Competence for revision based on contradictory judgments: jurisdiction determined by the first definitive judgment's specialty, not the nature of the subsequent civil enforcement objection.

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, la data de 31 martie 2021, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Constanţa prin Primar revizuirea deciziei civile nr. 397 din 12.03.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 19 aprilie 2021 a admis excepţia necompetenţie funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei Civile a Curţii de Apel Iaşi.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, Curtea a reţinut:

În esenţă, pe calea prezentului demers judiciar, revizuenta solicită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în materie civilă, respectiv într-o contestaţie la executare demarată de către revizuentă împotriva intimatei, în cadrul dosarului de executare 391/2018 deschis la BEJ B..

În primul rând, reţine Curtea că determinarea competenţei funcţionale (în sensul competenţei materiale procesuale) prin raportare la obiectul şi natura unui litigiu se realizează cu ocazia soluţionării cauzei în fond şi urmează a fi menţinută în căile de atac (fie ordinare, fie extraordinare).

Competenţa material procesuală a Tribunalului Constanţa, secţia Civilă a fost firesc atrasă de soluţionarea de către Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a contestaţiei la executare prin raportare la prevederile art. 712 C. proc. civ., inclusiv în contextul declinării competenţei materiale şi teritoriale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi în favoarea Judecătoriei Constanţa (a se vedea sentinţa civilă nr. 1784/2018).

În al doilea rând, Curtea reţine că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare care presupune, în ipoteza depăşirii examenului de admisibilitate şi temeinicie a motivului invocat, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei (de aceeaşi instanţă sau de cea iniţial învestită).

Fiind o cale de atac de retractare, regula generală referitoare la instanţa competentă să o soluţioneze este aceea conform căreia aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea va soluţiona şi revizuirea sa:

"Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere."(art. 510 alin. (1) C. proc. civ.)

Pentru motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pentru situaţia invocării unor hotărâri potrivnice, legiuitorul a stabilit o regulă distinctă, respectiv a acordat competenţa de soluţionare a acestei revizuiri în favoarea instanţei judecătoreşti superioare din punct de vedere ierarhic celei care a pronunţat prima hotărâre:

"În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre." (art. 510 alin. (2) C. proc. civ.)

Cu alte cuvinte, faptul că pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. competenţa materială de soluţionare revine unei alte instanţe decât cea care a soluţionat ultima pricina (întrucât revizuirea pentru acest motiv nu poate purta decât asupra posibilităţii desfiinţării acestei din urmă hotărâri), nu înseamnă că şi din perspectiva specializării necesare tranşării litigiului, specializare determinată de obiectul, natura sa, s-ar impune schimbarea acesteia prin raportare la natura primului litigiu derulat între părţi şi faţă de care se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Teza finală a art. 510 alin. (2) C. proc. civ. se impune a fi înţeleasă prin prisma naturii juridice a revizuirii care reprezintă o cale de atac de retractare, aspect ce implică o reevaluare a ultimului litigiu exclusiv din perspectiva autorităţii de lucru judecat (în speţă, o reevaluare a unei contestaţii la executare).

În al treilea rând, potrivit considerentelor ÎCCJ din Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) ocrotesc un interes public, respectiv buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.

Secţia de contencios administrativ a Curţii de apel Iaşi are o competenţă materială procesuală delimitată de prevederile art. 2 lit. f) şi art. 24 şi 25 din Legea 554/2004, ea neputând fi instanţă competentă nici de fond, nici de cale de atac de reformare sau de retractare într-un litigiu ce are ca obiect contestaţia la executare silită demarată în temeiul art. 712 C. proc. civ., cum este cazul de faţă.

În speţă, calea de atac de retractare vizează o hotărâre judecătorească al cărei obiect este eminamente civil fiind o contestaţie la executare, demarată conform normelor de drept comun ale materiei, statuate de C. proc. civ.

Faptul că în cauză a fost invocat drept motiv de nulitate al acestei hotărâri judecătoreşti pretinsa sa contrarietate faţă de o hotărâre pronunţată în materia contenciosului administrativ fiscal nu poate determina extinderea sferei competenţei materiale procesuale a acestei secţii specializate asupra soluţionării unei contestaţii la executare guvernată de normele de drept comun.

Specializarea judecătorilor de contencios administrativ şi-a găsit raţiunea în cadrul litigiului iniţial, tranşat prin sentinţa civilă nr. 2605/2012, însă ea nu îşi mai găseşte raţiunea în orice alte litigii ulterioare care se pot referi de o manieră directă sau indirectă la conflictul iniţial.

Retractarea deciziei civile nr. 397/12 martie 2021 a Tribunalului Constanţa generează aprecieri asupra condiţiilor în care această instanţă de executare a respectat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2605/2012 şi nu implică eventuale "lămuriri" sau "interpretări" ale instanţei de retractare asupra sentinţe iniţiale întrucât singura măsură pe care instanţa învestită cu revizuirea pentru cazul unor hotărâri potrivnice o poate lua este aceea de anulare a celei de a doua hotărâri exclusiv în considerarea caracterului definitiv al primei.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 136 C. proc. civ. raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat judecarea prezentului litigiu în favoarea secţiei civile a Curţii de apel Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Analizandu-si competenţa, a reţinut faptul că obiectul căii de atac deduse judecăţii îl reprezintă revizuirea deciziei civile nr 397/2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea atacată este potrivnică sentinţei civile nr. 2605/2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi in dosarul x/2012

Cauza în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită a fost înregistrată initial pe rolul Tribunalului Iasi în anul 2018, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (15 februarie 2013). Potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010, dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Cum în cauză procesul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere a fost iniţiat în anul 2018, reiese că acestuia îi sunt incidente dispoziţiile cuprinse în noul C. proc. civ.

Întrucât cererea de revizuire a fost întemeiată pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., motiv care vizează existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, în ceea ce priveşte instanţa competentă devin relevante dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Contrar celor reţinute de către instanţa de contencios, în stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu are relevanţă faptul că hotararea care evoca fondul a fost pronuntata in materia civilă, într-o contestaţie la executare, evocarea fondului fiind o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie ce urmează a fi analizată de către instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac si nici faptul că sectia de contencios administrativ are o competenta specială, stabilita de Legea 554/2004.

Competenţa de soluţionare a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, atât sub aspect material cât şi funcţional, este stabilită exclusiv de dispoziţiile art. 510 C. proc. civ. - intitulat sugestiv "Instanţa competentă", text de lege ce prevede în cuprinsul alin. (2) că revine competenţa de soluţionare instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre, fără vreo altă referire cu privire la instanţa care a evocat fondul.

Cum în speţă se invocă contrarietatea deciziei civile nr 397/2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, si a sentinţei civile nr. 2605/2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, in complet specializat in soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, reiese că instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre, este Curtea de Apel Iaşi - sectia de contencios administrativ si fiscal.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 136 C. proc. civ. raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile si constatând ivit conflictul negativ de competenţă între sectia de contencios administrativ fiscal si sectia civilă a Curtii de Apel Iaşi, a inaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competenta soluţionare a conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Se reţine că în motivarea cererii de revizuire au fost invocate contrarietatea deciziei civile nr. 397/2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, si a sentinţei civile nr. 2605/2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, in complet specializat in soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal.

Se mai reţin considerentele Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă, potrivit cărora pricinii îi sunt incidente dispoziţiile cuprinse în noul C. proc. civ., ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi în anul 2018.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca finalitate protejarea autorităţii de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătoreşti rămase definitive.

În mod eronat a apreciat Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă investită cu soluţionarea cererii de revizuire, că hotărârea care evocă fondul a fost pronunţată în materie civilă, aspect care primează în determinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire.

Competenţa de soluţionare a cererii de revizuire este stabilită exclusiv de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Cum în speţă se invocă contrarietatea deciziei civile nr. 397/2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a sentinţei civile nr. 2605/2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în complet specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, reiese că instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre (sentinţa civilă nr. 2605/2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi) este Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.