Recognition of foreign arbitral award assigned to Bucharest Tribunal; Cluj jurisdiction rejected.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecata, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B.. şi C. S.A., prin Sucursala Constanta, a solicitat instanţei să se dispună recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, în conformitate cu termenii Asociaţiei de Arbitraj Maritim din Londra - LMAA (2017) precum şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită, Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra a soluţionat litigiul dintre părţi şi a fost obligată debitoarea B.. la plata sumei totale de 357.715,07 USD şi a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe lună sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrala a debitului.

Reclamanta a menţionat în cererea de chemare în judecată că s-a emis de către C. S.A. scrisoarea de garanţie bancară nr. x din 18.12.2019, prin care au fost garantate de bancă orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi executorie pe teritoriul României împotriva societăţii B..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1124 şi urm. din C. proc. civ. şi Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

Prin sentinţa civilă nr. 172 din 01 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată de instanţă din oficiu şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanţa a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au pus concluzii, excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Bucureşti potrivit art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că una dintre părţile căreia i se opune hotărârea arbitrală este C. S.A., care are sediul în Municipiul Cluj-Napoca.

2. La 8 martie 2021 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 260/2021 din 19 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B., şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În argumentarea acestei soluţii, tribunalul a constatat că, prin sintagma "căruia i se opune respectiva hotărâre", prevăzută la art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a avut în vedere persoana fizica sau juridică care este parte în litigiul soluţionat prin hotărârea arbitrală.

Tribunalul a arătat că determinarea competenţei teritoriale a instanţei învestite cu soluţionarea unei cereri privind recunoaşterea unei hotărâri arbitrale pronunţate în străinătate se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părţii căreia i se opune această hotărâre.

În cauză, aşa cum a arătat si pârâta, hotărârea străină nu i se opune C. S.A., aceasta fiind doar parte într-un contract de depozit de garanţie încheiat cu pârâta la data de 18 decembrie 2019.

Competenţa teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituţiei bancare, deoarece o eventuală executare a depozitului de garanţie va putea interveni abia după recunoaşterea hotărârii arbitrale.

Având în vedere faptul că partea căreia i se opune hotărârea şi care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B., care nu are sediul pe teritoriul României, devin aplicabile dispoziţiile art. 1126 alin. (2) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţinând Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 133 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Tribunalul Cluj, secţia Civilă a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

3. La data de 04 iunie 2021 dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi Tribunalul Cluj, secţia Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecata, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B.. şi C. S.A., prin Sucursala Constanţa, a solicitat instanţei să se dispună recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra potrivit art. 1124 şi urm. din C. proc. civ. şi Convenţiei de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

Potrivit art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. "solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală", iar potrivit alin. (2) din acelaşi cod "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".

Înalta Curte constată caracterul exclusiv al competenţei teritoriale reglementate de art. 1126 din C. proc. civ., părţile neavând posibilitatea sesizării altor instanţe deopotrivă competente iar determinarea acestei competenţe se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părţii căreia i se opune hotărârea a cărei recunoaştere se solicită.

Prin sintagma "domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală" de la art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral şi care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită.

Litigiul dintre părţi a fost soluţionat de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită în cauză, fiind obligată debitoarea B.. la plata către A. a sumei totale de 357.715,07 USD şi a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe luna sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este societatea B.., care are sediul în Federaţia Rusă, fiind incident în cauză alin. (2) al art. 1126 din C. proc. civ., potrivit căruia "în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".

În cauză, nu se poate reţine incidenţa art. 1126 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a se stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Cluj, prin raportare la sediul C. S.A., întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

C. S.A. a emis scrisoarea de garanţie bancară nr. x din 18.12.2019, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi executorie pe teritoriul României împotriva societăţii B., ulterior procedurii de recunoaştere a hotărârii arbitrale.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justitie stabileşte că pentru soluţionarea cererii formulată de reclamantul A. privind recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 1126 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea şi care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B., care nu are sediul pe teritoriul României.

Faţă de considerentele anterior expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.