Cassation annulled for lack of legal grounds: improper challenge to fact-finding and refusal of expert accounting evidence in waste service fees dispute

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 mai 2019 pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Zalău prin primar a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 438.361,78 RON, din care suma de 47.366 RON reprezentând fond de dezvoltare, care a fost constituit dar nu a fost virat de pârâtă, aferentă facturilor emise şi încasate în perioada ianuarie 2017- noiembrie 2018, suma de 300.537 RON reprezentând fond de dezvoltare aferent facturilor emise pentru perioada 01.09.2008-07.03.2017, existente în sold şi neîncasate şi suma de 90.454,78 RON majorări de întârziere în cuantum de 1%/lună calculate atât la fondul constituit şi nevirat cât şi la fondul neconstituit, aferent facturilor rămase în sold, calculate de la data semnării protocolului din 07 martie 2017, care curg în continuare până la achitarea integrală a fondului constituit şi nevirat, urmând ca stingerea parţială a obligaţiilor reciproce să se efectueze prin compensare din garanţiile constituite de pârâtă, până la concurenţa sumei de 140.406 RON.

În drept, reclamantul a invocat Ordinul nr. 109/2007 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, dispoziţiile art. 183 Codul de procedură fiscală, dispoziţiile art. 1270, 1516, 1530-1531, 1616 din C. civ.

Reclamantul a depus la dosar precizări, prin care şi-a micşorat cuantumul pretenţiilor, arătând că în urma încasării sumei de 47.366 RON, obligaţia de plată a pârâtei este în cuantum de 397.503,84 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 14 februarie 2020, pronunţată de Tribunalului Sălaj, secţia civilă, s-a dmis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Zalău, prin primar, a fost obligată pârâta A. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 13.387,36 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate la sumele din facturile emise şi încasate în perioada ianuarie 2017- noiembrie 2018, iar, în rest, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul Municipiul Zalău, prin primar, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

Prin decizia civilă nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamantul Municipiul Zalău.

3. La 10 decembrie 2020 reclamantul Municipiul Zalău a formulat recurs împotriva acestei decizii prin care a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, a hotararii primei instanţe, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel sau, în caz contrar, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurentul susţine că, în mod greşit, instanţa de apel nu a încuviinţat proba cu expertiză contabilă deoarece era necesar pentru a clarifica divergentele şi modul diferit de interpretare a modalitaţii de reflectare în contabilitate a sumelor prescrise precum şi a sumelor ramase de încasat.

În continuare, recurentul prezintă situaţia de fapt şi face aprecieri asupra probelor, subliniind că prin semnarea protocolului intimata-pârâtă A. S.R.L. s-a angaiat la depunerea documentelor justificative, însă aceasta nu a depus nicio diligenţă pentru a comunica recurentului situaţia cu clienţii neîncasati, motiv pentru care suma cu titlu de fond de dezvoltare solicitată prin acţiune s-a stabilit în baza ultimei situatii depuse de societate, respectiv cea prin adresa din 18.12.2018.

Prin urmare, recurentul consideră că intimata a dat dovadă de rea-credinţă, prin tergiversarea prezentării documentelor, astfel încât prin trecerea timpului să poată invoca situaţii obiective de imposibilitate de încasare a unor sume, cum ar fi prescripţia creanţelor sau insolvabilitatea debitorilor.

Recurentul susţine că instanţa de apel a motivat în mod greşit hotărârea exclusiv pe existenţa raportului de inspecţie fiscală, neluând în calcul tot probatoriul administrat, întrucât actele întocmite de către inspectorii A.N.A.F. nu prezintă relevanţă în cauză.

În situaţia în care raportul de inspecţie fiscală ar fi conţinut sumele clientilor scazuţi din contabilitate ca fiind prescrise sau imposibil de recuperat, atunci susţine recurentul că ar fi putut constitui o probă concludentă iar sumele scăzute din contabilitatea intimatei ar fi influenţat şi valoarea fondului de dezvoltare care trebuie achitat acestuia.

Recurentul mai arată că intimata în mod nejustificat şi-a diminuat sumele ramase de încasat cu sumele prescrise şi imposibil de încasat, deoarece conform clauzelor contractuale aceasta avea obligaţia de a urmariri încasarea acestor sume si de recuperare a lor în termenul de prescripţie prevazut de lege iar neîncasarea acestora se datoreaza culpei sale exclusive întrucât a stat în pasivitate şi nu a depus toate diligenţele necesare pentru recuperarea lor.

Chiar dacă instanţele au reţinut în motivare că există situaţii obiective de imposibilitate de încasare a acestor sume, recurentul consideră că această situaţie se datoreaza culpei exclusive a intimatei, care după semnarea actului adiţional nr. x nu a depus toate diligenţele de recuperare a creanţelor scadente.

Intimata nu a specificat în nicio adresă transmisă că sumele care sunt prescrise si cele imposibil de încasat, cuprinse în tabelul cu calculul fondului de dezvoltare, au fost operate în balanţa contabilă a societaţii şi în declaraţiile fiscale şi nu a prezentat documente în acest sens.

În consecinţă, recurentul susţine că se impune efectuarea unei expertize contabile sau cel puţin să se încuviinţeze proba cu listele de inventar anuale începand cu anul 2017 până la zi, privind inventarul clienţilor neîncasati şi fişa analitică contabilă care să corespundă cu balanţa de verificare contabilă anuală, din care să rezulte suma certă, cuantificabilă a fondului de dezvoltare datorat Municipiului Zalău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a, la 24 decembrie 2020.

La 12 martie 2021 intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul dezvoltării motivelor de nelegalitatea ale deciziei recurate, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

La 30 martie 2021 recurentul Municipiul Zalău a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimată, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei şi admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata A. S.R.L. prin întâmpinare, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În cauză, se constată că recursul declarat, deşi este întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurentul prezintă starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi face o analiză proprie a probelor administrate, considerând că s-ar fi impus încuviiţarea probei cu expertiză contabilă sau a înscrisurilor reprezentând listele de inventar anuale referitoare la inventarul clienţilor neîncasati şi fişa analitică contabilă, din care să rezulte suma certă, cuantificabilă a fondului de dezvoltare datorată.

Înalta Curte, constată că aceste susţineri ale recurentei privesc aspecte referitoare la aprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate, fiind critici de netemeinicie, prin care nu se identifică dispoziţia legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greşitei aplicări de către instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, motivarea recursului cuprinde o reluare a aspectelor învederate instanţelor de fond, fără a prezenta argumente din care să rezulte că raţionamentul instanţei de apel nu corespunde normelor legale incidente.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Totodată, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu vizează critici de nelegalitate şi nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., de strictă interpretare, sub sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de reclamantul Municipiul Zalău, împotriva deciziei civile nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte A. S.R.L. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată întrucât factura fiscală depusă nu a fost însoţită de vreo dovadă privind achitarea onorariului avocaţial.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Municipiul Zalău, împotriva deciziei civile nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulata de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.