Damages for loss of use of insured vehicle: burden of proof on actual substitution for public transport service under CSA Order No. 14/2011

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/28.01.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 224.497,76 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a prejudiciului suferit de reclamantă în urma accidentului rutier produs la data de 21.02.2014; obligarea pârâtei la plata de penalizări în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 09.05.2014 (a 10-a zi după data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei - art. 36 alin. (6) din Ordinul CSA nr. 14/2011) şi până la data plăţii efective a debitului datorat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2224 alin. (2) C. civ., art. 26 alin. (1), (36) şi 37 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1026/2016 din 30 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia Civilă s-a admis în parte acţiunea civilă promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul forţat C..

A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 43.967,5 RON, contravaloare diferenţă despăgubire precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate din a 11-zi după data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

A respins acţiunea pentru pretenţiile litigioase ce exced obligaţiei de mai sus.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., iar Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 92 din 12 februarie 2018 a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1026 din 30 septembrie 2016 a Tribunalului Iaşi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I Civilă prin decizia nr. 437 din 17 februarie 2020 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Reclamanta a declarat apel susţinând în esenţă că dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) Ordinul CSA nr. 14/2011 şi art. 1385 alin. (3) teza finală C. civ. o îndreptăţesc să primească preţul locaţiunii unul alt autocar, întrucât constituie o cheltuială făcută pentru evitarea prejudiciului reprezentat de pierderea licenţei de transport public pentru traseul Iaşi-Otopeni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015*.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 355/2020 din 27 iulie 2020 a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1026/2016 din 30 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre pe care a păstrat-o.

A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să-i plătească intimatei B. suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei recurate se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori întâmpinare.

În concret, recurenta reproşează instanţei de apel faptul că şi-a însuşit o apărare invocată de pârâtă pentru prima dată la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra cererii de apel, în al doilea ciclu procesual.

Aspectul susţinut de pârâtă, potrivit căruia reclamanta nu a făcut dovada că vehiculul închiriat a fost utilizat pentru a înlocui autovehiculul avariat pentru efectuarea transportului de pasageri pe traseul Iaşi-Otopeni şi retur, întrucât nu a fost invocat în primul ciclu procesual, se consideră recunoscut de către pârâtă, aceasta neputând invoca apărări noi.

Faţă de această situaţie, instanţa de apel nu se putea pronunţa asupra argumentului nou invocat de pârâtă.

Sub al doilea aspect se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial, raportat la motivarea instanţei de apel potrivit căreia pentru îndeplinirea condiţiilor necesare pentru plata despăgubirilor este necesară notificarea prealabilă a Autorităţii Rutiere Române.

Nerespectarea obligaţiei de a notifica Autoritatea Rutieră Română cu privire la înlocuirea vehiculului pentru care a fost susţinută licenţa de traseu Iaşi, reprezintă o împrejurare susceptibilă să atragă sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru deservirea unui traseu cu un alt vehicul, însă neîndeplinirea acestei obligaţii administrative nu echivalează cu faptul că reclamanta nu a utilizat vehiculul închiriat pentru înlocuirea vehiculului avariat.

Înlocuirea rezultă din contractul de prestări servicii cât şi din extrasele de cont bancar emise de D. S.A., aferente sumei totale de 162.000 RON.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea apelului reclamantei cu consecinţa admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 205.067,5 RON şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă a acestei sume.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, conform actelor justificative, existente la dosar recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 24 iunie 2021.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile aduse hotărârii pronunţate de curtea de apel în rejudecare, vizează soluţia menţinută de instanţa de apel referitoare la capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului produs reclamantei rezultat din lipsa de folosinţă a vehiculului avariat în urma producerii accidentului rutier.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le constată nefondate, argumentele privind încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în instanţa de apel, care intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. nefiind corecte.

Prin cererea de apel, reclamanta a susţinut în esenţă că dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi art. 1385 alin. (3) teza finală o îndreptăţesc să primească preţul locaţiunii unui alt autocar, întrucât constituie o cheltuială făcută pentru evitarea prejudiciului reprezentat de pierderea licenţei de transport public pentru traseul Iaşi Otopeni.

Analizând aceste motive, considerentele instanţei de apel au vizat pretinsul prejudiciu pe care operatorul de transport l-a suferit prin evitarea pierderii licenţei de transport, aplicând legea specială şi normele C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Argumentele recurentei-reclamante nu pot fi apreciate ca încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în apel, întrucât prin întâmpinarea formulată de pârâta B. formulată în apel, în primul ciclu procesual, au fost combătute aspectele invocate de reclamantă prin cererea de apel, referitoare la lipsa de folosinţă a vehiculului, ca urmare a închirierii unui alt autocar, pentru evitarea pierderii licenţei de transport.

Argumentele pârâtei au făcut referire la stabilirea întinderii prejudiciului din punct de vedere al răspunderii civile contractuale, precum şi la lipsa de folosinţă invocată în temeiul răspunderii civile delictuale, ca urmare a contravalorii lipsei de folosinţă raportat la contravaloarea chiriei plătite unei alte societăţi.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă corecta soluţionare de către instanţele de fond a apelului, decizia atacată cuprinzând o judicioasă enunţare a argumentelor avute în vedere de instanţă, în limitele susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi, neputând fi apreciate ca fiind apărări noi, invocate pentru prima oară în rejudecarea apelului.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă privind încălcarea normelor de drept substanţial, respectiv art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi art. 1385 alin. (3) C. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În legătură cu acestea, instanţa de apel a analizat în mod judicios întinderea despăgubirii pentru lipsa de folosinţă a autovehicului avariat, în situaţia specifică din speţă, când cel păgubit este un operator autorizat de transport, precum şi condiţiile instituite de art. 45 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Din perspectiva principiilor reglementate de răspunderea civilă delictuală, instanţa de apel a constatat corect că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă care să demonstreze că autocarul închiriat în baza contractului nr. x/21.02.2014 a fost utilizat în scopul efectuării serviciului de transport public persoane pe traseul Iaşi-Optopeni.

În aceste condiţii, argumentele recurentei-reclamante referitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru plata despăgubirii solicitate nu pot fi primite, întrucât în ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă, instanţa de apel a avut în vedere faptul că dacă reclamanta a folosit pe traseul Iaşi-Otopeni autocarul închiriat pentru a-l înlocui pe cel avariat, substituirea trebuia să aibă loc cu respectarea exigenţelor care se referă la notificarea prealabilă a Autorităţii Rutiere Române privind înlocuirea autobuzului şi prezentarea dovezii privind utilizarea acestuia pentru efectuarea serviciului de transport public.

Fiind motivată de către instanţa de apel întinderea despăgubirii pentru lipsa de folosinţă a autovehicului avariat, în prezenta cauză nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., raportat la soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte va admite ca întemeiată cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit documentelor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 355/2020 din 27 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. şi intimata-intervenientă forţată C..

Obligă recurenta A. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 iulie 2021.