Inadmissibility of cassation appeal against final appellate dismissal of action to annul arbitral award

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 09 decembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata contravalorii lucrărilor ce vor fi necesare în vederea înlocuirii tuturor produselor furnizate şi montate de către societatea pârâtă, potrivit contractului nr. x din 17.01.2013, a reparaţiilor ce vor fi necesare pentru refacerea tuturor elementelor de structură, precum şi la plata daunelor moratorii calculate începând cu 21.11.2016. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 4738 din 22 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Slatina, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, având în vedere clauza compromisorie stipulată în contractul încheiat între părţi.

2. Prin cererea înregistrată la 08 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună anularea clauzei compromisorii întrucât aceasta nu fusese negociată de cele două părţi, aşa cum prevede Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori .

Prin sentinţa civilă nr. 4181 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Slatina, s-a respins cererea ca nefondată.

3. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat apel la 13 decembrie 2018, prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei apelate.

Prin decizia nr. 72 din 28 martie 2019, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul, a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la punctul 8 din contractul nr. x din 17.01.2013 şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea absolută a clauzei compromisorii.

4. Având în vedere că, potrivit acestei decizii, a fost anulată clauza compromisorie iar Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional nu mai era competentă material să soluţioneze cererea, reclamantul a solicitat acesteia să restituie dosarul instanţei competente să soluţioneze litigiul, respectiv Judecătoriei Slatina.

Reclamantul a formulat la 05 septembrie 2019 o cerere de repunere în termenul de plată a taxei arbitrale întrucât Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional i-a solicitat efectuarea acestui demers pentru soluţionarea litigiului.

Prin decizia nr. 52 din 20 septembrie 2019, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

5. Prin cererea înregistrată la 1 noiembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea deciziei nr. 52 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, şi trimiterea dosarului Judecătoriei Slatina pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

6. Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat recurs la 15 iulie 2020, prin care a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea sentinţei atacate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 17 iulie 2020.

La data de 16 octombrie 2020, intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 14 septembrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, a cărei soluţionare face de prisos examinarea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinţei civile nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunţate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.. Aceste norme juridice au evoluat în timp, suferind modificări şi completări, astfel că urmează a fi identificate dispoziţiile legale aplicabile cauzei.

Potrivit art. 27 din C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 din Codul de procedură de civilă, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche răman supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia.

În cauză, data începerii procesului este data sesizării Judecătoriei Slatina cu cererea înregistrată sub nr. x/2016, respectiv data de 9 decembrie 2016, context în care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138 din 2014 şi republicată în Monitorul Oficial al României nr. 24 din 10.04.2015.

Potrivit art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situaţia în care curtea de apel admite acţiunea, va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Potrivit art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale evocate rezultă că hotărârea curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Modificarea dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză potrivit art. 27 din C. proc. civ. întrucât este ulterioară datei începerii procesului.

De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din analiza dispoziţiilor legale menţionate şi în considerarea faptului că prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.