Territorial jurisdiction in labor disputes: workplace location overrides registered domicile for court assignment

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş să verifice mai clar documentele şi să depună un răspuns în termen în faţa instanţei, reclamantul fiind nemulţumit de controlul care, în realitate, s-a efectuat doar pe hârtie, şi nu la faţa locului, astfel încât s-a dat posibilitatea Companiei S.C. B. S.R.L., cu care se află în conflict de muncă (pe rolul Tribunalului Cluj fiind introduse două acţiuni cu obiecte diferite), să îşi pună la punct dosarul cu toate actele reclamantului care, în fapt, au fost constituite şi depuse, în mod ilegal, fără ştirea acestuia; aplicarea art. 260 lit. g) raportat la art. 139 din Codul muncii, deoarece nu s-a prevăzut consimţământul cu privire la liberele legal menţionate în Codul muncii sau la dublarea sumei în ziua respectivă, deşi a contestat acest aspect de mai multe ori; soluţionarea abuzului, în condiţiile în care există un abuz din partea ITM care nu previne şi nu soluţionează temeinic şi legal.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 237, art. 268 şi art. 269 din Codul Muncii, art. 194 - 200 din C. proc. civ. şi alte dispoziţii în materie.

Prin sentinţa civilă nr. 42/2020 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În argumentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că prevederile art. 269 alin. (1) din Codul muncii stabilesc că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii.

Totodată, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 208 şi art. 201 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, respectiv tribunalul în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din verificarea cărţii de identitate prezentată de reclamant în faţa instanţei a rezultat că acesta are domiciliul în Satu Mare, judeţul Satu Mare, iar pe dosul actului de identitate nu s-a menţionat nicio reşedinţă.

Tribunalul Cluj a mai reţinut că reclamantul nu invocă nerespectarea unor drepturi ale sale derivând din contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul, iar pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, nu are calitatea de angajator pentru reclamant.

Prin urmare, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, în favoarea Tribunalului Satu Mare, ca instanţa competentă în raport de domiciliul reclamantului.

La data de 10 februarie 2020 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

Reclamantul A. a depus, la 20 februarie 2020, precizare la acţiune, prin care a solicitat să se dispună anularea documentului intitulat "Răspuns Sesizare ITM sub nr. x/11.07.2019" şi să se constate ori să se facă trimitere la art. 3, art. 5 şi art. 61 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor Inspecţiei Muncii - Corpului de Control din cadrul Ministrului Muncii (forul superior) împotriva Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş asupra petiţiei sale pentru a verifica şi a constata cele sesizate de reclamant; totodată, a indicat temeiul de drept al acţiunii - O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 62/2011 şi Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 911/LMA din 29 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii principale formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, în favoarea Tribunalului Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Satu Mare, s-a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei şi s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Satu Mare a reţinut că prin art. 269 alin. (2) din Codul muncii, completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011, se instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea fie la domiciliul acestora, înţeles în sens larg (deci, inclusiv locuinţa statornică), fie la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

S-a arătat că locul de muncă al reclamantului A., pe toată perioada anterioară declanşării litigiului, a fost în Cluj-Napoca.

Tribunalul Satu Mare a reţinut, ca prezumţie judiciară relativă, în acord cu exigenţele art. 329 din C. proc. civ., că locuinţa statornică coincide cu locul de muncă, ambele situându-se în municipiul Cluj-Napoca.

Poziţia reclamantului A., manifestată în faţa Tribunalului Cluj, este în sensul că are reşedinţa şi locul de muncă în Cluj-Napoca.

Litigiul dedus judecăţii în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj intră în categoria cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă şi, implicit, atrag incidenţa dispoziţiilor legale anterior evocate în materia competenţei teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 9 decembrie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost precizată, s-a solicitat să se dispună anularea documentului intitulat "Răspuns Sesizare ITM sub nr. x/11.07.2019" şi să se constate ori să se facă trimitere la art. 3, art. 5 şi art. 61 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor Inspecţiei Muncii - Corpului de Control din cadrul Ministrului Muncii (forul superior) împotriva Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş asupra petiţiei reclamantului pentru a verifica şi a constata cele sesizate de către acesta, fiind întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 62/2011 şi Codul muncii.

Aşadar, obiectul litigiului îl reprezintă anularea răspunsului emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, la sesizarea petentului A., în legătură cu conflictul de muncă existent între acesta din urmă, în calitate de angajat şi B. S.R.L., în calitate de angajator, aşa cum rezultă din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj.

În acest context, instanţa supremă constată că este vorba despre o cerere care intră în categoria celor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, de competenţa materială a tribunalului, conform dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă "se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul". Acest text este completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform căruia "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin aceste norme legale se instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, care pot introduce acţiunea fie la domiciliul acestora, înţeles în sens larg (deci, inclusiv reşedinţa), fie la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă. Derogarea de la regula de drept comun se justifică prin aceea că de cele mai multe ori calitatea de reclamant o are angajatul, căruia i se creează astfel o facilitate.

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Articolul 87 din C. civ. prevede că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", iar reşedinţa, potrivit art. 88 din acelaşi cod, este definită ca reprezentând locul unde persoana îşi are locuinţa secundară.

Prin dispoziţiile art. 90 din C. civ., legiuitorul a reglementat expres şi situaţia în care domiciliul nu este cunoscut, situaţie în care a stabilit o prezumţie legală că adresa de reşedinţă va fi considerată adresă de domiciliu.

Astfel, pentru a facilita probarea domiciliului de către persoanele interesate, în aplicarea art. 90 din C. civ., persoana este prezumată că domiciliază la locul unde se găseşte, doar dacă nu se cunoaşte ultimul domiciliu. Dovada domiciliului şi a reşedinţei proprii nu se pot face decât cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, cu excepţia situaţiei în care cel căruia i se opune un alt domiciliu cunoştea prin alte mijloace despre stabilirea sau schimbarea domiciliului în alt loc.

Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus evocate reiese că prin domiciliul persoanei fizice se înţelege locul unde aceasta îşi are locuinţa principală, astfel cum este evidenţiată în documentele de identitate, adresa de reşedinţă a unei persoane putând fi asimilată adresei de domiciliu numai în situaţia în care aceasta din urmă nu este cunoscută.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că reclamantul A. a avut locul de muncă în Cluj-Napoca, iniţial la magazinul nr. 2197 B. S.R.L., aşa cum reiese din contractul individual de muncă nr. x/14.11.2014 şi, ulterior, la magazinul nr. 2007 B. S.R.L., aşa cum rezultă din actul adiţional nr. x/29.05.2018 .

Cartea de identitate provizorie a reclamantului, eliberată la data de 25.07.2019 pentru motivul că lipseşte dovada adresei de domiciliu, a expirat la 23 iulie 2020 .

La dosarul Tribunalului Cluj se regăseşte adresa înaintată de reclamant, prin care acesta a învederat instanţei faptul că nu mai locuieşte în Satu Mare (fiind evacuat în cadrul dosarului nr. x/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia civilă - dosarul Tribunalului Cluj), că are reşedinţa în Cluj-Napoca, str. x 11-12 şi că a avut locul de muncă la magazinul 2007 B. Mărăşti Cluj-Napoca.

Relevant sub aspectul stabilirii locului de reşedinţă al reclamantului este şi indicarea de către acesta a sediului procesual ales în Cluj-Napoca, str. x, Oficiul poştal nr. 13, căsuţa 901 .

Toate aceste argumente converg în sensul reţinerii faptului că reclamantul are reşedinţa - chiar dacă fără forme legale - în localitatea Cluj-Napoca, localitate aflată în raza de competenţă a Tribunalului Cluj, aceasta fiind instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.