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În cauză, se constată că recursul declarat, deşi este întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta contestă starea de fapt reţinută de instanţa de apel privind data efectuării lucrărilor suplimentare precum şi aprecierea probelor de instanţele de fond, considerând că lucrările suplimentare nu privesc contractul de achiziţie nr. x din 20.10.2014.

Înalta Curte constată că aceste susţineri ale recurentei privesc aspecte ce ţin de aprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate, fiind critici de netemeinicie, prin care nu se identifică dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Mai mult, motivarea recursului cuprinde o reluare a aspectelor învederate instanţelor de fond, fără a prezenta argumente din care să rezulte că analiza instanţei de apel nu corespunde normelor legale incidente.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Totodată, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu vizează aspecte de nelegalitate şi nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., de strictă interpretare, sub sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 32/C/2020-A din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată în recurs, respectiv factura fiscală nr. x din 18.09.2020 şi chitanţa nr. x din 23.09.2020, emise de E. - Societate civilă de avocati, în cuantum de 4760 RON.

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că recursul recurentei a fost anulat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 32/C/2020-A din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. D., să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 4760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.