Conflict of jurisdiction in labor dispute: application of Art. 127 CPC for auxiliary court staff suing against their own court system

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 14.07.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să recunoască starea de discriminare salarială în care se află reclamanţii, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi a Curţii de Apel Târgu Mureş, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, spor care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României.

Totodată, reclamanţii au solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care le-a fost plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi al cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti.

S-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 01.01.2018-viitor şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37-38 din Legea nr. 153/2017, Anexa V la Legea nr. 153/2017, art. 268, art. 5, art. 159 şi art. 166 din Codul muncii, art. 2.523 şi art. 1.535 C. civ., art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 98/19.01.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ., constatând că reclamanţii sunt grefieri în cadrul Judecătoriei Răcari, iar unul dintre pârâţi este chiar Tribunalul Dâmboviţa, astfel că acţiunea este de competenţa uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instituţia la care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 09.02.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2714/12.05.2021, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, a stabilit incidenţa art. 210 din Legea nr. 62/2011, reţinând că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Judecătoriei Răcari, iar în raport cu art. 127 C. proc. civ. aceştia nu ar fi putut sesiza Tribunalul Argeş, deoarece cererea nu este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea aceştia şi nici a unei instanţe inferioare acesteia. Astfel, a statuat că Tribunalului Dâmboviţa îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În speţă, Tribunalul Dâmboviţa a fost învestit să se pronunţe asupra cererii prin care reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în esenţă, recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat prin maniera de aplicare a legii de către pârâţi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii; (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că reclamanţii activează în calitate de grefieri în cadrul Judecătoriei Răcari, judeţul Dâmboviţa.

Din acest punct de vedere, competenţa nu poate fi evaluată în raport cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece acţiunea nu este în competenţa instanţei unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea ori în competenţa unei instanţe inferioare acesteia, devenind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează norme de competenţă facultativă.

Or, reclamanţii au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa, în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (21) al aceluiaşi text de lege care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ, în acord cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamanţilor să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opţiunii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2021.