Late payment penalties under scheduling agreements: rejection of novation, res judicata, and prescriptive limitation defenses in contractual debt enforcement

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2018 pe rolul Tribunalului Alba, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Fabrica de Arme Cugir la plata sumei de 712.213 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pe perioada 01.04.2012-10.07.2016, pentru plata cu întârziere a debitului principal în sumă de1.224.689 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 962, 969, 970 şi art. 1073 C. civ.

Prin sentinţa nr. 32/COM/2019, pronunţată de către Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia de lucru judecat invocată de pârâtă şi a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., iar pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 712.213 RON, cu titlu de pretenţii, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 01.04.2012-10.07.2016 pentru plata cu întârziere a debitului principal, în cuantum de 1.224.689 RON.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta S.C. Fabrica de Arme S.A. împotriva sentinţei nr. 32/COM/2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul de x/2018 A respins cererea intimatei privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. a declarat recurs.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine în temeiul acestui motiv de nelegalitate, că hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 969, art. 977, art. 938, art. 1128 C. civ. de la 1864.

În esenţă, se invocă faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit clauzele convenţiei încheiate între părţi la 24.11.2011, precum şi ale înţelegerii din 19.12.2015, considerând în mod eronat că reprezintă voinţa univocă, concordanţă, negociată şi convenită de părţile contractante referitor la penalităţile de întârziere.

În realitate, din dispoziţiile clauzelor conţinute de cele două convenţii rezultă că părţile au avut puncte de vedere concordante referitoare la debitul total în sumă de 905.771 RON şi la modalitatea nouă de stingere a acestuia, prin plata lunară, eşalonată, până în decembrie 2017. De asemenea, părţile au avut puncte de vedere diferite referitoare la posibilitatea perceperii de penalităţi, la modul de stabilire a acestora, de valoarea şi graficul de eşalonare a acestora, nefiind de acord cu aplicarea art. 10 din contractul nr. x/21.12.2007. S-a mai prevăzut că asupra eventualelor penalităţi rezultate din neplata sau plata cu întârziere a debitului total de 905.771 RON, părţile vor întocmi ulterior un act scris distinct, care nu a fost încheiat.

Recurenta mai arată că temeinicia acţiunii a fost analizată prin prisma înţelegerii din 19.11.2015, fără a se lua în considerare că această clauză nu a fost convenită de părţi, fără a se lua în considerare prevederile art. 10.1 din contractul nr. x/21.12.2007 unde s-a stipulat că pentru întârzierea în achitarea contravalorii prestaţiei, beneficiarul va plăti penalităţi de 0,06% din diferenţa neachitată pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât contravaloarea neachitată.

O altă critică este reprezentată de interpretarea greşită a prevederilor art. 1128 C. civ., prin respingerea apărării recurentei prin care a susţinut că nu sunt datorate penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă, întrucât convenţia din 24.11.2011 constituie o novaţie care operează fără preluarea dispoziţiilor contractuale anterioare privitoare la penalităţi de întârziere.

Se mai critică decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei soluţionări a puterii de lucru judecat reţinută în considerentele sentinţei civile nr. 64/COM/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016, prin care s-a stabilit că o convenţie similară celei încheiate de părţi a fost considerată novaţie.

Decizia instanţei de apel este criticată sub aspectul neanalizării, din oficiu, a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocând că împlinirea termenului general de 3 ani al prescripţiei extinctive trebuia verificat de către instanţă din oficiu, pentru fiecare factură emisă, asupra cărora reclamanta a calculat şi solicitat prin acţiune penalităţi de întârziere.

În concluzie, recurenta apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii contractuale sub forma obligării la plata penalităţilor de întârziere, întrucât fapta ilicită nu există, pârâta a executat la timp obligaţia asumată prin înţelegerea din anul 2015, care respectă cerinţele unei novaţii.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea apelului pârâtei cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel şi recurs.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările intimatei şi să se admită recursul astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 24 iunie 2021.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prealabil se reţine că recurenta-pârâtă a argumentat cererea de recurs din perspectiva motivului de casare reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile fiind structurate pe trei aspecte.

Primul aspect a vizat încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 969 C. civ., art. 977, art. 983 şi art. 1128 C. civ., susţinând că penalităţile de întârziere nu sunt datorate, întrucât convenţia din 24.11.2011 constituie o novaţie. De asemenea, se mai arată că prin convenţia din 19.11.2015 părţile nu au avut puncte de vedere convergente în ceea ce priveşte plata penalităţilor, această clauză nefiind convenită de părţi.

A doua critică a vizat lipsa invocării din oficiu a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece litigiul se judecă în baza vechiul C. civ. şi a Decretului nr. 167/1958.

A treia critică adusă deciziei rccurate se referă la greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat a celor statuate prin sentinţa civilă nr. 64/COM/2016, pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia nr. 53/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Examinând criticile aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel, se observă că în expunerea motivelor de apel, pârâta a susţinut că sentinţa apelată a fost pronunţată fără a se avea în vedere faptul că prin convenţia din 24.11.2011 s-a realizat o novaţie, fără a exista o referire la penalităţi, precum şi faptul că s-a soluţionat greşit de către instanţa de fond excepţia autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, instanţa a examinat apelul în raport cu criticile formulate de pârâtă, cu respectarea limitelor devoluţiunii potrivit art. 479 C. proc. civ.

În raport de aceste precizări, se constată că aspectele privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu au fost invocate ca şi critică adusă sentinţei de fond, astfel încât aceasta nu poate constitui obiect de analiză al instanţei de recurs, fiind invocată omisso medio.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 969 C. civ., art. 977, art. 983 şi art. 1128 C. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a dat o calificare juridică greşită convenţiei din 24.11.2011, care operează fără preluarea dispoziţiilor contractuale privitoare la penalităţile de întârziere.

Se reţine că aplicând dispoziţiile art. 969 alin. (1) coroborat cu art. 1609 C. civ., în mod corect s-a apreciat de către instanţa de apel că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând penalităţi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a produselor este întemeiată.

Având în vedere derularea relaţiilor contractuale potrivit cărora pârâta a înregistrat un debit total neachitat în valoare de 875.771 RON, în condiţiile prevăzute convenţia încheiată între părţi la 24.11.2011, s-a stabilit eşalonarea datoriei pe 4 ani. La data de 19.11.2015, între părţi s-a încheiat o nouă convenţie de eşalonare a debitului total neachitat pe 3 ani.

Invocarea de către pârâtă a novaţiei obligaţiei de plată prin cele două convenţii, se constată că excede clauzelor stabilite convenţional.

Instanţa a aplicat în mod corect prevederile art. 1609 C. civ., conform cărora novaţia are loc atunci când debitorul contractează faţă de creditor o obligaţie nouă, care înlocuieşte şi stinge obligaţia iniţială.

Faţă de aceste considerente, se reţine că prin convenţia din 19.11.2015 părţile au convenit ca penalităţile de întârziere de 0,06% pentru perioada 24.11.2011-05.10.2015 să fie calculate, după plata debitului principal, ceea ce reprezintă o eşalonare de plată a debitului principal, ci nu o novaţie.

În ceea ce priveşte modului de calcul al penalităţilor şi cuantumul acestora, se reţine că acestea nu au fost contestate de către pârâtă, apărarea acesteia fiind în sensul că acestea nu sunt datorate. De altfel, această critică vizează aspecte de temeinicie, care exced controlulul instanţei de recurs.

Constatând că nerespectarea obligaţiei de plată a sumei de bani neachitată este datorată în temeiul art. 10.1 din contractul de prestări servicii nr. x din 21.12.2007, Înalta Curte reţine că hotărârea criticată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate.

În ceea ce priveşte criticile aduse modului de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, se constată că sunt nefondate.

Penalităţile solicitate prin prezenta acţiune au făcut obiectul unei înţelegeri distincte decât cele reţinute prin sentinţa civilă nr. 64/COM/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016, neexistând nici condiţiile cerute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

În consecinţă, în mod legal nu a fost reţinută ca întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi nici efectul pozitiv al acesteia, în sensul puterii de lucru judecat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă FABRICA DE ARME CUGIR S.A. împotriva deciziei nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.