Withdrawal of appeal and annulment of cross-appeal leave final dismissal of EUR 90,000 brokerage claim.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecat, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B., la plata sumei de 90.000 euro reprezentând daunele interese datorate conform art. VII din contractul de exclusivitate nr. 1A din 10.10.2016, având ca obiect intermedierea exclusivă a vânzării unui număr de 51 de apartamente din Faza 3, potrivit autorizaţiei de construire nr. x din 19.09.2016 şi Faza 4, potrivit autorizaţiei de construire nr. x din 19.09.2016, de dezvoltare a complexului rezidenţial construit de pârât pe terenul în suprafaţa de 7.104 mp situat în Bucureşti, str. x, cu numărul cadastral x intabulat în CF nr. x al Mun. Bucureşti- Sector 1, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 4 februarie 2019, tribunalul a luat act de transmiterea convenţională a calităţii de parte reclamantă de la A. S.R.L. la C..

Prin sentinţa civilă nr. 1227 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, s-a respins acţiunea reclamantei, aşa cum a fost precizată.

2. Împotriva acestei sentinţe, la 18 noiembrie 2019, reclamanta C. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.

Prin decizia nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi a fost obligată la plata cheltuielor de judecată în cuantum de 3.728,66 RON.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, urmare cererii formulate de intimatul-parat, a fost îndreptata eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Pitesti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, în dosarul nr. x/2018, în sensul ca s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 7.457 RON, reprezentând onorariu apărator după reducere.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C., la 8 septembrie 2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul B..

Totodată, recurenta-reclamantă a formulat, în subsidiar, cerere de repunere în termen, susţinând că decizia recurată nu i-a fost comunicată, luând cunoştinţă de aceasta de pe portalul instanţelor de judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că acordarea cheltuielilor de judecata s-a facut cu nesocotirea dispozitiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., chitanţele de plata a onorariului de avocat neavând legătură cu contractul de asistenţă juridica încheiat de pârât pentru faza procesuală a apelului.

Împotriva aceleaşi decizii, la 7 august 2020, pârâtul B. a formulat recurs arătând că decizia atacată este nelegală sub aspectul cheltuielilor de judecata la care a fost obligată reclamanta, în sensul că acestea nu au fost acordate în totalitate, respectiv în cuantum de 11.185,90 RON.

Recurentul-pârât a învederat că în considerentele deciziei atacate nu se regăsesc motivele privind reducerea onorariului de avocat.

În drept, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 12 octombrie 2020.

La data de 22 octombrie 2020 recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecata recursului, în temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. civ., ataşând şi declaraţia notarială în dovedirea acestei cereri.

La 3 decembrie 2020, recurentul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivitaţii recursului formulat de reclamantă, arătând că nu sunt justificate argumentele acesteia privind repunerea în termenul de declarare a recursului întrucât nu au fost depuse înscrisuri care să justifice această cerere, şi exceptia nulitatii recursului, susţinând că nu sunt formulate critici de nelegalitate. De asemenea, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 7 decembrie 2020, recurenta-reclamantă a depus întampinare prin care a invocat excepţia tardivităţii, arătând că recursul pârâtului a fost declarat peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 din C. proc. civ., şi exceptia nulitatii, susţinând că nu sunt formulate critici de nelegalitate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, recurenta-reclamantă formulând punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 14 septembrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, urmează a lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ. "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că, prin cererea depusă la 22 octombrie 2020, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să ia act de renunţarea sa la judecata recursului.

Prin urmare, manifestarea expresă de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata căii de atac exercitate, reprezintă un act de dispoziţie formulat în termeni lipsiţi de echivoc şi care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil potrivit art. 9 din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte în complet filtru, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Prin motivele de casare invocate, recurentul critică modul de aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., privind cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, acordat de instanţa de apel, în sensul că în mod greşit instanţa a redus onorariul de avocat.

Înalta Curte arată că verificarea cuantumului cheltuielilor de judecată prin prisma dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. presupune examinarea aspectelor ce ţin de temeinicia modului de soluţionare a acestui capăt de cerere accesoriu, procedură care excedează controlului de legalitate specific recursului.

Totodată, va avea în vedere Decizia nr. 3 din 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 181 din 5 martie 2020.

Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de apel s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Regula privind legalitatea căilor de atac instituită prin dispoziţiile constituţionale presupune ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată hotărârea judecătorească să fie cele prevăzute de lege şi, totodată, ca execitarea acestora să fie efectuată în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de considerentele precedente, instanţa supremă reţine şi că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac a recursului.

Prin urmare, recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 229/A-C din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.