Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1660/2021 AI generated

Bank loan abusive clauses litigation; cassation appeal annulled for failure to articulate statutory grounds of illegality regarding interlocutory procedural ruling

Case Number Decizia nr. 1660/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the plaintiff against an interlocutory decision, thereby upholding the lower court's procedural ruling that had annulled the plaintiff's request for recusal as untimely due to non-payment of the fixed judicial fee. The case originated from a dispute regarding the partial nullity of abusive clauses in a bank credit contract, where the appellate court had previously ordered the repayment of loan origination and management commissions; the plaintiff subsequently challenged the appellate court's dismissal of their recusal request, citing age, health issues, and financial inability to pay the increased stamp duty. The Supreme Court held that the appeal was null and void because it failed to articulate specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead relying on general dissatisfaction with the fee structure, and reaffirmed that the appellate review is limited to a control of legality rather than a re-examination of the merits, in accordance with Article 486(1)(d), Article 489(2), and Article 493(5) of the Code of Civil Procedure and the fixed fee provisions of Government Emergency Ordinance No. 80/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Bank loan abusive clauses litigation; cassation appeal annulled for failure to articulate statutory grounds of illegality regarding interlocutory procedural ruling: În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Keywords

AI generated
grounds for cassation judicial review annulment of contract article of civil procedure procedural nullity interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 177/2020
Prin decizia civilă nr. 177/2020 din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta D.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 30 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L., D.. şi E. - Sucursala România, au solicitat instanţei constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. x/08.09.2008, a contractului nr. x/29.08.2008 şi a actului adiţional nr. x/2009. Au solicitat totodată, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor apreciate ca fiind abuzive, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2363 din 2 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele E. - Sucursala România, E. - Sucursala România şi D.. cu sediul ales la C. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 446 din 4 decembrie 2019, Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de apelanţii A. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 2363 din 2 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat caracterul abuziv şi a anulat următoarele clauzele prevăzute în contractul de credit bancar nr. x/05.09.2008: art. 4 lit. a) din contract - privind comisionul de acordare; art. 12 lit. a) din contract - privind comisionul de administrare credit.

A obligat pârâtele să restituie reclamanţilor sumele de bani percepute cu titlu de comision de acordare şi de comision de administrare, de la momentul încheierii contractului şi până la finalizarea contractului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Împotriva deciziei Tribunalului Galaţi, la data de 7 februarie 2020, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., precum şi pârâta D..

Prin încheierea din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva domnilor judecători G., H. şi I..

Prin decizia civilă nr. 177/2020 din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta D. - punct de lucru C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 446 din 4 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

În baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. au fost anulate ca nemotivate recursurile formulate de recurenţii A. şi B., împotriva aceleiaşi decizii.

Împotriva încheierii din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă reclamantul A. a declarat recurs, astfel cum rezultă din punctul de vedere la raport depus la dosar la 12 decembrie 2020.

Motivele de casare.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

În susţinerea cererii de recurs reclamantul a invocat o serie de aspecte personale referitoare la vârsta sa înaintată şi afecţiunile de care suferă.

Acesta a formulat critici referitoare la majorarea cuantumului taxei judiciare de timbru de la 4 RON la 100 de RON, precizând că nu a putut achita suma de 300 de RON aferentă cererii de recuzare.

Intimata B. a formulat întâmpinare la 13 octombrie 2020 prin care a arătat că este de acord cu cererea de recuzare.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi un supliment la raport.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data 11 martie 2021, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Intimata B. a depus la dosar punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că argumentarea recursului nu corespunde exigenţelor prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Se reţine că recurentul, deşi este nemulţumit de soluţia pronunţată la 10 iulie 2020 de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare, acesta nu formulează critici concrete privind nelegalitatea încheierii recurate. Nemulţumirea recurentului în ceea ce priveşte cuantumul taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare nu poate constitui, în sine, o critică de nelegalitate care să conducă la o rejudecare a cauzei.

Trebuie menţionat faptul că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului, iar stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, şi a cuantumului lor este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 9 lit. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recuzare se timbrează cu 100 de RON pentru fiecare participant la proces, pentru care se solicită recuzarea.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea încheierii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. şi intimatele-pârâte E. SUCURSALA ROMÂNIA, C. S.R.L., D. LA PUNCT DE LUCRU C. S.R.L. şi E. - SUCURSALA ROMÂNIA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.