Validity of liability-limiting clause in insurance policy under standard non-customary term acceptance requirements

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a Ii-a Civilă la data de 3 februarie 2017, ulterior precizată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei la despăgubiri în cuantum de 464.625 RON, pentru repararea prejudiciului constând în furtul echipamentului de măsurat mărimi geometrice 3D laser, portabil, marca x-serie fabricaţie x; obligarea la plata dobânzii legale cu privire la această sumă, de la data producerii prejudiciului şi până la repararea sa efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

în drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 115, 194 C. proc. civ. şi art. 1270 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 126/LP/2018 din 24 mai 2018, Tribunalul Bihor, secţia a Ii-a Civilă a respins cererea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului ca temeinic şi fondat, schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe şi în consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost aceasta precizată şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata în fond şi apel.

Cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 6 septembrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 30/C/2019-A din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel ORADEA, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L., în contradictoriu cu

2 intimata B. S.A., împotriva sentinţei nr. 126 din 24.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totalitate.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 124,48 RON cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport.

La data de 8 martie 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 30/C/2019-A din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel ORADEA, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

în cadrul recursului formulat, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1202 şi 1203 C. civ.

Astfel, a susţinut că, potrivit opiniei exprimate în literatura de specialitate apărută după intrarea în vigoare a Noului C. civ., dacă un contract conţine clauze neuzuale, dintre cele prevăzute la art. 1203 din Noul C. civ., soluţia este ca la finalul contractului sa fie prevăzută asumarea expresă a unei asemenea clauze.

A arătat că, în cauză, clauza standard neuzuală care impunea limitarea răspunderii asigurătorului nu a fost acceptată în mod expres de către asigurat, astfel că nu poate produce efecte.

In acest sens, a susţinut că în mod eronat a stabilit instanţa de apel faptul că respectiva clauză a fost acceptată în mod expres şi în scris de către recurenta-reclamantă, pornind de la împrejurarea că aceasta a semnat şi stampilat poliţa şi actul adiţional la contractul de asigurare.

Pentru acest motiv, a considerat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material.

Sub un alt aspect, a precizat că în mod nelegal a respins instanţa de apel, ca nefiind fondată, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ceea ce trebuia sa analizeze instanţa este dacă refuzul intimatei-pârâte de a plăti despăgubirea solicitată este întemeiat sau nu, în raport strict cu motivul invocat {furtul s-ar fi produs în intervalul de timp ce a început la ora 22 a zilei de 12.06.2016 şi s-a încheiat la ora 06 şi 58 de minute a zilei următoare, iar parcarea în care s-a aflat maşina ce conţinea echipamentul asigurat a fost una descoperită) şi cu clauzele invocate de intimata-pârâtă în cuprinsul adresei de refuz, nu cu alte clauze contractuale.

A mai menţionat că în conţinutul art. 11.1 din Condiţiile generale ale convenţiei de asigurare se stabileşte o obligaţie de diligentă, nu de rezultat:

"Asiguratul este obligat sa depună toate diligentele pentru a preveni producerea evenimentului asigurat, luând în acest scop toate măsurile necesare, ca si când nu ar

3 fi asigurat", iar recurenta-reclamnată a depus toate eforturile pentru a-şi îndeplini această obligaţie şi pentru a preveni producerea evenimentului.

Contrar opiniei instanţei de apel, a arătat că nu se poate reţine culpa contractuală a recurentei-reclamante, după cum nu există o lipsă de diligenta a acesteia în prevenirea producerii evenimentului asigurat.

A mai susţinut că instanţa de apel nu a mai analizat temeinicia/netemeinicia refuzului asigurătorului de a acorda despăgubiri, nici opozabilitatea sau nu a clauzei de restrângere a răspunderii supusă analizei instanţei, soluţia pronunţată fiind una nelegală.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare^ la data de 24 aprilie 2019, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., considerând că motivele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-reclamante, care a depus, la data de 25 mai 2019, răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de către recurenta-reclamantă.

înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 6 martie 2020, înalta Curte constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. şi a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând decizia recuratâ, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin memoriul de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi s-a susţinut că art. 101/la din condiţiile de asigurare reprezintă o clauză standard neuzuală şi că instanţa de apel a greşit atunci când a reţinut că prin semnarea poliţei de asigurare, recurenta-reclamantă a acceptat în mod expres şi această clauză, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 1202-1203 C. civ.

Conform dispoziţiilor art. 1203 C. civ., clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

Contrar susţinerilor recurentei, din analiza detaliată făcută de instanţa de apel legat de modalitatea în care părţile au semnat poliţa de asigurare şi actul

4 adiţional, rezultă că recurenta-reclamantă a acceptat în mod expres şi în scris prevederile condiţiilor de asigurare care includ şi clauza de la art. 1011 a prin semnarea şi ştampilarea poliţei de asigurare, a anexei la poliţă, precum şi a actului adiţional din 12.05.2016.

Totodată, se constată că în preambulul poliţei de asigurare nr. x/05.05.2016 pentru Echipamente şi Aparatură Electronică există menţiunea "potrivit prevederilor Condiţiilor Generale de Asigurare, a Condiţiilor Particulare, a Cererii Chestionar şi a Actelor Declarative anexate poliţei, toate făcând parte integrantă din contractul de asigurare. Prin semnarea poliţei de asigurare, Asiguratul declară că a luat cunoştinţă despre cuprinsul contractului, este de acord cu conţinutul acestuia şi 1-a primit."

Or, atâta vreme cât clauza menţionată fost trecută expres în poliţa de asigurare în condiţiile amintite mai sus, această acceptare întruneşte cerinţa legală, iar clauza este operantă.

In acelaşi sens a pus în aplicare instanţa de apel dispoziţia de drept menţionată, de aceea, criticile recurentei referitoare la ignorarea normelor de drept prevăzute de art. 1202-1203 C. civ. sunt lipsite de fundament.

In acest context, în raport de situaţia de fapt stabilită în speţă, instanţa de apel a reţinut cu justeţe faptul că societatea de asigurare a respins în mod corect cererea de despăgubire a recurentei, având în vedere încălcarea de către aceasta a clauzei nr. 101/1 a din condiţiile de asigurare, respectiv faptul că autovehiculul a fost parcat într-o parcare şi nu într-un garaj închis sau păzit.

Argumentele legate de refuzul asigurătorului şi de natura obligaţiei prevăzute la art. 11.1 din Condiţiile generale ale convenţiei de asigurare au fost prezentate de autoarea recursului şi în faţa instanţei de apel, iar această instanţă le-a analizat şi le-a respins. Partea nu poate solicita instanţei de recurs reaprecierea aceloraşi argumente prin care se tinde de fapt la calificarea şi interpretarea unei clauze contractuale (art. 11.1), aspect ce nu poate fi analizat din perspectiva cazului de casare invocat pentru că nu reprezintă o situaţie de încălcare sau aplicare greşită a unei norme materiale.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că nu se poate reţine culpa sa contractuală, deoarece nu există o lipsă de diligentă în prevenirea evenimentului asigurat. Instanţa supremă reţine şi că analiza acestor critici impune o devoluare a fondului, recurenta-reclamantă referindu-se la împrejurări de fapt legate de modul de producere al furtului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a Ii-a C. proc. civ., înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30/C/2019-A din 31 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30/C/2019-A din 31 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 23 septembrie 2020.