Territorial jurisdiction for annulment of share transfer: general domicile rule prevails over exclusive corporate headquarters jurisdiction

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.07.2020, sub nr. x/2020, A. şi B., fiii defunctului C. decedat la data de 03.03.2020 au solicitat in contradictoriu cu pârâta D., domiciliată în Municipiul Constanţa, anularea contractului de cesiune părţi sociale încheiat în data de 24.02.2020 între tatăl acestora C. şi pârâta prin care au fost cesionate către acestea un număr de 235.000 părţi sociale reprezentând 94% din capitalul social al societăţii E. S.R.L. şi obligarea pârâtei la cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul proces.

Acţiunea a fost motivată în fapt.

În drept, şi-au întemeiat prezenta acţiune pe dispoziţiile art. 1235, 1236, 1237, 1248, 1254 din C. civ.

La data de 16.07.2020, reclamanţii au formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a Societăţii E. S.R.L., cu sediul social în Sat Clinceni, Comuna Clinceni, Jud Ilfov,formulând şi cerere de completare si modificare a cererii de chemare în judecată.

La data de 03.08.2020 societatea E. S.R.L. reprezentată legal prin administrator A., în calitate de pârâtă a formulat intâmpinare la cererea de chemare în judecată şi cererea completatoare.

La data de 17.08.2020, A. şi B., în calitate de reclamanţi, au formulat cerere de introducere in cauză în calitate de pârâţi a numiţilor F. şi G., ambii cu domiciliul în Municipiul Bucureşti.

La data de 18.08.2020, pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei E. S.R.L., excepţia lipsei de interes, iar pe fond, netemeinicia cererii.

La data de 30.09.2020, pârâta D. a formulat note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov având în vedere că pârâţii E. S.R.L., F. şi G. nu au calitate procesuala pasivă în prezenta cauză apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a solicitat instanţei să constate faptul că Tribunalul Ilfov nu este competent din punct de vedere teritorial sa judece prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, a arătat că în vederea soluţionării prezentei cauze este competentă instanţa de la domiciliul pârâtei, respectiv Tribunalul Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 2722/14.10.2020 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul.

In cauza de fata parata D. domiciliaza in Constanta, asa cum de altfel si reclamantii au mentionat in cererea initiala astfel ca, avand in vedere dispozitiile legale precizate anterior Tribunalul a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Tribunalului Constanta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a Civilă, după admiterea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă, sub nr. x/2020*.

Pârâţii F. şi G. au depus întâmpinare.

H. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâţilor F. şi G..

La termenul de judecată din 24.02.2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa.

Examinând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa în temeiul art. 248 raportat la art. 31 din C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa a constatat că a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată iniţial împotriva unei persoane fizice cu domiciliul în Constanţa, cerere ce a fost succesiv precizată şi modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv şi a obiectului său, toate acestea formulându-se cu respectarea termenelor legale de depunere a actelor.

În stabilirea cadrului procesual, trebuie să observăm că reclamantul este singurul care are disponibilitatea de a stabili şi nominaliza pârâţii până la primul termen de judecată, stabilindu-i prin cererea iniţială şi/sau cele precizatoare şi modificatoare, iar începând cu primul termen de judecată, cadrul procesual poate fi modificat de reclamant sau de pârât, prin intermediul instituţiilor prevăzute de art. 78 şi 61 şi urm C. proc. civ.

Astfel, în speţă, până la primul termen de judecată, cadrul procesual pasiv era complet stabilit, figurând în calitate de pârâţi D. cu domiciliul în Constanţa, S.C. E. S.R.L. cu sediul în Ilfov, G., F., ambii cu domiciliul în Bucureşti.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuind să se pronunţe asupra cererilor formulate şi nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul

(Decizia nr. 2574 din 27 iunie 2013 pronunţată în recurs de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, la data invocării excepţiei necompetenţei teritoriale şi ulterior, la data soluţionării excepţiei, calitatea de pârâţi o aveau toţi cei susmenţionaţi.

Tribunalul Ilfov în soluţionarea cauzei a făcut vorbire de "pârâtă", sugerând că singura care are această calitate în dosar este pârâta iniţială D., deşi în sentinţa de declinare figurează în calitate de pârâţi D., S.C. E. S.R.L., G., F..

Mai mult decât atât, trebuie observat că o cerere de precizare sau de modificare depusă de reclamant cu respectarea dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ. nu trebuie pusă în discuţia părţilor şi admisă de instanţă, astfel cum e cazul intervenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 61 şi urm. C. proc. civ., inaplicabile în cauză, ceea ce înseamnă că simpla indicare a cadrului procesual pasiv de către reclamant reprezintă pentru instanţă un dat, neputându-se contra voinţa reclamantului decât pe calea invocării excepţiei lipsei calităţii procesual pasive.

Instanţa a fost învestită cu o acţiune în anulare a contractului de cesiune de părţi sociale şi anulare a actelor subsecvente acestora, respectiv hotărârea AGA din 24.02.2020 şi a actului constitutiv actualizat al societăţii E. S.R.L., ceea ce atrage competenţa teritorială de ordine publică a Tribunalului Ilfov, în temeiul art. 119 C. proc. civ., potrivit cu care: "Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării sau, după caz, până la radierea societăţii, sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal."

Prin urmare, s-a apreciat că, în cauză, competenţa Tribunalului Ilfov este una de ordine publică, obligatorie, de la care părţile nu ar putea deroga, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă, în mod excepţional, am aprecia că nu ne aflăm în ipoteza unei competenţe teritoriale de ordine publică, trebuie să observăm că, potrivit art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Potrivit art. 112 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia...Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai cu scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Or, fără niciun dubiu, nu am putea reţine că societatea pârâtă E. S.R.L. a fost chemată în judecată doar ca cererea să atragă competenţa de soluţionare a Tribunalului Ilfov, atâta vreme cât chiar actele societăţii sunt deduse judecăţii, solicitându-se anularea lor.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 130-135 C. proc. civ., Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect nulitate act formulată de reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Ilfov.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a Civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea prin care reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D., F., G., E. S.R.L. au solicitat anularea contractului de cesiune de părţi sociale şi anularea actelor subsecvente acestora.

În ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată iniţial împotriva unei persoane fizice cu domiciliul în Constanţa, fiind ulterior precizată şi modificată, fiind chemaţi în calitate de pârâţi şi E. S.R.L. cu sediul în Ilfov şi F., G. cu domiciliul în Bucureşti.

Prima instanţă investită cu soluţionarea cauzei a aplicat regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale instituită de art. 107 C. proc. civ. care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 119 C. proc. civ., faţă de competenţa teritorială de ordine publică a Tribunalului Ilfov.

Deşi prevederile art. 119 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, în cazul de faţă cererea dedusă judecăţii nu reprezintă o cerere în materie de societate, întrucât aceasta se referă la nulitatea unui act juridic, în speţa de faţă fiind vorba de o cerere în materie de nulitate act juridic.

În consecinţă, în speţa de faţă ne aflăm în ipoteza unei competenţe teritoriale de ordine privată, iar faţă de cadrul procesual pasiv, devin incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competenţa stabilindu-se în funcţie de debitorul principal, reclamanţii neavând opţiunea între instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Se mai reţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ., care instituie cazul de competenţă teritorială alternativă, respectiv nu este întrunită situaţia de coparticipare procesuală pasivă prevăzută de art. 59 C. proc. civ.

Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă împotriva pârâtei D., parte în contractul de cesiune de părţi sociale a cărui anulare se solicită, care domiciliază în Constanţa, instanţa de la domiciliul acesteia este legal investită cu soluţionarea cauzei.

Asa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv şa justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.